Nero
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| Nero | |
| Al cincilea Împărat Roman | |
 Bustul lui Nero de la Musei Capitolini, Roma | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | De la naștere până la adopție: Lucius Domitius Ahenobarbus De la adopție până la accesiune: Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus Ca împărat: Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus |
| Născut | 15 decembrie 37 Antium(d), Lazio, Italia  |
| Decedat | 9 iunie 68 (30 de ani) în afara Romei |
| Înmormântat | Sepolcro dei Domizi[*] |
| Cauza decesului | consensual homicide[*] (sângerare[*]) |
| Părinți | Gnaeus Domitius Ahenobarbus Agrippina Minor Iulia |
| Căsătorit cu | Claudia Octavia Poppaea Sabina Statilia Messalina |
| Copii | Claudia Augusta[*] |
| Religie | Religia în Roma antică |
| Ocupație | poet politician militar |
| Limbi vorbite | limba latină |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | August |
| Familie nobiliară | Dinastia iulio-claudiană |
| Domnie | |
| Domnie | 13 octombrie 54 - 9 iunie 68 (13 ani, 240 zile) |
| Predecesor | Claudius |
| Succesor | Galba |
Modifică date / text  | |
Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (n. 15 decembrie 37, Anzio – d. 9[1] sau 11 iunie[2] 68, Roma) a fost din 54 e.n. până în 68 e.n. al cincilea împărat roman al dinastiei Iulio-Claudiene.
| Dinastii imperiale romane | |||
| Dinastia Iulio-Claudiană | |||
| Cronologie | |||
| Cezar August | 27 î.Hr. – 14 d.Hr. | ||
| Tiberius | 14–37 | ||
| Caligula | 37–41 | ||
| Claudius | 41–54 | ||
| Nero | 54–68 | ||
| Familii | |||
| Gens Iulia Gens Claudia Arbore genealogic Categorie:Dinastia iulio-claudiană | |||
| Succesiune | |||
| Precedată de Republica Romană |
Urmată de Anul celor patru împărați | ||
Se presupune că a dat foc Romei. Era bănuit ca ar fi comis agresiuni sexuale asupra mamei lui.[necesită citare] Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică. Doar în Grecia au existat voci preocupate de o imagine diferită; astfel, pentru Pausanias, Nero era un exemplu pentru justețea afirmației lui Platon, conform căreia marea nedreptate "nu pornește de la oameni obișnuiți, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educație greșită".
Primii ani modificare
Nero s-a născut la 15 decembrie 37 e.n., în Antium, un orășel italic de la malul mării. Tatăl sau, Gnaeus Dimitius Ahenobarbus, era membru al uneia dintre familiile de vază din vremea republicii. Nero era cunoscut datorită mamei sale, Iulia Agrippina, fiica lui Germanicus și sora lui Caligula. Tatăl lui Nero a murit când el avea doar trei ani, iar mama lui a fost exilată de către Caligula pe insulele Ponziane. Însă, în anul 41, Claudius, odată cu ascensiunea sa la tron, a rechemat-o pe Agrippina la Roma. Cei doi s-au căsătorit în anul 49, iar între anii 50-51, Nero a fost adoptat și numit moștenitor. În anul 53, s-a însurat cu fiica lui Claudius, Octavia. În anul 54, la moartea lui Claudius, Nero, având vârsta de 16 ani, a fost acceptat, fără opoziție, ca împărat.
Domnia modificare
Nero a oferit o donație enormă gărzii pretoriene și a ținut un discurs în fața senatului, prin care promitea întoarcerea la principiile lui Augustus. Rolul senatului în cadrul guvernării avea să crească, iar senatorii aveau să se bucure de mai multă libertate în exprimarea opiniilor. Discursurile sale au fost scrise de Seneca, un distins filosof stoic, exilat în Corsica de Claudius și rechemat să se ocupe de Nero, ca preceptor, alături de Afranius Burrus, perfectul pretoriului. Britannicus, fiul lui Claudius, a fost otrăvit la o cină în anul 55. Mama să, Agrippina, a exercitat o enormă influență asupra fiului său, prin intermediul căruia speră să conducă imperiul. Nero a tratat-o cu considerație și se presupune că chiar mama sa l-a sedus pentru a-l controla mai bine. Dar, la începutul anului 55, garda i-a fost retrasă, iar ea alungată din palat. În anul 59, Nero a poruncit să fie suprimată. După tentative eșuate, a fost, în cele din urmă, ucisă. Împăratul colinda seara prin oraș, mergând din cârciumă în cârciumă cu prietenii săi, jefuia oamenii în plină stradă, ataca femeile și fura din magazine și tarabe. Siluia femei măritate și băieți născuți liberi. S-a căsătorit cu amanții săi, Pitagora și Sporus, un copil castrat. Era pasionat de muzică, și îi plăcea să cânte propriile compoziții, acompaniindu-se singur la lira. L-a angajat ca profesor pe Terpnus, cel mai mare cântăreț de liră și organiza concerte private pentru prieteni.
