Wikipedia

Avertizor de integritate

Parte a seriei despre
Corupție
10 - hands shaking with euro bank notes inside handshake - royalty free, without copyright, public domain photo image 01.JPG
Metode

Mită • Furt • Fraudă • Deturnare de fonduri
• Spălare de bani • Șantaj • Fraudă electorală
• Nepotism • Favoritism • Clientelism
• Trafic de influență • Conflict de interese
• Abuz în serviciu • Evaziune fiscală
• Paradis fiscal

Combatere

• Libertatea presei • Libertate de exprimare
• Consolidarea statului de drept
• Independență judiciară
• Protejarea avertizorilor de integritate
• Principiul subsidiarității • Reducerea birocrației
• Transparență politică • Comerț electronic
• E-guvernare • Privatizare • Societate civilă

Corupția din diferite țări

• România • Moldova

Instituții anticorupție în România

• Direcția Națională Anticorupție
• Direcția Generală Anticorupție
• Agenția Națională de Integritate • DIICOT

Vezi și

• Corupție politică • Corupția în Armata Română
• Scandaluri publice în România
• Indicele de percepție a corupției
• Transparency International

editează

Avertizorul de integritate[1] (whistleblower din engleză, într-o traducere aproximativă, cel care suflă în fluier) este un informator, o persoană care aduce la cunoștința publicului sau autorităților activități imorale sau ilegale petrecute într-un departament guvernamental, o organizație publică sau privată, ori o firmă. [2] Informațiile despre activitățile ilegale care sunt oferite de un avertizor de integritate pot fi de mai multe tipuri: încălcarea legii, încălcarea regulilor sau regulamentului unei companii, o amenințare a interesului public sau a securității publice, precum și fraudă sau alte forme de corupție.[3] Cei care se hotărăsc să devină avertizori de integritate pot alege să aducă informațiile la suprafață in două moduri: intern sau extern. Pe plan intern, un avertizor poate raporta neregulile observate altor persoane din cadrul acelei organizații, cum ar fi managerul superior. Pe plan extern, un avertizor poate aduce acuzațiile la lumină prin contactarea unor organizații externe, cum ar fi mass-media, guvernul sau forțele de ordine.

Avertizorii de integritate, se confrunta adesea cu represalii de la cei care sunt acuzați de presupusa ilegalitate. De aceea, în multe țări există legi pentru protecția avertizorilor de integritate, dar această formă de protecție nu îi poate apăra de toate problemele cu care se vor întâmpina. Avertizorii de integritate se pot confrunta cu acțiuni în justiție, plângere penală, stigmă socială, pierderea locului de muncă sau a poziției deținute. Alte două clasificări ale modului de avertizare sunt legate de tipul de organizații la care cineva denunță nereguli: sectorul privat sau sectorul public. În fiecare categorie, obstacolele cu care avertizorii de integritate se întâmpină pot fi diferite. Avertizarea de nereguli în sectorul public poate să conducă la acuzații penale și posibilă închisoare. Pe de altă parte, avertizarea de nereguli în sectorul privat poate duce la pierderea jobului și acuzații legale și civice.

Tipuri de avertizăriModificare

 
Julian Assange, purtătorul de cuvânt și editorul-șef al WikiLeaks, site ce prezintă informații oferite de avertizori de integritate sub protecția anonimatului.

InterneModificare

Majoritatea avertizorilor de integritate sunt interni, ce raportează o abatere a unui coleg sau superior din cadrul firmei prin mecanisme de raportare anonimă precum linii speciale de asistență telefonică.[4] Este interesant de studiat circumstanțele în care oamenii raportează sau acționează la fața locului pentru a opri ilegalități sau comportamente inacceptabile.[5] În general, este mai probabil ca oamenii să ia măsuri cu privire la ilegalități dacă există sisteme de plângere, care nu oferă doar niște opțiuni standard dictate de dinainte, ci flexibilitate și confidențialitate absolută.[6]

Mecanisme de raportare anonime, precum cele menționate anterior, contribuie la promovarea unui climat în care angajații sunt mai predispuși să raporteze sau să caute îndrumare în ceea ce privește ilegalități reale sau potențiale, fără teamă de represalii. Noul standard ISO 37001 – sisteme de management anti-fraudă, include mecanisme de raportare anonimă ca unul dintre criterii.

ExterneModificare

Avertizorii de integritate externi raportează abaterile unor angajați către alte persoane sau entități externe. În aceste cazuri, în funcție de natura informațiile și severitatea faptelor, denunțătorii pot raporta abatere la avocați, mass-media, poliție, agenții de pază sau agenții anticorupție/antifraudă locale și naționale. În unele cazuri, denunțările externe sunt încurajate prin oferirea unor recompense monetare.

Folosirea unor servicii specialeModificare

Acest tip de avertizare presupune utilizarea unei agenții externe de specialitate pentru a informa abateri ale unor persoane din managementul superior sau ale unor funcționari de rang înalt, care dețin multă influență, fără a dezvălui identitatea denunțătorului. Acesta este un fenomen relativ nou și a fost dezvoltat ca urmare a lipsei de protecție pentru avertizorii de integritate. Exemple de astfel de organizații includ Whistleblowing International Network sau International Whistleblowers.

