Welf al II-lea de Bavaria

Welf al II-lea
Duce al Bavariei
Date personale
Născut1072[1] Modificați la Wikidata
Decedat (48 de ani) Modificați la Wikidata
Kaufering, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBaden-Württemberg Modificați la Wikidata
PărințiWelf I de Bavaria[2]
Iudita de Flandra[2] Modificați la Wikidata
Frați și suroriHenric al IX-lea de Bavaria Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMatilda de Toscana (din ) Modificați la Wikidata
Copii unknown daughter (?)[*][[unknown daughter (?) (Peerage person ID=671703)|​]][2] Modificați la Wikidata
Ocupațiesuveran[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurimargraf
duce al Bavariei ()
Familie nobiliarăDinastia Welfilor

Welf al II-lea, supranumit cel Gras (n. 1072 – d. 24 septembrie 1120, Kaufering), aparținând Dinastiei Welfilor, a fost duce al Bavariei ca Welf al V- lea din 1101[3] până la moarte.

Viața și domnia modificare

Welf a fost fiul cel mare al ducelui Welf I de Bavaria și al soției sale, Iudita de Flandra. În 1089 Welf s-a căsătorit cu Matilda de Toscana, pe atunci în vârstă de 26 de ani și aflată la a doua căsătorie, în scopul întăririi poziției familiei sale în Controversa pentru învestitură, între imperiu și papalitate. Welf și Matilda au luptat împotriva împăratului Henric al IV-lea, în timpul campaniei acestuia în Italia în 1090.

Când a aflat că Matilda a transferat îe ascuns proprietățile sale Bisericii încă înainte de căsătoria lor, Welf a părăsit-o în 1095 și, alături de tatăl său, Welf I de Bavaria, au schimbat tabăra trecând de partea regelui Henric al IV-lea, probabil în schimbul promisiunii acestuia de a asigura succesiunea tatălui său în Ducatul de Bavaria.

Într-adevăr, după moartea tatălui său în 1101, Welf a moștenit titlul de Duce al Bavariei. Din această poziție, el a continuat să fie fidel alianței cu regii din Dinastia Saliană. El nu s-a recăsătorit și a murit în 1120 fără a lăsa urmași. Welf al II-lea a fost înmormântat în Abația Weingarten.

Note modificare

  1. ^ Guèlfo V, Sapere.it 
  2. ^ a b c The Peerage 
  3. ^ Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN 978-3-86539-074-5, p. 233.

Bibliografie modificare

  • Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5.