Ținutul Tecuciului

Hartă a Principatelor Române din secolele XVII-XVIII.

Ținutul Tecuciului a fost unul dintre ținuturile Principatului Moldova, făcând parte din Țara de Jos și având centrul administrativ la Tecuci. El se învecina la vest cu Ținutul Putnei, la nord-vest cu Ținutul Romanului (ulterior cu Ținutul Bacăului), la nord-est și est cu Ținutul Tutova, la est cu Ținutul Covurluiului și la sud cu Ținutul Slam Râmnic din Muntenia.

Ținutul Tecuci a existat de la începutul secolului al XV-lea și până în anul 1864, când ținuturile au fost desființate, iar teritoriul României a fost reorganizat în unități administrativ-teritoriale denumite județe.

LocalizareModificare

Ținutul Tecuciului se afla într-o zonă colinară împădurită din podișul Moldovei, foarte lungă și strâmtă, străbătută de râul Bârlad și mărginită la vest de râul Siret. Dealurile coboară de la altitudinea de 400 de metri (la nord) până sub 200 de metri (la sud), în lunca mlăștinoasă a Siretului. Forma alungită a ținutului era determinată de mărginirea sa de culmi paralele, foarte apropiate una de alta.

Teritoriul ținutului a variat în diferite perioade, cuprinzând orașul Tecuci și târgurile Ivești și Nicorești.

IstoricModificare

Prima atestare documentară a acestui ținut apare într-un act din 1 septembrie 1435, prin care voievodul Iliaș (fiul lui Alexandru cel Bun) îi comunica lui Vladislav, „iubitului Crai al Poloniei, Lituaniei, Rusiei și Domnitor al multor țări”, că se împăcase cu fratele său Ștefan, căruia îi dăduse în stăpânire mai multe teritorii din partea de sud a țării, ce se aflau în Ținutul Vasluiului, Ținutul Tutova, Ținutul Covurluiului și Ținutul Tecuciului („…orașul Vaslui și ocolul ce ascultă de acest oraș, și ținutul de la Tutova și târgul Bârladului, cu tot ocolul, și morile Covurluiului și orașul Tecuciu, cu tot ocolul, și Oltenii…”). Documentul a fost publicat de istoricul Mihai Costăchescu în volumul Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare.[1] Ținutul Tecuciului a fost menționat ulterior în acte domnești ale lui Ștefan cel Mare și urmașilor săi, precum și în lucrarea Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714-1716 de cărturarul Dimitrie Cantemir.

Potrivit lui Dimitrie Cantemir, Ținutul Tecuciului era un „ținut mare, dar n-are alt nimic însemnat”. Centrul ținutului era Tecuciul, un mic târg „lângă apa Bârladului, opt ore de la Bârlad pe drumul Galaților. Nu are ziduri; aici șed doi pârcălabi”.[2]

Reformele administrative introduse în secolul al XVII-lea de Constantin Mavrocordat a împărțit ținuturile în ocoale, numind în fruntea lor un pârcălab și un ispravnic. Pârcălabul avea atribuții administrative și fiscale, în timp ce ispravnicii aveau atribuții judecătorești și polițienești. Numărul ocoalelor a variat de la o perioadă la alta. Astfel, între anii 1774-1803 a avut loc o modificare a teritoriului ținutului Tecuci; Ocolul Polocinului din Ținutul Putnei a trecut la Ținutul Tecuciului, iar Ocolul Ghilieștilor a trecut de la Ținutul Tecuciului la Ținutul Putnei. În statistica Moldovei din 1803, extrasă din Condica Liuzilor, ținutul Tecuciului era împărțit în șase ocoale: Bârlad, Berheci, Nicorești, Polocin, Târg și Zeletin.

Ținutul Tecuciului a fost desființat în anul 1864, în urma reformei administrative a Principatelor Române prin care s-au desființat toate ținuturile și s-au înființat județele. Teritoriul ținutului Tecuci a fost inclus în nou-înființatul județ Tecuci.

NoteModificare

  1. ^ Mihai Costăchescu, Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, vol. II, Iași, 1932.
  2. ^ Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București, 1981, p. 22.