Un antipapă este cineva care a pretins a fi papă ca urmare a unor alegeri papale, contestate de anumiți cardinali. Acești antipapi erau în opoziție cu candidatul ales în mod oficial de electorii papali (începând din Evul Mediu, purtând numele de Colegiul Cardinalilor). Unii dintre conducătorii unor mici biserici, care s-au autonumit în fruntea comunităților lor, sunt numiți de asemenea "antipapi."

Antipapa Felix al V-lea, ultimul antipapă istoric.

Pe durata unor perioade tulburi în istoria Bisericii Romano-Catolice, au avut loc alegeri foarte controversate ale unor papi. Unele dintre aceste alegeri au fost considerate invalide, ori datorită faptului că o mare majoritate a electorilor papali au pretins că acele alegeri nu ar fi fost corecte, (ca în cazul lui Felix al V-lea), sau pentru că au fost declarate invalide mai târziu, (ca în cazul lui Clement al VII-lea).

Primul antipapă, Hippolytus, a fost ales ca formă de protest împotriva Papei Callixtus I de către un grup schismatic din Roma în secolul al III-lea. Hippolytus a fost exilat în minele insulei Sardinia împreună cu cel care avea să-i succeadă lui Papei Callixtus I, Papa Ponțian. Hippolytus s-a reconciliat cu Biserica Romano-Catolică mai înainte ca să moară și a fost canonizat în cele din urmă.

Perioada în care s-a înregistrat cel mai mare număr de antipapi a fost aceea a luptelor de supremație dintre Papi și Împărații Sfântului Imperiu Roman (germanici) în perioada dintre secolul al XI-lea și al XII-lea. Împărații germani sprijineau financiar deseori antipapii în schimbul susținerii religioase și politice a acestora din urmă. Papii, în schimb, acordau sprijin pretendenților rivali din Germania în încercarea de schimbare a politicii imperiale. Astfel, în secolul al XI-lea cearta investițională dintre papi și împărați a fost ascuțită de Decretul Papal de alegere al papilor dat de papa Nicolae al II-lea în 1059 și mai ales de Dictatul Papal din 1075, al papei Grigore al VII-lea, de supremație papală față de puterile laice deci și față de împărați. Prin aceste două documente emise, papalitatea contesta dreptul sau dorința împăraților (germanici) de a se amesteca în alegerea și numirea unui papă sau a marilor ierarhi ai bisericii catolice.

La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de al XV-lea, au fost aleși mai mulți papi rivali (contrapapi), doar una dintre linii fiind recunoscută oficial de biserica romano-catolică. Scandalurile alegerilor multiple a fost încă unul dintre motivele pentru a cere reformarea bisericii la sfârșitul secolului al XVI-lea. (Vezi Reforma protestantă, Schisma occidentală și Antipapa Benedict al XIII-lea).

În perioadele în care au existat doi (sau chiar trei) papi, nu era foarte clar cine a fost antipapa și cine a fost papa, iar o categorisire făcută în zilele noastre poate fi diferită de vederile contemporanilor celor doi candidați. Suporterii acestor candidați puteau să-i sprijine cu bună credință fără să știe cine-i papa și cine-i antipapa, lăsând cursul evenimentelor să decidă de partea cui este dreptatea.

Nu a existat un antipapă după anul 1449 (dacă nu se pun la socoteală papii sedevacantiști - vezi mai jos). Alte schisme, așa cum au fost Biserica Anglicană, Biserica Veche Catolică și Asociația Catolică Patriotică Chineză, au început să respingă dogma primordială a papalității.

În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano-catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei.

