Baletul este un gen de spectacol alcătuit din dans ca element artistic figurativ de bază, muzică și pantomimă, spectacol teatral executat de una sau mai multe persoane. Un corp, un ansamblu de balet compus din balerini și balerine, execută dansuri și mișcări mimice, după o compoziție muzicală. Termenul „balet” provine probabil din cuvântul italian ballare, care înseamnă a dansa.

Balerina Darcey Bussell în timpul aplauzelor de rechemare la cortină deschisă pentru baletul Teme și Variațiuni (2007)

IstoricModificare

În secolele XIII-XIV se numea balet o melodie care însoțea un anume dans, iar în Franța și versurile care se cântau în această împrejurare. Dansul avea un caracter mimetic și comporta o mică punere în scenă.

Combinându-se cu alte tipuri de reprezentații și divertismente, ajunge, după o lungă evoluție, îndeosebi sub directivele poeților și muzicienilor umaniști, să reunească toate trăsăturile caracteristice unui nou tip de distracție colectivă, care primește denumirea de balet.

În secolul al XV-lea în Italia, dansul - mod de exprimare artistică din cele mai vechi timpuri - s-a dezvoltat încetul cu încetul într-o formă artistică scenică. Domenico din Piacenza a scris un tratat în 1400 în care descrie cca 20 de dansuri pe care le-a compus. Dar baletul în adevăratul sens al cuvântului s-a dezvoltat mai întâi în Franța, la curtea reginei Caterina de Medici, care după decesul soțului, regele Henric al II-lea, a invitat dansatori, coregrafi și compozitori italieni (țara de baștină a Caterinei) la curtea regală franceză. Cu ocazia căsătoriei contelui de Joyeuse cu Mademoiselle de Vaudemont în 1581, Caterina de Medici i-a dat violonistului italian Balthazar de Beaujoyeux mână liberă să organizeze o petrecere. Rezultatul a fost Ballet Comique de la Reine, care este considerat prima încercare de a crea un tot dramatic prin integrarea muzicii, a dansului și a unei acțiuni.

Muzica de baletModificare

Abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a apărut muzica de balet în sens contemporan. Piese instrumentale cu titlul Ballet pot fi găsite, de exemplu, de compozitorul și lăutarul francez Robert Ballard[1] și italianul Giovanni Battista Granata[2]. Opera franceză din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea (Jean-Baptiste Lully, Jean-Philippe Rameau, Christoph Willibald Gluck, Antonio Salieri, Giacomo Meyerbeer) a pus accentul pe balet, care, totuși, era încă puternic orientat spre dansul de societate. Maeștrii de balet care cântau la pochette (vioara maestrului de dans) precum Pierre Beauchamp, erau deseori responsabili și pentru compunerea muzicii. Coregraful Arthur Saint-Léon era el însuși la mijlocul secolului al XIX-lea dansator, violonist și compozitor în același timp.Maeștrii de balet care cântau la pochette (vioara maestrului de dans) precum Pierre Beauchamp, erau deseori responsabili și pentru compunerea muzicii. Coregraful Arthur Saint-Léon era el însuși la mijlocul secolului al XIX-lea dansator, violonist și compozitor în același timp.

În secolul al XIX-lea a fost creată o muzică de balet de sine stătătoare. Cele mai vechi piese de balet clasic includ Silfidele (1832) de Jean Schneitzhoeffer, Giselle (1841) de Adolphe Adam și Coppélia (1870) de Léo Delibes. Fiecare se bazează pe un libret de balet literar. Ambele au fost prezentate în premieră la Ballet de l’Opéra de Paris. Mai ales în perioada de glorie a baletului clasic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Sankt Petersburg, au fost adaptate compoziția muzicii de balet la condițiile din teatru și la dimensiunea și componența ansamblului de balerini. Compozitorii și coregrafii au lucrat adesea în strânsă legătură și au comunicat între ei pentru „sincronizare”, numită din franceză Minutage.

GenuriModificare

Baletul are mai multe genuri, cuprinzând genul dramatic, liric, eroic sau comic. Noverre a creat baletul cu un conținut dramatic, denumit ulterior balet de acțiune sau balet de pantomimă, în care acțiunea și sentimentele sunt redate prin gesturile și figurile dansului. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, apare baletul romantic, având ca reprezentanți de seamă dansatoarele Marie Taglioni și surorile austriece Thérèse și Fanny Elssler.

Un aport decisiv în dezvoltarea baletului în lumea întreagă l-a avut baletul rus, în primul rând prin creațiile lui Ceaikovski cu Lacul lebedelor și Spărgătorul de nuci puse în scenă de maeștrii de balet Petipa și Ivanov.

Balete renumiteModificare

Un balet este frumos atât pentru muzica sa cât și pentru coregrafia și tema abordată în libret.

Balet clasic
Balet modern

Balete de compozitori româniModificare

Printre cei mai de seamă balerini și maeștri de balet români:

NoteModificare

  1. ^ en Keiji Makuta: 51 selections for Lute in renaissance era. Arranged for Guitar. Zen-On, Tokyo 1969, ISBN 4-11-238540-4, pp. 56–63 (Ballet, Ballet de Princess).
  2. ^ de Vgl. Adalbert Quadt (Hrsg.): Gitarrenmusik des 16.–18. Jahrhunderts. 4 Bände. Nach Tabulaturen herausgegeben. Deutscher Verlag für Musik, Leipzig 1970–1984, pp. 17–20 (Giovanni Battista Granata: Balletto aus Novi Capricci armonici Musicali pour la Chitarra Spagnola aus dem Jahr 1674).
  3. ^ en Magrittomania by Royal Opera House

BibliografieModificare

  • Daniela Caraman-Fotea, Grigore Constantinescu și Iosif Sava, Ghid de balet, Editura Muzicală, București, 1973

Vezi șiModificare