Vila (zână)

Vila (plural: vile) este o zână din mitologia slavilor sudici asemănătoare cu o nimfă, feminină, frumoasă și cu părul lung și blond. Denumirile sale, după limbă, sunt: în sârbocroată vila, în slovenă vila, în bulgară vila, diva, juda, samovila, samodiva, samojuda, în slavona veche estică. vila, în slovacă víla.

Eroii epici sârbi Prințul Marko și Miloš Obilić și vila Ravijojla

Vila este cunoscută doar slavilor sudici și slovaci. La cehi, vila este un spirit a lemnului (secolul al XV-lea), iar denumirile antice precum Vilice lângă Tábor, Vilov lângă Domažlice și Vilín în apropiere de Sedlčany par să indice că și ea era cunoscută. În Cronica lui Dalimil (3, 53) vila înseamnă „prost” (ca în poloneza veche). În cehă víla pare a fi un cuvânt de împrumut de la slava sudică, din cauza lungimii vocale. În Rusia, vilele sunt menționate în secolul al XI-lea, dar există îndoieli că acestea au fost cu adevărat o parte din folclorul rusesc și nu doar o tradiție literară. Există trăsături comune între vile și rusalki, iar Schneeweis consideră că sunt identice.

Etimologia este neclară. Explicațiile posibile sunt de la verbul viti „a adia” (a bate vântul) și în slavona bisericească: "vârtej de vânt"; sau din sanscrită vāyú- „aer”, în proto-indo-europeană u̯ēi̯o- „vânt”.

La slavii sudici, vilele sunt înfățișate ca femei frumoase, cu păr lung blond. Există trei feluri, cele care trăiesc pe uscat și în păduri (în sârbocroată zagorkinje, pozemne vile), nimfe de apă (în sârbocroată brodarice, povodne vile), și nimfe de nori sau de aer (în sârbocroată vile oblakinje, zračne vile). Ele apar ca lebede, șoimi, cai sau lupi; nimfele de nori apar ca un vârtej. Noaptea, cutreieră norii cu un zgomot teribil de țevi și tobe. Dacă cineva le cheamă devine rigid și se mișcă cu dificultate, este lovit de boală și moare într-un an sau doi.

Acestora le place să călărească cai sau cerbi, să meargă la vânătoare (o paralelă cu zeița Diana), dansează în cerc (în sârbocroată vilino kolo, bulgară : samodivski igriška) și caută dragostea unor oameni puternici, ajutându-i împotriva dușmanilor. Dragostea pentru luptă amintește de Valkirie teutonic și astfel vila este unică în mitologia slavă. Ele au puteri supranaturale și sunt pricepute în arta vindecării. Construiesc castele splendide la marginile norilor. Ele năucesc spiritele bărbaților cu săgețile lor. Fură copiii și îi înlocuiesc cu dubluri. În Slovacia, vilele sunt sufletele neliniștite ale fetelor decedate, care îi atrag pe tineri într-un cerc mortal.

În poezia epică sârbă, fiecare erou are o vila pe care o alege sau este soră de sânge (în sârbocroată posestrima). Cel mai cunoscut în sârbocroată Ravijojla, un nume derivat probabil de la arhanghelul Rafael. Fetele pot avea, de asemenea, vile ca surori de sânge și le pot cere să le sporească frumusețea sau să le apere un iubit îndepărtat.

Vilele sunt de obicei prietenoase cu oamenii, dar pot să se răzbune oribil pe cei care le insultă, pe cei care nu țin cont de poruncile lor sau cei care se apropie neinvitați de dansul lor în cerc. Amabilitatea lor le deosebește de rusalce. Oamenii venerau vilele punând flori, mâncare și băutură în fața peșterilor unde se credea că acestea trăiau.

Referințe vest-europene

Meyers Konversations-Lexikon definește Wiles sau Wilis ca vampiri feminini, spiritele fetelor logodite care mor înainte de noaptea nunții lor. Potrivit lui Heine, aceste Wilis nu se pot odihni în mormintele lor, deoarece și-au satisfăcut pasiunea pentru dansul nud, în special în piețele orașului. De asemenea, se adună pe stradă la miezul nopții pentru a ademeni tinerii și a dansa cu ei până la moartea lor. În Serbia, erau domnișoare blestemate de Dumnezeu; în Bulgaria, erau cunoscute sub numele de samodiva, fete care au murit înainte de a fi botezate; iar în Polonia, sunt fete frumoase care plutesc în aer ispășind pentru viețile lor trecute și frivole. În unele povești, motivul abandonării iubirilor este unul trist. Vila este blestemată să nu își găsească niciodată adevărata iubire. Dacă o va face, acea iubire va suferi o moarte groaznică.

Această legendă l-a inspirat pe Victor Hugo să includă „les wilis” în poezia sa „Fantômes” din culegerea de poezii Les Orientales (1828).

Heinrich Heine, în 1835, în De l’Allemagne, descrie viu „ die Wilis ” ca o legendă slavă.

Apar (ca wilis) în baletul romantic al lui Adolphe Adam, Giselle, dansat pentru prima dată la Paris în 1841, ca fantomele tinerelor fete care au fost trădate de iubiții lor și care au murit înainte de ziua nunții lor. Dansează în păduri în nopțile cu lună plină, pedepsindu-i pe tineri dansându-i până la moarte, dar trebuie să dispară la apariția zorilor. Acestea fură sufletul ticălosului Hilarion și aproape că reușesc același lucru în cazul eroului, Albrecht, dar acesta este salvat de dragostea pentru fantomatica Giselle.

Prima operă a lui Giacomo Puccini, Le Villi, folosește liber același material tematic. A avut premiera în mai 1884 la Teatro Dal Verme, Milano, și a fost revizuit pentru o primire mai reușită la Teatrul Regal, Torino, în decembrie.

În cântecul Vilia (în germană Das Vilja-Lied) din opereta din 1905 , Văduva veselă (în germană Die lustige Witwe) de Franz Lehár, Viktor Léon și Leo Stein (și tradus de Adrian Ross), un vânător se îndrăgostește de Vilia, „vrăjitoarea lemnului”, o ființă de basm care apoi dispare.

În seria Harry Potter de J. K. Rowling, veela reprezintă ființe magice care seamănă cu femei uimitor de frumoase. Ele pot pune bărbații în transă cu cântarea și dansul lor, iar atunci când sunt mâniate, se transformă în creaturi oribile, asemănătoare păsărilor și pot lansa mingi de foc din mâinile lor. Veela apar în a patra carte a seriei, Harry Potter and the Goblet of Fire, ca mascote pentru echipa bulgară de Vâj-haț în timpul Cupei Mondiale de Quidditch. Personajul Fleur Delacour este, de asemenea, pe sfert veela.