Un număr tot mai mare de companii și autorități folosesc servicii de specialitate în care denunțătorul este anonim, inclusiv față de serviciul de avertizare. Acest lucru este posibil prin apelul gratuit la numere de telefon special configurate pentru a nu înregistra originea apelului avertizorului sau prin soluții web care aplică soluții de criptare asimetrice.

Avertizarea în sectorul privatModificare

Avertizarea de nereguli în sectorul privat nu este în general la fel de vizibilă ca cea din sectorul public. Cu toate aceastea, aceasta este mult mai răspândită și suprimată în societatea de astăzi,[7] pentru că corporațiile private au, de obicei, reglementări mai stricte care suprimă avertizorii. Un exemplu avertizare din sectorul privat este atunci când un angajat raportează nereguli unui manager sau unor entități externe, cum ar fi poliției sau agențiilor antifraudă. Situații în care o persoană raportează nereguli pot varia de la comportament neadecvat (e.g. hărțuire sexuală, limbaj vulgar) sau furt până la spălare de bani sau acuzații de fraudă la bursa de valori. Denunțarea de ilegalități în sectorul privat nu are așa multă notorietate și de multe ori nu apare la știri, cu excepția unor încălcări ale drepturilor omului sau exploatarea muncitorilor.[8] Chiar dacă în multe țări există legi și organizații care protejează avertizorii de integritate, mulți angajați încă se tem pentru locurile lor de muncă din cauza amenințărilor de la angajatorii lor sau a altor părți implicate (vezi șantaj). Într-un efort de a depăși aceste temeri, Statele Unite a dat în 2010 Actul de Reformă Dodd–Frank Wall Street privind protecția avertizorilor de integritate, care printre altele oferă stimulente mult mai mari pentru a face dezvăluiri. De exemplu, dacă un avertizor oferă informații care ar putea fi utilizate legal pentru a recupera peste un milion de dolari, atunci ei ar putea primi între 10-30% din sumă.

În ciuda eforturilor depuse de guvern pentru a ajuta la protejarea avertizorilor de integritate, aceștia trebuie să-și cântărească bine opțiunile. Fie expun compania și beneficiază de respect moral și etic din partea celorlalți fără pierderea jobului; fie expun compania și își pierd locul de muncă, reputația și chiar posibilitatea de a fi angajați din nou. Potrivit unui studiu de la Universitatea din Pennsylvania, din trei sute de informatori studiați, 69% dintre ei au fost fie concediați sau au fost siliți să se pensioneze după ce au raportat nereguli ale companiei. [9]

ConsecințeModificare

 
Edward Snowden, este un avertizor de integritate nord-american care a expus spionajul generalizat practicat de agenția americană guvernamentală NSA. În prezent el este urmărit de serviciul secret american, fiind acuzat de înaltă trădare. [10][11][12][13][14]

Rănirea corporală, pierderea reputației sau alte amenințări sunt pericolele pe care avertizorii de integritate le-ar putea întâlni. Dezvăluirea identității avertizorului i-ar putea pune acestuia viața în pericol. Aceste pericole sunt alimentate și de mass-media, ce folosește cuvinte precum "trădător" sau "trădare" ce se asociază apoi cu avertizorii de integritate. Există multe țări din întreaga lume, precum Statele Unite, care aplică pedeapsa cu moartea pentru trădare, chiar dacă avertizorul nu a cauzat nimănui vreun rău fizic.

Impactul psihologicModificare

Există puține studii despre consecințele psihologice ale avertizării de integritate. Cu toate acestea, experiențele prin care trec aceștia pot avea efecte negative asupra sănătății lor. Atunci când aceștia încearcă să raporteze neregulile, de multe ori se lovesc de un zid de tăcere și ostilitate din partea managementului sau a colegilor.[15] Mulți avertizori simt stres copleșitor și persistent, ajung să consume mult alcool sau droguri, au comportament paranoid la locul de muncă, stare acută de anxietate, coșmaruri, flashback-uri și gânduri negative.[16] Unii dintre aceștia ajung să sufere de depresia, iar gânduri de sinucidere pot să apară la aproximativ 10% dintre aceștia.[17][18] Simptomele aferente au multe dintre caracteristicile sindromului de stres posttraumatic, deși nu este mereu clar dacă trauma experimentată de către avertizorii de integritate atinge pragul necesar pentru diagnostic.[19]

Impactul psihologic asupra avertizorilor poate fi accentuat și de intențiile rele ale celor care sunt acuzați de ilegalități. De exemplu, cei care sunt acuzați pot să încerce să distrugă cariera avertizorului lansând informații false.[20] Aceasta tehnică, denumită gaslighting (din eng.) este o abordare comună și neconvențională utilizată de organizații pentru a "gestiona" angajații care cauzează dificultate prin problemele pe care le expun.[21] Aceasta tehnică presupune manipularea informatorilor prin "plantarea" unor sâmburi de îndoială ce i-ar putea face pe aceștia să se îndoiască de memoria lor sau de sănătatea lor mentală. În cazuri extreme, un manager poate convinge pe ceilalți că avertizorul nu este sănătos mintal. [22]

