Vlad Călugărul (n. 1425, Transilvania, Regatul Ungariei – d. noiembrie 1495, Glavacioc, Ștefan cel Mare, Argeș, România) a fost fiul lui Vlad Dracul, fiind frate după tată cu Vlad Țepeș. După moartea fratelui său, Vlad Călugărul a condus Țara Românească în anul 1481 și între anii 1482 și 1495. A refăcut mănăstirea Glavacioc, unde a fost înmormântat. Fiul lui Vlad Călugărul, prințul Vlăduț, a fost decapitat de turci, la doar 16 ani, în curtea Mănăstirii Mihai Vodă.[6]

Vlad al IV-lea
(Vlad Călugărul)

Domn al Țării Românești

Vlad Călugărul. Reprezentare din sec. al XIX-lea
Date personale
Născut1425
Transilvania, Regatul Ungariei[4] Modificați la Wikidata
Decedatnoiembrie 1495
Glavacioc, Ștefan cel Mare, Argeș, România[4] Modificați la Wikidata
PărințiVlad Dracul
Cătuna
Frați și suroriVlad Țepeș
Radu al III-lea cel Frumos
Mircea al II-lea Modificați la Wikidata
Căsătorit cuRada-Smaranda
Maria Palaiologina
CopiiRadu cel Mare[5]
Vlad al V-lea cel Tânăr Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiecălugăr Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Drăculeștilor
Domn al Țării Românești (1x)
Domnieseptembrie – 16 noiembrie 1481[1]
PredecesorMircea al II-lea
SuccesorBasarab cel Tânăr Țepeluș
Domn al Țării Românești (2x)
Domnieaprilie 1482[2] – noiembrie 1495[3]
PredecesorBasarab cel Tânăr Țepeluș
SuccesorRadu cel Mare

Cu numele de botez Petru, a fost poreclit Călugărul, deoarece, așa cum arată un document contemporan, „a fost în tinerețe călugăr, după aceea și preot și egumen în mănăstire. După aceea s-a răspopit și s-a ridicat la domnie și s-a însurat.” Se pare că, la fel ca și alți feciori de domni, precum Radu Paisie, a îmbrăcat rasa monahală cu scopul de a elimina unele bănuieli ale domnilor aflați în acel timp la tron, cu privire la intențiile sale de a-și revendica moștenirea părintească. [7]

Mormântul

modificare

Când a fost înhumat la Mănăstirea Glavacioc, mormântul său a fost acoperit cu o piatră simplă, neinscripționată, și astfel i s-a șters amintirea. Încă din secolul al XVIII-lea, peste 150 de arheologi au încercat să găsească mormântul lui Vlad Călugărul, căutându-l în peste 60 de zone din toate regiunile României. În august 2005, doi arheologi – Spiridon Cristocea, pe atunci director al Muzeului Județean Argeș, și profesorul de istorie Marius Păduraru au reușit să-i descopere mormântul. Săpăturile au scos la lumină oseminte foarte vechi, acoperite de o piatră funerară pusă în 1704, la două secole după ce Vlad Călugărul murise. Pe piatră scria în slavonă că „sub această piatră se odihnesc oasele creștinului domnitor Vlad Călugărul, care a avut o contribuție foarte importantă la renovarea mănăstirii. Piatra a fost pusă de către egumenul Ștefan în martie 1704.” Mormântul era într-o stare avansată de degradare, după ce fusese profanat de mai multe ori în ultimii 500 de ani. În schimb, piatra de mormânt confecționată din calcar numulitic se află într-o stare de conservare excepțională și reprezintă, prin motivele decorative pe care le conține, un monument reprezentativ al artei brâncovenești: un corb, o cruce, o sabie și un sceptru.[8]

In memoriam

modificare

La intrarea în Curtea Domnească din Târgoviște există 33 de busturi de domni și voievozi care au condus Țară Românească din Curtea Domnească ridicată la Târgoviște în vremea lui Mircea cel Bătrân, între care și cel al lui Vlad Călugărul.[9]

Bibliografie suplimentară

modificare
  • Alexandru Lapedatu, Vlad-Vodă Călugărul: 1482-1496 : monografie istorică, 79 pagini, Atelierul Grafic I. V. Socecu, 1903

Legături externe

modificare
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [1]
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [2]
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [3]

Vezi și

modificare


Predecesor:
Mircea al II-lea
 
Domn al Țării Românești

1481
Succesor:
Basarab cel Tânăr Țepeluș
Predecesor:
Basarab cel Tânăr Țepeluș
 
Domn al Țării Românești

1482 – 1495
Succesor:
Radu cel Mare