Wendy Woods
| Wendy Woods | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  |
| Decedată | (72 de ani) |
| Ocupație | bibliotecară |
Modifică date / text  | |
Wendy Heather Woods (născută Bruce; n. – d. ) a fost o profesoară și activistă antiapartheid din Africa de Sud. Ea s-a implicat alături de soțul ei, jurnalistul Donald Woods(d), în diferite activități antiapartheid; cei doi au fugit împreună cu copiii lor din Africa de Sud și au trăit în exil în Marea Britanie începând din 1977. Wendy Woods a fost o membră activă a organizației militante Black Sash. A colaborat în perioada exilului la diverse organizații de caritate și, după moartea soțului ei, a înființat Fundația Donald Woods. Ea și familia ei sunt portretizați în filmul Cry Freedom(d) (1987).
Biografie
modificareS-a născut în orașul Mthatha la 5 februarie 1941 și a purtat inițial numele Wendy Bruce.[1][2] A învățat bine la școală, promovând doi ani într-unul singur și a părăsit casa natală la vârsta de 16 ani, în 1958, pentru a lucra ca bibliotecată la Pietermartitzburg.[1] A urmat studii la Trinity College of Music din Londra, unde a obținut diploma de licență și a devenit profesoară de muzică.[1]
Familia ei avea o căsuță în zona Transkei Wild Coast, unde tânăra Wendy l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Donald Woods(d).[1][2] S-a căsătorit cu Donald în 1962 și s-a convertit la catolicism.[2] Cei doi soți s-au mutat în orașul sud-african East London, unde soțul ei lucra pentru ziarul Daily Dispatch(d).[2] Cuplul a avut șase copii, dintre care doar cinci au trecut de vârsta copilăriei.[1]
Wendy Woods a susținut că ea și soțul ei erau militanți „întârziați din punct de vedere politic”, ca urmare a faptului că au crescut într-un oraș mic, printre adulți rasiști.[3] Woods s-a alăturat grupului Black Sash(d), format din femei militante împotriva apartheidului.[2] A luat parte împotrivă cu membrele grupului la demonstrații organizate în orașul East London.[2] O prietenă pe nume Barbara Briceland a spus că Wendy Woods a fost foarte activă în cadrul diverselor campanii antiapartheid.[4] Ea i-a ajutat, de asemenea, pe activiștii negri care se ascundeau de poliție[5] și l-a vizitat pe activistul Steve Biko în închisoare.[2]
În cursul anilor 1970 poliția de securitate le-a amplasat microfoane în casă și i-a supus periodic hărțuirii și amenințărilor.[6] În cele din urmă, Donald Woods a primit un ordin de restricție din partea guvernului sud-african, așa că soția sa a trebuit să vorbească cu oamenii, inclusiv cu mass-media, în locul lui.[7] Ea a asistat, de asemenea, la ancheta cu privire la moartea lui Biko, care a avut loc la Pretoria.[5] Wendy Woods a luat notițe pe care soțul ei le-a folosit mai târziu pentru a scrie o carte despre moartea lui Biko.[8] În timpul anchetei de 13 zile cu privire la moartea lui Biko, fiica ei în vârstă de șase ani a primit din partea poliției de securitate o cămașă îmbibată în acid, care i-a cauzat arsuri și a determinat familia să aleagă exilul.[5]
În 1977 Donald Woods s-a deghizat în preot catolic și a părăsit casa, fugind în Lesotho.[9] Wendy Woods a plecat a doua zi, împreună cu copiii, și a reușit să treacă granița, distrăgând atenția funcționarilor poliției de frontieră.[2] Fugarii au zburat cu avionul la Londra și s-au stabilit în suburbia londoneză Surbiton(d).[2] Donald a călătorit în toată lumea în timpul exilului lor, organizând campanii de presă împotriva apartheidului, iar Wendy a rămas la Londra pentru a avea grijă de copii.[5] Atât ea, cât și soțul ei au lucrat pe post de consultanți la filmul Cry Freedom(d) (1987), care prezintă relația familiei lor cu Biko și fuga lor din Africa de Sud.[10]
În exil, Wendy Woods a lucrat pentru mai multe organizații caritabile, inclusiv pentru fundația educațională Canon Collins și Amnesty International.[2] Ea a colectat, de asemenea, „mii de cărți” pentru University of Fort Hare(d), universitatea în care studiase Nelson Mandela.[2][1] A scris, de asemenea, câteva articole împotriva apartheidului.[1] Înainte de moartea sa în 2001, Donald Woods a pus bazele organizației Mandela Statue Fund, care a fost preluată apoi de Wendy Woods.[1] Șapte ani mai târziu, ea a dezvelit o statuie a lui Nelson Mandela, înaltă de 2,74 m, în Parliament Square(d) (Piața Parlamentului) din Londra.[4][11] Ea a înființat o fundație care a purtat numele soțului ei, Fundația Donald Woods, în 2003.[1] A lucrat timp de zece ani ca președinte al fundației, contribuind la construirea de clinici medicale și la punerea bazelor unor ateliere educaționale și a diferite programe pentru copiii și persoanele vulnerabile din provincia Eastern Cape.[1]
Wendy Woods a murit în orașul Surrey (Anglia) pe 19 mai 2013.[1]
Note
modificare- ^ a b c d e f g h i j k „South Africans mourn death of anti-apartheid activist Wendy Woods”. The South African (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d e f g h i j k Herbstein, Denis (). „Wendy Woods: Activist who with her husband, Donald, struggled against”. The Independent (în engleză). Accesat în .
- ^ Galloway, Paul (). „Out of Africa”. Chicago Tribune (în engleză). Accesat în .
- ^ a b „Wendy Woods (1941 - 2013)”. Black Sash. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b c d Hain, Peter (). „Wendy Woods obituary”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Accesat în .
- ^ „Social activist Wendy Woods dies”. Cape Times (în engleză). . Accesat în .
- ^ Lloyd, Peter (). „Donald Wood dies aged 67”. The World Today Archive. Accesat în .
- ^ Elie, Paul (). „Steven Biko”. În Bergman, Susan. Martyrs : Contemporary Writers on Modern Lives of Faith. Maryknoll, New York: Orbis Books. pp. 93. ISBN 1-57075-161-7. OCLC 37935568.
- ^ Taylor, Rebecca (). „Looking back on the Anti-Apartheid Movement”. Time Out London (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Freedom, the Cry Continues”. The Age. . p. 162. Accesat în .
- ^ „Wendy Woods. Social activist. February 5, 1941 - May 19, 2013. Aged 72”. Express.co.uk (în engleză). . Accesat în .