Marca de Verona și Aquileia a fost marcă (district de frontieră) situată în regiunea de nord-est a Regatului medieval al Italiei, axată pe orașele Verona și Aquileia. Exceptând teritoriul Veneției, marca de Verona includea teritoriile actualelor regiuni italiene Veneto și Friuli-Veneția Giulia, precum și Istria și Trentino până la valea râului Adige. Marca de Verona a fost o provincie importantă din punct de vedere strategic, care asigura trecerea dinspre sud, prin pasurile și trecătorile Alpilor către Raetia.

Italia în jurul anului 1000; Verona, marcată în albastru, se afla sub suzeranitatea ducilor de Carintia.

Istoria modificare

Marca Veronensis et Aquileiensis a fost întemeiată de către regele Berengar I al Italiei în jurul anului 890, ca partea restructurării generale operate asuptra posesiunilor sale, atunci când a înlocuit fosta Marcă de Friuli a carolingienilor, deținută de locotenentul lui Berengar, Walfred. Ea era separată de Regatul Italiei după ce regele Germaniei Otto I "cel Mare" a purtat o campanie victorioasă împotriva regelui Berengar al II-lea al Italiei în 951. La adunarea imperială de la Augsburg din anul următor, lui Berengar al II-lea i se permitea să se mențină ca rege al Italiei, însă era nevoit să renunțe la marca veroneză, care a fost atașată Ducatului de Bavaria aflat sub conducerea fratelui lui Otto, ducele Henric I. Tot cu acea ocazie, Marca de Istria a fost atașată Veronei ca un comitat. Între 952 și 975, atât Marca de Carintia cât și Verona se aflau sub controlul ducilor de Bavaria, formându-se astfel o masivî feudă de teritorii italiene, germane și slave sub controlul rudelor lui Otto I din dinastia saxonă a Ottonienilor.[1]

În 976, împăratul Otto al II-lea l-a depus pe vărul său, ducele Henric al II-lea de Bavaria și i-a instituit pe ducii de Carintia ca stăpâni asupra teritoriilor sud-estice, moment din care Verona a devenit o marcă carintiană sub familia Luitpoldingilor, reprezentată de noul duce al Bavariei Henric al III-lea "cel Tânăr". În funcție de evoluția evenimentelor, marca de Verona s-a aflat sub un control riguros al ducilor de Carintia sau dimpotrivă, manifesta largi tendințe autonome. Astfel, în anul 975, a fost emisă o chartă comunală în orașul Verona, ocazie cu care împăratul Otto al II-lea a conferit Veronei puterile unui marchizat. Din acel moment, orașul Verona, ca și alte orașe ale mărcii au evoluat către comune independente, iar titlul de Markgraf de Verona a devenit o onoare lipsită de conținut pentru casele ducilor de Bavaria sau Carintia. Ca urmare, împărații romano-germani au început să numească vicari pentru a fi reprezentați în teritoriul Veronei, în locul markgrafilor.

Începând din 1004, unele teritorii din nord-vestul Italiei au fost atribuite episcopiei imperiale de Trento de către împăratul Henric al II-lea "cel Sfânt", al cărui succesor, Conrad al II-lea a acordat autoritatea comitală în Trento episcopilor, începând din anul 1027. În 1061, împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou l-a înfeudat pe contele șvab Berthold din casa de Zähringen cu Carintia și cu Verona. Deși nu a reușit să se impună nici ca duce de Carintia și nici ca markgraf de Verona, Berthold a lăsat prin testament titlul markgrafial pentru descendenții săi din casa de Baden. În acel timp, la 1070, Istria a redevenit markgrafat și a fost detașată de Verona, iar în perioada Luptei pentru Învestitură (la 1077) teritoriile din Friuli din est, alături de orașul patriarhal Aquileia au fost de asemenea separate, pentru a se constitui într-un stat ecleziastic, Patriarhatul de Aquileia, vasal direct al regelui Henric al IV-lea.

Până la urmă, în 1151 regele Conrad al III-lea al Germaniei l-a dezmoștenit pe ducele Henric al VI-lea de Carintia de marca veroneză, unde l-a înfeudat pe markgraful Herman al III-lea de Baden. Între timp însă, în 1164, cele mai importante orașe au constituit "Liga veorneză", o uniune având ca scop protejarea independenței orășenești împotriva agresivei politici italiene a împăratului Frederic I "Barbarossa". Liga era condusă de către Veneția, ceilalți membri fiind Verona, Padova, Vicenza și Treviso. În 1167, "Liga veroneză" s-a raliat Ligii lombarde; acest act a constituit de facto sfârșitul mărcii de Verona, fapt confirmat în urma victoriei ligii din bătălia de la Legnano din 1176. Împărații romano-germani au continuat să numească vicari și în secolul al XV-lea, deși funcția devenise deja pur nominală, în condițiile în care cea mai mare parte a teritoriului mărcii era în stăpânirea Veneției.

Markgrafi modificare

Duci de Bavaria modificare

Duci de Carintia modificare

Casa de Baden (conducători titulari) modificare

Casa de Baden (conducători efectivi) modificare

Note modificare

  1. ^ Encyclopaedia Britannica, Tirol, oferă datele de 951, respectiv 962.

Bibliografie modificare