În sociolingvistică, termenul jargon (< fr jargon) denumește o varietate de limbă din categoria celor numite sociolecte. Nu există unitate de vederi între lingviști în a-l defini și a-l caracteriza, nici în cadrul lingvisticii aceleiași limbi. Singura trăsătură în legătură cu care toți sunt de acord, este că jargonul este folosit de o anumită categorie de vorbitori și nu este înțeles de cei din afara acesteia. Or această trăsătură caracterizează și ceea ce se numește argou (cf. fr argot), și ceea ce se numește în limba engleză slang. De aceea, unii lingviști văd ca sinonime termenii „jargon”, „argou” și „slang”[1].

Sensuri date termenului „jargon”Modificare

Termenul jargon denumea la origine unul din limbajele secrete ale răufăcătorilor din Franța Evului Mediu, iar mediul lor se numea argot, deci se vorbea despre jargonul argoului[2]. De la sfârșitul secolului al XVII-lea, termenul jargon a fost înlocuit treptat cu argot, cu același sens[3].

În lingvistica franceză există accepții diferite ale termenului. După unii autori, de pildă Dubois 2002 sau Grevisse și Goosse 2007, este folosit în limba comună de obicei cu sens peiorativ, pentru un limbaj deformat, incorect sau de neînțeles. Astfel, se vorbește despre „jargonul unui elev slab”, jargon franglais „franceză cu anglicisme”, „jargonul filozofilor[4], „jargonul teologilor[5] etc. Alții, precum Turpin 2002, îl concep și ca termen lingvistic pentru a numi limbajele orale ale profesiunilor, meseriilor și ocupațiilor. Astfel ar fi, de exemplu, limbajul minerilor sau cel al medicilor[6]. În schimb, pentru limbajele acestor categorii de vorbitori, Dubois 2002 sau Grevisse și Goosse 2007 folosesc termenul „argou” cu atributul dat de categoria utilizatorilor săi[7].

În lingvistica română, pentru Constantinescu-Dobridor 1998, de exemplu, jargonul este un „limbaj specific categoriilor sociale înstărite și unor profesiuni (de medic, de avocat etc.) […] folosite și de alte categorii sociale din dorința acestora de a se diferenția de masa mare a vorbitorilor”[8]. Bidu-Vrănceanu 1997 îi dă și acest sens, la care adaugă orice limbaj tehnic, cu o terminologie de specialitate, științifică sau din alt domeniu[9].

În lingvistica maghiară, „jargon” apare cu sensurile din lingvistica română, incluzând și așa-numita „limbă de lemn” a politicienilor. Ca limbaj limitat la o categorie de inițiați, este considerat totodată o varietate mai largă, deci argoul și slangul ar fi niște tipuri de jargon[10][11][12][13].

În lingvistica rusă, termenul apare cu sensurile de mai sus (ex. „jargonul nobilimii din secolul al XIX-lea”, „jargonul programatorilor”), precum și pentru a denumi limbajul hobby-urilor (ex. „jargonul filateliștilor”). De asemenea, este folosit și pentru ceea ce este caracterizat de alții ca argou sau ca slang, ex. „jargonul tinerilor”, „jargonul militarilor[14].

În lingvistica anglofonă, termenul jargon se întâlnește cu sensul de limbaj de specialitate inaccesibil nespecialiștilor. Astfel este jargonul calculatoriștilor, al creatorilor de reclame, al fermierilor etc.[15][16]

Toate varietățile limbii formează un continuum, deci nu sunt granițe între ele. Astfel, există interferențe nu numai între varietățile numite jargon, argou, slang și limbaj de specialitate, ci și între acestea și dialecte (varietăți regionale), iar toate influențează varietatea standard a limbii și limba literaturii artistice, prin cuvinte care pătrund în acestea.

Exemple de jargoaneModificare

Unele jargoane erau ale unor categorii sociale superioare. Astfel era, de exemplu, limbajul unor aristocrate franceze din secolul al XVII-lea, numite „prețioase”. Era epoca stabilirii normelor limbii literare clasice franceze, care prescriau noblețea stilului, înțeleasă și ca folosire a unui vocabular „nobil”, diferit de cel al limbii categoriilor sociale situate sub nivelul nobilimii. Prețioasele creau cuvinte noi și foloseau unele perifraze pentru a înlocui cuvinte comune, precum les écluses du cerveau „ecluzele creierului” pentru „nas”, les coussinets d’amour „pernițele de iubire” pentru „sâni”, le conseiller des grâces „consilierul grațiilor” pentru „oglindă”, l’affronteur des temps „înfruntătorul vremii” pentru „pălărie”, care n-au ieșit din cercul lor. Totuși, de la prețioase provin unele cuvinte care s-au încetățenit în limba franceză, precum féliciter „a felicita”, s’enthousiasmer „a se entuziasma”, bravoure „bravură”, anonyme „anonim”, incontestable „incontestabil”, pommade „pomadă”[17].

