Barbu Paris Mumuleanu

poet român
Barbu Paris Mumuleanu
Date personale
Născut1794 Modificați la Wikidata
Slatina, Olt, România Modificați la Wikidata
Decedat (42 de ani) Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
CetățenieȚara Românească Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Operă de debut''Rost de poezii, adecă stihuri, 1820
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Barbu Paris Mumuleanu (n. 1794, Slatina – d. 21 mai 1836, București) a fost un poet român.

Biografie

modificare

S-a născut la Slatina și a fost fiul unei familii de orășeni[1]. În timpul copilăriei sale, familia s-a mutat la București și aici poetul a devenit logofăt în casa boierului Constantin Filipescu, traducător din Byron.[2] Aici a prins gust de carte și a citit tot ce a apărut: literatură bisericească, poeziile lui Ioan Barac și Vasile Aaron, gramatica lui Ienăchiță Văcărescu, poezia lui Iancu Văcărescu, mitologie, iar mai târziu a cunoscut și Nopțile lui Iung și meditațiile poetice și religioase ale lui Alphonse de Lamartine[1].

În timpul domniei lui Ioan Caragea și-a însoțit boierul în surgiunul de la Bucov. S-a căsătorit, iar când a murit, a lăsat în urmă o familie tânără și numeroasă[1].

A fost un autodidact, iar în primul său volum Rost de poezii adecă stihuri, apărut la București în 1820, a adunat versuri de natură erotică, compuse în manieră neoanacreontică, promovând o filosofie hedonistă, împrumutată din poezia lui Athanasios Christopoulos, iar sentimentalismul lăutăresc întâlnit în versurile sale sunt în spiritul vremii, asemănător ca stil cu cel al lui Costache Conachi și a poeților Văcărești[2]. Poeziile sale erotice sunt monotone, lipsindu-le nota de senzualitate grațioasă caracteristică poeziei erotice a lui Christopoulos, deși unele versuri sunt traduceri din poezia acestuia[3].

Ulterior a evoluat spre iluminism, influențat de reprezentanții Școlii ardelene[2]. După modelul lui Teofrast și a lui La Bruyère, a combătut viciile sociale[2] într-o suită de portrete care satirizează pe parveniți, pe lingușitori, zgârciți, înfumurați, flecari, pedanți etc. (Caracteruri, 1825). Postum, în anul 1837, i s-a tipărit de către Ion Heliade-Rădulescu volumul Poezii[4], de orientare clasică și preromantică. A colaborat la „Curierul românesc”.

  • Rost de poezii, adecă stihuri (București, 1820)
  • Caracteruri (București, 1825)
  • Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, (Buda, Tipografia Universității, 1825)
  • Poezii (București, Tipografia Eliade, 1837, ediție îngrijită de I. Heliade Rădulescu)
  • Scrieri, (București, Editura Minerva, 1972, ediție îngrijită și prefațată de Rodica Rotaru)

In memoriam

modificare

Mihai Eminescu i-a atribuit epitetul „glas de durere”, în poezia „Epigonii”[4].

Istoricul german Hagen Schulze, în lucrarea „Stat și națiune în istoria europeană” apreciază rolul de normator al limbii române pe care Mumuleanu l-a jucat în procesul de cristalizare a națiunii române. În opinia lui Schulze, Mumuleanu a ridicat româna de la stadiul de dialect al țăranilor la rangul de limbă literară, asemănător rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiană, sau Adamantios Korais pentru limba greacă.[5]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c Călinescu, Istoria literaturii..., p. 118
  2. ^ a b c d Dicționarul literaturii... , p. 609
  3. ^ N.A. Ursu, Mumuleanu și Athanasie Hristopol, Cronica, nr. X, Iași, 1975, p. 36
  4. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 610
  5. ^ Hagen Schulze, Stat și națiune în istoria europeană, Editura Polirom, 2003, ISBN 974-681-433-5

Bibliografie

modificare
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Barbu Paris Mumuleanu
  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
  • Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008
  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
  • Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999 ISBN 973-9399-03-7