Vladimir Purișkevici
| Vladimir Purișkevici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Chișinău, Imperiul Rus[1] |
| Decedat | (49 de ani) Novorossiisk, Statul Rus[2] |
| Cauza decesului | cauze naturale (febră tifoidă) |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Religie | Biserica Ortodoxă Rusă |
| Ocupație | politician |
| Limbi vorbite | limba rusă[3][4] |
| Deputat în Duma de Stat a Imperiului Rus | |
| Partid politic | Sutele Negre СРН Russian Assembly[*] Russki narodnîi soiuz imeni Mihaila Arhanghela[*] |
| Alma mater | Universitatea din Odesa |
Modifică date / text  | |
Vladimir Purișkevici (în rusă Владимир Митрофанович Пуришкевич; nume tradus uneori și ca Purișchevici;[5] n. , Chișinău, Imperiul Rus – d. , Novorossiisk, Statul Rus) a fost un politician țarist de extremă dreaptă, deputat în Duma de Stat (al convocărilor II-IV) și monarhist rus, originar din Basarabia. De asemenea, a fost unul din conducătorii mișcării „sutenegriști”, cunoscută ca Partidul Poporului Rus.
A fost unul dintre organizatorii și participanții la asasinarea lui Grigori Rasputin.[6]
Biografie modificare
S-a născut la Chișinău pe 24 august 1870, în familia nobilului Mitrofan Purișkevici (1837-1915) și al unei țărance din Durlești, care se crede că era moldoveancă.[5] Pe lângă Vladimir, familia a mai avut doi fii și două fiice. Drept moștenire, tatăl le-a lăsat în total 2.400 deseatine de pământ și o casă de piatră la Chișinău.[5]
A absolvit gimnaziul din Chișinău cu medalia de aur. Și-a continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității Imperiale „Novorossiia” din Odesa. Între anii 1897-1900 a fost Președinte al consiliului de zemstvo al ținutului Akkerman.
Din 1904 până în 1906 a fost funcționar pentru sarcini speciale de gradul VI (în grad de consilier colegial) pe lângă ministrul de interne, Veaceslav von Plehve.[7] Apoi a lucrat în Direcția economică și în Direcția principală de presă pe lângă Ministerul de Interne (mai-decembrie 1905). În august 1907 a fost demis din serviciu.
S-a alăturat primei organizații monarhice din Rusia, „Adunarea Rusă” (Русское собрание), la scurt timp după crearea acesteia, și a fost ales în repetate rânduri în Consiliul de conducere.[8]
Mai târziu, a fost unul dintre liderii organizației monarhiste „Uniunea poporului rus”. A fost președintele comitetului editorial al „Cărții durerii rusești” (Книги русской скорби), publicată în memoria victimelor revoluției din 1905. Conflictul lui Purișkevici cu un alt lider binecunoscut al dreptei, Aleksandr Dubrovin, a dus la o sciziune în rândurile Uniunii Poporului Rus în 1908. În același an, Purișkevici și susținătorii săi au creat o nouă organizație „sutenegristă”, numită „Uniunea Poporului Rus «Mihai Arhanghelul»”.
În 1912 a publicat culegerea de poezii „În zilele furtunilor înjurate” (В дни бранных бурь).
A fost membru al Dumei convocărilor II, III (din partea Basarabiei) și IV (din partea guberniei Kursk).În cadrul acesteia a fost membru al fracțiunii de dreapta. În perioada acestor sesiuni a devenit cunoscut pe scară largă pentru diferitele jigniri aduse membrilor organului, precum și actelor huliganice, pentru care a fost îndepărtat în mod repetat din Dumă. Astfel, pe 19 noiembrie 1916, Purișkevici a ținut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat:[9]
„Miniștrii țarului au fost transformați în marionete, marionete ale căror sfori au fost luate cu fermitate în mâini de Rasputin și Împărăteasa Alexandra Fiodorovna – geniul răului din Rusia și țarina... care a rămas o nemțoaică pe tronul rusesc, înstrăinată de țară și poporul său.”
În timpul Primului Război Mondial, a organizat unul dintre cele mai mari trenuri spitalicești din armata rusă și a fost șeful acestuia.[8] A fost distins cu Ordinul Sf. Stanislav, gradul I (15 mai 1915) și cu Ordinului Sf. Vladimir, gradul III (14 noiembrie 1915).
