Wikipedia

Zalmoxis

zeitate supremă în mitologia dacică
(Redirecționat de la Zamolxe)
Pagina „Zalmoxis” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Zalmoxis (dezambiguizare).
Zalmoxis
Posibil Zalmoxis din movila Alexandru (Bulgaria)
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost, conform lucrării Getica a lui Iordanes un om[1], iar în concordanță cu lucrarea Istoriile a lui Herodot un zeu al tracilor[2], fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism.[3] Această idee se află în opoziție cu opinia mai multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice[necesită citare] care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică.[4]

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic (subpământesc) sau uranian (celest) al zeității.

În teza de doctorat dedicată lui Zalmoxis, Dan Dana consideră că restul istoricilor care îl menționează, copiază de fapt conținutul lucrării Istorii de Herodot.[5]

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis,[6] ceea ce a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis[necesită citare].

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus - munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor, făcând din Gebeleizis un zeu specific trac.[7] Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Relatarea lui Herodot

modificare

În a patra carte a lucrării Istoriile, Herodot relatează următoarele[8]:

„Înainte de a ajunge la Istru, primii oameni pe care i-a subjugat au fost geții, care cred în imortalitatea lor. Tracii din Salmydessus, și cei care locuiau deasupra orașelor Apollonia și Mesembria (Scyrmiadae și Nipsaens, cum sunt numite), s-au alăturat împăratului Darius I cel Mare (Dîryayas) fără vreun conflict; dar geții, apărându-se îndărătnic, fuseseră subjugați, deși sunt cei mai nobili și drepți dintre toate triburile trace.

Crezul geților în ceea ce privește nemurirea este următorul. Ei cred că de fapt nu mor, ci că atunci când pleacă din această viață merg la Zamolxe, care e numit și Gebeleizis de către unii dintre ei. Acestui zeu îi trimit odată la cinci ani un mesager, care e ales prin tragere la sorți din toată națiunea și însărcinat să îi ducă cererile lor. Modul lor de a-l trimite este acesta. Câțiva dintre ei stau în picioare, fiecare ținând în mână trei săgeți; alții iau omul care urmează să fie trimis lui Zamolxe, și, balansându-l de mâini și picioare, îl aruncă în sus astfel încât să cadă pe vârfurile armelor. Dacă este străpuns și moare, ei cred că zeul este benevol, dar dacă nu, dau vina pe mesager, care, (spun ei) este un om rău: și astfel aleg un altul pentru a-l trimite zeului. Mesajele sunt încredințate cât timp acesta este încă în viață. Aceeași oameni, când tună și fulgeră, își îndreaptă săgețile către cer, rostind amenințări către zeu; și de asemenea nu cred că există vreun alt zeu decât al lor.

Sunt informat de către grecii care trăiesc pe malurile Hellespont-ului și Pontus-ului că acest Zamolxe a fost în realitate un om, că a locuit în Samos și că pe când era acolo fusese sclavul lui Pitagora, fiul lui Mnesarchus. După ce și-a obținut libertatea s-a îmbogățit, iar, plecând din Samos, s-a întors în țara sa. Tracii în acea vreme trăiau într-un mod mizerabil și erau o rasă săracă și ignorantă; Zamolxe, de aceea, care prin comerț cu grecii, și în special cu cel care nu era cel mai de disprețuit dintre filozofii lor, Pitagora, era familiarizat cu modul ionic de viață și cu maniere mai rafinate decât cele curente între compatrioții săi, și-a clădit o încăpere, în care din când în când îi primea și ospăta pe cei mai de seamă dintre traci, folosindu-se de ocazie pentru a-i învăța că nici el, nici ei, onorații oaspeți, nici vreunul dintre descendenții lor nu vor muri vreodată, dar că se vor duce toți într-un loc unde vor trăi pe veci bucurându-se de toate bunurile posibile. Făcând acestea, și ținând astfel de discursuri, el construia un apartament subteran, în care, când fusese gata, se ascunse, dispărând brusc dinaintea tracilor, care regretaseră mult pierderea lui și l-au plâns ca pe un mort. Între timp el trăise în secreta lui cameră trei ani, după care a ieșit din ascunzătoare și s-a arătat din nou compatrioților, care astfel au fost făcuți să creadă ceea ce i-a învățat. Aceasta este relatarea grecilor.

Cât despre mine eu nu mă încred nici prea mult în această poveste a lui Zamolxe și a camerei sale subterane, nici nu o pun întru-totul la îndoială, dar cred că Zamolxe a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Dacă într-adevăr a existat vreodată vreun om cu acest nume, sau dacă Zamolxe nu e nimic altceva decât un zeu indigen geților, acum îi spun adio. Cât despre geți în sine, cei care țin și practică cele descrise mai sus, ei au fost acum diminuați de către perși și au însoțit armata lui Darius."

