Virgil Tănase

Virgil Tănase (n. 16 iulie 1945, Galați, România) este scriitor și regizor de teatru franco-român.

Pe vremea când activase literar în România, Virgil Tănase participase cu contribuții semnificative la mișcările artistice ale onirismului românesc, din anii 1960, mișcare de avangardă pur românească, cu puternice influențe suprarealiste. Ulterior, deși stabilit în Franța din 1978, prin activitatea artistică sa complexă, a fost considerat ca aparținând și mișcării artistice românești a optzecismului.

Biografie

Virgil Tănase a studiat filologia la Universitatea din București (1963-1968) și regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1970-1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori, și după ce a lucrat ca betonist la Combinatul siderurgic din Galați, i s-a impus, pentru a fi reprimit la facultate, să ia parte la „supravegherea informativă a legionarului grațiat Petrișor Marcel”. Dintr-un document din arhiva CNSAS reiese că după ce a acceptat această condiție^[1] Virgil Tănase nu a respectat angajamentul luat și la numai câteva luni după reprimirea lui în facultate a fost „exclus din sistemul informativ”^[2].

Continuându-și activitatea de disident, Virgil Tănase a publicat în 1977, în Franța, un roman interzis în România și a dat, de la București, interviuri în presa străină criticând aspru regimul politic românesc. Ca urmare i s-a dat un pașaport pe care nu-l ceruse și i s-a impus să plece cu familia în străinătate. La începutul anului 1978, Virgil Tănase s-a stabilit în Franța unde nu a cerut azil politic, rămânând cetățean român și după ce a obținut naționalitatea franceză.

La Paris, Virgil Tănase a obținut un doctorat în sociologia și semiologia artei (1979) sub conducerea lui Roland Barthes și a desfășurat o amplă activitate de scriitor, de jurnalist și de regizor de teatru. Din 1999 el predă Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet de la Paris.

A fost, ca și Paul Goma, ținta unei încercări de asasinare pusă la cale de DIE (Direcția de informații externe)/ Securitate, care l-a însărcinat pe Matei Pavel Haiducu să o execute.

Între 1993-1997 și 2001-2005 a fost directorul Centrului Cultural Român din Paris, Franța.

Romane

Portrait d'homme à la faux dans un paysage marin, Flammarion, 1976
Apocalypse d'un adolescent de bonne famille, Flammarion, 1980; (Apocalipsa unui adolescent de familie), București, 1992
L'Amour, l'amour, Paris, 1982; (Evenția Mihăescu: Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut), Craiova, 1994
C'est mon affaire, Paris, 1983;
Cette mort qui va et vient et revient, Hachette, 1984
Le bal sur la goélette du pirate aveugle (Illustrated by Pierre-Marie Valat, and Willi Glasauer), Paris, 1987
La Vie mystérieuse et terrifiante d'un tueur anonyme, Ramsay, 1990
Ma Roumanie (Entretiens avec Blandine Teze-Delafou), Paris, 1990; (România mea), traducere de Irina Petraș, București, 1996
Ils refleurissent, les pommiers sauvages, Ramsey, 1991
Zoïa, éditions Non Lieu, 520 pagini, 2009

Texte

C'est mon affaire, sotie, Flammarion, 1983
Ma Roumanie, Ramsey (1996 pentru ediția română la Editura Didactica și pedagogica), 1990
Beatrix, Macferlone, Isabella, Ed. Universitatii de Vest, 2006
Tchekhov, collection Folio biographies, 2008
Albert Camus, Gallimard, ianuarie 2010
Leapșa pe murite, Ed. Adevărul, 2011
Dostoievski, Ed. Gallimard, coll. Folio biographies (tradus în Japonia și Brazilia), 2012
Saint-Exupéry, Ed. Gallimard, coll. Folio biographies, 2013

