Wikipedia

Zece negri mititei

roman de Agatha Christie
Zece negri mititei

Coperta primei ediții din 1939, cu titlul original
Informații generale
AutorAgatha Christie
GenRoman polițist
Ediția originală
Titlu original
Ten Little Niggers
Limbalimba engleză Modificați la Wikidata
EditurăCollins Crime Club
Țara primei aparițiiRegatul Unit
Data primei apariții6 noiembrie 1939
Număr de pagini272[1]
Cronologie
E ușor să ucizi
Chiparosul trist
Chiparosul trist
Chiparosul trist {{{text}}}
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Zece negri mititei (în engleză: Ten Little Niggers) este un roman polițist scris de către Agatha Christie, fiind considerat capodopera acesteia, și descrisă de ea ca cea mai grea carte de scris.[2] A fost pentru prima oară publicat în Regatul Unit, de către editura Collins Crime Club, pe 6 noiembrie 1939.[3] Un detaliu important al cărții îl constituie un cântec englez publicat în 1868 ("Ten Little Injuns").[4][5] Din motive rasiale, ediția din Statele Unite a fost publicată abia în decembrie 1939, titlul fiind schimbat în: Și n-a mai rămas niciunul (And Then There Were None).[6]

Este cea mai bine vândută carte a lui Christie, cu peste 100 milioane de exemplare vândute, fiind, în același timp, și cel mai bine vândut roman polițist, precum și una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.[7]

Premisă modificare

În roman, zece oameni sunt atrași pe o insulă sub diferite pretexte, ex. oferirea unui loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Fiecare dintre ei a fost făptaș al unei crime, dar fie a scăpat de justiție, fie a comis un act care nu poate fi sancționat legal. Oaspeții sunt acuzați de "crimele" lor în prima seară, prin intermediul unei înregistrări de gramofon, și sunt informați că au fost aduși pe insulă să plătească pentru ce au făcut. Ei sunt singuri pe insulă și nu pot scăpa, datorită distanței prea mari de uscat, dar și datorită vremii capricioase. Fiecare dintre cei zece sunt omorâți, într-o manieră ce face referire la versurile din poezie. Nimeni nu pare să fi rămas în viață după ce ultima persoană moare. O confesiune, sub forma unui epilog al romanului, dezvăluie cum au avut loc toate crimele, dar și cine este criminalul.

Rezumat modificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Într-o zi caldă de august, opt persoane ajung pe Insula Negrului, o insuliță izolată aflată la mai bine de o milă de coasta comitatului Devon, din Anglia. Aparent, fiecare persoană a primit o invitație, de la un anumit U.N. Owen, în care se menționează istoria lui sau ei proprie, și în care, de exemplu, se oferă un loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Ei sunt întâmpinați de un majordom și o bucătăreasă (care nu și-au întâlnit niciodată angajatorul), ei ajungând să fie în total zece pe insulă. În timp ce își așteaptă gazdele, ei găsesc înrămată o copie a poeziei "Zece negri mititei", așezată pe perete, și observă zece statuete din porțelan aflate pe masa din salon; ei discută și despre diferite ciudațenii, precum și despre pensiunea în care se află. Majordomul pune o înregistrare de gramofon în timp ce aceștia discută, precum a fost instruit să o facă; în mod neașteptat, înregistrarea conține o voce care vorbește despre fiecare vizitator în parte, despre crimele pe care le-a comis fiecare, dar la care a scăpat de justiție, iar, la final, vocea întreabă dacă "acuzații" au ceva de spus în apărarea lor. Fiecare persoană pare șocată și mulți manifestă inocență. Anthony Marston și Philip Lombard, însă, recunosc că acuzațiile sunt adevărate, dar dna. Brent refuză să discute despre asta împreună cu cei de acolo, dar îi povestește totul Verei Claythorne a doua zi. La finalul serii, Marston își termină paharul. El moare instantaneu, din cauza otrăvirii cu cianură, strecurată în paharul său. Imediat după aceea, oaspeții observă că una dintre statuete a dispărut, iar versurile poeziei par să reflecte maniera în care a murit ("Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă"). Restul oaspeților sunt, după aceea, omorâți unul câte unul, fiecare moarte având legătură cu versurile poeziei și cu dispariția statuetelor, cu toate că există multe abateri de la firul poveștii, ceea ce face ca ordinea victimelor să nu fie cea aparentă.

Poezia

“Zece negri mititei au cinat sub luna nouă;

Unul însă s-a-necat și-au rămas doar nouă.

Nouă negri mititei au stat noaptea după trei;

Unul s-a-ntrecut cu somnul și-au rămas doar opt din ei.

Opt negri mititei trec prin Devon într-o noapte;

Unul zice: “Eu rămân” — și-au rămas doar șapte.

Șapte negri mititei despicau surcele groase;

Unul s-a tăiat în două și-au rămas doar șase.

Șase negri mititei se jucau c-un stup, netoții;

Un bondar l-înțeapă pe-unul și-au rămas doar cinci cu toții

Cinci negri mititei vor s-ajungă magistrați;

Unul și-a-mplinit dorința și-au rămas deci patru frați.

Patru negri au plecat, hăt, pe mare, mititei;

Unul a picat în laț și-au rămas doar trei.

Trei negri mititei zic: “La zoo e de noi”.

Pe-unu-l strânse-un urs în brațe și-au rămas doar doi.

Doi negri mititei se uscau la soare-un pic;

Unul s-a prăjit de tot și-a rămas un negru mic.

Un negru mititel, singur-singurel,

Cu un ștreang s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.”

Scrisoarea criminalului modificare

Un vas de pescuit descoperă o sticlă (ce conține confesiunea criminalului), care este trimisă apoi la Scotland Yard. Nu este explicat cât timp a trecut după ce crimele s-au petrecut și până este găsită sticla.

Personajele romanului modificare

Următoarele detalii despre personaje sunt extrase din roman. Istoria și numele fiecărui personaj pot varia de la adaptare la adaptare, datorită cenzurii, culturii etc.

  • Anthony James Marston a omorât doi copii (John și Lucy Combes) în timp ce conducea cu viteză, dar pentru care nu a simțit nicio remușcare și nici nu a acceptat vreo responsabilitate, plângându-se doar că i s-a suspendat permisul. El moare prin otrăvirea cu cianura strecurată în paharul acestuia ("Unul s-a-necat din ei...").
  • Ethel Rogers, bucătăreasă și soție a lui Thomas Rogers, descrisă ca o femeie palidă, asemănătoare unei fantome. Din cauza brutalității soțului ei, ei îi este frică constant. Soțul ei a hotărât să nu îi mai dea medicamentele fostei lor angajatoare (o femeie bătrână pe nume Jennifer Brady), pentru a colecta o moștenire pe care cei doi știau că le-ar fi rămas, conform testamentului ei. Dna. Rogers a fost bântuită de această crimă pentru restul vieții ei, și a fost una dintre victimele lui Owen, murind în somn, după o supradoză de hidrat de clor strecurată în rachiul ei ("Unul a dormit prea mult...").
  • Gen. John Gordon Macarthur, un veteran al primului război mondial, care l-a trimis pe amantul soției ei (un ofițer tânăr pe nume Arthur Richmond) la moarte, într-o misiune în care era practic imposibil să supraviețuiească. Leslie Macarthur a încurcat scrisorile atunci când le-a scris amândurora în același timp. Generalul este resemnat cu ideea că nimeni nu va părăsi insula, mărturisindu-i acest lucru Verei Claythorne. După ce este lăsat singur, el este omorât în timp ce se afla la țărm ("Unul nu s-a-ntors din ei...").
  • Thomas Rogers, majordom și soț al lui Ethel Rogers. El își domină soția slabă de înger, iar împreună au omorât-o pe fosta angajatoare a lor, aceasta din urmă având un atac de cord din cauza faptului că nu a primit medicamentele la timp. Cei doi au moștenit suma lăsată în testamentul acesteia. Chiar și după moartea soției ei, Rogers încă îi mai servea pe ceilalți. El este omorât cu ajutorul unui topor în timp ce tăia lemne în șopron ("Unul s-a tăiat din ei...").
  • Emily Caroline Brent, o femeie bătrână ce a acceptat invitația pe Insula Negrilor din cauza constrângerilor financiare. Cu ani în urmă, ea și-a concediat servitoarea, pe Beatrice Taylor, o femeie tânără, deoarece a rămas însărcinată în afară căsătoriei. Beatrice, care fusese deja respinsă de părinții ei din același motiv, s-a sinucis, lucru pe care dna. Brent îl consideră un păcat și mai grav. După ce refuză să discute această situație cu persoanele de acolo, ea se confesează Verei Claythorne, care le spune, la rândul ei celorlalți. Dna. Brent este găsită și ea moartă, fiind mai întâi sedată cu hidrat de clor, strecurat în cafeaua ei, după care este înțepată în gât cu o siringă a dr. Armstrong, ce conținea cianură ("Pe unul l-au pișcat din ei...").
  • Edward George Armstrong, doctor, responsabil pentru moartea unei paciente, Louisa Mary Clees, după ce a operat-o sub influența alcoolului, cu mulți ani în urmă. După ce este dat dispărut pentru ceva timp, ceilalți cred că el este criminalul, dar cadavrul lui este găsit la țărm la sfârșitul romanului, mărind suspansul ("Unul fu-necat din ei...").
  • William Henry Blore, fost inspector de poliție, acum detectiv particular, este acuzat de falsificarea mărturiei depuse în schimbul unei mite din partea unei bande de criminali, care a rezultat în condamnarea lui James Landor la închisoare pe viață. Landor, care avea o soție și un copil mic, a murit în închisoare. Folosind numele fals de "Davis" și pretinzând că a venit din Africa de Sud, precum a fost instruit de Isaac Morris, care l-a angajat din motive de "securitate", el este demascat după incidentul cu discul de gramofon, și își recunoaște adevărata identitate. El neagă acuzația spusă pe înregistrare, dar i se confesează mai târziu lui Lombard. Craniul său este zdrobit după ce este lovit cu un ceas în formă de urs, aruncat din camera Verei dedesubt ("Pe-unul ursul l-a mâncat...").
  • Philip Lombard, mercenar. El vine pe insulă cu un pistol încărcat, la sugestia lui Isaac Morris. Lombard este acuzat de moartea a doi oameni dintr-un trib est-african, după ce le-a furat mâncarea și i-a lăsat să moară de foame. El, împreună cu Marston, sunt singurii oaspeți care recunosc aproape imediat acuzațiile care le sunt aduse; niciunul dintre ei nu are remușcări. Lombard este împușcat mortal de către Vera pe plajă ("Unul s-a prăjit din ei..."), care a crezut că el este criminalul.
  • Vera Elizabeth Claythorne, o femeie eficientă și calmă, care a ocupat în ultimul timp numai joburi de secretară, deoarece ultimul ei serviciu, cel de bonă, se termină cu moartea lui Cyril Hamilton, pe care ea l-a lăsat intenționat să înoate în mare – la insistențele acestuia – și care s-a înecat. Ea a acceptat acest job pentru ca iubitul ei, unchiul lui Cyril, Hugo Hamilton, să devină capul familiei, să moștenească domeniul acesteia, și să se însoare cu ea; nașterea lui Cyril îi încurcă planurile. Ea înoată pentru a-l "salva" pe Cyril, în acest fel părând că el nu a ascultat-o – ea spunându-i constant că este periculos – dar nu ajunge la timp. Hugo, care și-a iubit nepotul, a abandonat-o pe Vera după ce acesta a simțit cumva ce a făcut. După ce l-a împușcat mortal pe Lombard cu pistolul acestuia, ea se reîntoarce la pensiune, ușurată că a scăpat. Când se duce în camera ei, ea observă un ștreang cu un scaun dedesubtul acestuia. Fiind într-o stare post-traumatică, ea îl vede și aude pe Hugo, încurajând-o să-și pună ștreangul de gât, după care această împinge scaunul de sub picioare, îndeplinind și ultimele versuri ale poeziei fatidice ("Un negru mititel trăia singur-singurel; Într-o zi s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.").
  • Lawrence John Wargrave, un judecător retras din activitate, cunoscut și din cauza faptului că a acordat pedeapsa cu moartea în multe dintre cazurile sale.
  • Isaac Morris, un avocat imoral, angajat de "dl. Owen" să cumpere insula pentru el, și care este decedat înainte ca povestea să înceapă. El le-a zis localnicilor să ignore semnalele venite de pe insulă, spunând că acolo o să se desfășoare un fel de experiment. El a realizat aranjamentele ca oaspeții și servitorii să vină pe insulă, "dl Owen" recompensându-l, pentru toate acestea, cu 100 de guinee (105 £). Morris a fost responsabil și el pentru moartea unei ființe umane, ființă care nu a avut niciun preț pentru el. Din cauza afacerilor cu droguri, el a cauzat dependența și sinuciderea unei tinere femei. Ajuns să sufere de tulburări mintale, el se încrede în "dl. Owen", care îi recomandă un cocktail de pastile, asigurându-l că o să se simtă mai bine. Cronologic, Morris este, de fapt, prima victimă, murind înainte ca povestea să înceapă.
  • Fred Narracott, luntrașul care i-a adus pe invitați de pe uscat pe insulă. După ce face asta, el nu mai apare deloc în poveste, cu toate că Inspectorul Maine notează că Narracott, simțind ceva foarte dubios, se reîntoarce pe insulă de îndată ce vremea se îmbunățățește și găsește cadavrele.
  • Sir Thomas Legge și Inspectorul Maine, doi detectivi de la Scotland Yard, discută cazul în epilogul cărții. Este clar sugerat că poliția nu a rezolvat cazul atunci când scrisoarea criminalului este găsită.

