Aurel Stoian
| Aurel Stoian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1886  24 aprilie 1886, Bran, comitatul Brașov, Monarhia Austro-Ungară |
| Decedat | 26 ianuarie 1979, probabil Bran, județul Brașov, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Medic chirurg |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Cunoscut pentru | 1. medic militar
5. deputat eparhial al satelor brănene |
Modifică date / text  | |
Aurel Stoian (n. 24 aprilie 1886, Bran, comitatul Brașov, Monarhia Austro-Ungară – d. 26 ianuarie 1979, probabil Bran, județul Brașov, România) a fost medic militar, medic de spital, fost președinte al Consiliului Național și Gărzii Naționale din Bran, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 din partea Cercului Tohanu-Vechi, președinte al ASTREI și al Societății „Crucea Roșie” filiala Bran, deputat eparhial al satelor brănene și medic-căpitan între anii 1939-1940.[1][2]
Familie și studii modificare
Aurel Stoian s-a născut în data de 24 aprilie 1886 la Bran, într-o familie cu un dezvoltat spirit patriotic față de România. Tatăl acestuia a fost în tinerețe primar al comunei Bran, iar mai apoi președintele al districtului „ASTRA” pentru satele din jurul Bran-ului, inoculându-i viitorul medic dragostea față de poporul român, prin exemplu lui. La intrarea trupelor române în Transilvania, în august 1916, tatăl împreună cu o mătușă a viitorului medic i-au întâmpinat pe aceștia cu pâine și sare, fapt pentru care la reîntoarcerea trupelor austro-ungare a fost arestat și închis la Vácz.[2] Mama sa, Elisabeta Stoian, fiică de grănicer din comuna Orlat de lângă Sibiu, a inoculat și ea spiritul patriotic sufletul viitorului medic, prin exemplul familiei sale, deoarece avusese un unchi, maiorul Gheorghe Banciu, ce scrisese o carte cu tentă patriotică despre grăniceri români, ceea ce i-a adus demiterea din cadrul armatei habsburgice și întemnițarea pentru șase luni.[2]
Urmează școala primară în localitatea natală, plecând apoi la Brașov pentru a continua liceul. Studiile de medicină le urmează la Facultatea de Medicină din Budapesta, unde în anul 1912 obține diploma de medic chirurg, fiind al 47-lea medic român din Imperiul Austro-Ungar, după cum și el își spunea. Universitatea din Budapesta îi va acorda, la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Facultății de Medicină, o medalie cu acestă ocazie.[2]
Viața și activitatea modificare
După absolvirea studiilor medicale este mobilizat, în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, ca medic în actuala Bosnia-Herțegovina, apoi a fost trimis pe frontul italian, de unde va fi mai târziu transferat pe frontul din Galiția. Luptă în prima linie a frontului fiind rănit și dus la Viena pentru refacere. De aici este transferat în Transilvania pentru a fi medic de spital în regiunea Blaj - Brașov.[2] La Brașov este numit comandant al unui spital militar din zonă, avându-l în subordine pe Iuliu Hațieganu, viitor medic de reputație, al cărui nume îl poartă actualmente Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. La sfârșitul războiului devine președinte al Gărzii Naționale Române din Brașov și președinte al Consiliului Național din Bran.[2] De aici pleacă la Alba Iulia ca delegat al Bran-ului la Marea Adunare din 1 decembrie 1918, unde îi întâlnește pe Cornel Cozma, unul dintre comandanții gărzii orașului, sau pe Mircea Suciu Sibianu, medic militar și acesta.[2]
După acest eveniment memorabil, Aurel Stoian preferă, în ciuda posturilor mult mai avantajoase care i se oferă, să rămână medic de circumscripție la spital din Bran, pe care îl creează în 1922, devenind cel mai bun medic pe care ținutul l-a avut. Participă activ la combaterea sifilisului și a tuberculozei din zonă, regiunea fiind dată drept exemplu de către Institutul de Igienă din Cluj, condus de către profesorul Iuliu Moldovan, ca model de organizare medico-sanitară.[2]
Ca mulți medici și tineri din vremea Primului Război Mondial, este înrolat între anii 1939-1940 în trupele armatei române, cu gradul de medic-căpitan. Întors după război în comunitatea locuitorilor Branului, pe care i-a iubit și i-a protejat întotdeauna, devine medic de familie, iar din anul 1950 medic în secția de boli cronice a Spitalului din Bran, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1968 când se pensionează la vârsta de 82 de ani. Moare la data de 26 ianuarie 1979, după o viață împlinită și bogată în evenimente ce au schimbat nu numai soarta acestuia, ci și soarta întregii Românii.[2]
Note modificare
Bibliografie modificare
Lectură suplimentară modificare
- Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998.
- Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015.
Legături externe modificare
- Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918
- 1 decembrie 1918, Marea Unire de la Alba Iulia. Mărturii, documente și semnificații
- http://www.visitbran.com/ro/Casa-memoriala-Bran/Casa-Memoriala-Aurel-Stoian-u22769.html, Casa memorială Aurel Stoian - Bran.