În limba română, jargonul unor categorii sociale superioare se caracteriza prin folosirea unor cuvinte străine neintegrate în limbă. În epoca domnitorilor fanarioți, acestea erau grecisme, apoi, odată cu deschiderea către Occident – franțuzisme, mai mult sau mai puțin deformate, ex. demoazelă „domnișoară” (cf. demoiselle), bonjur „bună ziua” (cf. bonjour), bonsoar „bună seara” (cf. bonsoir), șarmant „fermecător” (cf. charmant), tujur „totdeauna” (cf. toujours), mersi „mulțumesc” (cf. merci). Dintre acestea a rămas în registrul familiar al limbii comune mersi[8].

În limba maghiară a existat de asemenea un jargon al categoriilor sociale superioare și al micilor burghezi care căutau să le imite, caracterizat tot prin folosirea unor cuvinte străine, germane și franceze, ex. snájdig „chipeș, elegant” (cf. de schneidig), hercig „drăguță, frumușică” (cf. de herzig)[11], gáláns (cf. fr galant), rúzs „ruj” (cf. fr rouge à lèvres) etc.[13] Dintre acestea a trecut în limba comună ultimul cuvânt.

Tot prin cuvinte franceze se caracteriza și jargonul nobilimii ruse în secolul al XIX-lea[14].

Specialiștii dintr-un domeniu sau altul au și ei jargonul lor, pe care îl folosesc în mod normal când comunică între ei, și pe care alții nu-l înțeleg. Se întâmplă să vorbească despre domeniul lor și unor necunoscători, iar aceștia să nu le înțeleagă limbajul, dar nu pentru că aceasta ar fi intenția vorbitorului, ci pentru că acesta nu știe să-și adapteze limbajul la destinatari. Poate fi vorba și de jargon de specialitate folosit cu intenția de a nu fi înțeles sau cu intenția de a masca realitatea. Este uneori cazul limbajului folosit de politicieni[12], al limbii de lemn[18], sau al limbajului propagandei[19].

Dacă celelalte jargoane diferă de limba comună numai prin vocabular, jargoanele științifice și tehnice, care au și aspect scris, se caracterizează în principiu și prin alte trăsături, inclusiv gramaticale și discursive, de exemplu precizia exprimării, evitarea sinonimiei, stilul nominal (folosirea frecventă a substantivelor derivate din verbe și mai rară a verbelor), folosirea frecventă a construcțiilor impersonale, coherența și coeziunea discursului oral și a celui scris etc.[15][20]

Jargoanele vorbitorilor pe care îi unesc anumite hobby-uri (pescari, vânători etc.) diferă de cele științifice și tehnice prin lipsa trăsăturilor de mai sus și plăcerea de a folosi expresii specifice, precum și prin funcția de afirmare a apartenenței la grupul în cauză[20].

Unele jargoane de specialitate se caracterizează prin amestecul în vorbire al terminologiei folosite și în lucrări de specialitate, cu cuvinte folosite numai în vorbire. De exemplu, un calculatorist francez scrie într-o lucrare ordinateurcalculator”, dar vorbind cu un coleg, îl prescurtează la ordi sau îl numește bécane (în registrul familiar, „bicicletă”)[21]. De asemenea, un specialist în construcții maghiar scrie betonadalékagregat pentru betoane”, dar vorbind pe un șantier, spune sóderbalast[12].

Jargoanele sunt mai ales varietăți orale, în afara limbajelor știnnțifice și tehnice care sunt și scrise, dar de când există internetul, sunt și jargoane numai scrise, precum cel practicat de amatorii de chat[22], cel al unor forumuri de discuții sau al Wikipediei[23].

Jargoanele se disting de limba comună prin vocabulare specifice, dar sistemul lor fonologic și gramatical nu diferă în esență de cel al limbii considerate. Dacă se consideră jargoane toate limbajele amintite aici, unele diferă de altele prin caracteristici apropiate de cele ale anumitor registre de limbă. Astfel, de exemplu, aspectul scris al limbajelor de specialitate are sistemul gramatical și discursiv al registrelor curent sau elevat, cu unele specificități[15][11], iar limbajele orale ale profesiunilor, meseriilor, ocupațiilor și hobby-urilor sunt apropiate de registrele popular sau familiar, ca și argourile, prin sistemul lor gramatical și procedeele de formare a cuvintelor[6].

