Deschide meniul principal

Ștefan Dimitrie Grecianu

Ștefan Dimitrie Grecianu
Ștefan Dimitrie Grecianu.jpg
Ștefan Dimitrie Grecianu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
om politic Modificați la Wikidata

Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București - d. 1 august 1908, București) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.

Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române

După ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursurile la Paris. Revine în țară în 1848 și profesează ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 este ales deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al Societății Agrare a marilor proprietari[1].

Bunicul pe linie maternă al arhitectului Paul Emil Miclescu.

Contribuțiile în domeniul heraldiciiModificare

 
Stema României adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Şt. Grecianu

În 1867 propune mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat abia peste cinci ani, în 1872[2].

La 10 și 16 februarie 1890 Șt. Grecianu interpelează în Senat cu privire la utilizarea greșită a stemei țării și la necesitatea studierii și fixării prin lege a stemelor districtuale. Drept urmare, la 13 aprilie 1890 primul-ministru Gheorghe Manu numește o comisie în acest sens, formată din Ștefan D. Grecianu (președinte) și profesorii universitari V. A. Urechia și Grigore G. Tocilescu (secretar). În 1892, o dată cu schimbarea guvernului, comisia își încetează activitatea[3].

În 1900, după revenirea conservatorilor la putere, Grecianu publică rezultatele comisiei într-un volum ilustrat intitulat „Eraldica română”. Pe lângă propunerea unor steme districtuale (niciodată adoptate[3]) autorul realizează un studiu legat de evoluția heraldicii pe teritoriul României și un vocabular cu termeni heraldici. Aceștia din urmă nu vor fi folosiți însă de către heraldiștii care îi vor urma lui Grecianu, fiind preferată terminologia propusă de generalul P. V. Năsturel[4]. Totuși, prin concluziile asupra heraldicii românești, pe care o socotea ca și inexistentă, a frânat dezvoltarea acestei discipline în România și a diminuat interesul istoricilor români pentru heraldică[5]. Multe dintre concluziile sale vor fi parțial sau total infirmate de către studiile ulterioare[6].

OperaModificare

  • Eraldica română (București, 1900);
  • Câteva documente (1902);
  • Discurs (1902);
  • Dela Bucuresci la Sarmisegetusa O excursiune istorică în Ardeal (1903);
  • Scrierile lui Radu Logofătul Cronicarul (1904);
  • Familia Lamotescu (1906);
  • Șirul Voievozilor cu divane (1907);
  • Istoricul moșiii Grecii (1910);
  • Genealogiile documentate ale familiilor boierești, 2 vol. (1913 - 1916).

A mai scris două studii cu privire la cronicari, publicate în „Revista Română” și „Românul”.

ReferințeModificare

  1. ^ Enciclopedia Cugetarea.
  2. ^ Cernovodeanu, p. 159.
  3. ^ a b Andrieș-Tabac, p. 90.
  4. ^ Cernovodeanu, p. 27, n. 66; p. 28.
  5. ^ Cernovodeanu, p. 27 - 28.
  6. ^ Cernovodeanu, p. 27.

BibliografieModificare

  • Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, București, 1940 (ediția a II-a, 1999).
  • Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
  • Silviu Andrieș-Tabac, Heraldica teritorială a Basarabiei și Transnistriei, Ed. Museum, Chișinău, 1998.

Legături externeModificare