Lista antipapilor modificare

  1. Sfântul Hippolytus (reconciliat cu Papa Sfântul Pontian, mort ca martir al bisericii), 217235
  2. Novatian, 251258
  3. Felix al II-lea (confundat cu un martir care a purtat același nume, considerat papă până de curând), 355365
  4. Ursicinus (Ursinus), 366367
  5. Eulalius, 418419
  6. Laurentius, 498499, 501506
  7. Dioscorus (mort la 22 de zile după alegere), 530
  8. Theodor al II-lea (oponent al Antipapei Pascal și al Papei Sergius I), 687÷692
  9. Pascal I (oponent al Antipapei Theodor și al Papei Sergius I), 687÷692
  10. Theofilact, 757
  11. Constantin al II-lea, 767768
  12. Filip (l-a înlocuit pe Antipapa Constantin al II-lea pentru o zi, după care s-a reîntors la mânăstirea sa), 768
  13. Ioan al VIII-al, 844
  14. Anastasius III Bibliothecarius, 855
  15. Cristofer, 903904
  16. Bonifaciu al VII-lea, 974, 984985
  17. Ioan Filagatto (Ioan al XVI-lea), 997998
  18. Gregorie al VI-lea, 1012
  19. Silvestru al III-lea, 1045
  20. Ioan Mincius (Benedict al X-lea), 10581059
  21. Pietro Cadalus (Honorius al II-lea), 10611064
  22. Guibert de Ravenna (Clement al III-lea), 1080 & 10841100
  23. Teodoric, 11001101
  24. Adalbert, 1101
  25. Maginulf (Silvestru al IV-lea), 11051111
  26. Maurice Burdanus (Gregorie al VIII-lea), 11181121
  27. Tebaldus Buccapecuc (Celestine al II-lea) (recunoscut ca legitim, a îndrăznit să se opună Papei Honorius al II-lea, din acel moment a fost considerat Antipapă), 1124
  28. Pietro Pierleoni (Anacletus al II-lea), 11301138
  29. Gregorio Conti (primul Victor al IV-lea), 1138
  30. Ottavio di Montecelio (al doilea Victor al IV-lea), 11591164
  31. Guido di Crema (Pascal al III-lea), 11641168
  32. Giovanni of Struma (Callixtus al III-lea), 11681178
  33. Lanzo of Sezza (Innocent al III-lea), 11791180
  34. Pietro Rainalducci (Nicolaus al V-lea), Antipapă în Roma, 13281330
  35. Robert de Geneva (Clement al VII-lea), Antipapă al liniei Avignon, 20 septembrie 137816 septembrie 1394
  36. Pedro de Luna (Benedict al XIII-lea), Antipapă al liniei Avignon, 13941423
  37. Pietro Filarghi Alexandru al V-lea, Antipapă al liniei Pisa, 14091410
  38. Baldassare Cosa Ioan al XXIII-lea, Antipapă al liniei Pisa , 14101415
  39. Gil Sánchez Muñoz (Clement al VIII-lea), ''Antipapă al liniei Avignon, 14231429
  40. Bernard Garnier (primul Benedict al XIV-lea), Antipapă al liniei Avignon, 1425–c. 1429
  41. Jean Carrier (al doilea Benedict al XIV-lea), Antipapă al liniei Avignon, 14301437?
  42. Ducele Amadeus al VIII-lea de Savoia (Felix al V-lea), 5 noiembrie 14397 aprilie 1449

Antipapii sedevacantiști modificare

Unii catolici schismatici din zilele noastre, numiți sedevacantiști, pretind că papii aflați la Roma sunt eretici datorită diverselor reforme pe care sedevacantiștii le văd ca inovații nelegitime în practicile sfinte al Bisericii Romano-Catolice. Astfel de reforme au fost adoptate în timpul pontificatului Papei Ioan al XXIII-lea și al pontificatului Papei Paul al VI-lea, printre acestea aflându-se și aspecte ale celui de-Al Doilea Conciliu de la Vatican. Printre cele mai criticate reforme se află înlocuirea Mesei latine tridentine cu Novus Ordo Missae. Mulți sedevacantiști obiectează împotriva celebrării mesei în limba națională, în ciuda faptului că au existat dispoziții cu privire la celebrarea mesei în limba localnicilor mai înainte de pontificatul lui Ioan al XXIII-lea. Cum opinia multor teologi catolici este aceea că un papă eretic va înceta să mai fie catolic și prin aceasta va înceta să mai fie Papă, sedevacantiștii consideră că actualii Episcopi ai Romei nu sunt de fapt papi. Unele grupări sedevacantiste au proprii lor candidați care să-l înlocuiască pe cel considerat eretic. Acești candidați sunt numiți uneori antipapi, deși ar trebui notat că, în contrast cu antipapii istorici, numărul susținătorilor este neînsemnat. Unii dintre acești antipapi și-au dezvoltat propria lor infrastructură religioasă, pentru că papii oficiali nu vor să o cedeze lor puterea. În acest fel, contestatarii sunt antipapi ai Bisericii Universale și papi ai sectelor lor. Există un mare număr de antipapi autoproclamați cu numele de Petru al II-lea, datorită semnificației deosebite a acestui nume. Vezi și Antipapa Petru al II-lea.

Antipapii sedevacantiști ai secolelor al XX-lea și al XXI-lea modificare

Biserica Catolică Palmariană modificare

Biserica Reformată a lui Hristos/Apostolii Iubirii Infinite modificare

Mișcările conclaviste modificare

Biserica Tridentină de Rit Latin/Congregația Neprihănitei Fecioare Maria modificare

Independenți și antipapi ai altor grupuri modificare

Bibliografie: „ HOLLE-Istorie universală”, (Uwe K. Paschke)

Vezi și modificare