Utilizator:Minisarm/România

Geografie

Articol principal: geografia României.

Hartă topografică a României

Teritoriul actual al României mai este numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaţilor Româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică şi meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanţe aproximativ egale faţă de extremităţile continentului european. România se învecinează la nord cu Ucraina, graniţa de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de ţărm). Suprafaţa României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Relief

Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munţilor Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiţia aproximativ egală a principalelor unităţi de relief (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii) şi gruparea reliefului. Carpaţii Româneşti se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul ţării, cea a Transilvaniei. Sunt munţi cu altitudine mijlocie, fragmentaţi, cu un etaj alpin, păşuni alpine şi întinse suprafeţe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu, la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munţii Carpaţi au o lungime de 910 km.

La exterior Munţilor Carpaţi se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — locurile cele mai populate, datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi. În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf. Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroşi oameni de ştiinţă ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală a biosferei.

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularităţi.

Faună şi floră

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 sunt considerate rare. Cele trei mari zone de vegetaţie în România sunt zona alpină, zona de pădure şi zona de stepă. Vegetaţia este distribuită etajat, în concordanţă cu caracteristicile de sol şi climă, dar şi în funcţie de altitudine, astfel: stejarul, gârniţa, teiul, frasinul (în zonele de stepă şi dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 şi 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 şi 1800 de metri); ienupărul, jneapănul şi arborii pitici (într 1800 şi 2000 de metri); pajiştile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri). În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetaţie specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz şi adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi şi arini. În Delta Dunării predomină vegetaţia de mlaştină.

Fauna României este în special repartizată în funcţie de vegetaţie. Astfel, pentru etajul stepei şi silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepeliţa, crapul, carasul, ştiuca, şalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar şi fag): mistreţul, lupul, vulpea, mreanul, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul păudurilor de conofere: păstrăvul, lostriţa, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre şi vulturii pleşuvi.

Pelicani zburând deasupra Dunării în Deltă

În particular, Delta Dunării este locul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâşte sălbatice şi păsări flamingo, protejate de lege (aşa cum sunt de altfel şi porcii sălbatici şi lincşii). de asemenea delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creţ, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roşu şi gârliţa mare, dar şi lebada de iarnă.

Climă

Articol principal: clima României.

Clima României este determinată în primul rând de poziţia sa pe glob, precum şi de poziţia sa geografică pe continentul european. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental cu nuanţe de tranziţie.

Extinderea teritoriului ţării pe aproape 5° de latitudine impune diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura decât extinderea pe circa 10° de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11°, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C. Între extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional, diferenţa termică se reduce la 1° (10°C în vest, 9°C în est).

Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic şi adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri şi este marcată de influenţe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest şi nord-vest, păstrându-şi totuşi identitatea climatului carpato-ponto-danubian.

Precipitaţiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română şi până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitaţiile cresc, depăşind pe alocuri 1000 mm pe an.

Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înfiinţarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) şi cu apariţia lucrărilor elaborate de Ştefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a reţelei de staţii meteorologice, apărând şi importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spaţiului montan, litoral, urban, etc.