Wikipedia:Pagini de recuperat/Vasile Teodor
Buna ziua, La Mulți Ani!
Vă solicit respectuos recuperarea paginii Vasile Teodor. Sunt un utlizator nou al Wikipedia Enciclipedia liberă și am îndrăznit să inițiez acest subiect, Știu că a mai fost prezent pe Wikipedia pentru mult timp, apoi șters. În continuare mă voi referi strict la articolul care a fost prezent din data de 29.12.2010 până în data de 31.12.2010, orele 02.19. vă rog să țineți cont de faptul că articolul era diferit de cel anterior din luna februarie, la care s-a făcut referire atunci când a fost șters, dovadă fiind faptul că s-ar putea să nu fi fost analizat îndeaproape. Însă, deși ca utilizator am solicitat în mai multe rânduri ajutorul administratorilor pentru a putea redacta o pagină în conformitate cu cerințele și îndrumările Wikipedia, ajutorul nu a mai venit niciodată....decât poate pentru a cere ceva ce nu se încadra nicidecum cu profilul paginii si al persoanei prezentate. Vă rog, de aceea, să urmăriți discuția de mai jos.
Motivul ștergerii a fost lipsa notabilității.
Iată ce ne spune dlul TurboJet despre această cerință a Wikipedia:
“Aceste politici spun că Vasile Teodor este notabil doar dacă îndeplinește condițiile de acolo. Din criterii generale rezultă că trebuie să demonstrați că se vorbește mult de el în presă sau la TV, sau că are premii importante (ex. acordate de Academia Română, nu de o revistă medicală) sau că a adus o contribuție considerabilă, care va rămîne înscrisă în istoria domeniului respectiv (de ex. cărțile lui stau la baza programelor universitare, nu că doar a scris niște cărți care se găsesc în librării), sau că conduce organizații importante (nu laboratorul Cutare). Dacă puteți demonstra asta, este notabil, dacă nu, nu. --Turbojet 30 decembrie 2010 21:26 (EET)”.
Dar, aceste politici specificate de utilizatorul TurboJet, de fapt, reprezintă un îndrumar de redactare a anumitor articole, și nu politicile Wikipedia, iar cel mai important este că ceea ce ni s-a cerut privind aparitia in presa, nu facea subiectul de discutie al acestei pagini, persoana neincadrându-se in acea categorie ci: „Politicienii despre care se vorbește suficient de mult în presă.”- se încadrau la această categorie solicitată de către utilizatorul TurboJet.
Iar criteriile generale privind notabilitatea și prezența surselor precizează următoarele (știu că le cunoașteți, dar vă rog să le urmăriți):
Criterii generale
O persoană poate fi considerată notabilă dacă a făcut subiectul unor materiale publicate în surse secundare de încredere, independente de persoana respectivă
Indiferent de domeniul de activitate al unei persoane, aceasta poate fi considerată notabilă dacă, de exemplu:
• I s-au acordat premii sau titluri importante.
• A adus o contribuție considerabilă, care va rămîne înscrisă în istoria domeniului respectiv.
Oameni de știință și de cultură Oameni de știință recunoscuți, savanți, academicieni, cercetători, economiști, medici, ingineri, scriitori, pictori, sculptori, arhitecți, care au realizat o operă notabilă sau care au funcții de conducere în diverse foruri sau uniuni de creație.
Universitari Un universitar este notabil dacă îndeplinește cel puțin una din condițiile de mai jos. Îndeplinirea condițiilor trebuie să fie verificabilă în surse de încredere independente de persoana universitarului în cauză.
• Este considerat expert recunoscut în domeniul său.
• Este considerat personalitate importantă de către universitari independenți din același domeniu.
• A publicat o lucrare academică importantă și binecunoscută. O lucrare academică este importantă sau binecunoscută dacă, de exemplu, este baza unor manuale sau cursuri, dacă este ea însăși subiectul altor lucrări independente sau dacă este adesea citată în literatura de specialitate (deși numărul brut de citări nu este un parametru decisiv).
• Întreaga operă a universitarului este considerată importantă și binecunoscută.
