Partidul Național Liberal (România)

partid politic în România
(Redirecționat de la P.N.L.)
Pentru alte sensuri, vedeți Partidul Național Liberal.
Partidul Național Liberal (PNL)
AbrevierePNL
Oameni cheie
PreședinteNicolae Ciucă
Secretar generalLucian Bode
Purtător de cuvântIonuț-Marian Stroe
Fondator(i)Ion C. Brătianu  Modificați la Wikidata
Date
ÎnființatÎnființare istorică: 24 mai 1875
Reînființare: 15 ianuarie 1990
DesființatNoiembrie 1947 (interzis de comuniști)[a]
SediuAleea Modrogan nr. 1, Sector 1, București[1]
ZiarRomânul (1875–84)
Voința națională (1884–1914)
Viitorul (1914–38, 1944–45)[b]
Drapelul (1944–48)[c]
Liberalul (înainte și după 1989)[d]
Organizație de tineretTineretul Național Liberal (TNL)

Clubul Studențesc Liberal (CSL)

Clubul Elevilor Liberali (CEL)
Număr de membri (2024)252.000[2]
Informații
Ideologie oficialăLiberalism conservator[3][4][5][6]
Liberalism economic[7]
(de jure)
Național-liberalism (de jure, istoric)[8]
Pro-europenism[9]
Popularism
Populism de dreapta
Conservatorism social[10][11]
Big tent/catch all (de facto)
Poziție politicăCentru-dreapta[12] (de jure)
Slogan politicPrin noi înșine![13]
Afiliere naționalăConvenția Democrată Română
(1991–1992; 1993–1999)[14]
Alianța Dreptate și Adevăr
(2003–2007)
Alianța de Centru-Dreapta
(2011–2013)
Uniunea Social-Liberală
(2011–2014)
Alianța Creștin Liberală (2014)
Coaliția Națională pentru România (2021–prezent)
Afiliere internaționalăInternaționala Centrist-Democrată (ICD/CDI)
Uniunea Democrată Internațională (UDI/IDU)[15]
Afiliere europeanăPartidul Popular European (PPE/EPP)[16]
Grup europarlamentarGrupul Partidului Popular European (PPE/EPP)
Culori oficiale     Galben
     Albastru
Senat
32 / 136
[17]
Camera Deputaților
76 / 330
[18]
Parlamentul European
8 / 33
[19]
Consilieri locali
12.802 / 40.022
Primari
1.132 / 3.180
Consilieri județeni
436 / 1.338
Președinți de consilii județene
12 / 41
Guvernul României
9 / 18
Drapelul partidului
Prezență online
www.pnl.ro

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic istoric parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub aceeași denumire la data de 24 mai 1875 în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești și reînființat ulterior după Revoluția Română din 1989, în ianuarie 1990 de Radu Câmpeanu și alți foști membrii supraviețuitori ai Partidului Național Liberal (PNL) interbelic și postbelic[e][f] (înainte ca acesta să fie desființat și interzis de comuniști în 1947 pe toată durata comunismului în România, ca alte partide istorice, e.g., Partidul Național-Țărănesc sau PN-Ț/PNȚ pe scurt). În prezent, este unul dintre principalele partide politice din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară precum și unul dintre cele mai vechi partide politice din Europa și din familia partidelor liberale europene, conform primei date de înființare a acestuia.[20] Împreună cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD/PNȚ-CD), cu care s-a aflat, în special de-a lungul anilor 1990, într-o anumită alianță politică, mai precis în cadrul Convenției Democrate Române (CDR), Partidul Național Liberal (PNL) contemporan este unul dintre cele mai vechi formațiuni politice din țară în istoria României postdecembriste.

De-a lungul timpului (în special în timpul Regatului României), majoritatea guvernelor României au fost conduse de prim-miniștrii afiliați acestei formațiuni politice istorice (în total, un număr de 13 premieri până în prezent), cu excepția perioadei comuniste (i.e., Republica Populară Română, RPR pe scurt, respectiv Republica Socialistă România, RSR pe scurt, mai exact între 1947 și 1989) și a perioadei postdecembriste (i.e., din 1990 până în prezent). De numele și istoria Partidului Național Liberal (PNL) se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, mai precis următoarele: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877) în contextul Războiului de independență (1877–1878), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului (i.e., Primul Război Mondial) și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923 precum și relansarea economică după marea criză economică din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă și contemporană.[21]

În anul 2024, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea cel mai mare partid politic din România după Partidul Social Democrat (PSD), partid cu care este aliat în cadrul Coaliției Naționale pentru România (CNR) din 2021 până în prezent (anterior în cadrul Uniunii Social-Liberale sau USL pe scurt, între 2011 și 2014), în ceea ce privește numărul total de aleși locali precum și parlamentari. Totodată, în prezent, Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic românesc din cadrul Parlamentului European (PE) cu 8 europarlamentari sau eurodeputați din totalul de 33 alocați României, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024.[19] De asemenea, după Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) este al doilea partid politic care a guvernat cel mai mult timp în România postdecembristă.

În pofida ideologiilor politice revendicate în teorie de Partidul Național Liberal (PNL) contemporan în istoria sa recentă, acest partid politic a demonstrat, în practică, că este mai degrabă un partid politic de tip big tent/catch all, incluzând în rândurile membrilor acestuia politicieni de la alte partide politice prin traseism politic, migrație electorală, fuziuni prin absorbție sau invitații politice (e.g., Theodor Stolojan invitat de Valeriu Stoica sau Klaus Iohannis invitat de Crin Antonescu), precum și un partid populist de dreapta, fiind deseori criticat de o fostă parte a electoratului acestuia precum și de oponenții și foștii aliați politici de trădare, mai ales referitor la alianțele ulterioare pe care le-a constituit alături de Partidul Social Democrat (PSD), adversar mai degrabă nominal al PNL-ului contemporan, încă de la începutul anilor '90, atunci când PNL-ul condus de Radu Câmpeanu a format un guvern de largă majoritate alături de Frontul Salvării Naționale (FSN) între 1991 și 1992, mai precis cabinetul Stolojan.

Totodată, de-a lungul istoriei postdecembriste și cu precădere în anii 1990, Partidul Național Liberal (PNL) contemporan a fost un partid divizat cu multe formațiuni politice scindate din acesta și apoi re-integrate sau absorbite.[22] De asemenea, partidul a mai fost criticat de-a lungul timpului pentru faptul că are membrii marcanți care, în trecut, au făcut parte din Partidul Comunist Român (PCR; e.g., Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu-Tăriceanu sau Emil Boc) sau care au colaborat cu Securitatea (e.g., Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu-Quintus) ori membrii care au avut rude care au făcut-o (e.g., Ludovic Orban) precum și pentru apropierile față de Partidul Social Democrat (PSD). Astfel, partidul a fost perceput ca trădător din punctul de vedere al unei părți semnificative din fostul electorat al acestuia, această percepție planând inclusiv asupra partidelor mai mici scindate din PNL de-a lungul timpului, e.g., Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT) sau Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), ultimul parțial rupt din PNL, ambele două re-integrate sau absorbite de PNL în trecut. În 2014, în urma absorbției Partidului Democrat Liberal (PDL), PNL a devenit urmașul juridic al FSN (care a fost predecesorul PDL respectiv PD mai timpuriu).[23][24][25] Astfel, Vasile Blaga, fost lider FSN Bihor în perioada 1990–1992, a devenit co-președinte al Partidului Național Liberal (PNL) în 2014 (păstrând această funcție până în 2016).[26] În plus, la începutul anilor 2020, sub guvernul Ciucă, PNL a fost adesea criticat pentru tendințele acestuia de autoritarism și iliberalism, acest partid politic rămânând liberal doar în nume, ideologic poziționându-se adițional mai degrabă ca social-conservator, încălcându-și, în același timp, promisiunile electorale anterioare conform cărora nu vor readuce Partidul Social Democrat (PSD) la guvernare.

