Ana, contesă de Noailles

(Redirecționat de la Ana-Elisabeta Brâncoveanu)
Ana Brâncoveanu
Contesă de Noailles

Portretul Anei, Contesă de Noailles, de Philip de László (1913)
Date personale
Nume la naștereAnna Elisabeth Bibesco Bassaraba de Brancovan Modificați la Wikidata
Născută[6][7][8][9][1] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța[1][10] Modificați la Wikidata
Decedată (56 de ani)[6][7][8][1][11] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța[12][13] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăCimitirul Père-Lachaise
tombeau de Noailles[*][[tombeau de Noailles (sepulchral chapel located in Paris, in France)|​]] Modificați la Wikidata
Părințiprințul Grigore Brâncoveanu și Ana Vogoride
Frați și suroriConstantin de Brancovan[*][[Constantin de Brancovan ((1875-1967))|​]]  Modificați la Wikidata
Căsătorită cuMathieu de Noailles
Cetățenie Franța[1][14] Modificați la Wikidata
OcupațieRomancier, Memorialist, Eseist, Poet
Locul desfășurării activitățiiParis[15] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[16][17]
limba engleză
limba germană
limba română
limba greacă Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Limbilimba franceză  Modificați la Wikidata
Mișcare/curent literarparnasianism, suprarealism, dadaism
Specie literarăpoezie  Modificați la Wikidata
Operă de debut1899
Opere semnificative„Le Cœur innombrable”
Note
PremiiComandor al Legiunii de Onoare[*][1][2]
Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*][3]
Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*][3]
grand prix de littérature de l'Académie française[*][[grand prix de littérature de l'Académie française (French literary award)|​]][4]
prix Archon-Despérouses[*][[prix Archon-Despérouses (French poetry award)|​]][5]
Ordinul Mântuitorului[*]  Modificați la Wikidata
Comandor al Legiunii de Onoare
Membră Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises
Membru de onoare al Academiei Române
Semnătură

Anna de Noailles (nume de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu, n. , Paris, Île-de-France, Franța – d. , Paris, Île-de-France, Franța) a fost o scriitoare și poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea.

Biografie

modificare

Ana Elisabeta Brâncoveanu (sau Brancovan, după grafia franceză) s-a născut în familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă, Raluca Moussourus (sau Rachel Musurus), căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Ignacy Paderewski. Grigore Brâncoveanu și mama lui, Zoe Mavrocordat, fuseseră adoptați de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.[18]

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles (1873-1942) la 18 august 1897.[18], căsătoria fiind celebrată la vila Bessaraba din Amphion, în apropiere de Evian, pe țărmul sudic al lacului Léman. Soții Mathieu de Noailles și Anna de Noailles au avut un singur copil, un fiu, Anne-Jules de Noailles (1900-1979) care a avut titlul nobiliar de conte. Acesta din urmă s-a căsătorit în anul 1925 cu Hélène de Wendel , fiica marelui industriaș și deputat Guy de Wendel și a Elenei Argyropoulo, a cărei mamă era născută Sutzu, din ramura greacă a acestei familii.[19]

După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises. Academia Franceză i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Anna de Noailles era vara prinților Emanuel și Anton Bibescu, prieteni intimi ai lui Marcel Proust și se înrudea cu toți aristocrații care au avut reședința la Paris. Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României. Caracterizări ale literaturii contesei Anna de Noailles au făcut scriitorul Robert de Montesquiou - rudă prin alianță - și sociologul român Dumitru Drăghicescu, autorul ulterior al cărții "Psihologia poporului român". Contele Robert de Montesquiou (1855-1921), colecționar de artă, a fost unul dintre exponenții cei mai cunoscuți ai dandismului, estetismului și decadentismului, al prețiozității stilistice, critic literar de temut. Montesquiou scria despre Anna de Noailles: "Oare căror atavisme se datorește faptul că, odată cu această nouă muză, au înflorit din nou trandafirii și garoafele vechilor poeți persani...este ceva care revine după multe veacuri, din rădăcini adânci". Dumitru Drăghicescu făcea următoarea apreciere: "Mentalitatea contesei este cu totul franceză. Ea a respirat din plin atmosfera intelectuală și artistică a Parisului. Educația ei literară s-a făcut în acel cerc de intelectuali care se inspiră cel puțin în aceeași măsură de emoțiile cerebrale ca și din viața fizică concretă, de emoțiile simțurilor...Marele secret pe care îl posedă doamna de Noailles, secret care este atât de rar, este de a surprinde și mira cititorul prin combinații de cuvinte cu totul neașteptate, dar care nu sunt deloc bizare. Acesta este puternicul talent, secretul doamnei de Noailles..."[20]Anna de Noailles și-a construit o viziune poetică originală, găsind o sursă de inspirație în păgânismul grec și în gândirea radicală a lui Nietzsche. Opera sa poetică dezvoltă într-o manieră foarte personală marile teme ale dragostei, naturii și morții.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob. Prietenia dintre Marcel Proust și Anna de Noailles s-a închegat în 1899, la Amphion, când scriitorul petrecuse vara nu departe de Villa Brancovan. Un cercetător al operei lui Proust[21] va scrie despre „Prietenia parfumată ca un șerbet de trandafir între cei doi orientali, Ana și Proust, asemănători sufletește nu numai prin inteligență, dar și prin cruzimea lor ascunsă, mascată la ea printr-o conversație supratensionată și sclipitoare, la el prin analiza clinică și psihologică a celor mai nemărturisite pasiuni”. Prin „orientali”, autorul se referă la originea greco-română a contesei și la faptul că mama lui Proust era evreică.

