Ienăchiță Văcărescu

poet, filolog și istoric român, precursor al folosirii limbii române culte
Ienăchiță Văcărescu

Ienăchiță Văcărescu
Date personale
Născut1740[1][2] Modificați la Wikidata
Decedat1797 (57 de ani)[3] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu
Cimitirul Central din Chișinău Modificați la Wikidata
PărințiBoyar Stefan Vacarescu, Lord of Baneasa, Governor of Craiova[*][[Boyar Stefan Vacarescu, Lord of Baneasa, Governor of Craiova (Abt 1710 - Abt 1763 poisoned)|​]][4]
Ecaterina Donca, Lady of Baneasa[*][[Ecaterina Donca, Lady of Baneasa |​]][4] Modificați la Wikidata
Copiiboier Iorgi Vacarescu[*][[boier Iorgi Vacarescu |​]][4] Modificați la Wikidata
Naționalitateromân
Ocupațiepoet, filolog, istoric
Limbi vorbitelimba română
limba italiană
limba franceză
limba germană
limba persană
limba turcă otomană
limba arabă
limba greacă modernă Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea de Stat din Sankt Petersburg
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Ienăchiță Văcărescu (n. 1740[1][2] – d. 1797[3]) a fost un poet, filolog și istoric român din Țara Românească, aparținător al unei vechi familii boierești, familia Văcărescu, aderent la ideile majore ale iluminismului, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice și istorice, cât și în poeziile pe care le-a scris.

A fost erudit și poliglot, știa: slava veche, greaca veche și modernă, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana. [5]

A fost mare dregător domnesc și a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare. Ca om politic și istoric a manifestat tendințe filoturce. Lucrarea sa, Istorie a prea puternicilor împărați otomani, este tipărită abia în 1863 de Alexandru Papiu Ilarian [6]. Este al doilea român după Dimitrie Cantemir care scrie o istorie a Imperiului Otoman. [7]

Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice.

Ienăchiță Văcărescu a construit un conac la Băneasa, din care se mai păstrează azi doar Biserica „Sf. Nicolae”.

Scrieri modificare

 
Gramatica românească, 1787.

Clasificarea operei:

Lucrări filologice modificare

  • Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orînduielilor gramaticii rumânești, publicată în 1787, va servi ca model lui Ion Heliade–Rădulescu pentru Gramatica sa. Lucrarea cuprinde un capitol intitulat păntru poetică, ce poate fi considerat primul studiu românesc despre versificație. Definiția pe care a dat-o poeziei va rezista 80 de ani: „cugetele frumoase, cu poetice faceri”. După ce prezintă utilitatea gramaticii, încheie glumeț: „Siliți-vă a o învăța, sau faceți cum vă place”.
  • A adunat un vast material pentru redactarea unor dicționare bilingve: german – român, turc – român etc.

Lucrări istorice modificare

  • Istorie a prea puternicilor împărați otomani, tipărită după moartea sa, cuprinde referiri la domnii Țării Românești. Prima jumătate a lucrării este un pomelnic al împăraților, cu o epigramă laudativă dar prozaică pentru fiecare. Interesantă este povestirea călătoriei sale la Viena, un adevărat jurnal, instructiv și amuzant, superior celui al lui Dinicu Golescu.

Opera poetică modificare

Ienăchiță Văcărescu a adunat la un loc versuri ocazionale (în cinstea domnitorului, la inaugurarea unei cisterne publice etc.) cu versurile de dragoste caracterizate prin „limba alintată” (Nicolae Manolescu), abundând de diminutive, procedeu la modă în întreaga poezie a epocii: inimioară, lănțișor etc. Cu toate văicărelile manieriste, unele sunt poezii șăgalnice, pline de umor, altele sunt sugestive și grațioase, amintind de Goethe, ca poezia Într-o grădină.. în care dilema sufletească a eului liric este exprimată cu gingășie și concizie (floarea neculeasă poate reprezenta ratarea șansei iubirii): „S-o iau, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică.”

Ienăchiță Văcărescu deschide și seria artelor poetice românești, printr-un celebru „testament”:

Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbii românești
Ș-a patriei cinstire.

Note modificare

  1. ^ a b „Ienăchiță Văcărescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Ienăchiţă Văcărescu, Gran Enciclopèdia Catalana 
  3. ^ a b „Ienăchiță Văcărescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ a b c Genealogics 
  5. ^ Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, București, 2006, p.375
  6. ^ www.history-cluj.ro
  7. ^ „Magazin istoric, Precursorii României moderne. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe modificare

 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ienăchiță Văcărescu


Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.