Martie 1871, prima tendință de unificare a partidului

modificare

Primii ani ai domniei noului principe Carol I sau fost caracterizați de instabilitate politică, în care facțiuni liberale și conservatoare își disputau puterea, făcând alianțe și compromisuri adesea bizare. În 1867, a avut loc „Înțelegerea de la Concordia” între facțiunile liberale, cu excepția celei conduse de Ion Ghica.[27] Acest acord a dus la crearea pentru prima dată a unui program de guvernare numit „Fracțiunea”, care avea vederi progresiste.[27] Următoarele trei guverne au fost impuse de acest embrion de partid liberal, care a intrat în conflict cu Marile Puteri din cauza politicii sale antisemite. Ca răspuns, a apărut o nouă facțiune conservatoare numită „Juna Dreaptă”, condusă de N. Blaremberg, Aristide Pascal și Petre P. Carp.[27]

Un moment important în istoria Partidului Național Liberal a fost în martie 1871, când, odată cu instalarea unui guvern conservator, liberalii au fost aruncați în opoziție. Conștienți de necesitatea combaterii comune a adversarilor politici, și abandonând interesele de grup și rivalitățile dintre personalități, liberalii au arătat o mai mare dorință de colaborare în cadrul alegerilor organizate la începutul lunii mai de Lascăr Catargiu.[28] Totuși, ingerințele administrative și nemulțumirea unor electori față de radicali și fracționiști, care prin atitudinea lor puseseră în pericol edificiul politic fragil instituit în 1866, au asigurat un succes consistent pentru coaliția conservatoare, marcând astfel un moment important în viața politică românească prin depășirea instabilității guvernamentale și inaugurarea unei perioade de ordine constituțională și construcție legislativă.[29]

Pierzând puterea în asemenea împrejurări, cu o poziție șubredă în corpurile legiuitoare, liberalii radicali și-au intensificat eforturile pentru realizarea unor acțiuni concertate la scară națională. Deoarece posibilitățile lor de activitate politică erau limitate, având un număr restrâns de deputați și senatori, liberalii și-au pus toate nădejdile în presă. Aceasta urma să devină principalul instrument al activității lor opoziționiste, un mecanism pentru modelarea opiniei publice și o forță puternică împotriva guvernului conservator. Astfel, la 8 noiembrie 1871, s-a organizat la Iași un congres al presei liberale, unde reprezentanți ai unor periodice și-au propus un program comun de acțiune. În baza acestui acord, a fost organizată o campanie politică susținută, care a denunțat tranzacțiile economico-financiare oneroase cu firme străine, influența politicii germane și rolul lui Carol I în susținerea acestei politici.[29]

24 mai 1875, fondarea Partidului Național Liberal (PNL)

modificare
 
Ion C. Brătianu și fiii lui, Vintilă și Ionel Brătianu, în 1891. Toți trei au ocupat funcția de prim-ministru al României din partea Partidului Național Liberal (PNL).

Un moment decisiv în acțiunea liberală a fost campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze unitari împotriva guvernului conservator, liberalii au constituit un comitet central electoral încă de la 4 ianuarie, cu scopul de a coordona activitatea politică la nivel național.[28] În aceeași perioadă, pe 23 ianuarie, a început editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”. Două zile mai târziu, liberalii au fondat o ligă destinată să combată guvernul conservator. Aceștia tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, și organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar în sate, adresându-se direct maselor populare. Activitatea propagandistică a generat o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile având loc în săli, grădini publice și chiar pe străzi, pline de nemulțumiri exprimate față de guvernul conservator, care devenea tot mai criticabil pe măsură ce recurgea la forță pentru a menține ordinea publică.[28]

n ciuda unei intense activități politice și a unei acțiuni combative, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Concentrați pe necesitatea închegării unei formațiuni politice puternice, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor grupări, inclusiv disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, au decis să colaboreze pentru promovarea principiilor liberale în viața politică românească.[28] Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu au pecetluit alianța parlamentară printr-o reuniune în casa de pe strada Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Pașa, stabilit în România. Astfel s-au pus bazele Partidului Național Liberal. La 4 iunie 1875, „Alegătorul liber” a publicat programul acestei noi formațiuni politice, iar a doua zi, „Românul” a publicat lista cu numele celor 25 de membri ai Comitetului coordonator: Vasile Arvanezu, Dimitrie I. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, Alexandru G. Golescu, Constantin Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Lupescu, Constantin Nacu, Remus Opreanu, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza și George Văcărescu.

 
Harta rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 1937 indică o victorie clară pentru Partidul Național Liberal (PNL).

Evoluția Partidului Național Liberal (PNL) în cadrul Regatului României

modificare

Deși cuprindea toate nuanțele politice, Partidul Național Liberal (PNL) se baza în principal pe structurile radicale întemeiate anterior de Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti. În ciuda faptului că consulul francez considera că Ion Ghica era liderul principal al formațiunii, în realitate, cei doi fruntași radicali erau cei care beneficiau de organizarea liberală la scară națională. Prin relațiile lor, în lunile iunie și iulie, Brătianu și Rosetti reușeau să extindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe ale țării, atât în Muntenia, cât și în Moldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal.[28] Astfel, până la sfârșitul anului 1875, structuri liberale fuseseră implantate nu doar în orașe, ci și în sate, consolidându-se ca cea mai puternică forță politică din România.

 
Harta alegerilor parlamentare din 1946, indicând rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal-Brătianu (PNL-B) în albastru deschis, condus de Dinu Brătianu.[g]

Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL,[13] deținând această funcție până la moartea sa în 1891, și a fost succedat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă I. C. Brătianu (1927–1930), Ion Gheorghe Duca (1930–1933) – asasinat de legionari – și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.

PNL a fost la guvernare între 1876 și 1888, urmat de o lungă perioadă de conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Époque a fost marcată de rotativa guvernamentală, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916), la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, fiecare având un mandat de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai fost utilizabil în perioada interbelică, când scena politică din România a devenit fragmentată și radicalizată. PNL a format cele mai multe guverne în perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei și apoi președinte al PNȚ.

În perioada interbelică, liberalii au continuat să joace un rol politic important, reprezentând cel mai puternic partid politic al vremii. Ei au condus neîntrerupt din 1914 până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie și noiembrie 1918), când, similar altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate pe baza votului universal.

După o scurtă perioadă de reorganizare și extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere și au guvernat între 1922 și 1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și din nou între 1933 și 1937. În perioada 1922–1926, sub conducerea lui Ion I. C. Brătianu, guvernul a unificat administrativ și centralizat Regatul României; aceștia au realizat reforme importante, inclusiv introducerea calendarului gregorian în Vechiul Regat (1919) și reforma agrară.

Instaurarea regimului comunist

modificare
 
Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu de asemenea, ultimul lider al vechiului PNL (excluzând aripa trădătoare PNL-Tătărăscu/Bejan care a pactizat sau colaborat cu comuniștii, până la un anumit punct), a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a și murit. Celula sa este păstrată intactă până astăzi în închisoarea devenită muzeu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a oprit progresul României în direcția construcției democratice. Sistemul totalitar instaurat a dus la abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor istorice democratice, inclusiv a Partidului Național Liberal (PNL), care a fost forțat să își înceteze activitatea în noiembrie 1947. Facțiunea PNL-Brătianu, condusă de Constantin I. C. Brătianu (Dinu Brătianul PNL-B), a fost interzisă de comuniști, similar Partidului Național-Țărănesc (PNȚ). O altă facțiune a PNL, Partidul Național Liberal-Tătărăscu/Bejan (PNL-T), condusă de Petre Bejan, a colaborat cu comuniștii și a fost desființată în 1950. Mulți lideri liberali au murit în închisorile comuniste sau au fost forțați să emigreze. În exil, liberalii, inclusiv Radu Câmpeanu la Paris, au continuat să promoveze ideile și valorile liberale. Partidul Național Liberal a fost reînființat în 1990 și a instituit ziua de 14 mai ca zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.[30]

După Revoluția din 1989

modificare
 
Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL-ului refondat contemporan după Revoluția din 1989. Mandatul acestuia la conducerea partidului a durat trei ani, mai precis din 1990 până în 1993.