Purișkevici a fost unul dintre participanții la asasinarea lui Grigori Rasputin. În noaptea de 17 decembrie 1916, acesta, împreună cu restul conspiratorilor, Marele Duce Dimitri Pavlovici, Prințul Felix Iusupov și Serghei Suhotin, l-au așteptat pe Rasputin în Palatul Iusupov din Petrograd. Potrivit unei versiuni, Purișkevici a fost cel care l-a împușcat pe rănitul Rasputin când acesta a încercat să fugă. Ulterior, el a descris în detaliu toate evenimentele din acea noapte.[10]
După revoluția din februarie 1917, s-a opus Guvernului provizoriu. A lucrat la crearea unor organizații armate subterane ale aripei monarhiste, în legătură cu care soldații garnizoanei din Petrograd, la un miting din 28 august 1917, au cerut arestarea imediată a lui Purișkevici.[11]
După revoluția din octombrie, a intrat în clandestinitate și a încercat să organizeze conspirații pentru răsturnarea puterei sovietice. Fiind un membru notoriu al Sutelor Negre, acesta se ascundea la Petrograd cu un pașaport fals.
Pe 18 noiembrie 1917, a fost arestat în hotelul „Rossiia” sub acuzația de conspirație contrarevoluționară. Sentința s-a dovedit a fi neobișnuit de ușoară: 4 ani de muncă forțată în folosul comunității, în închisoare. Dar deja la 17 aprilie 1918, Purișkevici a fost eliberat din închisoare, după intervenția personală a lui Felix Dzerjinski. Motivul oficial al eliberării a fost „boala fiului”. A primit eliberarea condiționată cu clauza neparticipării la activități politice. Iar la 1 mai, prin decret al Sovietului de la Petrograd, a fost amnistiat.[12]
În 1918, Purișkevici a plecat la Kiev, unde a locuit până la căderea statului ucrainean (decembrie 1918). El a fondat „Societatea de luptă activă împotriva Bolșevismului”. În decembrie 1918 s-a mutat în sudul Rusiei, unde a luat parte la organizarea sprijinului ideologic și propagandistic pentru mișcarea albă. Fiind pe teritoriul controlat de trupele generalului Denikin, el a încercat să organizeze Partidul de Stat al Poporului Rus. A publicat ziarul „Spre Moscova!” (închis în noiembrie 1919) și revista „Vești bune” (decembrie 1919, a apărut un număr).
A murit la Novorossiisk de tifos pe 1 februarie 1920.[13]
În 1925, scriitorul sovietic Liuboș l-a catalogat pe Purișkevici ca fiind primul fascist. Istoricul ruso-american Semion Reznik susține că Purișkevici a participat în numeroase pogromuri, promovând mitul omorului ritual.[14][15]
Referințe modificare
- ^ „Vladimir Purișkevici”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ „Vladimir Purișkevici”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ IdRef, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b c „Vladimir Purișchevici: un revoluționar conservator sau un reacționar aprig?”. NOI.md. . Accesat în .
- ^ Ciprian, Plăiașu. „Cine l-a asasinat pe Rasputin?”. Historia.ro. Accesat în .
- ^ КС. Влдм. Митроф. Пуришкевич // Чин. особ. пор. при министре // Министерство внутренних дел // Адрес-календарь. Общая роспись начальствующих и прочих должностных лиц по всем управлениям в Российской империи на 1906 год. Часть I. Власти и места центрального управления и ведомства их. — СПб.: Сенатская типография, 1906. — Стб. 143
- ^ a b ru Biografie la Hrono.ru
- ^ Vladimir Purișkevici la Autori.citatepedia.ro
- ^ ru Пуришкевич В. М. Убийство Распутина : (из дневника В. Пуришкевича). - М., 1923 („Jurnalul lui Vladimir Purișkevici cu relatări despre asasinarea lui Rasputin”)
- ^ ru Biografie la Rusk.ru
- ^ Иванов А.А. Пламенный реакционер. Владимир Митрофанович Пуришкевич. СПб.: Владимир Даль, 2020. - 621 с. ISBN: 978-5-93615-217-7
- ^ Иванов А.А., Чемакин А.А. Смерть В.М. Пуришкевича: новые данные к биографии политика-монархиста // Русин. — 2017. — № 1. — С. 200.
- ^ Яков Кротов., krotov.info
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .