Termenul "ambră" este in prezent folosit cu precadere in domeniul parfumeriei, unde poate delimita mai multe materiale, dupa cum urmeaza:
Ambră (din amber [En.]): acord parfumistic compus din minim doua elemente: neaparat o rasina (tamaie, smirna, laudan, benzoina, elemi, styrax, etc.), plus un material vanilat (vanilie, tonka, vanilina, etc.). Ambra se foloseste extensiv pentru genurile orientaliste ori animalice.
AmbrăAmbragri (sau ambergris/ambregris): o substanță aromatică de culoare cenușie cu aspect de ceară, format în intestinul unor specii de cașalot (Physeter macrocephalus). Pentru ca mare parte din ambergris-ul European se culegea, in trecut, de pe plajele marii Baltice cunoscute si pentru chihlimbarul fosil, denumirea de ambar/amber s-a transferat definitiv si asupra bulgarilor de ambergris; astazi, pentru dezambiguare, materialul animal se denumeste cu sintagma clarificatoare "gris", in timp ce piatra de chihlimbar si-a pastrat in limbile originare forma simpla. Ambregris a fost considerată, în Evul Mediu, un medicament; ocazional era utilizată pentru a da o aromă aparte unor mâncăruri, ca tonic, ori caafrodiziac.[1] În prezent se întrebuințează la aromatizarea țigărilor[2]. În parfumerie, materialul se foloseste pentru mirosul plăcut de mosc, și ca fixator pentru celelalte substanțe odorante volatile dintr-un parfum. În ultimii ani, din cauza limitarii vanatorii de balene, pretul pe kilogram a crescut foarte mult, astfel incat a fost înlocuită în mare parte cu materiale artificiale precum ambroxanul.[3]
Ulei esential obtinut prin distilare uscata (in vacuum) din rezerve fosile de rasina de Pinus Succinifera. Uleiul se foloseste pe scara redusa, in aromaterapie si proiecte de parfumerie indie/holistica.
Separat, termenul ambră era folosit in trecut cu trimitere la rasina de chihlimbar, o piatră prețioasă fosilă de origine organică, de culori variind între galben și culoarea mierii, în unele cazuri însă chiar verzui sau albăstrui.
În spațiul românesc, ambra a început să fie utilizată în masă în Epoca Fierului. În perioada Hallstatt crește exponențial numărul podoabelor de ambră. La Cioclovina, județul Hunedoara, vor fi descoperite câteva mii de asemenea mărgele. În perioada La Tène aceasta continuă să fie utilizată preponderent pentru bijuterii. Mai multe necropole cu perle și cercei din ambră au fost descoperite în vestul țării. Cele mai multe au fost descoperite în cea de la Pișcolt, județul Satu Mare. Alte situri arheologice unde au fost descoperite numere impresionante de decorațiuni din ambră au fost cele de la Sărata Monteoru (județul Buzău) și de la Cândești (județul Vrancea).[4]