Reînființarea PNL în 1990 a marcat începutul „reinventării” liberalismului românesc. La 15 ianuarie 1990, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București,[31] PNL a fost reînființat, continuând tradiția Partidului Național Liberal fondat în 1875. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, Dan Amedeo Lăzărescu, Sorin Bottez și Nicu Enescu au decis reactivarea PNL și constituirea unui comitet de inițiativă, inclusiv Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții, majoritatea foști deținuți politici. Radu Câmpeanu se întorsese de la Paris după 22 decembrie 1989.[32]

La alegerile parlamentare din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate. În anii '90, partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima a avut loc în aprilie 1990, când Ion Brătianu a fondat Uniunea Liberală - Brătianu[33]. A doua a avut loc la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), cu membri precum Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991, PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în Guvernul Roman II condus de Petre Roman, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman în septembrie 1991, PNL a participat la guvernare cu Frontul Salvării Naționale (FSN) între octombrie 1991 și noiembrie 1992, sub conducerea lui Theodor Stolojan, având trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), și un secretar de stat în Guvernul Stolojan (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei), precum și șapte subsecretari de stat.[34][35]

Pentru a contracara Frontul Salvării Naționale (FSN), la 26 noiembrie 1991 a fost creată Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de mai multe partide și organizații, inclusiv Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Social-Democrat Român (PSDR), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Alianța Civică (PAC) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ), și alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România.

În aprilie 1992, PNL a decis să părăsească CDR, ceea ce a dus la o nouă scindare a partidului, formându-se Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.

În iulie 1990, a fost creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, interzicând foștilor membri ai Partidului Comunist Român (PCR) și ai Securității să candideze la funcții publice timp de 10 ani (3 legislaturi consecutive). În aprilie 1992, PNL-CD a fost format după ce președintele de atunci al PNL, Radu Câmpeanu, a scos partidul din CDR, coaliția anticomunistă dominată de PNȚ-CD și Corneliu Coposu, înainte de alegerile legislative din acel an.

Consiliul pentru Refacerea PNL, constituit pe 14 septembrie 1992, a reușit să îl înlăture pe Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerându-l un instrument al foștilor comuniști, și a reîntors PNL în CDR. Consiliul a fost format de deputați și senatori care susțineau unitatea mișcării liberale, afectată de sciziuni generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști din FSN. Consiliul a făcut publică o declarație în care sublinia că PNL avea nevoie de un nou statut și program pentru a se adapta realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan. Consiliul a sprijinit platforma CDR și candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României, având ca obiectiv reunificarea forțelor liberale și revitalizarea partidului.

Din partea PNL, declarația a fost semnată de Cristian-Constantin Zăinescu (deputat de Iași), Marian Balaban (deputat de Caraș-Severin) și Radu Voicu Roșculeț (deputat de Constanța) și Viorica Edelhauser (deputat de Hunedoara). Din partea PL-AT au semnat René-Radu Policrat (decanul de vârstă din Camera Deputaților), Dinu Patriciu și Horia Rusu (deputați de Timiș), Nicolae Simescu (deputat de Sibiu) și Daniela-Carmen Crăsnaru (deputat de București). Din partea PNL-CD au semnat Horia-Radu Pascu (deputat de București), Sabin Ivan (senator de Constanța), Dumitru Călueanu (senator de Galați) și Mircea Curelea (senator de Sibiu).

Retragerea PNL din CDR a fost considerată o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, fiind înlocuit de Mircea Ionescu-Quintus. PNL a revenit în CDR și a obținut un număr semnificativ de mandate la alegerile din 1996. În 1998, PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC).

În martie 1999, PNL a fost admis în Internaționala Liberală (LI), iar președintele partidului a devenit vicepreședinte al Internaționalei. Înainte de alegerile din 2000, PNL s-a retras din CDR și l-a propus pe Theodor Stolojan drept candidat la prezidențiale. PNL a obținut 13 senatori și 30 de deputați în parlament, în timp ce CDR a fost afectat de nerealizările administrației.

În 2003, PNL și PD au creat o alianță sub sigla D.A. (i.e., Dreptate și Adevăr), cu Theodor Stolojan ca candidat pentru președinția României. Stolojan s-a retras din cursă în octombrie 2004, iar atribuțiile de președinte au fost preluate de Călin Popescu-Tăriceanu, care a devenit prim-ministru pentru două cabinete până în 2008.

În 2006, Theodor Stolojan și Valeriu Stoica au creat Partidul Liberal Democrat (PLD), care a fuzionat ulterior cu Partidul Democrat (PD) formând Partidul Democrat Liberal (PDL).

În alegerile locale din 2008, PNL s-a clasat pe locul al treilea, obținând conducerea consiliilor județene în cinci județe și mandate de primar în mai multe municipii.[36] În alegerile parlamentare din 2008, PNL a obținut 93 de mandate de parlamentari și a intrat în opoziție.[37]

Istorie recentă (2009–prezent)

modificare
 
Fost lider al PNL pentru o perioadă relativ scurtă de timp în 2014, Klaus Iohannis este primul și singurul președinte provenind din PNL din istoria țării până în prezent.

În martie 2009, PNL a ales o nouă conducere în cadrul unui congres extraordinar, Crin Antonescu devenind președinte al partidului. Noua conducere a avut ca prioritate crearea unei alternative politice la guvernele Emil Boc II și Ungureanu, percepute ca fiind influențate de fostul președinte Traian Băsescu. În 2011, PNL a format Alianța de Centru Dreapta (ACD) împreună cu Partidul Conservator (PC), care ulterior s-a unit cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru a forma Uniunea Social-Liberală (USL). USL a preluat guvernarea în mai 2012, câștigând alegerile parlamentare din decembrie 2012.

În februarie 2014, Victor Ponta (PSD) a refuzat să nominalizeze pe Klaus Iohannis (PNL) ca vicepremier, ceea ce a condus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și la intrarea în opoziție a partidului. Crin Antonescu și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului și, ulterior, din funcția de președinte al PNL după rezultatul slab de 15% la alegerile europarlamentare din 2014.

După alegerile europarlamentare, PNL și PDL au decis să colaboreze pentru alegerile prezidențiale din 2014 și să fuzioneze ulterior, formând Alianța Creștin Liberală (ACL). Klaus Iohannis a fost candidatul prezidențial al alianței și a câștigat alegerile, devenind primul președinte al României din partea PNL. După alegerile prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat, adoptând un nou statut, cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga a copreședinți ai noului PNL.

Conducerea lui Ciucă (aprilie 2022–prezent)
modificare

La congresul extraordinar al partidului din 10 aprilie 2022, Nicolae Ciucă a fost ales al 11-lea președinte al PNL de după 1989, cu 1.060 de voturi valabil exprimate din totalul de 1.120 (60 au fost anulate și 159 au fost abțineri).[38] Astfel, Nicolae Ciucă a devenit primul lider militar din istoria partidului. În plus, obiectivul principal al lui Ciucă în calitate de președinte al PNL a fost menținerea coeziunii marii coaliții CNR până la finalul mandatului său de prim-ministru, care a avut loc la jumătatea lunii iunie 2023. Ulterior, PNL a menținut marea coaliție CNR doar cu PSD, scoțând UDMR/RMDSZ de la guvernare, dar păstrând acordul de încredere și furnizare cu grupul politic al minorităților naționale din Parlament, având astfel în continuare o majoritate solidă necesară pentru susținerea Cabinetului Ciolacu în funcție.

În ceea ce privește politica externă, guvernul CNR condus de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la Războiul Ruso-Ucrainean în curs. Pe plan intern, PNL și-a ales noul secretar general pe 27 mai 2022, când Consiliul Național al partidului s-a reunit pentru a vota pentru această funcție în fața a 1.000 de delegați naționali.[39]

Sub premieratul lui Ciucă, România a cunoscut un regres democratic,[40] The Economist clasând-o pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește democrația,[41] chiar după Ungaria lui Viktor Orbán.[42]

În plus, atât de la conducerea lui Cîțu, cât și de la cea a lui Ciucă, tot mai mulți deputați PNL și politicieni locali au părăsit partidul, unii dintre aceștia înființând între timp partide politice disidente. De asemenea, partidul a pierdut cel puțin câteva puncte electorale pentru viitorul an electoral 2024 (în special pentru următoarele alegeri parlamentare din România), conform majorității sondajelor de opinie.

