Alexandru Cazaban

Date personale
Alexandru Cazaban

Născut	6 octombrie 1872 Iași, România
Decedat	24 mai 1966 (93 de ani) București, România
Părinți	Pierre Cazaban Paulina Walter
Căsătorit cu	Elena I. Kovalsky
Copii	Matilda
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor dramaturg povestitor[*]
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Studii	Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Specie literară	nuvelă, piesă de teatru, memorii, portret literar
Modifică date / text

Alexandru (Alecu) Cazaban (n. 23 septembrie 1872, Iași – d. 1966, București) a fost un scriitor (membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor R.P.R.), ziarist (membru al Sindicatului Ziariștilor din București), editor și conferențiar.

Viața

Alexandru Cazaban s-a născut la Iași pe 06 octombrie 1872 fiind fiul lui Pierre Cazaban și al Paulinei Walter. Este descendentul unei vechi familii franceze împământenite în Moldova care a dat o seamă de personalități în lumea artistică română precum actorul Jules Cazaban, compozitoarea Mansi Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Suțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc. Alexandru Cazaban a fost căsătorit cu Elena I. Kovalsky și a avut o fiică, Matilda.

Copilăria i-a fost marcată de dificultăți financiare. A absolvit, totuși, Liceul Național din Iași și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă nu a absolvit-o. Între 10 octombrie 1898 și 1 mai 1899, a lucrat ca desenator în cadrul Serviciului tehnic al Primăriei din Galați. Începând cu 16 februarie 1907, a fost angajat copist-desenator în cadrul Direcțiunii Generale a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor din București. Tot ca „desemnator” a lucrat, de la 1 mai 1909, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în Teleorman, iar la 1 aprilie 1910 a fost numit în postul de conductor provizoriu la Serviciul tehnic al județului Teleorman. De la 12 februarie 1912, a lucrat pe lângă Inspectoratele de poduri și șosele din administrațiunea centrală a Ministerului Lucrărilor Publice. În timpul Primului Război mondial, Alexandru Cazaban a editat, împreună cu Rudolf Suțu, cotidianul ieșean „Dușmanul”, îndreptat contra ocupației germane. De la 1 august 1920 a fost angajat, ca șef de birou, în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor. A fost și membru în Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România (din 1936). I-a cunoscut pe Eminescu, Caragiale (cu care a și colaborat la „Moftul român”), Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea.

Opera

Alexandru Cazaban a scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru (Elogiul posterității, Nevasta mea are talent), nuvele. A colaborat la publicațiile „Zeflemeaua”, „Moftul român”, „Revista literară”, „Rampa”, „Viața Românească”, „Luceafărul”, „Universul”, „Viitorul” etc.

Pe 20 noiembrie 2018, asociația Memorie și Speranță l-a comemorat pe Alexandru Cazaban în saloanele Muzeului Național al Literaturii Române din București.^{[necesită citare]}

Volume publicate

Bolta rece (1899),
Încurcă-lume (Embrouille-tout). Schițe umoristice (1903),
Deștept băiat! (1904; reed. 1961),
Cutreierând (1905),
Chipuri și suflete (1908; reed. 1973),
Băiatul lui Moș Turcu (1908),
Oameni cumsecade (1911),
Tovarășul de drum (1912),
Rozina (1913),
Între femei și pisică (1913)
Ce nu se poate spune (1915),
Păcatul sfinției sale (1915),
De sufletul nemților (1916; reed. 1920),
Dureri neînțelese (1917),
Doamna de la Crucea Roșie (1919),
La umbra unui car (1920),
Între frac și cojoc (1922),
Departe de oraș, Moș Trăscău, Un om supărător (roman autobiografic),
Pasărea rătăcită (1929),
Povestiri vânătorești (1939; editată de Fundația Culturală Regală “Principele Mircea”),
Domnul Iorga are haz, Mâhnirea unui tată (editată de Fundația “Regele Mihai I”),
Din vremea aceea. Nuvele și schițe (1951),
Grija stăpânului (1955),
Văzute și auzite (1958).

Distincții

Medalia Bene-Merenti clasa I (1922),
Ordinul Coroana României în grad de comandor (1926),
Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler clasa II.

Bibliografie

Filip-Lucian Iorga - „Cazabanii - o cronică de familie”, pag. 21-22

Vezi și

Listă de umoriști români