Matilda de Toscana
Matilda de Toscana (n. 1046 – d. 24 iulie 1115, Bondeno di Roncore) a fost o nobilă italiană, principalul susținător din Italia al papei Grigore al VII-lea în timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiul romano-german. Ea a fost una dintre principalele femei din Evul Mediu reținută pentru realizările sale pe plan militar. Matilda a mai fost numită la Gran Contessa sau Matilda de Canossa, ca urmare a marelui său castel din Canossa.
Copilărie și regențăModificare
Matilda a fost fiica markgrafului Bonifaciu al III-lea de Toscana, conducător al mai multor teritorii, printre care Reggio, Modena, Mantova, Brescia și Ferrara. El deținea de asemenea o mare moșie pe ambele versante ale Apeninilor, însă partea cea mai consistentă a stăpânirilor sale era localizată în Lombardia și Emilia. Mama Matildei era Beatrice, una dintre fiicele ducelui Frederic al II-lea de Lorena Superioară, și a Matildei, fiică a ducelui Herman al II-lea de Suabia.
Locul de naștere a Matildei nu este cunoscut. Au fost sugerate Mantova, Modena, Cremona și Verona, deși opiniile recente ale cercetătorilor indică Lucca sau castelul de Porcari, situat în apropierea acesteia.[1] Bazându-se pe fluența cu care Matilda vorbea limba germană, unii autori au considerat că ea s-ar fi născut în Lorena, provincia de baștină a mamei sale.
Matilda a fost cel mai tânăr dintre copiii părinților săi, însă tatăl ei a fost asasinat în 1052, iar doar un an mai târziu sora sa mai mare, Beatrice (numită astfel după mama lor) a încetat de asemenea din viață. Mama Matildei, pentru a proteja moștenirea copiilor ei, s-a căsătorit cu Godefroi "cel Bărbos", un văr care fusese duce de Lotharingia Inferioară înainte de a se răscula împotriva împăratului Henric al III-lea. Beatrice și Godefroi s-au căsătorit în 1053 sau 1054 în biserica San Pietro din Mantova de către însuși papa Leon al IX-lea, după ce acesta revenise dintr-o călătorie în Germania. În același timp, Matilda a fost logodită cu Godefroi "cel Ghebos", fiul lui Godefroi "cel Bărbos" dintr-o căsătorie anterioară, așadar frate vitreg cu Matilda.
Împăratul Henric al III-lea a reacționat violent față de căsătorie neautorizată a Beatricei cu inamicul său Godefroy și a pătruns în Italia la începutul primăverii anului 1055, sosind la Verona în aprilie și apoi la Mantova până de Paște. Beatrice i-a scris împăratului solicitându-i liberă trecere pentru a i se acorda șansa de a aduce explicații pentru gestul său; odată acesta acordat, ea a călătorit alături de tânărul ei fiu, Frederic, devenit markgraf de Toscana, și de mama ei Matilda de Suabia, care era spră a bunicii împăratului, Gisela de Suabia. Tânăra Matilda a fost lăsată fie la Lucca, fie la Canossa și următorii câțiva ani ea și i-a petrecut între aceste două locații, sub custodia tatălui ei vitreg, Godefroi. Într-un prim moment, Henric a refuzat să o primească pe Beatrice, în cele din urmă întemnițând-o în condiții aspre; tânărul Frederic a fost tratat într-un mod mai adecvat, însă el a murit pe când se afla în custodia împăratului.[2] La moartea fratelui ei Frederic, Matilda (pe atunci, în vârstă de 8 ani) a devenit singura moștenitoare a vastelor teritorii ale tatălui, aflate sub protecția tatălui ei vitreg.
Având soția în închisoarea imperială, Godefroi de Lorena a revenit în Germania pentru a pune la cale o nouă răscoală și a-l scoate pe Henric din Italia. Împreună cu aliatul său, contele Balduin al V-lea de Flandra, Godefroi de Lorena l-a silit pe împărat să înceapă negocierile de pace în 1056, iar lui Godefroi i s-a permis revenirea în Italia pentru a administra moșiile fiicei sale vitrege. Henric al III-lea a murit la puțină vreme după aceea, iar conciliul care s-a ținut sun conducerea papei Victor al II-lea la Köln l-a readus pe Godefroi sub favorurile imperiale, fie și numai formal. El și cu Beatrice s-au întors în Italia până la finele acelui an.
