Berengar al II-lea de Italia

Berengar al II-lea de Italia
Date personale
Născut	900 d.Hr.
Decedat	6 iulie 966 d.Hr. (66 de ani) Bamberg, Bavaria, Germania
Părinți	Adalbert I de Ivrea Gisla del Friuli[*][[Gisla del Friuli (countess of Ivrea)|​]]
Frați și surori	Anscar of Spoleto[*][[Anscar of Spoleto (915 - est. 941)|​]]
Căsătorit cu	Willa de Toscana
Copii	Adalbert de Italia Guy de Ivrea Conrad de Ivrea Rozala de Italia Gerberga d'Ivrea[*][[Gerberga d'Ivrea |​]] Urraca d'Ivrea[*][[Urraca d'Ivrea (Peerage person ID=3912)|​]]
Ocupație	politician
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Lista regilor Italiei medievale (950 d.Hr.–961 d.Hr.)
Familie nobiliară	Casa de Ivrea
Lista regilor Italiei medievale

Berengar de Ivrea (n. cca. 900 – 4 august 966) a fost markgraf de Ivrea și uzurpator al Regatului Italiei de la 950 până la depunerea sa din 961, fiind ultimul rege înainte de încorporarea Italiei în Imperiul romano-german.

Berengar al II-lea de Italia

Viața

Berengar făcea parte din dinastia burgundă a Anscarizilor. El era fiul markgrafului Adalbert I de Ivrea cu soția sa, Gisela de Friuli, fiică a regelui Berengar I de Italia din neamul Unruochingiilor. Astfel, Berengar al II-lea era descendent direct din împăratul Carolingian Ludovic cel Pios, pe linie maternă. El a succedat tatălui său ca markgraf de Ivrea în jurul anului 923 și s-a căsătorit cu Willa de Toscana, fiică a markgrafului Boso de Toscana din dinastia Bosonizilor și nepoată a regelui Ugo de Italia. Cronicarul Liutprand de Cremona, crescut la curtea lui Berengar de la Pavia, oferă câteva detalii referitoare la caracterul acestuia.

În jurul lui 940, Berengar a condus o răscoală a nobililor din Italia împotriva domniei unchiului său Ugo de Italia. Pentru a evita un atac din partea susținătorilor acestuia, Berengar, avertizat de fiul regelui, Lothar al II-lea, a trebuit să caute refugiu la curtea regelui Otto I "cel Mare" al Imperiul romano-german. Otto a evitat inițial să se poziționeze de partea uneia sau alteia dintre tabere, însă până la urmă în 945 Berengar a reușit să revină în Italia în fruntea unor trupe plătite, fiind bine primit de către nobilimea locală. Ugo a fost înfrânt și s-a retras la Arles, fiind succedat nominal de către fiul său, Lothar al II-lea. Din momentul reușitei lui Berengar, întreaga putere reală și stăpânire în Regatul Italiei a fost concentrată în mâinile sale, cu Lothar doar ca rege titular. Scurta domnie a lui Lothar s-a încheiat odată cu moartea sa timpurie, în 950, după o presupusă otrăvire.

În continuare, Berengar și-a asumat titlul regal, avându-l drept rege asociat pe fiul său, Adalbert de Ivrea. El a încercat să își legitimeze domnia prin forțarea văduvei lui Lothar, Adelaida, respectiv fiica, nora și văduva ultimilor trei regi ai Italiei, de a se căsători cu Adalbert. Totuși, tânăra femeie a refuzat cu îndărătnicie, drept pentru care Berengar a închis-o în castelul de pe Lacul Garda, unde se presupune că ar fi fost mutilată de către soția lui, Berengars, Willa de Toscana. Cu ajutorul contelui Adalbert Azzo de Canossa, Adelaida a reușit să scape și să treacă sub protecția regelui Otto I al Germaniei. Acesta, la rândul său văduv din 946, a profitat de ocazie pentru a pune mâna pe Coroana de fier a regilor longobarzi: solicitările Adelaidei au condus până la urmă la invazia lui Otto asupra Italiei din 951. Berengar s-a văzut nevoit să se adăpostească în San Marino, în vreme ce Otto primea omagiul nobililor italieni, se căsătorea cu Adelaida și își asuma titlul de rege al longobarzilor. După aceea, Otto I "cel Mare" a revenit în Germania, numindu-l pe ginerele său, Conrad "cel Roșu" de Lorena ca regent la Pavia.

Prin intermediul lui Conrad, Berengar apare la adunarea imperială din 952 de la Augsburg, unde prestează omagiu lui Otto "cel Mare". Ca urmare, el și cu fiul său Adalbert se mențin ca regi ai Italiei ca vasali ai lui Otto, cu toate că sunt nevoiți să cedeze regelui german teritoriul fostei Mărci de Friuli, iar Otto o conferă mai departe fratelui său mai mic, ducele Henric I de Bavaria ca marcă imperială de Verona.

Berengar a continuat să rămână un subordonat indisciplinat: atunci când Otto a avut de a face cu revolta propriului său fiu, ducele Liudolf de Suabia din 953, Berengar a atacat Marca veroneză și de asemenea a asediat castelul din Canossa al contelui Adalbert Azzo. După 960, el chiar a invadat Statul papal în timpul papei Ioan al XII-lea, la al cărui apel Otto I, care țintea la încoronarea sa ca împărat, a pornit din nou un marș asupra Italiei. Trupele lui Berengar l-au părăsit pe acesta, așa încât până la Crăciunul anului 961 Otto deja cucerise Pavia fără rezistență și l-a declarat pe Berengar ca fiind depus. Regele german a pornit mai departe către Roma, unde a fost încoronat ca împărat la 2 februarie 962. Apoi a revenit pentru a-l asediat pe Berengar la San Leo.

Între timp, papa Ioan intrase în negocieri cu fiul lui Berengar, Adalbert, fapt care a condus în 963 la o nouă intrare a lui Otto în Roma, unde l-a depus pe papă și a favorizat alegerea în locul său a lui Leon al VIII-lea. Anul următor, Berengar s-a predat în cele din urmă forțelor lui Otto, fiind capturat și închis la Bamberg, în Germania, unde va muri în 966. Soția sa, Willa a petrecut tot restul vieții sale într-o mănăstire germană.

Legături externe

• Medieval Lands Project on Berengar II, the Margrave of Ivrea