Herodot este considerat „părintele minciunilor”.[9]

„Herodot din Halicarnas, care a scris faimoasa sa Istorie la mijlocul celui de-al cincilea secol î.Hr., oferă dintre toți autorii clasici disponibili cele mai multe informații despre societățile nealfabetizate, dar au fost controverse considerabile asupra încrederii pe care o putem avea în relatările sale. Mulți cercetători științifici, urmându-l pe Tucidide, îl denumesc 'tatăl minciunilor', sau, ceva mai sofisticat, îi caracterizează poveștile în lumina teoriei criticii literare, drept în mod primar manifestări ale mentalității grecești și ale categoriilor grecești, mai degrabă decât reflectări ale unei realități obiective care ar putea fi azi de folos; clasicistul François Hartog a argumentat cel mai elocvent pentru o asemenea lectură a sciților lui Herodot, pe care i-a denumit 'sciții imaginari'.[10]”
—Timothy Taylor, The Oxford Illustrated Prehistory of Europe
„Astfel, toate teoriile referitoare la "zalmoxism", la evoluția și influența acestuia, se dovedesc a fi doar speculații moderne, lipsite de o bază informativă, fără de care nu au cum fi demonstrate. Frecvența acestor speculații aparține exclusiv istoriei contemporane a ideilor și ambițiilor identitare.[11][12]”
—Zoe Petre
„Un exemplu: care să fi fost viziunea cosmogonică a geto-dacilor – nu rezultă din textele antichității. Dorim măcar să bănuim.”
—Ion Pogorilovschi, op. cit., p. 21

Etimologie

modificare

Nicolae Densușianu a argumentat că numele vine de la „Zeul moș”.[13]

Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, din acestea putem spune că numele zeității este de fapt Zalmoxis, și nu Zamolxis. Însă, fiindcă limba getică nu a fost scrisă, lingvistica getică rămâne o încercare foarte riscantă.

Zalmoxis, un zeu-urs (Bärengott)

modificare

Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis (Lucian, Diogenes, Laertios, etc.).[14] Eliade observă că una dintre forme poate deriva prin metateza celeilalte.[15] Porphiros explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos („piele, blană”[16]), ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis.[17] Din această etimologie, unii autori[18] au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs).[19] Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter, care îl așază pe zeul get printre alți „sleeping bears” („urși dormind” ).[20]

Zeul htonic

modificare

Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul de pământ. În 1852, Cless îl compară pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.[21]. Paul Kretschmer, în 1935, a elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripțiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) și Semele (zeița pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană *g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).[22] Nici ipoteza lui Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are meritul de a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și Gebeleizis erau de fapt nume date unui singur zeu suprem.

„Sclipitor, Soare”

modificare

O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de exemplu Zelmoutas[23] și în numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto[24], din protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare”[25] sau *g'el- „limpede, luminos”[26][27]. De asemeni, în Zalmodeghikos (v. Zalmodegicos)[28]; Zermodeghikos și Zoltes[29][30]. Cuvântul *soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv „Se” + rădăcina „g'hel”[31]

Cultul său. Ritualuri. Interpretări

modificare
 
O frescă de pe un mormânt din gorganul Aleksandrovo (Bulgaria), înfățișându-l pe Zalmoxis.[32][33]

Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de Herodot:

„Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezită să dea amănunte (dacă -ceea ce nu e însă sigur- cei de la care aflase acste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa à propos de Mistere este bine cunoscută. Dar Herodot recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea daimonului get, și acest detaliu este important.”
—Mircea Eliade-Istoria credințelor și ideilor religioase, vol II

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Ivan Mortimer Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizein[34] nu înseamnă „a se crede nemuritor”, ci „a se face nemuritor”.[35] Această „imortalizare”, după termenul folosit de Eliade, „se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste”. Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a „reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei”, constituind, astfel, o „repetiție simbolică a întemeierii cultului”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism.

Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate[36], a căror trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantica, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente [37] ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.[38]

Asemănări ale "zalmoxianismului" cu creștinismul

modificare

Unii istorici și teologi (români în special, cum ar fi Vasile Pârvan și Sorin Paliga, dar și străini, cum ar fi Raffaele Pettazzoni, Jean Coman, Eric Rhode)[39][40] prezintă anumite asemănări ale "zalmoxianismului" cu creștinismul, care în viziunea lor ar fi facilitat mult mai ușor convertirea la creștinism a poporului dac față de alte popoare învecinate (cum ar fi cazul Imperiului Roman), cum ar fi:

  • Religia "zalmoxiană" era o religie monoteistă (conform lui Herodot și a unor cercetători), asemenea creștinismului;
  • Figura "mesianică" și profetică a lui Zalmoxis, raportată la mesianismul lui Iisus Hristos;
  • Credința în nemurirea sufletului, în viața de apoi, comună în ambele religii. Sufletul, eliberat din trupul material, dacă a avut o viață pământească merituoasă și smerită, ajunge într-o lume fericită, pentru totdeauna.
  • Învingerea morții și învierea, un traseu inițiatic foarte asemănător în cazul celor două religii. Dacă în cazul lui Iisus Hristos, odată cu moartea prin crucificare, urmează coborârea în infern, pentru 3 zile, și triumful asupra răului și a morții, iar apoi învierea, în a treia zi; în cazul lui Zalmoxis, procesul durează 3 ani, iar revenirea se face în al patrulea an.