Familia Matildei a început să fie tot mai serios implicată într-o serie de alegeri papale disputate în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Fratele tatălui ei vitreg, Frederic a devenit papă, sub numele de Ștefan al IX-lea, iar papii imediat următori, Nicolae al II-lea și Alexandru al II-lea fuseseră anterior episcopi din Toscana. Matilda a efectuat prima sa călătorie la Roma împreună cu familia ei, în anturajul papei Nicolae al II-lea, în anul 1059. Forțele părinților ei erau folosite pentru a-i proteja pe acești papi și pentru a lupta împotriva antipapilor.
Între timp, sub supravegherea lui Arduino della Padule, Matilda a început să învețe arta militară, exersând călăritul și lupta cu spada. Potrivit istoricului Lodovico Vedriani, erau două costume ale armurii Matildei în "Quattro Castelli" (Montezane, Montelucio, Montevetro și Bianell, achiziționate de Matilda pe colinele care să îi străjuiască drumul către și dinspre Canossa) până la 1622, când au fost vândute în piața din Reggio.
Potrivit biografului său, Donizone de Canossa, Matilda vorbea fluent „limba teutonică”, ca și „minunata limbă a francilor”. De asemenea, ea scria în limba latină.
Cândva în această perioadă, Matilda s-a căsătorit până la urmă cu fratele ei vitreg, Godefroi "cel Ghebos", față de care ea avea un mare dispreț. În 1071 ea a născut-o pe fiica ei, Beatrice. Toate biografiile Matildei susțin că noul născut a murit în primul an de viață, deși genealogiile contemporane lui Michelangelo Buonarroti consideră că mica Beatrice ar fi supraviețuit, iar Michelangelo însuși se revendica a fi descendent din Beatrice și, prin urmare, din Matilda. Biserica Catolică, desigur motivată de propriile sale pretenții asupra proprietăților Matildei, a susținut mereu că aceasta nu ar fi avut niciodată vreun copil. Matilda și soțul ei Godefroi s-au despărțit după moartea lui Godefroi "cel Bărbos" din 1069, iar Godefroi "cel Ghebos" s-a întors în Germania, unde până la urmă a obținut Ducatul Lotharingiei Inferioare.
Conflictul dintre împăratul Henric al IV-lea și papalitateModificare
Atât mama, cât și soțul Matildei au murit în 1076, lăsând-o pe aceasta singură în a controla marele său patrimoniu din Italia, ca și pământurile din Lorena, și totodată actor de seamă în cadrul conflictului dintre papa Grigore al VII-lea și regele german Henric al IV-lea, care ajunsese într-un punct critic. Papa îl excomunicase pe Henric, fapt care a condus la o slăbire evidentă a sprijinului avut de acesta în Germania. Regele romano-german a traversat Alpii în acea iarnă, compărând la începutul lui 1077 ca un desculț penitent în zăpadă la porțile castelului Matildei de la Canossa, unde papa rezida în acel moment.
Acest faimos episod, "Penitența de la Canossa", marcând o imensă victorie morală a papei, nu a rezolvat însă problema "Luptei pentru învestitură" decât pe termen scurt. În 1080, Henric al IV-lea a fost încă o dată excomunicat, iar în anul următor a traversat din nou Alpii, cu scopul fie de a-l sili pe papă să îi ridice excomunicarea și să îl încoroneze ca împărat, fie de a-l depune pe Grigore al VII-lea în favoarea unui suveran pontif mai cooperant.
Matilda controla toate trecătorile vestice ale Apeninilor, astfel încât Henric s-a văzut nevoit ca, pentru a ajunge la Roma, să treacă prin Ravenna. Din această poziție, el ar fi avut mari dificultăți în a asedia Roma. Totuși, unii dintre aliații săi din Italia au reușit să o înfrângă pe Matilda în bătălia de la Volta Mantovana (din apropiere de Mantua) în octombrie 1080, iar până în decembrie cetățenii din Lucca, pe atunci principalul oraș din Toscana, deja se revoltaseră, alungându-l pe episcopul Anselm. Cu acea ocazie, Matilda ar fi cedat cunoscutul Ponte della Maddalena, situat în locul în care Via Francigena se intersectează cu râul Serchio, la Borgo a Mozzano.
În 1081, Matilda a suferit și alte pierderi, iar Henric a deposedat-o de posesiunile din Italia în mod formal în luna iulie. Cu toate acestea, ea a rămas în tabăra papei Grigore, ca principal agent al acestuia de comunicare cu nordul Europei, deși suveranul pontif pierduse controlul asupra Romei și fusese blocat în castelul Sant'Angelo. După ce Henric a obținut pecetea papei, Matilda a scris susținătorilor din Germania să acorde credit exclusiv mesajelor papale trimise prin persoana ei.
