Adelaida de Susa

marchiză de Susa
Adelaida de Susa

Adelaida de Susa (pictură în ulei, sec. al XVIII-lea, Palatul Venaria Reale, Piemont)
Date personale
Poreclăgrande Comtesse Modificați la Wikidata
Născută1020[1][2] Modificați la Wikidata
Torino, Marca de Torino[1] Modificați la Wikidata
Decedatădecembrie 1091 (71 de ani)[3][2] Modificați la Wikidata
Canischio, Piemont, Italia[3][1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăCatedrala din Torino[4] Modificați la Wikidata
PărințiUlric Manfred al II-lea de Torino[5]
Berta de Milano[*][5] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIrmgard de Torino[*]
Berta de Torino[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuHerman al IV-lea al Suabiei (până în )[6]
Henric de Montferrat (până în )
Otto de Savoia ()[6][7] Modificați la Wikidata
CopiiAdelaida de Savoia[7][5]
Petru I de Savoia[7]
Amadeus al II-lea de Savoia[*][7]
Berta de Savoia[6][7]
Gebhard I de Sulzbach[*][6]
Oton de Savoia[*][7] Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat Modificați la Wikidata
Activitate
Apartenență nobiliară
Titlurimarchiză[*] ()
contesă[*] ()
Familie nobiliarăFamilia Arduinicilor
Conte de Savoia[*] Modificați la Wikidata

Adelaida de Susa (de asemenea, Adelheid, Adelais sau Adeline) (n.c. 1014/1020 – d. 19 decembrie 1091) a fost margrafă de Torino din 1034 până la moarte. Ea a fost cea care a strămutat reședința principală a Mărcii de Torino la Susa. Adelaida a fost ultima reprezentantă din familia Arduinicilor.

Biografie

modificare

Născută la Torino, Adelaida era fiica margrafului Ulric Manfred al II-lea de Torino cu soția sa Berta, fiica margrafului Oberto al II-lea de Genova. Singurul ei frate a murit înaintea tatălui lor în 1034, Adelaida rămânând singura posibilă moștenitoare, alături de alte două surori, Immilla și Berta. Ca urmare, la moartea lui Ulric Manfred al II-lea, vasta marcă de Torino a fost divizată între cele trei surori, partea cea mai mare revenind Adelaidei, care a primit ținuturile Ivrea, Auriate, Aosta și Torino. Cu toate acestea, titlul de margraf era considerat în primul rând ca având scop mai ales militar (pentru apărarea graniței exterioare a imperiului) și de aceea nu era considerat ca potrivit pentru o femeie.

În consecință, împăratul Conrad al II-lea a stabilit încheierea unei căsătorii între Adelaida și ducele Herman al IV-lea de Suabia, care urma să devină margraf la moartea lui Ulric Manfred. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1037, însă Herman a murit de ciumă în timp ce lupta pentru cucerirea Neapolelui în iulie 1038.

 
Adelaida de Susa

În scopul de a-și asigura păstrarea stăpânirii mărcii, Adelaida s-a recăsătorit în 1041 cu Henric de Montferrat însă și acesta a murit în 1045. Imediat după aceea, o nouă căsătorie a fost planificată, de această dată cu Otto de Savoia în 1046. Cu acesta ea a avut trei fiii: Petru, Amadeus și Otto, și două fiice: Berta și Adelaida. Berta, contesă de Susa, s-a căsătorit cu împăratul Henric al IV-lea, în vreme ce Adelaida s-a căsătorit cu Rudolf de Rheinfelden, oponentul lui Henric al IV-lea ca rege romano-german.

După 1060 Adelaida a fost regentă pentru fiii săi, deveniți conți de Savoia. În 1069 Henric al IV-lea a încercat să divorțeze de Berta și ca urmare a dat motive Adelaidei pentru o intensă ură. Totuși, ca urmare a intervenției Bertei, Henric a primit sprijinul Adelaidei la venirea sa în Italia pentru a obține ridicarea excomunicării pronunțate de papa Grigore al VII-lea aflat ca oaspete al Matildei de Toscana în Castelul Canossa. Adelaida și fiul ei, Amadeus de Savoia, l-au însoțit în decembrie 1076 pe împărat pe drumul penitenței de la Canossa.[8] Ca mulțumire pentru medierea Adelaidei și familiei sale, Henric al IV-lea i-a donat Bugey.

Ulterior, Adelaida a jucat rolul de mediator între cei doi gineri ai săi, Henric al IV-lea și Rudolf de Rheinfelden, ambii pretendenți la tronul Sfântului Imperiu Roman, în războaiele dintre aceștia din anii 1080. Ea a fost un adversar al Reformei gregoriene, deși onora papalitatea și proteja autonomia abațiilor.

În 1091 Adelaida a murit, spre doliul general al locuitorilor, și a fost înmormântată în biserica parohială de Canischio (Canisculum), o mică așezare din Valle dell'Orco, unde ea se retrăsese în ultimii ani de viață.

Personalitatea

modificare

Adelaida și-a petrecut copilăria printre oamenii de încredere ai tatălui ei, de la care învățase să lupte, iar la tinerețe purta deja arme și armură. Ea a fost renumită și pentru frumusețe și pioșenie. A fost o protectoare a menestrelilor, pe care îi primea mereu la curte, îndemnându-i să compună cântece care să evidențieze valorile religioase. A întemeiat mănăstiri, în care s-au păstrat opere istorice eferitoare la regiune.

Căsătorii și descendenți

modificare

Din căsătoria încheiată cu Herman al IV-lea de Suabia, Adelaida a avut cel puțin trei copii:

Din căsătoria încheiată cu Otto de Savoia, a avut cinci copii:

  1. ^ a b c https://books.google.fr/books?id=utOmTtZlzt8C&pg=PA401  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b (PDF) http://www.rmoa.unina.it/1635/1/RM-Ripart-Adelaide.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b , p. 250 https://books.google.fr/books?id=DVMoAAAAQBAJ&pg=PA250  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ , p. 401 https://books.google.fr/books?id=utOmTtZlzt8C&pg=PA401  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b c The Peerage 
  6. ^ a b c d Kindred Britain 
  7. ^ a b c d e f https://books.google.fr/books?id=DVMoAAAAQBAJ&pg=PA205  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ Elke Goez: Bertha von Turin, în: Amalie Fößel (ed.): Die Kaiserinnen des Mittelalters., Editura Pustet, Regensburg 2011, ISBN 978-3-7917-2360-0, p. 150.

Bibliografie

modificare
  • Elke Goez: Bertha von Turin, în: Amalie Fößel (ed.): Die Kaiserinnen des Mittelalters., Editura Pustet, Regensburg 2011, ISBN: 978-3-7917-2360-0.
  • Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5.

Legături externe

modificare