“…Se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subterane.(…) Tracii fură cuprinși de părere de rău după el și-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăși în fața tracilor și așa făcu să creadă în toate spusele lui.” (Herodot, Istorii)

  • Promovarea virtuților și în „zalmoxianism”, cum ar fi blândețea și mila (sclavia era interzisă în rândul populației geto-dacice, ca urmare a învățăturilor insuflate de către Zalmoxis geto-dacilor), abstinența, cumpătarea și smerenia (dată de reforma religioasă inițiată de preotul zalmoxian Deceneu și de către regele dac Burebista, prin care era interzis consumul de alcool și desfrâul, lucruri demonstrate concret prin arderea viilor și interzicerea cultului dionisiac, inclusiv a petrecerilor dionisiace), precum și a altor virtuți, asemeni creștinismului;

„Zalmoxis, regele nostru, care e și zeu, precum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm întâi capul, ori capul fără trup, tot așa nu se poate să încercăm a vindeca trupul, fără să îngrijim și de suflet, și tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se pricep medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să se ocupe. Căci, dacă acesta merge rău, este cu neputință ca partea să meargă bine.” (Platon);

Conform unor cercuri naționalist-creștin-ortodoxe românești, aceste asemănări dintre cultul zalmoxian și creștinism s-ar datora concepțiilor teologice împrumutate de la iudaismul vechilor evrei de către dacul Zalmoxis în crearea propriului său cult (cum ar fi conceptul de monoteism: existența unui singur zeu, numit Demiurg, de mesianism și de nemurire a sufletului după moarte), acest lucru fiind „demonstrat” de călătoriile lui Zalmoxis în mai multe regiuni ale Orientului Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi al Israelului.[41][42][43][44]