• A enunțat un concept, o teorie sau o idee care prin noutatea și importanța sa face obiectul unor multiple lucrări independente și semnificative, ele însele surse de încredere conform standardelor de la Wikipedia.
• Este laureat al unui premiu sau titlu important, sau a fost nominalizat de mai multe ori pentru asemenea premii sau titluri.
Dacă nici una din condiții nu este îndeplinită, este posibil ca universitarul să fie totuși suficient de notabil; în asemenea cazuri articolele respective trebuie să justifice caracterul notabil prin citarea surselor.
Sursele trebuie să susțină în mod direct informația așa cum este ea prezentată în articol și trebuie să corespundă cu cele pretinse: afirmațiile excepționale necesită surse excepționale. În general, cele mai de încredere surse sunt: revistele și cărțile recenzate și publicate de edituri universitare; manuale de nivel universitar; reviste, buletine și cărți publicate de edituri respectabile și respectiv ziare de largă circulație În general cele mai credibile surse sunt lucrările de specialitate (periodice sau cărți) publicate de edituri cu un înalt nivel academic, în care verificarea informațiilor se face în mod sistematic și minuțios de către specialiști. Sunt de asemenea de încredere manualele de nivel universitar, revistele și cărțile apărute la edituri recunoscute, precum și ziarele principale. Ca regulă generală, cu cât o publicație depune mai mult efort în asigurarea corectitudinii informațiilor oferite, cu atât credibilitatea publicației este mai mare.
Evaluați sursele de pe internet în același mod în care le evaluați pe cele tipărite. Orice raportare de informații trebuie judecată având în vedere prin ce mijloc și de către cine a fost făcută. Publicațiile (tipărite sau electronice) care au o echipă de persoane care verifică informațiile, precum ziarele importante, enciclopediile, etc., sunt în general considerate suficient de credibile.
Astfel că, recitind aceste criterii vă rog să urmăriți dacă dl. Vasile Teodor se încadrează în cerințele acestea:
1. Senior Visiting Professor reprezintă o funcție în forul de specialitate care se numește Indian Board of Alternative Medicines (I.B.A.M). (Board=For). Vă rog să găsiți aici toate informațiile despre Comitetul Academic al IBAM http://www.altmedworldwide.com/officers_at_ibam
2. Formator și Supervizor în cadrul Colegiului Psihologilor - nivelul de psihoterapeut formator și supervizor este cel mai înalt grad profesional în domeniu. Toate informațiile se găsesc pe www.copsi.ro și pe www.apsi.ro (Asociația Psihologilor din România)
Pentru informații despre Colegiul Psihologilor din România vă rog să citiți și LEGEA nr. 213 publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din data 06/01/2004 L213/2004 Lege nr. 213 din 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România Parlamentul României Lege nr. 213 din 27 mai 2004privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din România Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 492 din 1 iunie 2004 Articolul 23 (1) si articolul 24, literele a-f,
3. Ambasador de Pace este relatat printre altele, în - Curierul Național, 15 mai 2009, Nr. 5417, pag. 10 - găsiți și varianta online la http://www.curierulnational.ro//Politic/2009-05-15/Dr.+Teodor+Vasile+a+fost+numit+Ambasador+de+Pace+al+UPF; - Adevărul, 15 mai 2009, nr. 206, pag. 2; - Gardianul, 15 mai 2009, numărul 2098, pag. 10. Aceste informații sunt notate ca și surse și nu reprezintă doar articole apărute online.
4. Lector invitat Academia de vară Atlantykron - http://atlantykron.org/guests.htm veți găsi despre ce este vorba chiar pe sit-ul Academiei de vară. De asemenea, veți găsi informații și aici http://www.infocallatis.ro/?p=1023 în care se scrie:
„Atlantykron” reprezintă, de 20 de ani, una dintre cele mai importante academii de vară din România și chiar – fără nicio exagerare – și din lume, un spațiu de educație non-formală a tinerilor, o școală de vară unică în lume”.
