Deschide meniul principal

Argoul este un limbaj convențional folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. După Ion Pachia Tatomirescu [1], «argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ și cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenți, dar și din elevi, studenți, militari ș. a. –, care și-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc., după un „cod propriu-încriptat“, cu „înțelesuri“ fără vreo legătură cu sfera lor propriu-zisă, încât să fie „de nebănuit“ îndeosebi celor ce reprezintă autoritățile, ori celor ce au legături cu autoritățile.».

Cuprins

FuncțiiModificare

Argoul are două funcții: de a încifra conținutul unui mesaj și de a diferenția „grupul social respectiv“ de majoritatea celorlalți vorbitori. Din pitorescul „vocabular“ argotic spicuim: a ciordi, a mangli, a șuti (toate trei cu sensul de „a fura“), babac, „părinte“, Bacu, „Examenul de Bacalaureat“, bicicletă, „ochelari“, bilă, „cap“, bostan, ;cap“, bosu-mare, „directorul“, bosu-mic, „directorul adjunct“, broască, „poșetă“, casma, „mână“, ciripitor, „denunțător“, curcan, „polițist“, denghi, „bani“, devlă, „cap“, dirig, „diriginte“, dirigă, „dirigintă“, fasole, „dinți“, felicitare, „ordin de concentrare“, fetiță, „mitralieră“, frunză, „profesoară de botanică / biologie“, găină, „pălărie“, gagiu, „individ“ / „iubit“, hard, „creier“ / „cap“, icre, „bombe", limbă, „informator al poliției“, lovele, „bani“, mălai, „salariu“ / „bani“, mardei, „bani“, mate, „matematică“, mișto, „foarte bun / frumos“, mititica, „pușcărie“, pârnaie, „oală de pământ“, parai, „bani“ (< de la para, parale, monede din vremea Imperiului Otoman), profă, „profesoară“, sticlete, „polițist“, șase !, „atenție !“, șucar, „frumos“, tigvă, „cap“, universitate, „închisoare“ etc. [2].

Pentru cei ce reprezintă „paria“ într-o societate, argoul se prezintă cu „funcția“ unei „măști de protecție“, în vreme ce la elevi, la studenți, la militarii în termen, „pare a se justifica“ prin nonconformism, prin „dorința juvenilă de a epata“ etc.

Argoul în literaturăModificare

Scriitorii de mare talent, încă din cele mai vechi timpuri, au știut să valorifice (pentru „coloritul mediului social“, pentru „atmosferă“ etc.) potențialul stilistic argotic: Petroniu («Satyriconul»), François Villon («Balade»), Tudor Arghezi («Sici, bei“), Miron Radu Paraschivescu («Cîntice țigănești»), Eugen Barbu («Groapa»), Nichita Stănescu («Argotice»)[3] ș. a.

„Lamentația (de dor și of)“ a unui Gică, la cârciuma Calul Bălan, grație capacității stănesciene de a rafina și sublima „argoticele“, capacitate datându-se din orizontul zilei de «joi, 12 mai 1955», trece într-un admirabil „text liric-burlesc-baladesc“:

„Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mișto la parastase / ... mă tot miram ce-o gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. // Și mi-a suflat-o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu' arătarea... / Cântai, cântai, dar vezi, cântarea / mi-a încălzit doar beregata. // Mă arde sub cămașă coasta, / mă seacă dur, prea dur, abrașa, / sau bă... m-o fi durând cămașa / și eu nu știu nimic de asta. // Sunt șmecher, eu ? Eu, mă ? Ce zici... / C-așa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un carici. // M-a uns cu găinaț de zână / și tocmai cine... O cartoafă, / o ștoalfă talciocară, oafă... / Ei și ? De-o gâdilă... rămână ! // Ochitul, vorbele îi put, / Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... / Ai oasele la tine, Gică ? / Te fac pe zece un barbut...

Nichita Stănescu, «La Calul Bălan, cârciumă și han»

Argoul la chatModificare

Un fenomen actual este că în chat nu se dă importanță utilizării unei limbi corecte din punct de vedere sintactic sau ortografic[necesită citare]. Greșelile de tastare și gramaticale sunt frecvente. Caracteristic la chaturi este folosirea extensivă a anacolutelor, aposiopezelor, abrevierilor, elipselor, interjecțiilor precum și a expresiilor tipice de argou (slang)[necesită citare]. Semnele de punctuație și majusculele lipsesc deseori. În schimb se recurge des la emotigrame [ de ex. :-), ;-) sau :-o) ] sau și la acronime nestandardizate din engleză (ca de ex. lol de la laughing out loud, în traducere: râs puternic) sau și din română (vb = vorbim, k = ok(bine), nb = noapte bună etc.)[necesită citare].

Efectul final este posibilitatea de exprimare rapidă, instantanee, cu apăsare pe cât mai puține taste de pe tastatură[necesită citare]. Alt efect este însă că mulți interpretează argoul folosit la chat drept subcultură.

Alte trăsăturiModificare

După alți cercetători[necesită citare], "acei ce utilizează argoul, își făuresc în acest fel o identitate aparte de restul societății, un semn de recunoaștere reciprocă. Din punct de vedere socio-lingvistic, argoul poate fi caracterizat prin dorința (sau nevoia) vorbitorilor săi de izolare și de afirmare prin limbaj a solidarității de grup, prin marginalitate și subversiune față de cultura și limba oficială. Argoul are două ipostaze principale: limbajul mediilor interlope – al furtului, al prostituției, al închisorii (destul de tehnic și mai bine individualizat, relativ stabil și grefat pe structurile limbii populare); limbajul tinerilor, al nonconformismului juvenil, mai apropiat de registrul colocvial, expresiv și schimbător, foarte dependent de mode".

Vezi șiModificare

BibliografieModificare

NoteModificare

  1. ^ Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Ed. Aethicus, 2003, p. 22 sq.
  2. ^ Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Editura Albatros, 1980.
  3. ^ Nichita Stănescu, Argotice – cântece la drumul mare (poezii – ediție alcătuită / îngrijită și prefațată de Doina Ciurea), București, Editura Românul, 1992, p. 47.

Legături externeModificare