Wikipedia:Premiile Wikipedia 2009

Şi în 2009 wikipediştii au parte de cadouri

A devenit o tradiție ca în fiecare an să fie organizată gala premiilor Wikipedia. Anul acesta nu este nici el o excepție — astfel, în seara de Crăciun, atunci când oamenii se adună în jurul bradului și își împart unul altuia cadouri și cuvinte calde, Wikipedia își premiază, din numele juriului, cei mai activi contribuitori din anul 2009.

În ultimul an nu am atins aceleași performanțe ca și anul trecut, poate din cauză că wikipediștii devin tot mai ocupați. Oricum, din suma de lucruri care au fost făcute anul acesta, juriul, format — ca și data trecută — în secret, a găsit o mulțime de wikipediști care chiar merită premiați pentru rezultatele lor. Față de premiile din anul 2008, cele de anul acesta au o structură diferită: am renunțat la categoria Maestrul categoriilor și Designerul anului, deoarece nu s-a observat o activitate notorie în aceste domenii; în schimb am adăugat categoria Editorul anului, pentru wikipediștii care scriu mult, fără să se lase distrați de discuții sau dezbateri.

Procedura de decernare

modificare

Juriul a fost format spontan și și-a ținut discuțiile în secret, însă membrii săi au fost mai puțini activi decât anul trecut. Totuși, am reușit să conturăm tabelul premiilor pentru acest an, astfel încât să putem începe gala premiilor Wikipedia 2009.

Din juriu au făcut parte următorii patru utilizatori:

Premiile care se pot câștiga în urma organizării acestui eveniment sunt cele mai interesante și mai importante, deoarece nu se pot plăti cu bani, ci doar cu Spaß, vorba neamțului, fun, vorba englezului sau cu voie bună, vorba românului. Astfel, aceste premii sunt virtuale, și constau în niște medalii care arată bine pe orice pagină de utilizator. Bineînțeles, premiul cel mai prețios este recunoștința reală oferită de ceilalți wikipediști pentru munca depusă.

Categorii

modificare

Nominalizări

modificare

Debutul anului

modificare

Se decernează utilizatorului care a avut cel mai strălucit debut în cadrul proiectului Wikipediei române.

Nominalizări:

Câștigător: Ionutzmovie, pentru timpul pe care și-l dedică patrulând pagina schimbărilor recente și pentru rapiditatea de care dă dovadă.

Editorul anului

modificare

Se decernează utilizatorului care donează Wikipediei foarte mult material, cheltuind pentru asta resurse enorme de timp.

Nominalizări:

Câștigător: Parvus7, care se menține pe locul I în clasamentul utilizatorilor cu cele mai multe contribuții, la distanță mare de utilizatorul de pe locul II.

Expertul anului

modificare

Se decernează utilizatorului cu cele mai calitative contribuții în domeniul în care este specialist.

Nominalizări:

Câștigător: Meszzoli, pentru generozitatea sa în ceea ce privește împărțirea cunoștințelor sale cu alți wikipediști.

Furnicuța anului

modificare

Se decernează utilizatorului care nu ignoră nicio greșeală în spațiul articolelor, care preferă să îmbunătățească articole decât să le creeze.

Nominalizări:

Câștigător: Miehs, mereu cu aceleași merite în domeniul de furnicuță, adevăratul corector al Wikipediei.

Maestrul antivandalismului

modificare

Se decernează utilizatorului care obține cele mai mari performanțe în lupta nesfârșită cu vandalii.

Nominalizări:

Câștigător: Victor Blacus, pe care vandalii de elită l-au pus în „lista neagră” a adminilor Wikipedia :D

Maestrul formatelor

modificare

Se decernează utilizatorului cu cele mai calitative contribuții în spațiul de nume format.

Nominalizări:

Câștigător: Remigiu, deoarece schimbările pe care le-a făcut au marcat aspectul paginilor cu infocasete.

Maestrul imaginilor

modificare

Se decernează utilizatorului cu cele mai calitative contribuții în spațiul de nume fișier.

Nominalizări:

Câștigător: Țetcu Mircea Rareș, deoarece a lărgit baza de date a bisericilor românești cu sute de GB, a colindat cele mai izolate locuri ale României numai pentru ca să împărtășească cu toată pasiunea sa pentru arhitectura bisericilor de lemn românești.

Maestrul proiectelor

modificare

Se decernează utilizatorului / utilizatorilor care au demonstrat calități excepționale de manager în administrarea unor sau altor proiecte.

Nominalizări:

Câștigători: FeodorBezuhov și Gikü, pentru că rezultatele obținute în urma desfășurării proiectului lor nu pot fi ignorate.

Maestrul traducerilor

modificare

Se decernează utilizatorului cu cele mai calitative traduceri din Wikipedii străine.

Nominalizări:

Câștigător: Andrei Stroe, ale cărui articole traduse din limba engleză pretind la titlul de articole de calitate.

Marele absent

modificare

Se decernează utilizatorului a cărui întoarcere wikipediștii o doresc cel mai mult.

Nominalizări:

Câștigător: Turbojet, o dată cu care ne-a părăsit și unul dintre puținii specialiști în fizică — și nu numai. Turbojet era și un administrator de excepție.

Premii speciale

modificare

Se decernează utilizatorilor ale căror calități unice nu au încăput în niciuna din categoriile anterioare.

Premiul de Excelență

modificare

Premiul De excelență, cea mai importantă distincție posibilă pe Wikipedia, se decernează utilizatorului care a strălucit în tot ce a făcut pe Wikipedia, a avut o activitate exemplară și a fost constructiv în discuții.

Nominalizări:

Câștigător — Andrei Stroe, pentru tot ce a făcut la Wikipedia, pentru activitatea sa de administrator, de birocrat, de checkuser, de editor al articolelor de calitate, și pur și simplu de om cumsecade.
La mulți ani, Andrei, și la mulți ani tuturor wikipediștilor români!
Suntem martori la un nou sfârșit de an. De data asta, de an 2009. Ne împărțim unii altora cadouri, cuvinte frumoase, așa cum ne-am obișnuit. Și pe Wikipedia, la fel. În loc de cadouri, ne împărțim premii, în loc de cuvinte frumoase, ne împărțim mesaje inspirate, toate pentru a nu tulbura liniștea și calmul acestui ajun de Crăciun. Sperăm că gala premiilor Wikipedia 2009 a reușit să lase pe buzele fiecărui premiat câte un zâmbet de împlinire și să-l facă mai încrezut în sine, să-i ridice entuziasmul și energia. Iar acum, tradiționalul...

Vă mulțumim că existați!