Recepție modificare

Zece negri mititei este unul dintre cele mai cunoscute romane polițiste ale lui Christie, fiind considerat capodopera acesteia, și descrisă de ea ca cea mai grea carte de scris.[2] Scriind pentru ziarul The Times, la 11 noiembrie 1939, Maurice Percy Ashley a spus că: "Există un anumit sentiment de monotonie în regularitatea morților, care este caracteristic mai mult unei povești de ziar decât unui roman. Cu toate acestea, este o dilemă ingenioasă în descoperirea criminalului", a mai spus el. "Doar un cititor înrăit își va putea da seama."[8]

Multe din recenzii au fost la fel de bune; în The New York Times (25 februarie 1940), Isaac Anderson a detaliat pregătirea intrigii până la momentul când "vocea" îi acuză pe cei zece "oaspeți" de crimele și păcatele lor, care au rezultat în moartea altor persoane, după care a continuat: "Când citești ce se întâmplă după asta nu îți vine să crezi, dar continui să citești, și, în timp ce un eveniment incredibil este urmat de un altul mai incredibil, tot vei continua să citești. Toată treaba este uimitor de imposibilă și uimitor de fascinantă. Este cel mai derutant roman pe care l-a scris vreodată Agatha Christie, și dacă vreun alt cititor a întrecut acest lucru vreodată, nouă nu ne vine în minte însă niciunul. Ne referim, bineînțeles, la mistere care au explicații logice, precum acesta. Este o poveste trasă de păr, oricum, dar care s-ar fi putut întâmpla."[9]

Din cauza calității acestei cărți, mulți au comparat-o cu romanul lui Christie din 1926, Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd. De exemplu, un recenzor anonim de la Toronto Star a scris, la 16 martie 1940, că: "Alții au scris mistere mai bune decât Agatha Christie, dar nimeni nu poate concura cu ea la intriga și finalul surprinzător. Cu Zece negri mititei... ea a atins punctul cel mai ingenios și surprinzător... și, într-adevăr, a atins nivelul lui Roger Ackroyd."[10]

Alții critici laudă întorsăturile de situație și finalul surprinzător. Maurice Richardson a scris o recenzie rapsodică în numărul din 5 noiembrie 1939 al lui The Observer: "Nu e de mirare că ultima operă a lui Agatha Christie i-a trimis pe editori într-o transă. O să ne abținem, oricum, de la orice comparație cu Roger Ackroyd, deoarece Zece negri mititei este una dintre cele mai bune cărți a lui Christie de până acum. Ne vom abține și de la comentarea întregii cărți, deoarece nu dorim să stricăm plăcerea cuiva de a o citi." După ce a vorbit despre partea de început, Richardson a concluzionat: "Povestea și personajele se află la latitudinea nefastă a dnei. Christie. Intriga poate fi artificială, dar este îngrijită, briliant de vicleană, construită cum trebuie, și nu conține acele întorsături slabe de situație care, câteodată, îi înrăutățesc opera."[3]

Robert Barnard, într-o recenzie mai recentă, a descris cartea ca un "Thriller amenințător și plin de suspans. Cadrul cu morțile succesive se termină cu o concluzie logică, iar pericolul poveștii de a deveni ridicolă este evitat. Probabil cea mai cunoscută și populară operă a lui Christie."[11]

Adaptări modificare

Articol principal: Listă de filme bazate pe lucrările Agathei Christie.

Zece negri mititei a avut mai multe adaptări decât orice altă operă a lui Agatha Christie. Mare parte dintre adaptări au folosit finalul alternativ al piesei de teatru din 1943, scrisă tot de Christie. Cadrul a fost schimbat destul de des spre alte locații, cel al insulei fiind folosit destul de rar. În total, pe lângă piesa de teatru din 1943, au fost realizate 7 filme, 9 seriale, 2 emisiuni de radio și 1 joc video, ce s-au bazat pe roman sau doar pe ideea acestuia.

Vezi și modificare

Note modificare

  1. ^ „And Then There Were None”. HarperCollins. 
  2. ^ a b „HarderCollins article on their adaptation ISBN 978-0-00-727532-8 (2009)”. HarperCollins UK. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b „Review of Ten Little Niggers”. The Observer. . p. 6. 
  4. ^ Peers, C.; Spurrier, A.; Sturgeon, J. (). Collins Crime Club – A checklist of First Editions (2nd ed.). Dragonby Press. p. 15. ISBN 1-871122-13-9. 
  5. ^ Pendergast, Bruce (). Everyman's Guide to the Mysteries of Agatha Christie. Victoria, BC: Trafford Publishing. p. 393. ISBN 1-4120-2304-1. 
  6. ^ „American Tribute to Agatha Christie – The Classic Years: 1940–1944”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  7. ^ Davies, Helen; Dorfman, Marjorie; Fons, Mary; Hawkins, Deborah; Hintz, Martin; Lundgren, Linnea; Priess, David; Clark Robinson, Julia; Seaburn, Paul; Stevens, Heidi; Theunissen, Steve (). „21 Best-Selling Books of All Time”. Editors of Publications International, Ltd. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  8. ^ The Times Literary Supplement, 11 November 1939 (p. 658)
  9. ^ The New York Times Book Review, 25 February 1940 (p. 15)
  10. ^ Toronto Daily Star, 16 March 1940 (p. 28)
  11. ^ Barnard, Robert. A Talent to Deceive – an appreciation of Agatha Christie – rev. ed. (p. 206). Fontana Books, 1990; ISBN 0-00-637474-3
  12. ^ „ADUTHATHU REVIEW - ADUTHATHU MOVIE REVIEW”. behindwoods.com. 

Legături externe modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zece_negri_mititei&oldid=16062689