 
Anna de Noailles

După Primul Război Mondial societatea și gusturile literare se modifică și Anna de Noailles se trezește că scena literară este ocupată de Dadaism și Tristan Tzara și de avangarda suprarealistă a lui André Breton.

Deși era prietena personală a lui Colette, Anna de Noailles rămâne o reprezentantă a ceea ce criticii francezi numesc la Belle Époque literară. Opera ei a fost comparată cu cea a unor Swinburne și d’Annunzio, iar textele ei au fost considerate ca fiind „Dionysiac-extatice, senzuale, erotice, jucăușe, câteodată violente și mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune că Joseph Reinach i-ar fi spus:

Madam', în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului contesei Gaspard de Reveillon din romanul lui Proust „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.

La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română,[22] ca membru de onoare.[23][24]

A murit în anul 1933, în apartamentul său din Rue Scheffer, Paris. La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.

În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care sunt înmormântate Anna de Noailles și Martha Bibescu.[25] Inima contesei Anna de Noailles se odihnește în urna plasată în centrul templului din parcul aflat în vechiul domeniu din Amphion-les-Bains.

Operă literară

modificare
 
Anna de Noailles, 1922
  • Anna de Noailles, Le Coeur innombrable, Paris, Calmann-Lévy, 1901. (Inima fără egal), volum de poezii premiat de Academia Franceză
  • Anna de Noailles, L'Ombre des jours, Paris: Calmann-Lévy, 1902. (Umbra zilelor)
  • Anna de Noailles, Les Éblouissements. Paris: Calmann-Lévy, 1907.
  • Anna de Noailles, Les Vivants et les Morts. Paris: Fayard, 1913. (Vii și morții)
  • Anna de Noailles, Les Forces éternelles. Paris: Fayard, 1920. (Forțele eterne)
  • Anna de Noailles, Poème de l'amour. Paris: Arthème Fayard & Cie., 1924. (Poeme de amor)
  • Anna de Noailles, L'Honneur de souffrir. Roman. Paris: Bernard Grasset, 1927. (Onoarea suferinței)
  • Anna de Noailles, Exactitudes, Paris: Bernard Grasset, 1930. (Exactități)
  • Anna de Noailles, Derniers Vers et Poèmes d'enfance, Paris: Bernard Grasset, 1934. (Ultimele versuri și poeme din copilărie)
  • Anna Brâncoveanu de Noailles, Cartea vieții mele (titlul original: Le Livre de ma vie, Hachette, 1932.
  1. ^ a b c d e Baza de date Léonore 
  2. ^ Anna de Noailles au musée (în franceză) 
  3. ^ a b NOAILLES DE Anna Elisabeth (în franceză), Baza de date Léonore 
  4. ^ Grand Prix de Littérature (în franceză), Académie française 
  5. ^ Prix Archon-Despérouses (în franceză), Académie française 
  6. ^ a b Anna de Noailles, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  7. ^ a b „Anna de Noailles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ a b Anna de Noailles, Find a Grave, accesat în  
  9. ^ Anna de Noailles, Printemps des poètes 
  10. ^ Archives de Paris, p. 14 
  11. ^ Anna de Noailles, SNAC, accesat în  
  12. ^ Baza de date Léonore, p. 14 
  13. ^ Archives de Paris, p. 29 
  14. ^ LIBRIS, , accesat în  
  15. ^ „Anna de Noailles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  16. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  17. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  18. ^ a b Ionescu, Ștefan; Panait, Panait I. (), Constantin Vodă Brîncoveanu: Viața. Domnia. Epoca, București: Editura științifică, pp. 160–161 
  19. ^ Mihai Dim. Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, Vol.2, Boian-Buzescu. Articolul: O fiică a Orientului: Contesa de Noailles, autor Mihai Dim. Sturdza, pp. 326-340. Editura Simetria, București, 2011
  20. ^ D. Draghicesco, Le visage émerveillé, par la comtesse Mathieu de Noailles, "Independance Roumaine" 14 octobre, 22 octobre, 1904.
  21. ^ André Germain, Les clés de Proust, Paris, 1953, pp.119-120
  22. ^ Povestea controversatei Ana Brâncoveanu, contesă de Noailles, prima femeie admisă în Academia Română, deși și-a renegat originile, 17 iulie 2015, Elisabeth Bouleanu, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2016
  23. ^ O poetesă și un aventurier, din "rude mari, împărătești": Anna de Noailles și George Bibescu Arhivat în , la Wayback Machine., 14 martie 2014, TVR, accesat la 6 ianuarie 2016
  24. ^ „Academia Română - Membri de onoare din străinătate”, Academiaromana.ro, accesat în  
  25. ^ „Marcel-Valeriu Bene, Români din diasporă și monumentele lor funerare uitate (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 

Bibliografie selectivă

modificare
  • Marcel Proust, Scrisori către Anna Brâncoveanu de Noailles (titlul original: Correspondance générale de Marcel Proust, Tome 2, Librairie Plon, 1931), Argument, cronologie și versiune românească de Virgil Bulat, Editura Univers, București, 1986.
  • Anna de Noailles: biographie

Bibliografie suplimentară

modificare
  • Fondation Singer-Polignac: „Anna de Noailles” (Méridiens Klincksieck 1986)

Legături externe

modificare
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Anna de Noailles

  Materiale media legate de Anna de Noailles la Wikimedia Commons