Utilizator:Mgoga111/sandbox
Această pagină este destinată testelor
Utilizatorii înregistrați pot avea o „cutie cu nisip” personală, ca o subpagină a propriei pagini de utilizator. De exemplu, utilizatorul „Ixulescu” poate să-și creeze pagina Aici se fac experimente de redactare a codului-sursă, descris la Ajutor:Cum modific o pagină, cât și alte teste care precedă redactarea propriu-zisă a celorlalte pagini. Datorită naturii inerent experimentale a acestei pagini, conținutul ei este golit periodic. Vor fi șterse paginile de utilizator care conțin obscenități, mesaje publicitare, rasiste, jignitoare, cât și cele care conțin scrieri, informații, discuții și activități fără legătură cu obiectivele Wikipediei. Pentru întrebări, mesaje sau alte texte importante, vă rugăm să consultați pagina Legături utile. |
Date personale | |
---|---|
Modifică date / text |
Ortansa Tudor (n. 8 iunie 1931, Sfântul Gheorghe, județul Tulcea) este un publicist, editor și traducător de poezie și proză poetică din franceză, rusă și spaniolă. Domiciliul: Montreal, Canada.
Biografie
modificareRomânia
modificareNăscută în anul 1931, absolventă a Facultății de limbi și literatură rusă (1954) și a Facultății de limbi și literatură română (1970) – ambele la Universitatea din București.
I. După 4 ani de funcționare în învățământul superior, devine profesor definitiv de limba rusă în anul 1959 la Liceul Mihai Viteazul din București, actualul Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde a funcționat până la pensionare; obține gradul didactic I cu teza: Principiile didactice în procesul de predare – învățare a limbilor moderne, pe care le-a aplicat publicațiilor sale didactice Gramatica limbii ruse de uz școlar, manualele de limbă rusă pentru ultimele clase de liceu, în colaborare cu vorbitori nativi de limbă rusă, reviziile după 1990 și cele axate pe relațiile culturale româno – ruse revenindu-i în exclusivitate.
II. Din anul 1987, după pensionare, încep preocupările legate de revizia și perfecționarea manualelor școlare și predarea limbii și literaturii române la diferite niveluri. Continuă traducerea de poezie și proză din limba rusă și din franceză; literatura canadiană de expresie franceză fiind in acea perioadă puțin cunoscută în România, publică la rubrica Literatura lumii în revista Luceafărul din București, articole cu exemplificări de poezie și proză, în traducere proprie.
In 2003, publică la Editura IRLI din București Le jardin d’antan / Grădina de odinioară prima traducere în volum bilingv a 50 de poeme de Emile Nelligan - poetul național al Quebecului - autorul singurului poem dedicat României de un poet străin - cu un studiu introductiv de 15 pagini. După o amplă documentare în Canada, unde s-a stabilit în anul 2006, publică la Montreal, în 2013, Clavirul de odinioară / Le clavier d’antan (Editura ASLRQ) cu 70 poeme ale lui Emile Nelligan, într-o ediție bilingvă de lux, ilustrată de artista Raluca Pilat, dedicată „elevilor mei”.
III. În opinia Ortansei Tudor, traducerea literară ar trebui să fie în același timp știință și artă. Traduce poeme din limba rusă, scrise de mari poeți contemporani, (Vladimir Vîsotski ș.a. - publicate partial) , iar din franceză romanul Agaguk de Yves Thériault (din viața eschimoșilor), apărut sub formă de roman-foileton în revista Candela de Montreal, sub auspiciile „Catedralei Ortodoxe Romane Bunavestire” din Montreal. În prezent, pregătește pentru tipar traducerea din limba franceză a romanului Maria Chapdelaine de Louis Hémon, ce prezintă viața primilor coloni francezi, veniți din Normandia și stabiliți în regiunea lacului Saint-Jean din Canada.
Canada
modificareIV. Stabilită în Canada, din anul 2009, acordă o atenție specială neuitării și învățării limbii materne, venind în ajutorul școlilor românești din diasporă. Publică pentru copiii între 6-12 ani: Cartea Anotimpurilor în patru volume: Cartea Iernii, Cartea Primăverii, Cartea Verii și Cartea Toamnei (format mic pe hârtie color), iar pentru adolescenți, în 2014 - Harap-Alb, roman fantastic de călătorie; în 2015, vede lumina tiparului colecția Floare de colț pentru adolescenți și tineret: (ediție de buzunar) cu două volume de poezii Prințul stelelor (de la basm la capodoperă) și Idile și balade (o selecție din Balade și idile de George Coșbuc, cu ilustrații după Nicolae Grigorescu.
Din anul 2013, la „Éditions Tudor” Montreal, republică toate cărțile scrise pentru copiii și tineretul din diaspora, în limbaj adaptat cu Note și Glosar.
V. In ultimii cinci ani, a desfășurat o vastă activitate publicistică în colectivul de redacție al revistei Candela de Montreal, unde semnează traducerea din franceză în română a romanului Agaguk de Yves Thériault (prezentat în foileton) precum și nuvele, eseuri, cronici literare. A publicat și în revistele și ziarele montrealeze: Destine Literare, Tribuna Noastră, Pagini Românești, Accent Montreal, Marca-Ro, dar și în alte publicații din Canada și din țară.
Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Romani și a Cenaclului „Mihai Eminescu” din Montreal. Participă cu interes la activitățile Școlii românești „Junimea Română” din metropola canadiană și la diverse manifestări artistice ale diasporei române. Manifestă interes față de activitatea Fundației „Emile Nelligan” și Fundația Culturală Română..
Pasiunea principală a Ortansei Tudor a fost și rămâne traducerea de poezie și proză poetică din franceză, rusă, spaniolă, subliniind de fiecare dată bogăția și expresivitatea limbii române, dovedind că traducerea literară poate deveni artă.
Publicații
modificare- Cartea Anotimpurilor (format mic pe hârtie color), Montreal, Ed. Tudor, 2013;
- Cartea Iernii, Montreal, Ed. Tudor, 2013;
- Cartea Primăverii, Montreal, Ed. Tudor, 2013;
- Cartea Verii, Montreal, Ed. Tudor, 2013;
- Cartea Toamnei, Montreal, Ed. Tudor, 2013;
- Harap-Alb (roman fantastic de călătorie), Montreal, Ed. Tudor, 2014;
- Floare de colț, Montreal, Ed. Tudor, 2015;
- Prințul stelelor, Montreal, Ed. Tudor, 2015;
- Idile și balade de George Coșbuc, Montreal, Ed. Tudor, 2015;
Afilieri
modificare- Membru al Asociației Canadiene a Scriitorilor Romani (ACSR, Montreal)
- Membru al Cenaclului Mihai Eminescu (ACSR, Montreal)
Legături externe
modificare- Site-ul oficial al Ortansei Tudor
- Asociația Canadiena a Scriitorilor Romani (ACSR, Montreal)
- Cenaclul Mihai Eminescu (Montreal)
- La Fondation Emile Nelligan