Note

modificare
  1. ^ THE ORIGIN AND DEEDS OF THE GOTHS, people.ucalgary.ca 
  2. ^ Sorin Paliga, "La divinité suprême des Thraco-Daces" Dialogues d'histoire ancienne, Année 1994, Volume 20, Numéro 2, pp. 137 - 150
  3. ^ Jean Coman, Zalmoxis, pag 85
  4. ^ Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, 2008
  5. ^ Dan Dana, Enjeux et controverses autour du mythe de Zalmoxis, 2005
  6. ^ Herodotus, Histories
  7. ^ Getica de Vasile Pârvan
  8. ^ http://classics.mit.edu/Herodotus/history.mb.txt
  9. ^ Evans, J. A. S (). „Father of History or Father of Lies; The Reputation of Herodotus”. Classical Journal. 64: 11–17. 
  10. ^ Taylor, Timothy (). „Thracians, Scythians, and Dacians, 800 BC-AD 300”. În Cunliffe, Barry. The Oxford Illustrated Prehistory of Europe (în engleză). New York: Oxford University Press. pp. 373–374. ISBN 0198143850. OCLC 443411452. Herodotus of Halicarnassus, who produced his famous History in the mid-fifth century BC, is the most informative of the surviving classical authors in terms of his descriptions of non-literate societies, but there has been considerable disagreement over the trustworthiness of his account. Many scholars have, with Thucydides, cast Herodotus in the role of 'Father of Lies' or, with greater sophistication, characterized his stories, in the light of literary critical theory, primarily as manifestations of the Greek mind and Greek categories, rather than reflections on an objective reality which are still useful today; the classicist François Hartog has argued most eloquently for such a reading in relation to Herodotus' Scythians, whom he terms 'Les Scythes Imaginaires'. 
  11. ^ „în Prefață de Zoe Petre la volumul lui Dan Dana: Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade, Editura Polirom, 2008, p. 9” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  12. ^ Dana, D. (). Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade: Istorii despre un zeu al pretextului. Historia. Polirom. p. 8. ISBN 978-973-46-2599-4. Accesat în . 
  13. ^ Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, 1913
  14. ^ G. I. Kzarow, Zalmoxis, pag. 363-364
  15. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, pag. 59
  16. ^ Porfir, Vita Pyth., 14
  17. ^ După ce amintește că la Cyzicos, în apropiere de Hellespont, se povestește că doicile copilului Zeus fuseseră transformate în ursoaice, așa cum s-a întâmplat și în Creta, A. B. Cook conchide că Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut. A. B. Cook, Zeus, I, pag. 112
  18. ^ Rohde, Deubner, Kzarow, etc.
  19. ^ Cf. referințelor în C. Clemen, Zalmoxis, pag. 56
  20. ^ Ryhs Carpenter, Folk-Tale, Fiction and Saga in the Homeric Epics, Berkley și Los Angeles, 1964, pag 113; și cf. E. Roux, Le problème des Argonautes, Paris, 1949, pag. 255
  21. ^ Ioan I. Russu, op.cit., p. 88, menționează opinia lui Cless, Rhousopolous, Bessell și Tomascheck. Pentru Zemeluks, Zemininke, Zemyna și alte nume de divinități lituaniene, cf. H. Usener, Götternamen, Leipzig, 1920, pag. 104
  22. ^ Paul Kretschmer, Zum Balkanskytischen (Referitor la scita balcanică), p. 45; și cf. Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ediția a II-a, București, 1967, pag. 128; cf. Alfons Nehring, Studien zur indogermanischen Kultur und Urheimat (Studii privind cultura și patria primordială indoeuropeană), Salzburg-Leipzig, 1936, p. 214
  23. ^ Bulletin de correspondence hellenique, XVIII, Paris, 1894, p. 436
  24. ^ Dimităr Decev, Die thrakischen Sprachreste (Resturile limbii trace), Österreichische Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-historische Klasse. Schriften der Balkankommission. Linguistische Abteilung, XIV, Viena, 1957, p. 181
  25. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 624-7, Berlin, 1927-1932
  26. ^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 622-4, Berlin, 1927-1932
  27. ^ Studii și cercetări lingvistice (SCL), VIII, București, 1950, p. 170
  28. ^ Studii și cercetări de istorie veche (SCIV), XI, București, 1960, p. 42 (Histria)
  29. ^ Revue des etudes roumaines, Paris, 5-6, 1960, p. 180-217
  30. ^ Ioan I. Russu, Limba traco-dacilor, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura științifică, București, 1967, p. 127-129
  31. ^ J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene)Berlin, 1927-1932
  32. ^ Wagner, Hans (). „Die Thraker”. Eurasisches Magazin (în germană). Accesat în . 
  33. ^ Dimitrov, Kalin (). „Thracian tomb of Aleksandrovo”. Chain (în engleză). Accesat în . 
  34. ^ cf. Herodot, Istorii, V, 4
  35. ^ ibidem; cf I. M. Linforth, Oi athanatiziontes, Herodotus, IV, 93-94, Classical Philology, 93, 1918, pag. 23+33
  36. ^ precum Abaris, Aristeas din Proconnesos, Hermotimos din Clazomene, Epimenide din Creta, Pitagora, etc
  37. ^ Eliade le enumeră: andreon și banchetele ceremoniale, ocultări în „locuința subpământeană” și epifania după trei ani, „imortalizarea” sufletului și învățătura privind existența beatifică în lumea cealaltă
  38. ^ Mircea Eliade, Naissances mystiques, Essai sur quelques types d'initiation, 1959
  39. ^ Vasile Pârvan și rădăcinile spiritualității românești, ziarullumina.ro 
  40. ^ Divinități geto dacice și sfinți creștini, www.historia.ro 
  41. ^ Radu-Florian Bruja Ștefan cel Mare în imagologia legionară
  42. ^ Dan Dana (). Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade: Istorii despre un zeu al pretextului. Polirom. p. 461. ISBN 978-973-46-2599-4. [nefuncțională]
  43. ^ Nancy Anne Harrowitz (). Tainted Greatness: Antisemitism and Cultural Heroes. Temple University Press. p. 59. ISBN 978-1-56639-161-0. 
  44. ^ Radu Cinpoes (). Nationalism and Identity in Romania: A History of Extreme Politics from the Birth of the State to EU Accession. I.B.Tauris. p. 64. ISBN 978-0-85772-030-6. 

Bibliografie

modificare
  • Heinrich Pantaleon: Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e. Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ, Basel 1567-1578.
  • Dan Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade. Istorii despre un zeu al pretextului, 2008 - recenzie
  • Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale, trad. de Maria și Cezar Ivănescu, Humanitas: București 1995 (bazată pe traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
  • Ion Pogorilovschi: Introducere în sapiența zamolxiană Arhivat în , la Wayback Machine., 84 p., în: Studii de istorie a filosofiei românești II, Editura Academiei Române, București, 2007
  • D. Popov: Zamolksis. Religija i obštestvo na trakite, Sofia 1989.

Lectură suplimentară

modificare
  • Zalmoxis, Alexandru Busuioceanu, Editura Meridiane, 1985
  • Cultul lui Zamolxis. Credințe, rituri și superstiții geto-dace, Andrei Nour, Editura ANTET, 2003

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zalmoxis&oldid=16697658