5. Despre lucrarea Flacăra Violetă se vor găsi nenumărate articole care nu au fost postate la note ca să nu se spună că se face autopromovare.
- Veronica Marinescu, Curierul Național, Anul 13, Nr. 5195, Flacăra Violetă pornește spre lume..., 23.06.2008, http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2008-06-23/%22Flacara+violeta%22...+%22porneste%22+spre+lume
Din nou îmi permit să citez pentru a păstra acurateșea informațiilor prezentate:
“Faptul că această carte își va implini menirea pentru care a fost scrisă, este garantat chiar de credibilitatea de care se bucură autorul în lumea specialiștilor.”
- Jenița Naidin, Răsunetul, 19.12.2009, Flacăra Violetă-Introducere. http://www.rasunetul.ro/flacara-violeta-introducere, în care se relatează:
“Am decis să scriu despre această carte și să reproduc multe din cuvintele doctorului Teodor Vasile pentru că este o lucrare deosebit de utilă și doresc să comunic pe această cale autorului că suntem mulți oameni pe care îi ajută scrierea domniei sale acum.”
6. Doctor, reprezintă Titlul Științific înalt acordat de o instituție academică sau de învățământ superior (așa cum spune și Dex-ul). Vă rog să consultați pagina Universității București http://www.unibuc.ro/studies/index.php?path=Doctorate2010Martie%2F
Însă iată care a fost realitatea: “În momentul în care am vrut sa aduc modificarile documentate solicitate, am avut o foarte mare neplacută surpriză, nu am mai gasit pagina Dl.Dr.Teodor Vasile. Care este motivul ? Astazi nu este 03.01.2011 - data pana la care erau permise discuții și modificări conform politici Wikipedia. Starsoftdesign (discuție) 31 decembrie 2010 13:53 (EET)” Mesaj la care, din păcate nu s-a mai răspuns.
Vă redau însă o discuție despre Notabilitate, existentă pe Wikipedia: “Notabilitatea nu este singurul criteriu care determină includerea în Wikipedia. La Wikipedia notabilitatea este proprietatea unui subiect de a fi destul de important pentru includerea într-o enciclopedie. " tot AdiJapan Avem articole despre sate obscure de care n-a auzit mai nimeni și e normal să le avem. Avem articole despre persoane cărora le lipsește notabilitatea dar le prisosește notorietatea și cred că e normal să le avem.
Deci, nu totul stă în notabilitate, care a fost atat de importantă în această pagină ștearsă.
Raspunsul dat de AdiJapan este fost cât se poate de clar... notabilitatea singură nu e suficientă. Nu e de mirare că nu se întrevede un consens în disputa notabilitate vs notorietate. Poate că înlocuind notabilitate prin relevanță o să vă puteți înțelege mai bine. Am zis o să puteți (persoana a doua plural) fiindcă eu nu mă simt în stare să particip. Raspuns dat de Victor Blacus.
Eu consider notabil ceva care "merită notat". Nu e obligatoriu să fie personalitate cu situație politică sau socială importantă, să fie om de vază. Dacă prin anumite fapte ale sale sau printr-un complex de împrejurări un om devine cunoscut poate fi notat în Wikipedia.
• Iar în acest răspuns încă se discuta ce este notabilitatea, deci, cioturile pot fi păstrate și pot fi adăugate ulterior alte informații. Însă, pagina pe care am propus-o nu a fost nici măcar considerată un ciot pentru ca mai apoi să fie îmbunătățită. Am crezut că solicitând ajutorul administratorilor voi avea un ajutor de nădejde în redactarea acestui text și a acestei pagini și în continuare solicit acest ajutor pentru a putea face acest lucru în echipă, împreună cu cei care se pricep mai bine și care îmbunătățesc Wikipedia de mult timp.
