Wikipedia

Nicolae Manolescu

critic literar
Pentru alte persoane cu numele Nicolae Manolescu, vedeți Nicolae Manolescu (dezambiguizare).
Nicolae Manolescu
Nicolae manolescu color.jpg
Date personale
Nume la naștereNicolae Apolzan Modificați la Wikidata
Născut (83 de ani)
Râmnicu Vâlcea, România
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic și istoric literar, eseist, editorialist, jurnalist, politician, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din 1997, membru titular al Academiei Române din 28 martie 2013.
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Național Liberal  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor1966 - prezent
Subiectecritică și istorie literară
Operă de debutLecturi infidele
Influențe
Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, George Călinescu, Tudor Vianu, Albert Thibaudet, Șerban Cioculescu etc.
A influențat pe
Daniel Cristea-Enache, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Paul Cernat , Mircea Mihăieș etc.
Note
PremiiOrdinul național „Pentru Merit”
Ordinul național „Steaua României”  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v • d • m 

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013[2][3]). A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.[4][5] În legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).

Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

BiografieModificare

S-a născut într-o familie de profesori de liceu. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.

În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale Contradicția lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă.[6]

Cariera didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începe în 1963; este numit profesor titular în 1990. Predă, de asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clișeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Nițescu. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivașcu.

A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. Din 1990 devine director și editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleași poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeții noștri au conștiința că exprimă un umanism superior și, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului... etc.“, „Laudă creației“, Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează același M. Nițescu.

Cronicar al revistei România literară din 1972 până în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2005 este președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Între 1997-2000 moderează talk show-ul cultural Profesiunea mea, cultura, la Pro TV. Din 2002 conduce Întâlnirile României Literare la Clubul Prometheus.

În 2006 a fost numit în funcția de ambasador al României la UNESCO. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1966.

În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima fiind cea scrisă de G. Călinescu.

Cariera politicăModificare

Nicolae Manolescu este membru fondator al Alianței Civice. Devine președinte al Partidului Alianța Civică (PAC) (iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenției Democrate Romane, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales, în septembrie, ca senator. În legislatura 1992-1996, Nicolae Manolescu a fost ales senator PAC de Sibiu. În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae Manoescu a fost membru în Comisia Parlamentului României pentru Integrarea Europeană și în Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În 1992, PAC împreună cu PL'93, au înființat Alianța Naționala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la președinție. Nicolae Manolescu și-a depus candidatura la președinție pe 20 septembrie 1992. În 1998 P.A.C., partidul înființat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu PNL, într-o tentativă de unificare a mișcării liberale. În anul 2000, Nicolae Manolescu demisionează din funcția de președinte al Consiliului Național al P.N.L. și se retrage din viața politică.

AprecieriModificare

A devenit membru corespondent al Academiei Române din 1997.

A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce, cu Ordinul național „Steaua României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.

Din luna octombrie 2016 a devenit profesor doctor honoris causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.[7] Din data de 14 ianuarie 2017 a devenit doctor honoris causa al Universității din Bălți, Republica Moldova.

Cărțile publicateModificare

Nicolae Manolescu a publicat peste 50 de volume.

  • 1963 - Primii noștri poeți
  • 1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.
  • 1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.
  • 1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.
  • 1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare, cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după 1990.
  • 1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.
  • 1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
  • 1974 - Prelegeri de literatură română contemporană - autori și opere, 1944 - 1974, în colaborare cu Dumitru Micu.
  • 1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică
  • 1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.
  • 1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conține teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic și corintic. Evident această clasificare își are originea în stilurile coloanelor templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, și romanelor postmoderne.

Vezi și articolul Teoria romanului.

  • 1984 - Julien Green si strămătușa mea
  • 1987 - O ușă abia întredeschisă
  • 1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare.
  • 1988 - Desenul din covor
  • 1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.
  • 1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
  • 1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
  • 1998 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirica
  • 1998 - Arhivele paradisului: un dialog cu Mircea Mihăieș,
  • 1999 - Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului
  • 1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.
  • 2001 - Teme, Editura Universalia
  • 2001 - Cronici literare - O panoramă critică a literaturii române contemporane, 4 vol.
  • 2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, Teatrul, vol. III, Critica, Eseul
  • 2003 - Cititul și scrisul
  • 2003 - Lectura pe înțelesul tuturor
  • 2003 - Inutile silogisme de morală practică
  • 2003 - Poeți moderni
  • 2005 - Decalogul criticii literare
  • 2006 - Teme franceze
  • 2006 - Cum citim
  • 2006 - Andersen cel crud și alte teme
  • 2006 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică
  • 2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.
  • 2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009.[8]
  • 2011 - Povești pentru oameni mari
  • 2012 - Cum se scrie un roman?
  • 2014 - Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc
  • 2020 - Istoria critică a literaturii române - 5 secole de literatură

Este coautor la manualele de limbă și literatură română pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979)

In honoremModificare

  • Mircea Mihăieș - Totul despre Nicolae Manolescu, Ed. Amarcord, 1996.
  • Alexandru Laszlo - Criticul literar Nicolae Manolescu, Ed. Dacia, 2003; reedit. Ed. Paralela 45, 2009.
  • Mircea Mihăieș - Scutul lui Perseu - Nicolae Manolescu între oglinzi paralele, Ed. Curtea Veche, 2003.
  • Călin Vlasie (coord.), Ion Bogdan Lefter (coord.) - Nicolae Manolescu-70, Ed. Paralela 45, 2009.
  • Daniel Cristea-Enache - Convorbiri cu Nicolae Manolescu, Ed. Cartea Românească, 2017.
  • Cassian Maria Spiridon - Metamorfozele lui Nicolae Manolescu, Ed. Junimea, 2019.

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Academia Română l-a desemnat pe Nicolae Manolescu membru titular, 28 martie 2013, Corina Zorzor, Adevărul, accesat la 8 aprilie 2013
  3. ^ Academia Română - Membri titulari, accesat 30 martie 2013
  4. ^ Nicolae Manolescu candidează pentru un al treilea mandat la președinția USR: Vreau să mă asigur că nu se alege praful Arhivat în , la Wayback Machine., 15 martie 2013, RL Online, România liberă, accesat la 17 iulie 2013
  5. ^ Nicolae Manolescu și Dan Mircea Cipariu vor candida la președinția Uniunii Scriitorilor - surse, 14 martie 2013, Mediafax, accesat la 17 iulie 2013
  6. ^ Dupa aparitia primelor doua editii ale cartii lui Nicolae Manolescu (1970 si 1973), Liviu Rusu va publica în revista Familia (martie si aprilie 1973) studiul „Contradictia lui Maiorescu“, reluat apoi în volumul sau de Scrieri despre T. Maiorescu, Bu­curești: Editura Cartea Românească, 1979, p. 162-185. Lucrarea lui Manolescu este considerată de Liviu Rusu a fi tipică pentru începuturile unui „proces apologetic cu totul exagerat, o supralicitare prin nimic justificată, călcîndu-se din nou adevărul în picioare, nesocotindu-se datele precise ale documentelor, lăsînd frîu liber fanteziei“ (p. 162).
  7. ^ Academicianul Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universitatii „Vasile Alecsandri”, desteptarea.ro
  8. ^ CRONICA LITERARA/ Nicolae Manolescu – public și privat, 25 martie 2010, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013

Referințe criticeModificare

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nicolae Manolescu
La Wikicitat găsiți citate legate de Nicolae Manolescu.

Interviuri


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_Manolescu&oldid=15502942