Adalbert de Lorena
| Adalbert de Lorena | |
| Date personale | |
|---|---|
| Decedat | [1]  Thuin, Valonia, Belgia[1] |
| Cauza decesului | ucis în luptă |
| Părinți | Gerard de Bouzonville[*][1][2] |
| Frați și surori | Gerard, Duke of Lorraine[*][3] |
| Căsătorit cu | Clementia of Foix[*] |
| Ocupație | feudal[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duke of Lorraine (–)[1] Count of Metz[*] (–) |
| Familie nobiliară | Casa de Lorena |
Modifică date / text  | |
Adalbert (n. 1000 – d. 11 noiembrie 1048, Thuin) a fost duce de Lorena Superioară de la 1047 până la moarte.
Adalbert a fost primul născut al lui Gerard de Bouzonville (Gerhard), conte de Metz, cu Gisela (Gisella).
Gothelo I, duce de Lotharingia Inferioară și Superioară, a murit în 1044 și a fost succedat de fiul său, Godefroi al II-lea în Lorena Superioară, fiind însă refuzat acordul pentru stăpânirea în Lorena Inferioară. Iritat de această decizie, Godefroi s-a răsculat în același an și a devastat teritoriile suzeranului său din Lorena. El a fost curând înfrânt, iar în locul său a fost numit Adalbert. Cu toate acestea, Godefroi a continuat lupta pentru stăpânirea întregii Lorene, iar Adalbert a murit în lupta de la Thuin contra sa, din 11 noiembrie 1048.
Adalbert nu a avut copii care să fie cunoscuți,[4] drept pentru care împăratul Henric al III-lea l-a numit imediat pe fratele său Gerhard la succesiunea Lorenei.
Note
modificare- ^ a b c d Medieval Lands
- ^ The Peerage
- ^ Medieval Lands, accesat în
- ^ În 1960, Szabolcs de Vajay a propus ipoteza conform căreia Adalbert ar fi fost conte de Longwy și socru față de ducele Guillaume al VII-lea de Aquitania și de contele Guillaume I de Burgundia. (Annales de Bourgogne, Vol. 32 (1960), p. 258-261), îmbrățișată de Frederick Lewis Weis, Ancestral Roots of Certain American Colonists Who Came to America Before 1700, Line 144-22. Totuși, de Vajay a publicat ulterior un articol prin care retractează opiniile anterioare, în "Parlons encore d'Etiennette", în Onomastique et Parente dans l'Occident medieval (Prosopographica et Genealogica, no. 3) (ed. K. S. B. Keats-Rohan și C. Settipani), 2000, p. 2-6.