Discuția despre notabilitatea continuă:
De la un anumit grad în sus, o funcție publică îți asigură notabilitatea indiferent cît ești de tîmpit. Avem de pildă cioturi pentru toți deputații - e de discutat dacă simpla calitate de deputat e de ajuns pentru a fi notabil, dar nu cred că e un lucru rău că avem acele cioturi. De multe ori a trecut și un an pînă cioturile au fost completate cu fapte notabile ale persoanelor respective, nu fiindcă faptele n-au existat ci fiindcă la rowiki n-a existat cineva care să le scrie.--MariusM 9 ianuarie 2008 10:42 (EET)
• De aici vă rog să înțelegeți dumneavoastră ceea ce este de înțeles. Doresc să precizez că nu mă interesează domeniul politic, dar faptul că nu a existat cineva care să scrie cioturile este un subiect delicat.
La criterii de notabilitate
• Un premiu dat de o organizație care n-are obligații față de persoana celui premiat (n-a primit sponsorizări de la ea, persoana nu face parte din conducerea organizației care i-a dat premiu) iarăși mi se pare destul pentru notabilitate. Noțiunea de "premiu important" e discutabilă - dacă se înțelege ceva de tip Nobel sau Pulitzer n-o să avem prea mulți de înscris aici.--MariusM
• Citarea lucrărilor în literatura de specialitate e de asemenea un criteriu. Citarea "adesea" e greu de dovedit fiindcă "adesea" nu avem aici la Wikipedia specialiști care să se priceapă la domeniul respectiv. Putem avea un articol despre un specialist citat de zeci de ori, dar printre cei vreo 10 wikipediști care ar analiza propunerea de ștergere a acelui articol să nu fie nici unul care să știe lucrul ăsta.--MariusM
“Marius, totul este discutabil și interpretabil, și nici nu se poate altfel. Nu uita că aici nu scriem legi, ci niște criterii orientative, care reflectă ce credem noi că e firesc să cerem pentru a evalua notabilitatea unui subiect. Orice-ai face vor exista cazuri la limită, e inevitabil. Ți-am spus mai demult: articolele unei enciclopedii nu pot fi standardizate ca șuruburile”. Răspuns AdiJapan
Premiul nu poate să fie unul de doi bani, cum dăm noi premii la concursul de scriere. Trebuie ca organizația care acordă premiile să aibă ea însăși suficientă autoritate și să fie capabilă să evalueze meritele persoanei. Aș zice că premiile Academiei sînt importante, iar premiile acordate lunar de o revistă de weekend nu.
Înțelegeți, vă rog faptul că AdiJapan scrie aș zice și nu aceasta este politica Wikipedia ca premiile să fie date de Academie așa cum ni s-a trasmis de către un alt utilizator. O problemă este și faptul că o persoană poate fi notabilă pentru o anumită activitate a sa dar nu a fost descrisă "în profunzime".
Un artist poate fi pomenit în presă doar pentru activitatea sa de artist, un sportiv doar pentru activitatea de sportiv, un politician doar pentru activitatea politică, lipsind astfel "profunzimea". Nu cred însă că asta îl face nenotabil. Cineva poate fi notabil chiar printr-un singur domeniu al activității sale.--MariusM
Eu văd notabilitatea/notorietatea așa: Subiectul despre care majoritatea vorbitorilor de limbă română ar dori să afle mai multe informații, presupunând că a auzit despre el din surse independente. Alex:D
Dar,
...dorința unui număr mare de cititori de a afla mai multe informații (presupunînd că am putea să-i numărăm pe acei cititori) este un criteriu prea dur; AdiJapan
O tanti care ne apare pe sticla televizorului zilnic o fi notabilă, dar nu putem să îi scriem un articol bazat pe tabloide. --Alex:D
Rezultă ca notabilitatea nu stă în aparițiile în presa scrisă (tabloide) sau cea televizată. Sunt atât de multe concluzii legate de această discuție...și - nu totul se reduce la notabilitate, - notabilitatea nu rezultă din apariții TV așa cum ni s-a sugerat, - cineva poate fi notabil într-un singur domeniu al activității sale - totul este discutabil și interpretabil, dar pentru această pagină nou creată, așa cum a fost ea la sfârșitul lui Decembrie, subliniind faptul că aceasta era diferită de cea din februarie 2010.
