Vasile cel Mare

arhiepiscop din secolul al IV-lea
Vasile cel Mare
Date personale
Născut329 d.Hr.[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Caesarea, Imperiul Roman[7][6] Modificați la Wikidata
Decedat379 d.Hr. (50 de ani)[6][8] Modificați la Wikidata
Caesarea, Imperiul Roman Modificați la Wikidata
PărințiVasile cel Bătrân
Emilia din Cezareea Modificați la Wikidata
Frați și suroriMacrina cea Tânără
Grigore de Nyssa
Petru al Sevastiei Modificați la Wikidata
Religiecreștinism
Biserica Catolică[9] Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*]
preot catolic[*]
filozof
scriitor
diacon catolic[*]
arhiepiscop
episcop catolic[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiAtena[10] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă veche[11]
limba latină[12] Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare2 ianuarie[1]  Modificați la Wikidata
Sfinți

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 329 sau 330[13], Caesarea, Imperiul Roman – d. 379 d.Hr., Caesarea, Imperiul Roman) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz („Teologul”) și Ioan Gură de Aur.

Sf. Vasile cel Mare, iconostasul Catedralei din Blaj, 1765.
Sfântul Vasile cel Mare, icoană pictată pe lemn, 1786.

Viața și activitatea

modificare

Sfântul Vasile, episcopul Cezareei, este unul dintre cei mai importanți părinți ai bisericii ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezareea în ziua de 1 ianuarie 379.

Provenea dintr-o familie creștină binecunoscută; tatăl său Sfântul Vasile cel Bătrân a fost un renumit învățător în Pont, iar sora sa Macrina și fratele său Grigore din Nyssa au devenit de asemenea sfinți.

Sfântul Vasile cel Mare a studiat la Cezareea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sfântul Vasile s-a retras pentru scurt timp în Neocezareea.

Sub influența sorei sale Sfânta Macrina, Sfântul Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareei, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

După moartea lui Dianius, Eusebiu devine episcop și, la rândul său, încearcă să-l convingă pe Vasile să devină preot; în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-și arate în plenitudine deosebitele sale calități spirituale și intelectuale. În acest timp, Sf. Vasile exercită o mare influență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și clerului.

El începe o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice. La 14 iunie 370 Sf. Vasile este ales episcop al Cezareei, cel mai important susținător al său fiind Grigore de Nazianz. În această înaltă funcție, el era totodată mitropolit al Cappadociei și exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat. Vasile a depus multe eforturi în organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preoților.

O mare atenție a acordat Sfântul Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373 o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore de Nazianz. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă mulți creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.

Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sfântul Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomie și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În De Spiritu Sancto, Sfântul Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Alte importante scrieri sunt Liturghia Sfântul Vasile cel Mare și Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile este unul dintre „Cei Trei Cappadocieni” (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei.

Sfântul Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie și de asemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom) și Sfântul Grigore de Nazianz (Sfinții Trei Ierarhi - sărbătoare în memoria acestor trei mari sfinți și teologi ortodocși).

  1. ^ Calendarium Romanum, p. 23 
  2. ^ BSIe1 / Vasili Veliki[*][[BSIe1 / Vasili Veliki (articol enciclopedic)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Enciclopedia Treccani 
  4. ^ Obispo de Cesárea Basilio, Santo, Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, accesat în  
  5. ^ Basil, Trove, accesat în  
  6. ^ a b c RSKD / Basilius[*][[RSKD / Basilius (dictionary entry)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  7. ^ „Vasile cel Mare”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ BeWeB, accesat în  
  9. ^ Catholic-Hierarchy.org, accesat în  
  10. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  11. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  12. ^ Mirabile: Archivio digitale della cultura medievale 
  13. ^ Fedwick (1981), p. 5

Bibliografie

modificare
  • Wolf-Dieter Hauschild: Basilius von Caesarea. în: TRE Vol. 5. col. 301.313.
  • Hermann Dörries: De SpirituSancto. Der Beitrag des Basilius zur Ausbildung des trinitarischen Denkens. (= AbhAWG,PhHKl, 3.Fg, 39)
  • Volker Henning Drecoll: Die Entwicklung der Trinitätslehre des Basilius. Sein Weg vom Homöusianer zum Neonizäaner. 1996 (= FKDG 66).
  • Christopher A. Hall: Reading Scripture with the Church Fathers. 1998, ISBN 0-8308-1500-7.
  • Christopher A. Hall: Learning Theology with the Church Fathers. 2002, ISBN 0-8308-2686-6, S. 100–120.
  • Adolf Jülicher: Basileios 15. Din: Enciclopedia clasică Pauly-Wissowa (RE). vol. III,1, Stuttgart 1897, Sp. 52–54.
  • Juan Maria Laboa (ED.): Mönchtum in Ost und West. Regensburg 2003, ISBN 3-7954-1497-0, S. 88–91.
  • L. Vischer: Basilius der Große. Untersuchungen zu einem Kirchenvater des 4. Jahrhunderts. Diss., 1953.
  • Karl Berther: Der Mensch und seine Verwirklichung in den Homilien des Basilius von Caesarea. Diss., Freiburg (Schweiz) 1974.
  • deFriedrich Wilhelm Bautz:  Basilius der Große în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL). Bd. 1, Hamm 1975, ISBN 3-88309-013-1, Sp. 406–409.

Lectură suplimentară

modificare
  • Nicolae Vornicescu, Despre viața și opera Sfântului Vasile cel Mare: La 1600 de ani de la trecerea sa către Domnul, Editura Mitropoliei Olteniei, 1979

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Sf. Vasile cel Mare
 
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Vasile cel Mare.