Vulpe palidă

specie de mamifere
(Redirecționat de la Vulpes pallida)

Vulpea palidă[4] (Vulpes pallida), numită și vulpe de nisip,[5] este o specie de vulpe găsită în fâșia Sahel.[2][6] Este una dintre cele mai puțin studiate dintre toate speciile de canide,[3] în parte din cauza comportamentului său nocturn și blănii sale nisipie care se amestecă bine cu habitatul său nisipos.[7]

Vulpe palidă
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Canidae
Gen: Vulpes
Specie: V. pallida
Nume binomial
Vulpes pallida
(Cretzschmar, 1826/[2]1827)[3]
Arealul vulpii palide

Taxonomie

modificare

Există cinci subspecii descrise,[2] dar nu există destule date pentru a determina validitatea acestora:[3][8]

  • Vulpes pallida pallida (Cretzschmar, 1826)[9]
  • V. p. cyrenaica (Festa, 1921)[10]
  • V. p. edwardsi (Rochebrune, 1883)[11]
  • V. p. harterti (Thomas și Hinton, 1921)[12]
  • V. p. oertzeni (Matschie, 1910)[13]

Descriere

modificare

Vulpea palidă are o lungime a capului și a corpului de 38–47,5 cm,[3][7] picioare subțiri[7] și o buză îngustă.[3] Blana este în general de un nisipiu pal care devine alb către abdomen. Coada sa stufoasă de 17-23 cm este maro-roșcată și neagră la vârf,[8] iar mustățile sale sunt lungi.[3][7] Este un canid mic[8] cu masa variind la 1,0–3,6 kg.[7][3][14] Urechile au lungimea de 55–71 mm, sunt rotunjite la vârf, albe în interior și maro-roșcate în exterior.[3] Ochii sunt înconjurați de câte un inel închis la culoare.[7][14] Blana este realtiv scurtă și subțire.[7][8] Are molari de sus[3] bine-dezvoltați, potriviți pentru dieta sa.[14]

Răspândire și habitat

modificare

Această specie trăiește în Sahel, regiunile semiaride de la sudul Deșertului Sahara. Este prezentă în Benin, Burkina Faso, Camerun, Ciad, Eritreea, Etiopia, Gambia, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Senegal, Sudanul de Sud și Sudan. Trăiește în deșerturi și semideșerturi pietroase, nisipoase și uscate și în savane.[7][1] Se poate găsi aproape de terenuri cultivate.[8][3][14]

Ecologie

modificare

Este rezistentă la căldură, dar nu poate suporta condiții complete fără apă.[8] Speranța de viață în captivitate este de 4–16 ani;[8] un mascul a supraviețuit în captivitate 16 ani.[8]

Comportament

modificare

Trăiește în grupuri mici. În timpul zilei se odihnește în vizuini care se pot extinde până la 10–15 metri lungime[14] și coborî până la 2–3 metri adâncime,[8] iar pe la crepuscul se duce să caute hrană.[7]

Se hrănește cu plante, fructe de pădure, rozătoare, păsări, reptile,[3][7] ouă și insecte.[8][14]

Reproducere

modificare

Perioada de gestație durează cam 7–8 săptămâni,[7] iar după terminarea sa sunt născuți vreo 3–6 pui[3] fiecare cu masa de 50–100 g. Puii sunt înțărcați pe la 6–8 săptămâni.[3][7][14] Numărul cromozomilor nu este cunoscut.[3] În Niger,[3] sezonul de reproducere durează din aprilie până în iunie, înainte de sezonul ploios;[8] o femelă a născut în captivitate 4 pui în iunie.[3]

Stare de conservare

modificare

Deși abundența vulpii palide este necunoscută, este comună în unele zone din arealul său, dar în cele mai multe este rareori înregistrată.[1] Nu au fost identificate amenințări deosebite, deși specimene de vulpe palidă sunt uneori vânate deoarece omoară păsări de curte,[7][8] iar uneori sunt omorâte de vehicule.[1] Este posibil să fie prezentă în câteva arii protejate.[7] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o ca specie neamenințată cu dispariția.[8][1]

  1. ^ a b c d e Sillero-Zubiri, C. (). Vulpes pallida. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Accesat în . 
  2. ^ a b c Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Species Vulpes pallida. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 584. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Jonathan Kingdon (). Mammals of Africa: Volume V: Carnivores, Pangolins, Equids and Rhinoceroses. A & C Black. p. 65-66. 
  4. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 276. ISBN 973-97848-2-8. 
  5. ^ „[Zoologia vertebratelor] Vulpes pallida. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Accesat în . 
  6. ^ „Pale fox (Vulpes pallida)”. Canid Specialist Group. Accesat în . 
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n „Arkive - Pale fox”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m José R. Castelló (). Canids of the World: Wolves, Wild Dogs, Foxes, Jackals, Coyotes, and Their Relatives. Princeton University Press. p. 194-195. 
  9. ^ Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Subspecies Vulpes pallida pallida. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 585. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  10. ^ Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Subspecies Vulpes pallida cyrenaica. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 585. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  11. ^ Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Subspecies Vulpes pallida edwardsi. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 585. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  12. ^ Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Subspecies Vulpes pallida harterti. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 585. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  13. ^ Wilson, D.E.; Reeder, D.M., ed. (). „Subspecies Vulpes pallida oertzeni. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 585. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  14. ^ a b c d e f g Animal Diversity Web. Vulpes pallida. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • Walker's Mammals of the World, Fifth Edition, volume 1, Johns Hopkins University Press

Legături externe

modificare