Debutul său public a avut loc în anul 64, la Napoli, iar teatrul în care organizase recitalul a fost lovit de un cutremur și s-a prăbușit. Suetonius spune că Nero avea o voce slabă și înfundată, Dio Cassius îi califică glasul drept leșinat, dar, poate, era un muzician talentat și priceput. Nero se costuma ca un actor de tragedie, susținând un al doilea recital în fața plebei, și interpretând un cântec despre Niobe și alte arii, feminine și masculine, cu soldații din garda pretoriană standu-i alături, gata să-i poarte lira. Spectacolul s-a întins până seară târziu. Nero se imagina poet și scria poezii.
În 58, Nero s-a îndrăgostit de Poppaea Sabina, căsătorită cu unul dintre tovarășii apropiați lui Nero, Otho Marcus. Otho a fost numit guvernator al Lusitaniei, iar Poppaea a ajuns în patul împăratului. A divorțat în anul 62 de Octavia și s-a căsătorit cu Poppaea. Octavia a fost trimisă în Campania, izolată în Pandateria și acuzată fals de adulter, a fost ucisă, capul ei fiind adus la Roma pentru ca Poppaea să se desfete privindu-l. În anul 63 Poppaea i-a născut lui Nero o fiică, dar care a murit la 4 luni. În anul 65, într-un acces de mânie, Nero și-a omorât în bătaie soția însărcinată a doua oară și, imediat, s-a însurat cu Statilia Messalina, dar, apoi, a început o relație amoroasă cu Sporus, având o asemănare fizică cu Poppaea. A pus să fie castrat și îmbrăcat în veșminte femeiești.
Când i s-a cerut să semneze prima sentință la moarte, Nero a comentat "de n-aș fi învățat să scriu niciodată". După moartea lui Burrus, în anul 62, influența lui Seneca s-a diminuat, fiind dominat de Poppaea și Ofonius Tigellinus, succesor la comanda gărzii pretoriene. Pentru că banii erau pe sfârșite, Nero a mărit dările, moneda s-a depreciat, iar averile bogaților au fost confiscate pentru a îngroșa veniturile împăratului.
În anul 64, Roma a fost devastată de un mare incendiu, izbucnit în apropiere de Circus Maximus, care a cuprins 10 din cele 14 cartiere ale orașului, tot centrul Romei și o parte din reședința imperială de pe Colina Palatină.
Incendiul, persecuțiile și complotul modificare
Nero se afla la Antium când a izbucnit incendiul, dar s-a întors degrabă la Roma pentru a afla despre amploarea dezastrului. A ajutat sinistrații, a transformat unele edificii publice în adăposturi și a oferit grâne ieftine populației. A oferit bani pentru reconstrucție și a impus măsuri stricte pentru reducerea riscului de repetare a incendiilor. Lumea credea că Nero însuși ar fi provocat incendiul ca să facă loc pentru Domus Aurea.[necesită citare] În toiul incendiului, privea pârjolul din turnul lui Mecenas și se bucura de frumusețea flăcărilor, cântând „Arderea Troiei”, și puțini au fost păcăliți atunci când el a aruncat vina asupra creștinilor. Acuzat că ar fi ordonat marele incendiu de la Roma, Nero a aruncat vina asupra creștinilor, urmând un val de procese sumare. Mulți creștini au fost crucificați și arși, ca și cum ar fi torțe vii, pentru a ilumina jocurile de circ. Printre victimele persecuției se numără și Sfinții Petru și Pavel ce au fost uciși prin anul 66.
Indiferent de autor, marele incendiu l-a împovărat financiar pe Nero tocmai când veniturile erau deja insuficiente. A reluat procesele pentru trădare și s-a ajuns la exiluri, execuții și sinucideri, frică și indignarea răspândindu-se printre senatori și curteni.