Nu este politica Wikipedia că pentru a fi notabil un om trebuie să aibă dețină premii ale Academiei, ci trebuie ca organizația care acordă premiile să aibă ea însăși suficientă autoritate și să fie capabilă să evalueze meritele persoanei.
Din păcate nu există specialiști care să se priceapă la citare si de aceea vă rog să acceptați și domenii despre care, încet încet se poate învăța.
În final vă redau și o discuție referitoare la pagina care a fost ștearsă în februarie 2010:
„Eu nu am văzut articolul despre Teodor Vasile, înainte de a fi fost șters. Aș fi fost împotrivă, pentru că subiectul îmi este cunoscut din activitatea mea de traducător. Nu se pune problema ca ar fi lipsit de notabilitate. Are cărți și articole publicate, studii de specialitate, este unul dintre inițiatorii școlii românești de Feng-Shui. Știți cumva unde aș putea vedea conținutul acelui articol? Cred că aș putea edita un ciot onorabil, cu surse. BlueMonday (discuție) 4 februarie 2010 16:06 (EET)”
Încă o dată vă rog frumos să mă ajutați în recuperarea paginii Vasile Teodor și apoi în redactarea dorită de Wikipedia, dacă este cazul. Vă mulțumesc pentru ajutor. Alexandra108 (discuție)
- Cred că nimeni nu a citit toată argumentația dumneavoastră de mai sus, pentru că e foarte încâlcită. Pot să vă ajut dându-vă câteva indicații, pentru că se vede că sunteți la început. Nu luați mesajele unora spuse într-un context pentru a le folosi ca argumente în alt context (mai ales cele vechi de ani de zile), pentru că nu sunt luate în considerare de nimeni ca argumente valide. Mi se pare că ați înțeles greșit noțiunile de politici și îndrumări Wikipedia și că credeți că politicile sunt un fel de legi care trebuie urmate la literă, iar îndrumările niște sugestii facultative pe care le puteți ignora; nu este așa. La politici și îndrumări, spiritul primează literei, deci interpretările avocățești care încearcă să eludeze spiritul regulii au valoare argumentativă nulă; în cel mai bun caz va lăsa interlocutorilor impresia că nu înțelegeți politica. Atât îndrumările, cât și politicile au aceeași greutate, deoarece sumarizează metode de lucru și direcții de urmat care au fost utilizate cu succes în mod repetat în 10 ani de zile de existență a Wikipediei, în variantele în zeci de limbi; se acceptă și abateri, pentru că aici avem scopul de a scrie o enciclopedie, nu de a respecta orbește niște norme, dar orice abatere de la ele trebuie foarte bine argumentată. Revenind la WP:N, spiritul politicii este cel scris cu litere îngroșate, în prima secțiune.
- V-aș sfătui să găsiți, pentru început, un alt subiect de lucru la Wikipedia; sunt foarte multe și sunt sigur că aveți domenii multiple de interes. Biografiile de la limita notabilității sunt greu de scris corect și greu de documentat. După un timp, vă veți familiariza și cu proiectul, și cu politicile și îndrumările lui.
- Argumentele de mai sus dau câteva surse care descriu subiectul în linii mari, aveți câteva articole apărute în aceeași zi (ceea ce lasă impresia de notorietate trecătoare—distinctă de notabilitate, care este persistentă). Majoritatea sunt din presă, deci impresia de notorietate de moment e amplificată; activitatea cuiva notabil în domeniul său se reflectă mult în publicațiile de specialitate, în care alți specialiști ai domeniului i-o comentează. Aduceți ca argument titlul de doctor—din nou, titlul de doctor nu garantează notabilitatea și prezența într-o enciclopedie, cum nici simpla publicare a unei cărți. În fine, armata de meat- sau sockpuppets care v-a urmat vă afectează credibilitatea ca wikipedist și lasă impresia unui conflict de interese, la care comunitatea are obiceiul de a reacționa foarte nefavorabil. —Andreidiscuție 4 ianuarie 2011 16:34 (EET)
Discuție încheiată. rezultat: nu recupera--Strainu (دسستي) 18 februarie 2011 19:01 (EET)