Auricularia auricula-judae

Auricularia auricula-judae sin. Hirneola auricula
	Urechea lui Iuda, burete de soc
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Auriculariales
Familie:	Auriculariaceae
Gen:	Auricularia
Specie:	A. auricula-judae
Nume binomial
	Auricularia auricula-judae; (Bull.) J.Schröt. (1888)
Sinonime
	Tremella auricula L. (1753); Tremella auricula-judae Bull. (1789); Gyraria auricularis Gray (1821); Exidia auricula-judae (Bull.) Fr. (1822); Auricularia sambuci Pers. (1822); Hirneola auricula-judae (Bull.) Berk. (1860); Hirneola auricula (L.) P. Karst. (1880) ; Auricularia lactea (Bull.) Quél. (1886);
	Modifică text

Auricularia auricula-judae ((Pierre Bulliard, 1789 ex Joseph Schröter, 1888) sin.^[1] Hirneola auricula (Carl von Linné, 1753 ex Petter Adolf Karsten, 1880),^[2] din încrengătura Basidiomycota în familia Auriculariaceae și de genul Auricularia, denumită în popor urechea lui Iuda,^[3] ciupercă de lemn respectiv urechi de lemn^[4] sau burete de soc^[5] este o ciupercă comestibilă care se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în primul rând pe arbuști de soc, dar de asemenea pe lemn de frasin, plop, arin, salcie, ulm nuc sau mesteacăn, foarte rar chiar și de molid. Deseori se regăsește chiar și în parcuri precum pe alei în zone urbane. Buretele se hrănește ori saprofitic, consumând lemn deja mort, ori parazitar, atacând copaci vii bătrâni sau slăbiți, provocând astfel putregaiul alb al lemnului. Specia crește, la destulă umezeală, de la câmpie la munte pe tot timpul anului, mai ales din august până în martie, fiind una dintre puținele ciuperci care rezistă la condiții de temperatură negativă. Ciuperca se cultivează (de exemplu pe rumeguș) deja de secole în Asia de Est mai ales în China.^[6]^[7]

Istoric

Științific, această specie de ciuperci se numește Auricularia auricula-judae. În est (China, Japonia, Coreea de etc.) este cunoscută sub denumirea MU-Err (ciuperci negre), în vest ca urechea lui Iuda sau burete de soc. Asocierea între ciupercă și Iuda a fost făcută de savantul german Joseph Schröter (1837-1894) în publicația lui Die Pilze Schlesiens în Kryptogamen-Flora von Schlesien din 1888,^[8] redând scurtat o legendă, în care se spune că, după ce l-a trădat pe Isus, Iuda Iscariot, unul din cei 12 apostoli, s-a spânzurat de un soc, arbore pe care crește această ciupercă în formă de ureche.

În Europa, ciuperca a fost studiată pentru calitățile ei medicinale începând din secolul al 17-lea.^[9]

În multe cărți micologice folosite în prezent, de exemplu la Marcel Bon, Giacomo Bresadola sau Bruno Cetto, buretele tot mai este titulat Hirneola auricula.

Deutsche Gesellschaft für Mykologie e. V. (Asociația Germană de Micologie) a desemnat Auricularia auricula-judae ciuperca anului 2017.^[10]

Descriere

Bres.: Hirneola auricula

Corpul fructifer: are un diametru de 3-10 cm și o grosime de 0,15-0,4 cm, este elastic și gelatinos, destul de subțire și mult lățit, inițial în formă de cupă, la maturitate de pâlnie neregulată sau ureche. Suprafața externă este păros-catifelată, culoarea variază de la brun-gălbui, peste brun-măsliniu cu nuanțe violacee, brun-violaceu până la brun-negricios, dar există și mutațiuni albe. Cea internă (acoperită cu stratul himenaic) este mai intens colorată și strălucitoare, străbătută de câteva cute care converg spre bază. În stare uscată, buretele este fragil la exemplare mai mici, tare la cele mai mari, mai mult sau mai puțin negru pe fața de sus și albicios pe cea dedesubt.
Piciorul: lipsește adeseori, de altfel prezintă o tulpină foarte scurtă și zbârcită de aceiași culoare cu corpul fructifer.
Carnea: are o textura elastică, chiar ceva cauciucată, la exemplare tinere aproape transparentă și gelatinoasă, devenind la bătrânețe din ce în ce mai tare și uscată. Dacă este umezită își revine la calitatea originară. În stare crudă nu are un miros sau gust specific.
Caracteristici microscopice: Sporii sunt albi, neamilozi, hialini (translucizi), netezi, elipsoidali precum ușor curbați și rotunjiți la capete, cu o mărime de 12-17 x 4-7 microni.^[6]^[7]

A. auricula-judae nervură pe verso
A. auricula-judae tinere
A. auricula-judae înghețate
A. auricula-judae albe

Confuzii

Urechea lui Iuda poate fi confundată cu alte specii din familia Auriculariaceae (niciuna din ele otrăvitoare), de exemplu cu: Auricularia fuscosuccinea (comestibilă),^[11] Auricularia mesenterica (tânăr comestibilă),^[12] Auricularia polytricha (comestibilă),^[13] Auriculariopsis ampla (comestibilă),^[14] Exidia glandulosa (necomestibilă),^[15] Exidia recisa (necomestibilă),^[16] Exidia saccharina (necomestibilă),^[17] sau Tremella foliacea (necomestibilă).^[18]

Ciuperci asemănătoare

Auricularia fuscosuccinea
Auricularia mesenterica
Auricularia polytricha
Auriculariopsis ampla
Exidia glandulosa
Exidia recisa
Exidia saccharina
Tremella foliacea

Cultivare

În China este cultivata de secole pe rumeguș. In 1994, producția mondială totală de Auricularia a fost de 420.000 t ciupercă proaspătă, adică 8,5 % din cantitatea totala de ciuperci consumate pe glob.^[9] În Europa nu este atât de populară. Ciuperca însa este de asemenea crescută pe bușteni, preferat de lemn vechi.^[19]

Valorificare

Bureți de soc uscați și înmuiați

Salată de Urechea Iudei

Culinar

Supa Tekwan cu Mu-Err

Urechile lui Iuda sunt folosite în special în bucătăria asiatică. Ele pot fi ingerate crud într-o sau ca salată ori se folosesc la supe, mâncăruri gătite la foc rapid („în wok”), mai ales în compania cărnurilor porc, vită, rață și pui dar și în combinație cu numai legume sau crevete. În prăvălii se pot cumpăra în mod normal numai uscate. Înainte de preparare ciupercile trebuie să fie înmuiate aproximativ o oră. Apa de înmuiat capătă un miros destul de accentuat asemănător zbârciogilor, dar ceva mai mucegăios. Ea poate fi adăugată, depănând de preferință și după ce a fost filtrată, la prepararea sosului sau supei.^[20]

Medicinal

Ciuperca are în compoziție ingrediente remarcabile, cum sunt potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, [siliciu]], vitamine din grupul B, proteine, polizaharide și diverse substanțe bioactive neidentificate încă cu precizie. Numeroase studii științifice au demonstrat intre altele efectul anti-coagulant al acestei ciuperci. S-a constatat ca în urma terapiei cu Auricularia, fluxul de sânge în artere s-a îmbunătățit. Această ciupercă ajută la prevenirea trombozei, a arteriosclerozei (inclusiv regresia ei) și scade riscul de accident vascular cerebral sau infarct. Buretele de soc nu are efecte secundare, spre deosebire de medicamentele de sinteză care atacă colagenul din țesutul conjunctiv. În Asia de Est unde ciuperca este consumată ca aliment aproape zilnic, incidența trombozei și a infarctului este sesmnificativ scăzută. S-a demonstrat de asemenea, proprietățile antitumorale (cancer de piele si prostata) și de captare a radicalilor liberi a acestei ciuperci precum efecte pozitive în afecțiuni ca hemoroizi, perturbări de libido, migrene, tinitus, persoane supraponderale, infecții, menopauză, furuncule.^[9]

Note

^ Mycobank]
^ Index Fungorum
^ Denumire RO 1
^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la 23 februarie 2017. Accesat în 22 februarie 2017.
^ Denumire RO 3
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 602-603, ISBN 3-405-12116-7
^ ^a ^b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 324-325, ISBN 978-3-440-13447-4
^ Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 513-640
^ ^a ^b ^c Clubul ciupercarilor
^ Asociația Germană de Micologie
^ Camille Montagne: „Annales des Sciences Naturelles Botanique”, nr. 17 (2), p. 119–128, Paris 1842
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, nr. 1189, ISBN 3-405-12124-8
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 584-585, ISBN 978-3-440-14530-2
^ René Maire: „Recherches cytologiques et taxonomiques sur les basidiomycètes”, în: „ Bulletin de la Société Mycologique de France”, nr.18 (suplement), p. 102, Paris 1902
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, nr. 1188, ISBN 3-405-12124-8
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 588-589, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 584-585, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 596-597, ISBN 88-85013-37-6
^ Agricultura ecologică
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, volumul 1-7 (vezi note)
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950
Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 34, 69, ISBN 3-426-00312-0

J. E. și M. Lange

Legături externe

Materiale media legate de Urechea lui Iuda la Wikimedia Commons
Urechea lui Iuda, film 1
Urechea lui Iuda, film 2

[1] Mycobank]

[2] Index Fungorum

[3] Denumire RO 1

[4] „Denumire RO 2”. Arhivat din original la 23 februarie 2017. Accesat în 22 februarie 2017.

[5] Denumire RO 3

[Cetto_1-6] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 602-603, ISBN 3-405-12116-7

[Bon-7] Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 324-325, ISBN 978-3-440-13447-4

[8] Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 513-640

[Clubul_ciupercarilor-9] Clubul ciupercarilor

[10] Asociația Germană de Micologie

[11] Camille Montagne: „Annales des Sciences Naturelles Botanique”, nr. 17 (2), p. 119–128, Paris 1842

[12] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, nr. 1189, ISBN 3-405-12124-8

[13] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 584-585, ISBN 978-3-440-14530-2

[14] René Maire: „Recherches cytologiques et taxonomiques sur les basidiomycètes”, în: „ Bulletin de la Société Mycologique de France”, nr.18 (suplement), p. 102, Paris 1902

[15] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, nr. 1188, ISBN 3-405-12124-8

[16] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 588-589, ISBN 978-3-440-14530-2

[17] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 584-585, ISBN 978-3-440-14530-2

[18] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 596-597, ISBN 88-85013-37-6

[19] Agricultura ecologică

[20] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]