Ideologie

modificare

Partidul aderă oficial la doctrina liberalismului sub forma liberalismului conservator[43] și conservatorismului liberal,[44] susținând atât liberalizarea economică, cât și pe cea socială.[45] De asemenea, partidul adoptă o poziție pro-europeană.[46] În ultimii ani, acesta s-a concentrat mai mult pe liberalismul economic și pe o trecere la o platformă mai catch all. Partidul Național Liberal (PNL) pledează, de asemenea, pentru inițiative și politici conservatoare și statul în probleme morale și religioase, precum și pentru privatizarea și deznaționalizarea economiei, o tendință care în prezent[când?] are loc destul de rapid în România, ca și în alte economii post-comuniste din Europa Centrală și de Est. Spre deosebire de omologii săi occidentali, partidul este mai naționalist[47] și mai tradiționalist în ceea ce privește problemele sociale, cum ar fi drepturile LGBT.[48][49][50]

Partidul are facțiuni de adeziune la democrația creștină, național-liberalismul, naționalismul etnic,[51] neoliberalismul și conservatorismul social.[52][53][54][55][56][57][58][59] Partidul a fost, de asemenea, descris ca populist,[60][61][62] în timp ce fostul președinte Florin Cîțu respinge această calificare.[63] Cu toate acestea, după aderarea la Partidul Popular European (PPE) și mai ales sub conducerea lui Cîțu și Ciucă, partidul a devenit mai conservator,[64][65][66][67][68] Radio Europa Liberă numindu-l „liberal doar în nume”.[69] PNL se opune căsătoriilor între persoane de același sex, precum și uniunilor civile.[70]

În plan economic, consideră semnificativ faptul că impozitele trebuie reduse și că sectorul privat al economiei naționale trebuie extins și ajutat printr-o serie de noi legi pentru a genera mai multă valoare.[71] De asemenea, susține o descentralizare a structurii politice a României, cu o mai mare autonomie acordată celor opt regiuni de dezvoltare. Cu toate acestea, sub guvernarea lui Ciucă, partidul s-a deplasat, de asemenea, mai mult de la o economie liberală orientată spre patriotism economic.[72][73][74][75] Liderul opoziției Cătălin Drulă, președintele în exercițiu al Uniunea Salvați România (USR), a acuzat partidul că este etatist.[76]

Scindări și absorbții

modificare
 
Mișcări politice de scindare și, respectiv, de uniune din și către Partidul Național Liberal (PNL) contemporan de-a lungul anilor 1990.
 
Diagrama care prezintă evoluția politică a Partidului Național Liberal (PNL) contemporan, din 1990 până în 2016.

Partide scindate din PNL (1990–2023)

modificare

Partide absorbite de PNL (1990–2024)

modificare

PNL în străinătate

modificare

Dupa alegerile interne la toate nivelurile din prima jumătate a anului 2017, PNL Diaspora are organizații în mai multe țări:

  • Organizația PNL Diaspora Italia este condusă de europarlamentarul Rareș Bogdan;
  • Organizația PNL Diaspora Republica Moldova este condusă de Adrian Dupu;
  • Organizația PNL Diaspora Grecia este condusă de Stela Kondili;
  • Organizația PNL Diaspora Franța este condusă de Alexandru Urdas;
  • Organizația PNL Diaspora Irlanda este condusă de Toader Ciuta;
  • Organizația PNL Diaspora Portugalia este condusă de Sergiu Senciuc;
  • Organizațiile din Spania, Marea Britanie și Germania au conduceri interimare.

Structura și organizarea PNL

modificare

La nivel național, potrivit dispozițiilor Statutului, organismele de conducere ale Partidului Național Liberal sunt:

  • Congresul (Adunarea Generală a delegaților membrilor partidului) este forul suprem de conducere și decizie al Partidului Național Liberal, la nivel național, și se compune din delegații aleși de filialele teritoriale și membrii Delegației Permanente.
  • Delegația Permanentă (DP) exercită conducerea partidului dintre Congrese și este compusă din:
    • Președintele partidului;
    • membrii Consiliului Național Executiv;
    • președintele, vicepreședintele și secretarul general ai Senatului PNL;
    • parlamentarii;
    • parlamentarii europeni;
    • miniștrii;
    • comisarul european;
    • președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene membri PNL;
    • primarii și viceprimarii municipiilor reședință de județ, de sectoare și primarul și viceprimarul general al municipiului București membri PNL;
    • membrii de onoare ai partidului;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai TNL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai OFL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai CSL;
    • un vicepreședinte și secretarul general ai Ligii Aleșilor Locali PNL;
    • președintele structurilor care se ocupă de probleme specifice;
    • secretarii generali adjuncți;
    • secretarii executivi;
    • secretarul pentru relațiile internaționale.
  • Consiliul Național Executiv (CNE) este forul de dezbatere și decizie al Partidului Național Liberal între ședințele Delegației Permanente și este compus din:
    • Biroul Politic Central;
    • președinții filialelor teritoriale care nu sunt membri ai Biroului Politic Central;
    • secretarul general PNL;
    • președintele TNL, președinta OFL, președintele CSL, președintele LAL și președintele Consiliului de Coordonare al Municipiului București.
  • Biroul Politic Central (BPC) asigură conducerea partidului între ședințele Consiliului Național Executiv și ale Delegației Permanente. Este alcătuit din Președinte, foștii președinți și președintele fondator ai partidului, prim-vicepreședinte, 14 vicepreședinți și 15 membri titulari.
  • Președintele Partidului Național Liberal este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării și aplicării Statutului și al păstrării identității, unității și prestigiului partidului.
  • Secretarul general răspunde de sistemul informațional și de aparatul de lucru și asigură comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central și filialele teritoriale și gestiunea patrimoniului partidului. În activitatea sa, secretarul general este ajutat de secretari generali adjuncți și de secretarul pentru relațiile internaționale.

De asemenea, la nivel național funcționează, pe baza propriilor regulamente, următoarele structuri:

  • Senatul partidului este un organism consultativ al Președintelui partidului cu privire la păstrarea și continuarea tradițiilor și la dezvoltarea concepțiilor liberale, precum și la alte probleme de interes;
  • Curtea de Onoare și Arbitraj este instanța supremă a partidului având atribuții privind respectarea prevederilor Statutului și a Codului Etic al PNL; soluționarea contestațiilor privind sancțiunile disciplinare; soluționarea contestațiilor privind învestirea candidaților, alegerile interne, alegerea delegaților la Conferințe sau la Congres;
  • Comisia Centrală de Cenzori are atribuții de verificare a gestiunii partidului;
  • Comisia de Etică avizează la cererea Biroului Politic Central asupra candidaturilor propuse pentru alegerile parlamentare, europene și pentru funcțiile în Guvern și în administrația publică centrală;
  • Tineretul Național Liberal coordonează activitatea specifică a structurilor de tineret constituite la nivelul filialelor teritoriale;
  • Liga Aleșilor Locali coordonează metodologic activitatea membrilor PNL din administrația publică locală;
  • Organizația Femeilor Liberale coordonează activitatea specifică a organizațiilor de femei constituite la nivelul filialelor teritoriale;
  • Cluburile Studențești Liberale promovează ideile liberale și programul PNL în mediul studențesc, militează pentru implicarea studenților în viața politică.

Organizațiile locale ale Partidul Național Liberal au următoarele organisme de conducere:

  • Adunarea Generală a membrilor organizației aplică la nivel local măsurile necesare realizării Programului și strategiei partidului;
  • Biroul Politic – al secției de votare, de cartier, comunal, orășenesc sau municipal – planifică, conduce, coordonează și monitorizează activitatea organizației locale în intervalul dintre adunările generale.

Legea din România cere tuturor partidelor să prezinte un semn permanent și un semn electoral permanent. Primul este utilizat pentru identificarea clădirilor și comunicatele de presă ale partidului, iar cel de-al doilea pentru identificarea materialelor electorale ale partidului și a candidaților din buletinul electoral. De obicei, ele diferă ușor.

Elementul principal al partidului este o săgeată albastră care indică colțul din dreapta sus al unui pătrat galben, și literele „P”, „N” și „L” în albastru, înclinate spre dreapta. Poziția „PNL” față de săgeată depinde de tipul simbolului, așa cum se arată mai jos.

Președinți

modificare

     A ocupat și funcția de prim-ministru.

     A ocupat și funcția de președinte al Senatului.

     A ocupat și funcția de președinte interimar al Senatului.

     A ocupat și funcția de președinte de consiliu județean (CJ) al Județului Suceava.

     Ocupă încă, în prezent, funcția de președinte.

     A ocupat și funcția de președinte interimar al României.

     A ocupat și funcția de vicepreședinte al României în cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

Nr. Nume
născut–decedat
Imagine Începutul mandatului[80] Sfârșitul mandatului[80] Durata mandatului
1 Ion C. Brătianu
(1821–1891)
  24 mai 1875 4 mai 1891 15 ani, 11 luni și 10 zile
2 Dumitru C. Brătianu
(1818–1892)
  21 mai 1891 8 iunie 1892 1 an și 18 zile
3 Dimitrie A. Sturdza
(1833–1914)
  20 noiembrie 1892 10 ianuarie 1909 16 ani, 1 lună și 20 zile
4 Ion I. C. Brătianu
(1864–1927)
  11 ianuarie 1909 24 noiembrie 1927 18 ani, 10 luni și 13 zile
5 Vintilă I. C. Brătianu
(1867–1930)
  24 noiembrie 1927 21 decembrie 1930 3 ani și 27 zile
6 Ion Gheorghe Duca
(1879–1933)
  28 decembrie 1930 29 decembrie 1933 3 ani și 1 zi
7 Constantin I. C. Brătianu[i]
(1866–1950)
  4 ianuarie 1934 noiembrie 1947 &&&&&&&&&&&&&&13.&&&&&013 ani, &&&&&&&&&&&&&304.&&&&&0304 zile
Între 1947 și 1990, cu excepția Partidul Comunist Român (PCR) sau a formațiunilor politice autoritare timpurii afiliate acestuia, toate partidele politice (inclusive cele istorice precum PNL sau PNȚ, cu grupurile scindate/dizidente din acestea de asemenea) au fost desființate și interzise.[81]
8 Radu Câmpeanu
(1922–2016)
  15 ianuarie 1990 28 februarie 1993 3 ani, 1 lună și 13 zile
9 Mircea Ionescu-Quintus
(1917–2017)
  28 februarie 1993 18 februarie 2001 7 ani, 11 luni și 21 zile
10 Valeriu Stoica
(n. 1953)
  18 februarie 2001 24 august 2002 1 an, 6 luni și 6 zile
11 Theodor Stolojan
(n. 1943)
  24 august 2002 2 octombrie 2004 2 ani, 1 lună și 8 zile
12 Călin Popescu-Tăriceanu
(n. 1952)
  2 octombrie 2004 20 martie 2009 4 ani, 5 luni și 18 zile
13 Crin Antonescu
(n. 1959)
  20 martie 2009 2 iunie 2014 5 ani, 2 luni și 13 zile
14 Klaus Iohannis
(n. 1959)
  2 iunie 2014 18 decembrie 2014 6 luni și 16 zile
15 Vasile Blaga
(n. 1956)
  18 decembrie 2014 28 septembrie 2016[82] 1 an, 9 luni și 10 zile[j]
16 Alina Gorghiu
(n. 1978)
  18 decembrie 2014 12 decembrie 2016 1 an, 11 luni și 24 zile
(–) Raluca Turcan
(interimar)
(n. 1976)
  13 decembrie 2016 17 iunie 2017 6 luni și 4 zile
17 Ludovic Orban
(n. 1963)
 
Ludovic Orban
17 iunie 2017 25 septembrie 2021 4 ani, 3 luni și 8 zile
18 Florin Cîțu
(n. 1972)
 
Florin Cîțu
25 septembrie 2021 2 aprilie 2022 6 luni și 8 zile
(–) Gheorghe Flutur
(interimar)
(n. 1960)
  2 aprilie 2022 10 aprilie 2022 8 zile
19 Nicolae Ciucă
(n. 1967)
  10 aprilie 2022 prezent 2 ani, 6 luni și 25 zile

Istoric electoral

modificare

Alegeri parlamentare

modificare

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) istoric

modificare
An Voturi Procente (%) Camera Deputaților Senat Poziție Rezultat Guvern
1919 N/A N/A
103 / 568
54 / 216
2 Opoziție Vaida-Voievod I (1919–1920)
1920 N/A N/A
16 / 366
1 / 166
3 Opoziție Averescu II (1920–1921)
1922 N/A N/A
222 / 372
111 / 148
1 Partid majoritar Ion I. C. Brătianu VI (1922–1926)
1926 192.399
7,5 / 100
16 / 387
0 / 115
3 Opoziție Averescu III (1926–1927)
1927 1.704.435
62,7 / 100
318 / 387
92 / 113
1 Partid majoritar Ion I. C. Brătianu VII (1927)
V. Brătianu (1927–1928)
1928 185.939
6,55 / 100
13 / 387
0 / 110
2 Opoziție Maniu I, Mironescu I, Maniu II, Mironescu II (1928–1931)
1931 1.389.901
48,9 / 100
289 / 387
108 / 113
1 Coaliție Iorga (1931–1932)
1932 407.023
14 / 100
28 / 387
1 / 113
2 Opoziție Voida-Voievod II, Vaida-Voievod III, Iuliu Maniu III, Vaida-Voievod IV (1932–1933)
1933 1.518.864
52 / 100
300 / 387
105 / 108
1 Partid majoritar Duca (1933–1934)
Tătărăscu I (1934)
Tătărăscu II (1934–1936)
Tătărăscu III (1936–1937)
Tătărăscu IV (1937)
1937 1.103.353
36,5 / 100
152 / 387
97 / 112
1 Opoziție Goga (1937–1938)
1946 259.068
3,8 / 100
3 / 414
4 Opoziție Groza II (1946–1947)

Rezultatele electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) contemporan

modificare
An Voturi Procente (%)[k] Senat Camera Deputaților Poziție Rezultat Guvern
1990 985.094
879.290
7,06 / 100

6,41 / 100
10 / 119
29 / 395
3 Opoziție Roman I (1989–1990)
Roman II (1990–1991)
Roman III (1991)
Coaliție Stolojan (1991–1992)
1992 290.866
284.678
2,66 / 100

2,63 / 100
0 / 143
0 / 341
9 Opoziție extraparlamentară Văcăroiu (1992–1996)
1996 3.772.084
3.692.321[l]
30,70 / 100

30,17 / 100
22 / 143
28 / 343
1 Coaliție Ciorbea (1996–1998)
Vasile (1998–1999)
Isărescu (1999–2000)
2000 814.381
747.263
7,48 / 100

6,89 / 100
13 / 140
30 / 345
4 Opoziție Năstase (noiembrie 2000)
Protocol de susținere parlamentară selectivă[22] Năstase (decembrie 2000–februarie 2001)[22]
Opoziție Năstase (2001–2004)
2004 3.209.073
3.150.301[m]
31,71 / 100

31,26 / 100
28 / 137
64 / 332
2 Coaliție Tăriceanu I (2004–2007)
Guvern minoritar Tăriceanu II (2007–2008)
2008 1.291.029
1.279.063
18,74 / 100

18,57 / 100
28 / 137
65 / 334
3 Opoziție Boc I (2008–2009)
Boc II (2009–2012)
Coaliție Ponta I (2012)
2012 4.457.526
4.344.288[n]
60,07 / 100