Controlul dobândit de Henric asupra Romei i-a permis să aleagă un papă propriu, pe antipapa Clement al III-lea, care l-a și încoronat pe regele german ca împărat. Odată încheiat acest episod, Henric s-a întors în Germania, lăsând pe seama aliaților săi italieni punerea în practică a deposedării Matildei de teritoriile sale. Însă încercările acestora s-au năruit după ce Matilda a obținut o victorie categorică asupra lor la Sorbara (lângă Modena) în data de 2 iulie 1084.
Papa Grigore al VII-lea a murit în 1085, iar forțele Matildei, alături de cele ale principelui Iordan I de Capua, au fost trimise pentru a-l sprijini pe noul papă, Victor al III-lea, pentru a-l contracara pe antipapa Clement. În 1087, Matilda a condus o expediție asupra Romei într-o tentativă de a-l instala pe Victor, însă forța contraatacului trupelor imperiale l-au convins pe noul papă să se retragă din oraș.
În jurul anului 1090, Matilda s-a măritat din nou, cu ducele Welf al II-lea de Bavaria, provenit dintr-o familie al cărei nume (Welf, în versiunea italiană Guelf) va deveni sinonim cu partizanii papalității în conflictul acesteia împărații germani (ai cărei susținători erau denumiți ghibelini). Această mutare l-a forțat pe Henric al IV-lea să revină în Italia, unde a izgonit-o pe Matilda în regiunea montană. El a fost din nou umilit la Canossa, de această dată din punct de vedere militar, în octombrie 1092, moment din care influența sa în Italia nu și-a mai revenit.
În 1095, Henric a încercat să schimbe situația prin atacarea castelului Matildei din Nogara, însă sosirea contesei în fruntea unei puternice armata l-a silit pe împărat să se retragă. În 1097, Henric s-a retras cu totul din Italia, moment din care domnia Matildei a devenit practic de necontestat, deși ea a continuat să lanseze operațiuni militare destinate restaurării autorității sale asupra acelor orașe italiene care rămăseseră loiale Imperiului. Ea a condus expediții reușite asupra orașelor Ferrara (1101), Parma (1104), Prato (1107) și Mantova (1114). În 1111, la Bianello, ea a fost numită ca vicerege de Liguria de către împăratul Henric al V-lea.
Moartea și succesiuneaModificare
Bolnavă de gută, Matilda a murit în 1115, moment care marchează sfârșitul unei ere în viața politică a Italiei. S-a spus că Matilda și-ar fi lăsat proprietățile papalității, însă această posibilă donație nu a fost niciodată înregistrată oficial. Henric al IV-lea promisese unora dintre orașele situate pe domeniile Matildei că, după depunerea ei, nu va numi niciun succesor la conducerea lor. După dispariția Matildei, cetățenii acestora au preluat controlul, așa încât a început perioada orașelor-stat din Italia.
În secolul al XVII-lea, trupul său a fost strămutat pe colina Vaticanului, unde se află acum Bazilica Sfântul Petru din Roma.
Întemeierea de bisericiModificare
În mod tradițional, Matildei îi este atribuită întemeierea mai multor biserici, printre care:
- Sant'Andrea Apostolo de Vitriola, la Montefiorino (lângă Modena)
- San Giovanni Decollato, la Pescarolo ed Uniti (lângă Cremona)
- Santa Maria Assunta, la Monteveglio (lângă Bologna)
- San Martino in Barisano, lângă Forlì
- San Zeno, la Cerea (lângă Verona).
NoteModificare
BibliografieModificare
- Hay, David (). The Military Leadership of Matilda of Canossa, 1046-1115. Manchester: Manchester University Press.
- Kahn Spike, Michéle (). Tuscan Countess: The Life and Extraordinary Times of Matilda of Canossa. New York: The Vendome Press.
- Eads, Valerie (). „The Geography of Power: Matilda of Tuscany and the Strategy of Active Defense”. În L. J. Andrew Villalon and Donald Kagay. Crusaders, Condottieri and Cannon: Medieval Warfare in Societies around the Mediterranean. Leiden: Brill.
- Fraser, Antonia. The Warrior Queens. ISBN 0-679-72816-3.
- Duff, Nora (). Matilda of Tuscany: La Gran Donna d'Italia. London: Methuen & Co.
- Arturo Calzona (ed), Matilde e il tesoro dei Canossa: Tra castelli, monasteri e città (Cinisello Balsamo, Milano, Silvana Editoriale. 2008).
Legături externeModificare
- The Lands of Matilde of Canossa Arhivat în , la Wayback Machine.
Herbermann, Charles, ed. (). „Matilda of Canossa”. Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton Company.- Women's Biography: Matilda of Tuscany, countess of Tuscany, duchess of Lorraine Arhivat în , la Wayback Machine., contains several letters to and from Matilda.
