Wendy Woods
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Decedată (72 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiebibliotecară Modificați la Wikidata

Wendy Heather Woods (născută Bruce; n.  – d. ) a fost o profesoară și activistă antiapartheid din Africa de Sud. Ea s-a implicat alături de soțul ei, jurnalistul Donald Woods⁠(d), în diferite activități antiapartheid; cei doi au fugit împreună cu copiii lor din Africa de Sud și au trăit în exil în Marea Britanie începând din 1977. Wendy Woods a fost o membră activă a organizației militante Black Sash. A colaborat în perioada exilului la diverse organizații de caritate și, după moartea soțului ei, a înființat Fundația Donald Woods. Ea și familia ei sunt portretizați în filmul Cry Freedom⁠(d) (1987).

Biografie

modificare

S-a născut în orașul Mthatha la 5 februarie 1941 și a purtat inițial numele Wendy Bruce.[1][2] A învățat bine la școală, promovând doi ani într-unul singur și a părăsit casa natală la vârsta de 16 ani, în 1958, pentru a lucra ca bibliotecată la Pietermartitzburg.[1] A urmat studii la Trinity College of Music din Londra, unde a obținut diploma de licență și a devenit profesoară de muzică.[1]

Familia ei avea o căsuță în zona Transkei Wild Coast, unde tânăra Wendy l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Donald Woods⁠(d).[1][2] S-a căsătorit cu Donald în 1962 și s-a convertit la catolicism.[2] Cei doi soți s-au mutat în orașul sud-african East London, unde soțul ei lucra pentru ziarul Daily Dispatch⁠(d).[2] Cuplul a avut șase copii, dintre care doar cinci au trecut de vârsta copilăriei.[1]

Wendy Woods a susținut că ea și soțul ei erau militanți „întârziați din punct de vedere politic”, ca urmare a faptului că au crescut într-un oraș mic, printre adulți rasiști.[3] Woods s-a alăturat grupului Black Sash⁠(d), format din femei militante împotriva apartheidului.[2] A luat parte împotrivă cu membrele grupului la demonstrații organizate în orașul East London.[2] O prietenă pe nume Barbara Briceland a spus că Wendy Woods a fost foarte activă în cadrul diverselor campanii antiapartheid.[4] Ea i-a ajutat, de asemenea, pe activiștii negri care se ascundeau de poliție[5] și l-a vizitat pe activistul Steve Biko în închisoare.[2]

În cursul anilor 1970 poliția de securitate le-a amplasat microfoane în casă și i-a supus periodic hărțuirii și amenințărilor.[6] În cele din urmă, Donald Woods a primit un ordin de restricție din partea guvernului sud-african, așa că soția sa a trebuit să vorbească cu oamenii, inclusiv cu mass-media, în locul lui.[7] Ea a asistat, de asemenea, la ancheta cu privire la moartea lui Biko, care a avut loc la Pretoria.[5] Wendy Woods a luat notițe pe care soțul ei le-a folosit mai târziu pentru a scrie o carte despre moartea lui Biko.[8] În timpul anchetei de 13 zile cu privire la moartea lui Biko, fiica ei în vârstă de șase ani a primit din partea poliției de securitate o cămașă îmbibată în acid, care i-a cauzat arsuri și a determinat familia să aleagă exilul.[5]

În 1977 Donald Woods s-a deghizat în preot catolic și a părăsit casa, fugind în Lesotho.[9] Wendy Woods a plecat a doua zi, împreună cu copiii, și a reușit să treacă granița, distrăgând atenția funcționarilor poliției de frontieră.[2] Fugarii au zburat cu avionul la Londra și s-au stabilit în suburbia londoneză Surbiton⁠(d).[2] Donald a călătorit în toată lumea în timpul exilului lor, organizând campanii de presă împotriva apartheidului, iar Wendy a rămas la Londra pentru a avea grijă de copii.[5] Atât ea, cât și soțul ei au lucrat pe post de consultanți la filmul Cry Freedom⁠(d) (1987), care prezintă relația familiei lor cu Biko și fuga lor din Africa de Sud.[10]

În exil, Wendy Woods a lucrat pentru mai multe organizații caritabile, inclusiv pentru fundația educațională Canon Collins și Amnesty International.[2] Ea a colectat, de asemenea, „mii de cărți” pentru University of Fort Hare⁠(d), universitatea în care studiase Nelson Mandela.[2][1] A scris, de asemenea, câteva articole împotriva apartheidului.[1] Înainte de moartea sa în 2001, Donald Woods a pus bazele organizației Mandela Statue Fund, care a fost preluată apoi de Wendy Woods.[1] Șapte ani mai târziu, ea a dezvelit o statuie a lui Nelson Mandela, înaltă de 2,74 m, în Parliament Square⁠(d) (Piața Parlamentului) din Londra.[4][11] Ea a înființat o fundație care a purtat numele soțului ei, Fundația Donald Woods, în 2003.[1] A lucrat timp de zece ani ca președinte al fundației, contribuind la construirea de clinici medicale și la punerea bazelor unor ateliere educaționale și a diferite programe pentru copiii și persoanele vulnerabile din provincia Eastern Cape.[1]

Wendy Woods a murit în orașul Surrey (Anglia) pe 19 mai 2013.[1]

  1. ^ a b c d e f g h i j k „South Africans mourn death of anti-apartheid activist Wendy Woods”. The South African (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d e f g h i j k Herbstein, Denis (). „Wendy Woods: Activist who with her husband, Donald, struggled against”. The Independent (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ Galloway, Paul (). „Out of Africa”. Chicago Tribune (în engleză). Accesat în . 
  4. ^ a b „Wendy Woods (1941 - 2013)”. Black Sash. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b c d Hain, Peter (). „Wendy Woods obituary”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Accesat în . 
  6. ^ „Social activist Wendy Woods dies”. Cape Times (în engleză). . Accesat în . 
  7. ^ Lloyd, Peter (). „Donald Wood dies aged 67”. The World Today Archive. Accesat în . 
  8. ^ Elie, Paul (). „Steven Biko”. În Bergman, Susan. Martyrs : Contemporary Writers on Modern Lives of Faith. Maryknoll, New York: Orbis Books. pp. 93. ISBN 1-57075-161-7. OCLC 37935568. 
  9. ^ Taylor, Rebecca (). „Looking back on the Anti-Apartheid Movement”. Time Out London (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Freedom, the Cry Continues”. The Age. . p. 162. Accesat în . 
  11. ^ „Wendy Woods. Social activist. February 5, 1941 - May 19, 2013. Aged 72”. Express.co.uk (în engleză). . Accesat în . 

Legături externe

modificare