NoteModificare

  1. ^ Cf. Tender 1997, p. 100, fără numirea unor lingviști.
  2. ^ Cf. Ollivier Chereau, Le Jargon ou Langage de l’Argot reformé (Jargonul sau limbajul argoului refăcut), Troyes, Nicolas Oudot, 1629, apud Szabó 1997, p. 160.
  3. ^ Szabó 1997, p. 160.
  4. ^ Dubois 2002, p. 435.
  5. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 25.
  6. ^ a b Turpin 2002.
  7. ^ Dubois 2002, p. 49; Grevisse și Goosse 2007, p. 24.
  8. ^ a b Constantinescu-Dobridor 1998, articolul jargon.
  9. ^ Bidu-Vrănceanu 1997, p. 266.
  10. ^ Kálmán și Trón 2007, p. 38.
  11. ^ a b c Zsemlyei 2009, pp. 9–10.
  12. ^ a b c A. Jászó 2007, pp. 56–57.
  13. ^ a b Bokor 2007, pp. 188–190.
  14. ^ a b Iarțeva 1990, articolul Жарго́н „jargon”.
  15. ^ a b c Bussmann 1998, p. 607.
  16. ^ Eifring și Theil 2005, cap. 7, p. 12.
  17. ^ Leclerc 2019, 6. Le français au Grand Siècle (6. Franceza în secolul al XVII-lea).
  18. ^ Din fr langue de bois (cf. Krieg-Planque 2019).
  19. ^ Acest limbaj folosit în Germania nazistă a fost descris de scriitorul și filologul Viktor Klemperer în LTI – Lingua Tertii Imperii: Notizbuch eines Philologen (Limba celui de-al III-lea Reich. Carnetul de note al unui filolog), Berlin, Aufbau, 1947.
  20. ^ a b Szabó 1997, p. 170.
  21. ^ fr Le Jargon Français, articolul bécane.
  22. ^ fr Jargon du clavardage/chat (Jargonul chatului).
  23. ^ Vezi Wikipedia:Glosar.

Surse bibliograficeModificare

  • hu A. Jászó, Anna, Általános ismeretek a nyelvről és a nyelvtudományról (Cunoștințe generale despre limbă și lingvistică), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 11–72 (accesat la 4 octombrie 2019)
  • hu Bokor, József, Szókészlettan (Lexicologie), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 164–196 (accesat la 4 octombrie 2019)
  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 4 octombrie 2019)
  • fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
  • fr Grevisse, Maurice și Goosse, André, Le bon usage. Grammaire française (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007, ISBN 978-2-8011-1404-9
  • hu Kis, Tamás (coord.), A szlengkutatás útjai és lehetőségei] (Căile și posibilitățile cercetării slangului), Debrecen, Kossuth Egyetemi Kiadó, 1997, ISBN 963-472-181-8, pp. 237–296; online: [A szlengkutatás útjai és lehetőségei (fișier Word, RTF sau TTF de descărcat) (accesat la 4 octombrie 2019). Capitole:
    • Szabó, Dávid, A francia argó (Argoul francez), pp. 159–181
    • Tender, Tõnu, Az észt szleng és kutatása (Slangul estonian și cercetarea sa), pp. 91–118
  • fr Krieg-Planque, Alice, Langue de bois (Limba de lemn), Publictionnaire. Dictionnaire encyclopédique și critique des publics, 27 februarie 2019 (accesat la 4 octombrie 2019)
  • fr Leclerc, Jacques, Histoire de la langue française (Istoria limbii franceze), Agence intergouvernementale de la Francophonie, 2019 (accesat la 4 octombrie 2019)
  • fr Turpin, Béatrice, Le jargon, figure du multiple (Jargonul, figură a multiplului), La linguistique, vol. 38, nr. 1, 2002, pp. 53–68 (accesat la
  • hu Zsemlyei, János, A mai magyar nyelv szókészlete (Lexicul limbii maghiare de astăzi), fragmente din cursul universitar A mai magyar nyelv szókészlete és szótárai (Lexicul și dicționarele limbii maghiare de astăzi), Cluj, Erdélyi Tankönyvtanács, 2002; online: Partea I, 2009 (accesat la 4 octombrie 2019)

Vezi șiModificare