Teatru

1983: Le Paradis à l'amiable, Théâtre Le Lucernaire, Paris
1993: Veneția mereu, Teatrul Mundi, Bucuresti (1997)
1994: Salve Regina, Théâtre de l'Ile St. Louis, Paris (1997) (versiunea românească jucată la Teatrul Nottara 1998)
1994: Petites calamités heureuses (versiunea românească publictă în volumul de Teatru)
1994: De Crăciun după revoluție, Teatrul național București (1995)
1995: L'enfant d'un siècle colossal, Théâtre de Corbeil-Essonnes (1998) (versiunea românească publicată în volumul de Teatru)
1996: Moderncarnavaltango (2007 pentru versiunea româna publicată în revista Drama)
1997: Teatru, volum la editura. Eminescu, București - Premiul Academiei Române
1997: Les Jumeaux de Goldoni, Théâtre Le Lucernaire, Paris (1997)
1998: Le Complexe d’Œdipe
2003: Comme vagues d’écume hurlantes (Robert et Clara Schumann)
2008: L’extraordinaire enlèvement de la belle-fille du pape
2009: Ton mari, mon frère, Tchékhov
2010: Une tasse de thé…, spectacol la Festivalul de la Grigny
2011: Fiarele, spectacol la Teatrul Fanny Tardini Galați, text publicat în revista Literatorul, august-noiembrie 2011
2011: Le démon du jeu, spectacol la Festivalul de la Grigny

Puneri în scenă

1975: Molière - Burghezul gentilom, Teatrul Național Iași
1976: Il pleut, si on tuait papa-maman de Yves Navarre la Coupe-Chou Beaubourg
1980: Soir de grève de Odile Ehret la Théâtre du Marais și Théâtre du Croq'Diamants cu Marie-Georges Pascal și Jean-Claude Robbe
1995: Le Rouge et le noir adaptare de Emmanuelle de Boysson după Stendhal la Théâtre du Lucernaire cu Julie Debazac
2006: Le Petit Prince adaptare de Virgil Tanase după Antoine de Saint-Exupéry la Comédie des Champs-Elysées
2012: Mais n'te promène donc pas toute nue ! de Georges Feydeau la Festival d'Avignon Off și Théâtre Buffon

Premii și distincții

Premiul de dramaturgie al Academiei Române (1997)
Premiul de literatură al Uniunii Latine (2004)
Doctor honoris causa al Universității Dunărea de Jos, Galați^[3]
Premiul Șerban Cioculescu al Muzeului literaturii române pentru memorialistică (2012)
Premiul Salonului de biografie de la Hossegor (2013)
Ordinul Artelor și Literelor din Franța (1987)
Cavaler al Ordinului „Serviciu credincios” (2002)^[4]

Note

^ Virgil Tanase: disident, vanat de Securitate si fost informator, 4 octombrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 26 martie 2013
^ cf. Leapșa pe murite, Editura Adevărul, 2011, "Însemnare a călătoriei mele", pp. 72-101
^ „DOCTOR HONORIS CAUSA”. Accesat în 20 octombrie 2012. Parametru necunoscut |accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)
^ „"Leapșa pe murite" – un roman adevărat”. Accesat în 20 octombrie 2012. Parametru necunoscut |accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)

Legături externe

Bio-bibliografie
http://www.seine-et-danube.com/pages/Virgil_Tnase-4865659.html Arhivat în 21 decembrie 2014, la Wayback Machine.
Virgil Tanase la Les Archives du spectacle

Interviuri

Virgil Tănase: „Pentru noi onirismul n-a fost o țintă, ci doar o revelație pe care ne-am grăbit s-o întoarcem în lume”, 1 martie 2013, Daniel Cristea Enache, Ziarul de Duminică.
VIRGIL TĂNASE - "M-a ghidat întotdeauna sentimentul onoarei, moștenit din stârpea răzeșească a tatei", Iulian Ignat, Formula AS - anul 2013, numărul 1096

[cp2013-03-26-1] Virgil Tanase: disident, vanat de Securitate si fost informator, 4 octombrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 26 martie 2013

[istorie_subiectiva2011-2] . Leapșa pe murite, Editura Adevărul, 2011, "Însemnare a călătoriei mele", pp. 72-101

[3] „DOCTOR HONORIS CAUSA”. Accesat în 20 octombrie 2012. Parametru necunoscut |accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)

[4] „"Leapșa pe murite" – un roman adevărat”. Accesat în 20 octombrie 2012. Parametru necunoscut |accesat= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor)

[1]

[2]

[3]

[4]