Apolodor din Damasc

Apolodor din Damasc
Apol·lodor de Damasc, bust (130/140 AC) a la Gliptoteca de Munic.
Date personale
Născut	secolul I d.Hr. Damasc, Nabateeni
Decedat	anii 120 d.Hr. Roma, Imperiul Roman
Cauza decesului	pedeapsa cu moartea
Ocupație	arhitect scriitor inginer urbanist[*]​
Locul desfășurării activității	Roma
Limbi vorbite	limba greacă veche
Activitate
Clădiri semnificative	Podul lui Traian Poliorcetica[*][[Poliorcetica (work of Apollodorus on siegecraft)|​]]

Apolodor sau Apollodoros din Damasc (c. 60 - c. 125) a fost un arhitect greco-sirian, favorit al împăratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente și clădiri, printre care:

• Podul lui Traian peste Dunăre;
• Forul lui Traian de la Roma;
• în acel For, Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 113: se află între Biblioteca greacă și Biblioteca latină iar în starea inițială, era în întregime colorată; statuia Împăratului Traian, aflată în vârful coloanei, a fost înlocuită la finele Evului mediu (în columnă se afla, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian).

Podul de peste Dunăre (basorelief de pe Columna lui Traian).

Apolodor construiește între anii 103-105 podul de peste Dunăre între Pontes (azi satul Kostol/Custura din Serbia) și Drobeta (Turnu-Severin de azi). Podul era lung de circa 1135 m, lat de circa 15 m, înalt de circa 19 m, fiind construit din bârne de lemn încrucișate, sprijinite de piloni construiți din piatră, caramidă, mortar și ciment natural numit „pozolană”, fabricat din cenușă vulcanică adusă din Italia). Nu se cunosc amănunte despre metoda de construcție, dar se presupune că Apolodor, cu ajutorul triburilor dace din sudul Carpaților (Oltenia actuală), aliate ale Romanilor și potrivnice lui Decebal, a deviat cursul Dunării și apoi a ridicat picioarele podului.

Odată cu construirea podului, au fost ridicate două castre numite Drobeta și Pontes, pentru paza podului. Accesul nu era posibil decât trecând prin aceste castre. La încetarea stăpânirii romane în Dacia, podul este distrus, poate chiar de autoritatea romană, pentru a împiedica incursiunile Gepizilor, Vizigoților și Carpilor în imperiu. Astăzi, pe malurile Dunării, încă se mai pot vedea picioarele podului. În 1858, Dunărea a înregistrat un nivel atât de scăzut încât s-au putut zări și construcțiile de sub apă.