Victor Morev
Victor Morev | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (80 de ani) Kalinin, RSFS, URSS |
Cetățenie | Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Republica Moldova |
Religie | creștinism ortodox[*] |
Ocupație | politician |
Primar al municipiului Bălți | |
În funcție 1987 – 1990 1995 – 2001 | |
Precedat de | Vladimir Molojen (1987) Vladimir Tonciuc (1995) |
Succedat de | Vladimir Tonciuc (1990) Vasile Panciuc (2001) |
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |
În funcție 2001 – 2005 | |
Premii | Ordinul Gloria Muncii |
Partid politic | PSM |
Alma mater | Institutul Politehnic din orașul Kalinin |
Profesie | Inginer |
Modifică date / text |
Victor Morev (n. 13 mai 1944, regiunea Kalinin, Rusia) este un politician moldovean. Înainte de căderea URSS a condus structuri de partid, iar din 1995 până în 2001 a deținut funcția de primar al municipiului Bălți.
La absolvirea Institutului Politehnic din Kalinin, a primit îndreptare la Uzina „Lenin” (actualmente „Răut”) din Bălți în anul 1971. A activat pe parcursul a mai multor ani în calitate de inginer, maistru, maistru superior, șef de secție.[1]
În aprilie 1975 a început lucrul de partid. Între anii 1987 - 1990 a activat în calitate de președinte al Comitetului Executiv Bălți. După căderea URSS cu tot cu PCUS, Victor Morev, fost absolvent al Școlii superioare a PCUS din Rostov (Rusia).
În august 1992, a creat și a condus Partidul Socialist din Moldova (PSM),[2] care a reunit mulți foști membri ai Partidului Comunist. Peste doi ani, socialiștii, susținuți de comuniști, au intrat în Parlament.
În 1995 Consiliul Municipal Bălți l-a ales pe Victor Morev la funcția de primar al municipiului cu 39 de voturi pro, 2 - contra și o abținere.[3]
În prezent ex-deputatul Victor Morev este anunțat în căutare internațională, fiind suspectat de prejudicierea bugetului public național.[4][5]
Victor Morev și-a depășit atribuțiile de serviciu în perioada exercitării mandatului de primar al municipiului Bălți, prin diminuarea prețurilor la unele loturi de pământ pe care le-a comercializat în localitate. Organele de anchetă au stabilit că în perioada 2000 - 2001, Morev a comercializat ilegal câteva zeci de loturi de pământ către anumite întreprinderi individuale, firme și societăți pe acțiuni, aducând prejudicii importante bugetului de stat.
Victor Morev a părăsit locul de trai și a plecat în Rusia, îndată după ce a aflat despre depistarea infracțiunilor comise de el. În 2006, pe numele lui Morev a fost inițiată o urmărire penală în baza art. 328 (3) Cod Penal (excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu), care prevede o pedeapsă cu privațiune de libertate până la 15 ani. Ancheta a fost suspendată pe 15 aprilie 2016 datorită faptului că acuzatul a dispărut, evitând urmărirea penală.[6]
Note
modificare- ^ La mulți ani!. Curierul de Nord, nr. 47 (183), 30 decembrie 1995, p. 1.
- ^ Partidul Socialist din Moldova (PSM). e-democracy.md.
- ^ La 11 mai Victor Morev a servit șampanie. A devenit primar al Bălților. Curierul de Nord, nr. 20 (167), 13 mai 1995, p.1.
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Radu, Alina. Victor Morev, fugarul. Ziarul de Gardă, 11 mai 2006. Accesat 11 iunie 2011.
- ^ Natalia Petrusevici (). „Primarii bălțeni de după independență: ce știm despre ei?”. eSP. Accesat în .
Predecesor: Vladimir Molojen |
Președinte al Comitetului Executiv al orașului Bălți 1987 – 1990 |
Succesor: Vladimir Tonciuc |
Predecesor: Vladimir Tonciuc |
Primar al municipiului Bălți 1995 – 2001 |
Succesor: Vasile Panciuc |