Un grup format din senatori, printre care și ofițeri din garda imperială, condus de Gaius Calpurnius Piso, a plănuit să-l asasineze în timpul Jocurilor de la Circus Maximus din aprilie 65. Complotul a fost descoperit, astfel, 19 oameni fiind uciși și 13 exilați. Chiar și Seneca a fost acuzat de complicitate la conspirația pisoniană și a fost obligat să se sinucidă. A mai fost dată în vileag o altă conspirație pe când Nero se afla în drum spre Grecia, fiind implicați senatori de vază, ca Gnaeus Domitius Corbulo.
„Campionul” și „artistul” modificare
Nero era fascinat de cultura grecească și a întreprins o călătorie în Grecia. A ținut ca Jocurile Olimpice și Nemeene să fie organizate mai devreme. El a ieșit învingător la toate întrecerile, mituind arbitrii și competitorii. Spectatorii au avut interdicția de a-și părăsi locurile cât timp Nero se afla pe scenă și ținea recitaluri ore întregi. S-a întâmplat ca femeile să nască în incinta teatrului, alții s-au prefăcuți morți ca să fie scoși afară, iar viitorul împărat, Vespasian, a adormit în timpul interpretării, fiind exclus din anturajul împăratului. Tinerii talentați sunt repede reduși la tăcere iar statuile învingătorilor sunt distruse. A participat la curse cu care trase de zece cai, dar era aproape să fie ucis după ce a căzut din acesta. În final, a fost declarat învingător în uralele celor 5000 de însoțitori aduși special de la Roma ca să îl aplaude.
Ultimii ani modificare
Pe plan militar, generalul Gaius Suetonius Paulinus a înăbușit o revoltă a icenilor condusă de Boudica în Britannia, în anul 61 și Corbula a purtat victorii asupra parților în Armenia.
La întoarcerea sa la Roma, în anul 67, relațiile dintre Nero și Senat s-au înrăutățit. Fiindcă a impus impozite împovărătoare, era pe cale să-și piardă susținerea provinciilor. În martie 68, a izbucnit revolta lui Iulius Vindex, guvernatorul Galiei Lugdunensins, câștigând adeziunea lui Galba, guvernatorul Hispaniei Tarraconensis.
Armatele de la Rin l-au învins pe Vindex la Besancon, în mai 68. L-au proclamat, însă, împărat pe Verginius Rufus, care a refuzat. Galba a devenit soluția alternativă. Galba aștepta în Spania, în timp ce agenții lui au retras toată susținerea de care se mai bucura Nero. La 8 iunie, Nero a fugit, fiind abandonat de comandantul pretorian, Nymfidius Sabinus.
A sperat că se va îmbarca la Ostia să caute adăpost în provinciile orientale. Dar pretorienii au refuzat să-l ajute. L-au părăsit și servitorii. A ieșit în stradă din palat alături de Sporus și s-a întâlnit cu Faon, unul dintre liberții săi, care l-a pus să se deghizeze și l-a condus la vila sa, nu departe de oraș. Nero se ascundea într-o cameră din spatele casei, când soldații au venit să-l aresteze. A ales să se sinucidă. L-a chemat pe Epafroditus, secretarul său personal, să-l ajute să se înjunghie în gât, exclamând, în același timp: „Ah, ce artist piere odată cu mine!”. Astfel, Nero a murit la 9 iunie 68, la numai 30 de ani. Trupul său a fost depus în mormântul Domitiilor de pe Colina Pinciana. A fost așezat într-un sarcofag de porfir și i s-a construit un altar de marmură montat pe o balustradă de piatră. A rămas popular în rândul plebeilor, mormântul său fiind decorat cu flori, încă mulți ani după moarte.
Galerie modificare
Note modificare
- ^ Die Chronik des Hieronymus (englische Übersetzung) gibt an, dass Nero für 13 Jahre, sieben Monate und 28 Tage regierte, was bei einem Herrschaftsantritt am 13. Oktober 54 auf den 9. Juni 68 führt.
- ^ Cassius Dio 63, 29, 3 und Flavius Josephus, Jüdischer Krieg 4, 9, 491 nennen 13 Jahre und acht Monate als Dauer der Herrschaft Neros.
Legături externe modificare
| Predecesor: Claudius |
Împărat Roman 54 - 68 |
Succesor: Galba |