Situația din RomâniaModificare

România are încă din 2004 o lege specială privind protejarea avertizorilor de integritate – "Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice ce dezvăluie încălcări ale legii". Aceasta este adesea numită "legea română de protejare a avertizorilor", și a fost prima țară din sistemul legislativ continental care a dat o lege cuprinzătoare privind protecția avertizorilor de integritate.[23]

Cu toate acestea, trebuie menționat că legea de protejare a avertizorilor de integritate se aplică numai la personalul din sectorul public, în timp ce salariații din sectorul privat nu sunt protejați de această lege. Salariații din sectorul privat pot fi în unele cazuri protejați de legislația generală a muncii sau de legislația de protecție a martorilor, atunci când aceștia întâmpină represalii sau obstacole din cauza informațiilor dezvăluite (cum ar fi concedieri abuzive sau în cazul în care sunt chemați ca martori pentru a raporta infracțiuni sau alte încălcări de lege).[23]

În România, legislația de protecție a avertizorilor de integritate din sectorul public a apărut ca urmare a unei campanii de lobby inițiate de către organizația nonguvernamentală Transparency International România, ca parte a unui proiect mai amplu, menit să consolideze și să îmbunătățească integritatea din sectorul public.[23]

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ Anne - Marie Blajan (20 iulie 2009). „Doar 9 avertizori de integritate intr-un an. De ce se tem functionarii sa denunte coruptia din institutiile lor”. HotNews.ro. Accesat în 5 iulie.  Parametru necunoscut |anaccesare= ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  2. ^ Vandekerckhove, Wim (). Whistleblowing and Organizational Social Responsibility : A Global Assessment. Ashgate. 
  3. ^ Near, Janet P (). „Organizational dissidence: The case of whistle-blowing”. Journal of Business Ethics. 
  4. ^ Business Ethics: Ethical Decision Making and Cases. Cengage Learning. . p. 194. ISBN 978-1305500846. 
  5. ^ Dealing with—or reporting—"unacceptable" behavior (with additional thoughts about the "Bystander Effect") Mary Rowe MIT, Linda Wilcox HMS, Howard Gadlin NIH (2009), Journal of the International Ombudsman Association 2(1), online at ombudsassociation.org Arhivat în , la Wayback Machine.
  6. ^ Mary Rowe, "Options and choice for conflict resolution in the workplace" in Negotiation: Strategies for Mutual Gain, by Lavinia Hall (ed.), Sage Publications, Inc., 1993, pp. 105–119.
  7. ^ Castagnera, James (). „The Rise of the Whistleblower and the Death of Privacy Impact of 9/11 and Enron”. Labor Law Journal. 
  8. ^ Timmerman, Kelsey (). Where am I wearing?. California: Wiley. 
  9. ^ Business Ethics: Ethical Decision Making and Case 10th Edition. O.C. Ferrell, John Fraedich, Linda Ferrell. . p. 193. ISBN 978-1285423715 – via Cengage Learning. 
  10. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite t3n.de
  11. ^ News, U. S. „What we know about NSA leaker Edward Snowden”. U.S. News. 
  12. ^ U.S. charges Snowden with espionage
  13. ^ „- Big Boss is watching you”. Deutschlandfunk. 
  14. ^ „US-Informant: Edward Snowden hat Hongkong verlassen”. – via Spiegel Online. 
  15. ^ Drew D (29 January 2015) Francis NHS whistleblower report: a new beginning? The Guardian
  16. ^ Peters, K. et al. (2011). The emotional sequelae of whistleblowing: findings from a qualitative study. Journal of Clinical Nursing, 20: P2907-14.
  17. ^ Farnsworth CH (22 February 1987) Survey of Whistleblowers finds retaliation, but few regrets The New York Times
  18. ^ Lennane J (11 September 1993) "Whistleblowing": a health issue. 307(6905): P667–670
  19. ^ Bjørkelo, B. (2013). Workplace bullying after whistleblowing: Future research and implications. Journal of Managerial Psychology, 28(3), P306-323
  20. ^ De Silva, P (2014) Tackling psychopathy: a necessary competency in leadership development? Progress in Neurology and Psychiatry September/October
  21. ^ Lund CA, Gardiner AQ (1977) The gaslight phenomenon: An institutional variant. The British Journal of Psychiatry 131 P533–4
  22. ^ Lennane J (May 2012) What Happens to Whistleblowers and Why Classics in Social Medicine Vol6 No4 P249-258
  23. ^ a b c Sorin Strătulă (). „Whistleblowing – legal situation in Romania”. http://east-legal.com. Accesat în .  Legătură externa în |publisher= (ajutor)

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de whistleblower


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Avertizor_de_integritate&oldid=15234704