58,61 / 100
50 / 176
100 / 412
1 Coaliție Ponta II (2012–2014)
Opoziție Ponta III (2014)
Ponta IV (2014–2015)
Susținere parlamentară Cioloș (2015–2017)
2016 1.440.193
1.412.377
20,42 / 100

20,04 / 100
30 / 136
69 / 329
2 Opoziție Grindeanu (2017)
Tudose (2017–2018)
Dăncilă (2018–2019)
Guvern minoritar Orban I (2019–2020)
Orban II (2020)
2020 1.511.227
1.486.402
25,58 / 100

25,18 / 100
41 / 136
93 / 330
2 Coaliție
Guvern minoritar
Cîțu (2020–2021)
Coaliție Ciucă (2021–2023)
Ciolacu (2023–prezent)
2024 TBD TBD TBD TBD TBD TBD TBD

Alegeri prezidențiale

modificare
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2014 din România.
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) în turul al II-lea de la alegerile prezidențiale din 2019 din România.
An Candidat Alianță Primul tur Al doilea tur Rezultat
Voturi Procente (%) Voturi Procente (%)
1990 Radu Câmpeanu N/A 1.529.188
10,64 / 100
Nu s-a ținut A pierdut alegerile
1992[o] N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
1996 Emil Constantinescu CDR 3.569.941
28,22 / 100
7.057.906
54,41 / 100
Ales președinte
2000 Theodor Stolojan N/A 1.321.420
11,78 / 100
Nu s-a calificat A pierdut alegerile
2004 Traian Băsescu DA 3.545.236
33,92 / 100
5.126.894
51,23 / 100
Ales președinte
2009 Crin Antonescu N/A 1.945.831
20,02 / 100
Nu s-a calificat A pierdut alegerile
2014 Klaus Iohannis ACL[p] 2.881.406
30,37 / 100
6.288.769
54,43 / 100
Ales președinte
2019 Klaus Iohannis N/A[q] 3.485.292
37,82 / 100
6.509.135
66,09 / 100
Reales președinte
2024 Nicolae Ciucă TBD TBD TBD TBD TBD TBD

Alegeri europarlamentare

modificare
 
Hartă politică înfâțișând victoria Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile europarlamentare din 2019 din România.
An Voturi Procente (%) Alianță Mandate Poziție
2007 688.859
13,44 / 100
N/A
6 / 35
3
2009 702.974
14,52 / 100
N/A
5 / 33
3
2014 835.531
15,00 / 100
N/A
6 / 32
2
2019[r] 2.449.068
27,00 / 100
N/A
10 / 32
1
2024 4.341.356
48,55 / 100
CNR
8 / 33
2[s]

Alegeri locale

modificare

Rezultate pe țară

modificare
An Voturi Procente (%) Alianță Primari Consilieri
locali
Consilieri
județeni
Președinți
de consilii județene
Poziție
1992 N/A
1,76 / 100
N/A
14 / 2943
576 / 39781
30 / 1701
0 / 41
7
1996[t] 2.712.852
26,27 / 100
CDR
355 / 2900
6525 / 39718
307 / 1718
16 / 41
1
2000 799.761
9,06 / 100
N/A
251 / 2954
3978 / 39718
160 / 1718
1 / 41
4
2004 1.607.571
17,20 / 100
DA
443 / 3137
8529 / 40031
281 / 1436
6 / 41
2
2008 1.721.834
19,48 / 100
N/A
706 / 3179
8529 / 40094
297 / 1393
5 / 41
3
2012[u] 4.260.709
49,71 / 100
USL
2035 / 3180
13415 / 40022
723 / 1338
15 / 41
1
2016 2.529.986
30,64 / 100
N/A
1081 / 3180
13648 / 40022
504 / 1338
8 / 41
2
2020 2.334.039
32,32 / 100
N/A
1232 / 3180
14182 / 40022
474 / 1338
17 / 41
1
2024[83] 2.548.242
29,07 / 100
CNR[v]
1132 / 3180
12802 / 40022
436 / 1338
12 / 41
2

Primarul Municipiului București

modificare
 
Crin Halaicu, primul primar ales liber al municipiului București după 1989 (în funcție între 1992 și 1996) și singurul de la Partidul Național Liberal (PNL) până în prezent.
An Candidat Alianță Primul tur Al doilea tur Poziție
Voturi Procente (%) Voturi Procente (%)
1992 Crin Halaicu[84] N/A N/A
45,64 / 100
N/A
55,88 / 100
1
1996 Victor Ciorbea CDR N/A
39,61 / 100
N/A
56,74 / 100
1
2000 George Pădure N/A 45.861
7,24 / 100
N/A[x] N/A[y] 4
2004 Traian Băsescu DA 417.153
54,94 / 100
N/A[z] N/A[aa] 1
2008 Ludovic Orban N/A 64.636
11,85 / 100
N/A[ab] N/A[ac] 4
2012 Sorin Oprescu USL 430.512
53,79 / 100
N/A[ad] N/A[ae] 1
2016 Cătălin Predoiu N/A 64.186
11,18 / 100
N/A[af] N/A[ag] 3
2020 Nicușor Dan PNL–USR PLUS 282.631
42,81 / 100
N/A[ah] N/A[ai] 1
2024 Sebastian Burduja N/A 53.111
7,83 / 100
N/A[aj] N/A[ak] 4

Lectură suplimentară

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ Facțiunea PNL-Brătianu (PNL-B) condusă de Dinu Brătianu a fost desființată și interzisă în noiembrie 1947 în timp ce facțiunea/aripa scindată PNL-Tătărăscu/Bejan a fost desființată și interzisă ulterior în 1950, aceasta nemaifiind activă politic din 1948.
  2. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Brătianu (i.e., Dinu Brătianu) în a doua perioadă indicată dintre paranteze.
  3. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Tătărescu/Bejan (i.e. Gheorghe Tătărescu respectiv Petre Bejan) în perioada indicată.
  4. ^ Folosit de fosta facțiune PNL-Brătianu (i.e., Dinu Brătianu) între 1946 și 1947.
  5. ^ Reprezentat de două foste facțiuni, mai precis PNL-Tătărescu/Bejan respectiv PNL-Brătianu, prima condusă inițial de fostul prim-ministru Gheorghe Tătărescu (fost prim-ministru PNL precum și ulterior din partea Frontului Renașterii Naționale, FRN pe scurt, în timpul dictatorii carliste, i.e., a lui Carol al II-lea al României), ulterior de Petre Bejan, facțiune desființată și interzisă în 1950 de comuniști, iar a doua condusă de Constantin I. C. Brătianu, cunoscut ca Dinu Brătianu, facțiune desființată și interzisă de comuniști mai timpuriu în 1947.
  6. ^ e.g., Mircea Ionescu-Quintus, Dinu Zamfirescu, Sorin Bottez, I. V. Săndulescu, Nicolae (Nae) Enescu sau Dan Amedeo Lăzărescu
  7. ^ Partidul a fost ulterior desființat și interzis de comuniști un an mai târziu, mai precis în noiembrie 1947.
  8. ^ Unele negocieri s-au derulat până în 2024, conform unor articole din presa românească.
  9. ^ Cunoscut ca Dinu Brătianu de asemenea.
  10. ^ Co-președinte alături de Alina Gorghiu până la data demisiei.
  11. ^ Primul procent este pentru Senat iar al doilea pentru Camera Deputaților.
  12. ^ A fost parte a alianței electorale Convenția Democrată Română (CDR).
  13. ^ A fost parte a alianței electorale Dreptate și Adevăr (DA).
  14. ^ A fost parte a alianței electorale Uniunea Social-Liberală (USL).
  15. ^ Partidul Național Liberal (PNL) nu a avut niciun candidat la alegerile prezidențiale din România din 1992, dat fiind faptul că Radu Câmpeanu (fostul prim lider re-fondator al partidului după Revoluția Română din 1989) a retras partidul din Convenția Democrată Română (CDR) cu puțin timp înainte de alegerile din acel an și l-a desemnat președinte pe Regele Mihai I, propunere pe care Majestatea Sa a refuzat-o. Celelalte două grupuri PNL scindate din partidul principal, i.e., Partidul Național Liberal-Convenția Democrată (PNL-CD) respectiv Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), l-au susținut pe Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democrate Române (CDR) în cadrul acestor alegeri, aflat la prima sa candidatură prezidențială atunci.
  16. ^ A primit susținerea adițională a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR) în ambele tururi. A primit susținerea adițională a candidatei independente Monica Macovei precum și a Partidului Mișcarea Populară (PMP) în turul al doilea de asemenea, ca voturi împotriva candidatului Partidului Social Democrat (PSD) de atunci, mai precis Victor Ponta (fost Prim-ministru).
  17. ^ A primit susținerea adițională a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR) în ambele tururi. A primit susținerea adițională a Uniunii Salvați România (USR) precum și a Partidului Mișcarea Populară (PMP) în turul al doilea de asemenea, ca voturi împotriva candidatei Partidului Social Democrat (PSD) de atunci, mai precis Viorica Dăncilă (fost Prim-ministră).
  18. ^ Ulterior au fost alocate 33 de mandate României în urma Brexitului în timpul acestei legislaturi a Parlamentului European (PE).
  19. ^ A obținut poziția 1 doar ca alianță.
  20. ^ Aici sunt trecute rezultatele obținute de întreaga alianță, respectiv Convenția Democrată Română (CDR).
  21. ^ Aici sunt trecute rezultatele obținute de întreaga alianță, respectiv Uniunea Social-Liberală (USL), mai puțin pentru secțiunea cu președinți de consilii județene. Ulterior, Partidul Național Liberal (PNL) a avut președinția a 17 din 41 de consilii județene după ce a absorbit Partidul Democrat Liberal (PDL) în 2014, partid care a obținut două mandate de președinte de consiliu județean anterior în cadrul acestor alegeri din anul 2012.
  22. ^ O alianță electorală care s-a constituit în aceste alegeri parțial pe țară, mai precis în anumite județe precum și în sectoarele Bucureștiului.
  23. ^ Alianță electorală din care a făcut în acel an parte Partidul Național Liberal (PNL) împreună cu Partidul Național Liberal-Convenția Democrată (PNL-CD) de asemenea.
  24. ^ Nu s-a calificat.
  25. ^ Nu s-a calificat.
  26. ^ Nu s-a mai ținut.
  27. ^ Nu s-a mai ținut.
  28. ^ Nu s-a calificat.
  29. ^ Nu s-a calificat.
  30. ^ Nu s-a mai ținut.
  31. ^ Nu s-a mai ținut.
  32. ^ Nu s-a mai ținut.
  33. ^ Nu s-a mai ținut.
  34. ^ Nu s-a mai ținut.
  35. ^ Nu s-a mai ținut.
  36. ^ Nu s-a mai ținut
  37. ^ Nu s-a mai ținut
  1. ^ „Contact”. Website-ul oficial al Partidului Național Liberal (PNL). 
  2. ^ „Rareș Bogdan, despre Coaliție: Va rezista 100%, pentru că Putin va câștiga alegerile din Rusia. Suntem nevoiți să conviețuim”. Digi24.ro. . Accesat în . 
  3. ^ Deutsche Welle (www.dw.com), Spotmedia.ro: Unde e adevăratul PNL și cum se vor împărți alegătorii? | DW | 16.12.2021, Website-ul Deutsche Welle (www.dw.com) 
  4. ^ Grigore, Gabriel (), Cristian Diaconescu: ”PNL dorește să formeze un pol conservator de dreapta. Va exista colaborare cu PMP, nu fuziune”, Jurnalul de Argeș 
  5. ^ Alina Toma (), Electoratul AUR e mai puțin conservator comparativ cu cel al PSD, Ziare.com, accesat în  
  6. ^ C, A., HANDELSBLATT: Cu un președinte conservator, românii speră într-un viitor mai bun | Agenția de presă Rador 
  7. ^ PRINCIPII ȘI VALORI - Partidul Național Liberal, Partidul Național Liberal 
  8. ^ Jussi Kurunmäki (), On the Difficulty of Being a National Liberal in Nineteenth-Century Finland, Contributions to the History of Concepts 
  9. ^ AFILIERE INTERNAȚIONALĂ - Partidul Național Liberal, Partidul Național Liberal 
  10. ^ Ziare.com (), Cum vede PNL familia traditionala: Casatoria e intre un barbat si o femeie, dar familia nu se intemeiaza exclusiv pe casatorie, Ziare.com, accesat în  
  11. ^ Sabina Fati (), Liberalii, Biserica și familia. Și cum a rămas România în plutonul naționaliștilor, Liberalii, Biserica și familia. Și cum a rămas România în plutonul naționaliștilor 
  12. ^ en Donnacha Ó Beacháin, Vera Sheridan, Sabina Stan, ed. (). „Romania”. Life in Post-Communist Eastern Europe after EU Membership: Happy Ever After?. Abingdon: Routledge. p. 188. ISBN 978-0-203-11660-9. 
  13. ^ a b „Scurt istoric”. PNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ PNL-CD, PNL-AT și PL '93 au fost grupurile despărțite ale PNL care mai făceau parte din CDR după retragerea de către Câmpeanu a principalului PNL din convenție în anul 1992, cu puțin timp înaintea alegerilor legislative/parlamentare din acel an. Alte partide liberale minore/mai mici precum PAC și UFD (care au fuzionat ulterior cu PNL) au făcut parte din CDR și la sfârșitul anilor 1990, susținând guvernările convenției din perioada 1996 și 2000.
  15. ^ „Partidul Național Liberal a aderat la Uniunea Democrată Internațională, cea mai mare alianță de centru-dreapta din lume”. G4Media. . 
  16. ^ Iulia Marin (). „PNL și PMP, primite în Partidul Popular European: E un argument puternic la alegerile prezidențiale din acest an”. Adevărul. 
  17. ^ „Grupuri parlamentare”. Senatul României. Accesat în . 
  18. ^ „Grupuri parlamentare”. Camera Deputaților din România. Accesat în . 
  19. ^ a b „European Parliament (advanced search)”. europarl.europa.eu. Accesat în . 
  20. ^ Gavril, Ionela (). „ROMÂNIA POST-REVOLUȚIE, 1990: PNL - 30 de ani de la reînființare”. Agerpres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „DOCUMENTAR: 140 de ani de la înființarea Partidul Național Liberal”. Agerpres. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ a b c Teodora Georgescu (). „PNL – 6 sciziuni in 16 ani!”. Curentul.info. Accesat în . 
