Avangardă (artă)

Pentru alte sensuri, vedeți Avangardă (dezambiguizare).

Avangarda sau avangardismul (conform termenului din franceză, avant-garde) reprezintă tendințele de maximă actualitate aplicate în artă la un moment considerat. Fără menționarea unor indicații temporale, se subînțeleg de regulă două variante: fie pionieratele artistice ale momentului în care se discută, fie experimentele abundente desfășurate de-a lungul perioadei interbelice.

Terminologie

Termenul își are originea în jargonul militar din limba franceză, desemnând detașamentul care explorează terenul necunoscut pentru a pregăti înaintarea grosului trupei. Antonimul termenului avangardă, folosit de asemenea în terminologia militară, este ariergardă.

Trăsături

Avangardismul este caracterizat prin spiritul de frondă, prin negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând proclamarea noului. Artiștii avangardei dau dovada unui activism susținut și se concentrează asupra creației ca proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Acțiune de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte.

Avangarda acționează energic în momentele de criză politică sau socială, asociindu-se adeseori cu manifestări extremiste. Avangarda corespunzătoare crizei înfăptuiește gesturi anarhice și revolte spectaculoase.

Avangarda interbelică

Dintre reprezentanții cei mai cunoscuți ai avangardei din literatura universală au fost Tristan Tzara, Hans Arp, Marinetti, André Breton. Mai mulți scriitori au încercat să stabilească parametrii activității avangardiste.

Teorii

Mai mulți scriitori au încercat să stabilească parametrii activității avangardiste. Renato Poggioli, eseistul italian, oferă una dintre cele mai vechi analize ale avangardismului ca fenomen cultural în cartea sa "Teoria dell'arte d'avanguardia" (Teoria artei de avangardă) din 1962.^[1] Studiind aspectele istorice, sociale, psihologice și filozofice ale avangardismului, Poggioli ajunge dincolo de exemple individuale de artă, poezie și muzică, pentru a arăta că avangardistii pot împărtăși anumite idealuri sau valori care se manifestă în stilurile de viață neconformiste pe care le adoptă: El vede cultura avangardă ca o varietate sau subcategorie a boemiei.^[2] Alți autori au încercat să clarifice și să extindă studiul lui Poggioli. Teoria avangardei a criticului literar german Petru Bürger (1974) se referă la îmbrățișarea Establishment-ului, operelor de artă critice din punct de vedere social și sugerează că, în complicitate cu capitalismul, "arta ca instituție neutralizează conținutul politic al operei individuale".^[3]

În România

Articol principal: Avangarda literară în România.

Articol principal: Avangarda artistică românească.

În literatura română se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932, prin intermediul revistelor Contemporanul, Urmuz, unu, Alge. Un precursor al avangardei literare poate fi socotit Urmuz, care anunță absurdul suprarealist prin prozele sale.

Printre reprezentanții din literatura română se pot menționa Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza, Gellu Naum, Gherasim Luca.

Note

^ Sascha Bru and Gunther Martens, The Invention of Politics in the European Avant-Garde (1906–1940) (Amsterdam: Rodopi, 2006), p. 21. ISBN: 9042019093.
^ Renato Poggioli (1968). The Theory of the Avant-Garde. Belknap Press of Harvard University Press. p. 11. ISBN 0-674-88216-4. , translated from the Italian by Gerald Fitzgerald
^ Peter Bürger (1974). Theorie der Avantgarde. Suhrkamp Verlag. English translation (University of Minnesota Press) 1984: 90.

Bibliografie

Adrian Marino, Dicționar de idei literare, I (A – G), București, Editura Eminescu, 1973.
Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003.
Ion Hangiu, Dicționar al presei literare românești (1790 – 1982), Buc., Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.
M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumi-trescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mi-tescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.
M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, M. Bucur, B. Cioculescu, M. Duță, R. Florea, D. Grăsoiu, S. Ilin, E. Manu, N. Mecu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, C. Popescu, D. Popescu, R. Sorescu, C. Ștefănescu, M. Vasile, I. Verzea, M. Vornicu, Literatura română contemporană – I – Poezia (coordonator: Marin Bucur), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980.
Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București, Editura Albatros, 1985.
Ioana Vlasiu, Culorile avangardei. Arta în România 1910-1950, Editura Institutului Cultural Român, București, 2007

[1] Sascha Bru and Gunther Martens, The Invention of Politics in the European Avant-Garde (1906–1940) (Amsterdam: Rodopi, 2006), p. 21. ISBN: 9042019093.

[2] Renato Poggioli (1968). The Theory of the Avant-Garde. Belknap Press of Harvard University Press. p. 11. ISBN 0-674-88216-4. , translated from the Italian by Gerald Fitzgerald

[3] Peter Bürger (1974). Theorie der Avantgarde. Suhrkamp Verlag. English translation (University of Minnesota Press) 1984: 90.

[1]

[2]

[3]