Veritasaga
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Veritasaga | |
Dribbler, DJ Sonia, Jhivago | |
Date personale | |
---|---|
Origine | București, România |
Gen muzical | hip-hop |
Ani de activitate | 1999-prezent |
Case de discuri | Hades Records |
Membri | |
Jhivago Praetor Dribbler DJ Sonia (DJ) | |
Modifică date / text |
Veritasaga a fost o trupa românească de muzica hip-hop fondată la sfârșitul anilor '90 în București. Ea are în componență patru membri: DJ Sonia, Praetor, Jhivago și Dribbler. Membrii originali, Praetor, Jhivago și Dribbler au evoluat în prealabil pentru o scurtă perioadă (1999-2001) sub numele Triada.
Veritasaga acum
modificareClasificate ocazional ca hip-hop alternativ, piesele Veritasaga îmbină cu succes[judecată de valoare] sunetul clasic al hip-hop-ului cu influențe neo-soul, chill-out și electronică, distingându-se printr-un stil unic și inconfundabil.[judecată de valoare]
Biografie
modificareFondată la sfârșitul anilor '90 de Jhivago, Praetor și Dribbler, Veritasaga și-a început activitatea într-o perioadă în care industria muzicală românească era încă reticentă în ceea ce privește muzica hip-hop și cultura Hip-hop. Refuzând încadrarea în tipare și repere devenite clișee timpurii ale acestui gen muzical, membrii Veritasaga au ales să respecte propriile convingeri pentru a-și afirma identitatea artistică. Astfel au urmat ore de studio "finanțate" cu banii din alocații, concerte pro bono, apariții pe diverse mix-tape-uri și numeroase colaborări cu artiștii din zona underground. Membrii inițiali au colaborat foarte strâns cu Connect-R. Acesta a ales, însă, calea muzicii comerciale în detrimentul anonimatului underground-ului.
În 2001 a fost printre primele trupe afiliate label-ului Hades Records. Căile de promovare s-au diversificat, s-a depășit momentul "ascultă și dă mai departe". Publicul ascultător de muzică hip-hop s-a transformat treptat într-un nucleu de fani, și, inevitabil Veritasaga s-a impus drept un nume reprezentativ în hip-hop-ul autohton.[judecată de valoare]
Discografie
modificareCoperta Albumului | Data realizării | Titlul | Casa de discuri |
---|---|---|---|
2003 | Punct. Și de la capăt | Independent | |
2007 | Cu alți ochi | Hades Records |
Punct. Și de la capăt
modificareÎn 2003 a fost lansat (oficial) primul material Veritasaga și anume albumul "Punct. Și de la capăt". În ciuda faptului că era un material independent, promovat prin mijloace proprii, acesta a avut un succes nesperat, fiind ascultat de o mulțime de persoane. O mare contribuție a avut-o și internet-ul, fiind mediul principal de răspândire. Albumul se remarcă printr-un sound inedit, melancolic, meditativ și chiar trist, neobișnuit pentru fanii Hip-Hop-lui. Cu acest album Veritasaga a câștigat un număr impresionant de fani, pornind un adevarat curent în zona underground.
Cu alți ochi
modificareÎn 2004 Praetor părăsește țara, iar DJ Sonia devine membru oficial al trupei. Urmează concerte la București, Oradea, Timișoara, Constanța, Iași, Piatra Neamț, Craiova, Târgoviște, Cluj, Hunedoara, Brașov și desigur, sute de ore petrecute în studio pentru înregistrarea noului album.
În 2007, la 4 ani după "Punct. Și de la capăt", și după mai mult de 16 luni în studio, Veritasaga se află la debutul "oficial", cu albumul "Cu alți ochi". Atent lucrat, până la cel mai mic detaliu, cu o producție și o post-producție la nivel internațional, materialul de 16 piese și 21 track-uri promite să ofere ascultătorului o perspectivă inedită asupra acestui gen muzical. Una din surprizele și controversele materialului o constituie prezența lui Praetor, care, contrar zvonurilor, nu a părăsit Veritasaga odată cu plecarea sa din România. Acesta a înregistrat într-un studio din Australia, special pentru acest album, dovedind că distanța nu constituie un impediment în calea pasiunii.
Colaborări
modificareLa capitolul colaborări, Veritasaga nu s-a oprit doar la artiștii din zona hip-hop, ci a lucrat și alături de producători, soliști și instrumentiști talentați din alte genuri: muzică electronică, soul, jazz și rock alternativ. Printre invitații de pe album se numără și: Șuie Paparude, Cătălin (Coma), Bitza, Funktastics, Butch și DJ Undoo (Dagga), Kombat (K.S.T), DJ Faibo X (U.S.M), Aforic, Nimeni Altu' și Simina.
Legături externe
modificareO mică parte din materialele reprezentative pentru Veritasaga:
Interviu Veritasaga @Sprite.ro (iun. 2007) Arhivat în , la Wayback Machine.
Interviu Praetor @ blacksheepsound.ro (nov. 2009) Arhivat în , la Wayback Machine.
Interviu Veritasaga @ Monden.Info (nov. 2007) Arhivat în , la Wayback Machine.
Interviu Praetor @ Lansare album "Nomad" (feb. 2011) Arhivat în , la Wayback Machine.