  23. ^ Partidul Brătienilor e urmașul direct al FSN: Doar Iliescu și PeSeDe le curge prin vene…, Criticii.ro - Cele mai bune opinii despre cele mai importante știri din România,  
  24. ^ 26 iulie 2014: fuziunea PNL cu PD-L (contopirea FSN cu PNL), Independentul,  
  25. ^ Vechii Brătieni se răsucesc în morminte: Liberalii de astăzi sunt urmașii FSN-ului (în Romanian), jurnalul.ro 
  26. ^ Burlă, Virgil (), Vasile Blaga rămâne cu certificatul de revoluționar după greșeala unei instituții din subordinea Guvernului, PRESShub 
  27. ^ a b c Ștefan Dumitrache. „Paradoxuri politice românești”. Argeș Expres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ a b c d e Stan Mircea Flavius (). „Istoria Partidului Național Liberal în perioada antebelică”. Historia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ a b Apostol Stan, Iosa Mircea (). Liberalismul politic în România de la origini până în 1918. București: Editura Enciclopedică. p. 165. 
  30. ^ „14 mai - Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”. Agerpres. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ „1990 – „Reinventarea" liberalismului românesc”. TNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ Dan Pavel, Iulia Huia (). „Nu putem reuși decât împreună”. O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989 – 2000. Iași: Editura Polirom. p. 22. ISBN 973-681-260-X. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ „Ion I. Brătianu se visa Bernard Tapie al României” (în Romanian). jurnalul.ro. Accesat în . 
  34. ^ „Miniștrii Justiției (de la 1859 până la zi)”. Ministerul Justiției. 
  35. ^ „PARLAMENTUL ROMÂNIEI 1990 – 2012. Cele șase legislaturi postdecembriste”. Digi24. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ „Primari aleși (partide/localități)” (PDF). Biroul Electoral Central (BEC). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  37. ^ „Rezultate finale”. Biroul Electoral Central (BEC). 
  38. ^ „Nicolae Ciucă este noul președinte PNL”. www.digi24.ro. . Accesat în . 
  39. ^ „Consiliul Național al PNL se va reuni pe 27 mai. Liberalii își vor alege secretarul general”. . Accesat în . 
  40. ^ „Romania: Nations in Transit 2022 Country Report”. 
  41. ^ „Romania, last among EU countries in The Economist's annual Democracy Index” (în engleză). Romania Insider. . Accesat în . 
  42. ^ „România, cea mai slabă democrație din Uniunea Europeană. „Societatea noastră este prinsă într-un cerc vicios". . 
  43. ^ Haute, Emilie van; Close, Caroline (), Liberal Parties in Europe (în engleză), Routledge, ISBN 978-1-351-24549-4, accesat în  
  44. ^ „Parties and Elections in Europe”. www.parties-and-elections.eu. Accesat în . 
  45. ^ „Partidul Național Liberal, Despre Noi: Principii și valori liberale”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  46. ^ „PNL - Afiliere internațională”. 
  47. ^ Fati, Sabina (). „Liberalii, Biserica și familia. Și cum a rămas România în plutonul naționaliștilor” – via moldova.europalibera.org. 
  48. ^ Filip, Răzvan (). „De ce Partidul Național Liberal nu are nicio treabă cu liberalismul de stânga sau de dreapta” (în engleză). VICE. Accesat în . 
  49. ^ „Cum vede PNL familia traditionala: Casatoria e intre un barbat si o femeie, dar familia nu se intemeiaza exclusiv pe casatorie”. 
  50. ^ „Războiul cultural Est-Vest: De care parte se află Iohannis și PNL? | DW | 06.07.2021”. Deutsche Welle. 
  51. ^ „What's behind the sudden rise of a far-right party in Romania?”. . 
  52. ^ „Sorin Avram: Mai punem și noi mâna pe-o carte, domnule Cîțu?”. 
  53. ^ „Cine îl adoptă pe antreprenorul-erou? Bătălia politică pe guvernarea neoliberală între PNL și USR-PLUS”. . 
  54. ^ George Călin (). „Rareș Bogdan: Nu suntem de acord cu înfierea copiilor de către cupluri ale minorităților sexuale, pentru că lucrul ăsta e o chestie care schimbă lumea/ Dacă cineva crede că va putea nouă să ne răpească bucuria de a spune "mamă", "tată", se înșală”. G4Media. Accesat în . 
  55. ^ Alex Miclovan (). „Rareș Bogdan dezvăluie cum poate recupera PNL voturile pe care i le-a luat AUR: "Să nu uităm de valorile conservatoare! Nu ne putem bate în neoprogresism cu USRPLUS și nici în populism cu PSD". Podul. Accesat în . 
  56. ^ „Robert Sighiartău: Dacă ar fi să aleg între a intra la guvernare cu USR sau cu PMP, aș alege PMP”. G4Media. . 
  57. ^ V.M. (). „Ludovic Orban: PNL trebuie să sprijine valorile tradiționale ale românilor - familia, biserica, satul / Avem niște parteneri de guvernare care parcă nu s-au născut aici”. HotNews.ro. Accesat în . 
  58. ^ Redacția Radio Europa Liberă Moldova (). „În lupta pentru șefia PNL din România, liderul partidului, Ludovic Orban vrea să întărească aripa conservatoare”. Radio Europa Liberă Moldova. Accesat în . 
  59. ^ Luana Pavaluca (). „Ovidiu Raețchi (PNL): Ludovic Orban a ajuns să meargă pe drumul toxic al lui Viktor Orban”. Digi24.ro. Accesat în . 
  60. ^ Andrei, Cristian (). „Concurs de populism între PNL și PSD: Vouchere de 50 sau 100 de euro, plafonare RCA, reducere TVA și CAS”. Europa Liberă România. 
  61. ^ Adam, Robert (). Doua veacuri de populism romanesc. Humanitas SA. ISBN 9789735063078. 
  62. ^ „Ionel Dancă, despre măsurile propuse de PSD și PNL: Parcă ne uităm la desene animate cu Tom și Jerry”. . 
  63. ^ „Citu: Government with PSD and UDMR, a compromise. PNL will oppose any populist measure”. . 
  64. ^ „Moțiunea lui Florin Cîțu pentru șefia PNL: Liberalism, creștin-democrație și conservatorism | Newsweek Romania”. newsweek.ro. . 
  65. ^ Bogdan, Sidonia (). „Partidele din România ne cred pe toți conservatori”. PRESShub. 
  66. ^ „Romania's new conservative-socialist government sworn in”. . 
  67. ^ Andreea Pora (). „Ciucă ales la al XVI-lea congres. Efectul asupra viitorului PNL”. Europa Liberă. Accesat în . 
  68. ^ "Pe locurile eligibile nu se gasesc persoane precum Presada sau Vlad Alexandrescu, pe cand personaje ca Daniel Gheorghe sau Ben-Oni Ardelean - da". 
  69. ^ Pora, Andreea (), „Ciucă ales la al XVI-lea congres. Efectul asupra viitorului PNL”, Europa Liberă România, accesat în  
  70. ^ „Ciucă, despre decizia CEDO referitoare la parteneriatul civil: PNL va susține în continuare familia tradițională, credința în Dumnezeu și patriotismul - HotNews.ro”. . Accesat în . 
  71. ^ „Partidul Național Liberal, Angajamentul nostru: Programul de Guvernare al Partidului Național Liberal”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  72. ^ Pora, Andreea (), „Ciucă ales la al XVI-lea congres. Efectul asupra viitorului PNL”, Europa Liberă România, accesat în  
  73. ^ Sandu, Cătălin (). „Nicolae Ciucă cere PNL să susțină „patriotismul economic" și să întărească clasa de mijloc în România” (în Romanian). Capital. Accesat în . 
  74. ^ „Patriotismul economic, elementul comun din discursurile lui Ciucă și Ciolacu”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  75. ^ „Ciucă lansează un nou curent de gândire în PNL: „Patriotismul economic" - VIDEO - TOMIS NEWS”. . Accesat în . 
  76. ^ „CĂTĂLIN DRULĂ: "Coaliția PSD-PNL ne bagă creșteri de taxe și impozit progresiv". 
  77. ^ „Tribunalul București dispune fuziunea PNL cu PDL. Noua formațiune, denumită PNL”. . 
  78. ^ „PNL se mărește. Un partid va fi absorbit de formațiunea condusă de Orban”. . 
  79. ^ „PNL și ALDE au încheiat protocolul de fuziune / Cițu: „PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei". Mediafax.ro. Accesat în . 
  80. ^ a b „Președinții PNL”. PNL. Arhivat din original la . Accesat în . 
  81. ^ Ion Bucur (). Anul 1990. Partide, ideologii și mobilizare politică. București: Editura IRRD. ISBN 978-973-85888-5-1. 
  82. ^ Carmen Vintilă, Ionel Dancu (). „CUTREMUR ÎN PNL. Vasile Blaga A DEMISIONAT din fruntea PARTIDULUI”. Evenimentul Zilei. 
  83. ^ „PROCES - VERBAL privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea PRIMARILOR din 9 iunie 2024 + 23 iunie 2024” (PDF). Website-ul Biroului Electoral Central (BEC). Accesat în . 
  84. ^ „DOCUMENTAR: 25 de ani de la primele alegeri locale libere - 9 februarie 1992”. Agerpres.ro. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare