Rege al Italiei

Regele Italiei (în limba latină: rex Italiae; în limba italiană: re d'Italia) este un titlu de mulți conducători din Peninsula Italică după căderea Imperiului Roman de Apus. Cu toate acestea, începând din secolul al VI-lea nu a existat niciun "rege al Italiei" care să fi condus în întreaga peninsulă până la Victor Emanuel al II-lea, atunci când Roma a fost în cele din urmă cucerită de către italieni în 1870, deși unii dintre suverani au emis asemenea pretenții de autoritate. Mai mult decât atât, în paralel cu pretențiile unui regat al Italiei, s-au ivit situații în care pe cuprinsul Peninsulei Italice să fi existat nu numai alte state, dar chiar și regate, precum Regatul Siciliei sau Regatul Neapolelui.

Ultimul rege din perioada medievală a fost Carol Quintul (inclusiv). Începând cu succesorul său, Ferdinand I, Împărat Roman, titlul regal s-a menținut, dar ritualul de încoronare a fost abandonat.

Dux (Italiae) modificare

Odoacru (476-493), rege al herulilor

Regatul ostrogot din Italia (493–553) modificare

Regatul longobard (568–814) modificare

Articol principal: Lista regilor longobarzi.

Alboin (568–572)
Cleph (572–574)

Interregnum

Authari (584–590)
Agilulf (591–cca. 616)
Adaloald (cca. 616–cca. 626)
Arioald (cca. 626–636)
Rothari (636–652)
Rodoald (652–653)
Aripert (653–661)
Perctarit și Godepert (661–662)
Grimoald I (662–671) (de asemenea duce longobard de Benevento)
Perctarit (671–688), restaurat
Alagis (Alahis) (688–689), rebel (de asemenea duce de Trento)
Cunincpert (688–700)
Liutpert (700–701)
Raginpert (701)
Aripert al II-lea (701–712)
Ansprand (712)
Liutprand (712–744)
Hildeprand (744)
Ratchis (744–749)
Aistulf (749–756)
Desiderius (756–774)

Regatul franc din Italia (781–963) modificare

Carol "cel Mare" (774–814) (de asemenea rege al francilor, rege al Italiei, rege al Bavariei, împărat roman)
Pepin (781–810)
Bernard (810–818)
Ludovic I "cel Pios" (818–822) (de asemenea rege al francilor, împărat roman, rege al Bavariei, rege al Italiei)
Lothar I (822–855) (de asemenea rege al Bavariei, rege de Lotharingia, împărat roman)
Ludovic al II-lea cel Tânăr (844–875) (de asemenea rege al Franciei Orientale, împărat roman)
Carol al II-lea "cel Pleșuv" (875–877) (de asemenea rege al Franciei Occidentale, împărat roman)
Carloman (877–879) (de asemenea rege al Bavariei)
Carol al III-lea "cel Gras" (879–887) (de asemenea rege de Alemania, rege al Franciei Occidentale, rege al Franciei Orientale, rege de Lotharingia, rege al Bavariei, împărat roman)

După 887, Italia a intrat într-o perioadă de instabilitate, în care mulți conducători locali au revendicat simultan Regatul Italiei:

Berengar I (888–896) (de asemenea markgraf de Friuli, împărat roman)

vasal al regelui Arnulf de Carintia al Germaniei, cu dominația restrânsă la Marca friulană, depus de același Arnulf în 896.

Guy (889–894) (de asemenea duce de Spoleto și Camerino, împărat roman)

oponent al lui Berengar I, a condus cea mai mare parte din Italia, sfârșind prin a fi depus de Arnulf de Carintia.

- Lambert (891–896) (de asemenea duce de Spoleto și Camerino, împărat roman)

vicerege pentru tatăl său, Guy.

Arnulf (894–899)^[1] (de asemenea rege al Franciei răsăritene, împărat roman)
- Ratold (896), vicerege

În 896, Arnulf și Ratold au pierdut controlul asupra Italiei, care a fost divizată între Berengar I și Lambert:

Berengar I (896–924) (restaurat)

a preluat și posesiunea lui Lambert, după moartea acestuia în 898.

Lambert (896–898) (restaurat)

Ludovic al III-lea "cel Orb" (900-905) (de asemenea rege de Burgundia Inferioară (Provence), împărat roman)

oponent al lui Berengar I, 900-902 și 905.

Rudolf I (922–933) (de asemenea rege de Burgundia Inferioară (Provence), rege al Burgundiei Superioare)

l-a înfrânt pe Berengar, dar a părăsit Italia în 926.

Ugo de Arles (926–947) (de asemenea conte de Arles și de Vienne)

ales de susținătorii lui Berengar în 925, a rezidat în Provence după 945.

Lothar al II-lea (945–950)

Berengar al II-lea (950–961) (de asemenea markgraf de Ivrea)

în comun cu fiul său:

Adalbert (950–963) (de asemenea markgraf de Ivrea)

În 951, împăratul Otto I de Germania a invadat Italia și a fost încoronat ca "rege al longobarzilor". În 952, Berengar și Adalbert i-au devenit vasali, însă au rămas regi până la depunerea lor de către Otto.

Regi ai Italiei în cadrul Imperiului romano-german (962–1648) modificare

Dinastia Ottoniană (saxonă) modificare

Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Otto I "cel Mare" (de asemenea duce de Saxonia, rege al Germaniei, împărat romano-german)	23 noiembrie 912-7 mai 973	2 februarie 962	7 mai 973
Otto al II-lea (de asemenea rege al Germaniei, împărat romano-german)	955-7 decembrie 983	cca. octombrie 980^[2]	7 decembrie 983
Otto al III-lea (de asemenea rege al Germaniei, împărat romano-german)	980-23 ianuarie 1002	cca. februarie 996^[3]	23 ianuarie 1002
Arduin I (de asemenea markgraf de Ivrea)	955-1015	1002	1014
Henric al II-lea^[4] (de asemenea rege al Germaniei, împărat romano-german)	6 mai 973-13 iulie 1024	14 februarie 1004	13 iulie 1024

Dinastia Saliană (franconă) modificare

Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Conrad al II-lea^[5] (de asemenea conte de Speyer și Worms, duce de Bavaria, rege al Germaniei, împărat romano-german)	990-4 iunie 1039	26 martie 1027	4 iunie 1039
Henric al III-lea (de asemenea duce de Bavaria, rege al Germaniei, împărat romano-german)	29 octombrie 1017-5 octombrie 1056	25 decembrie 1046	5 octombrie 1056
Henric al IV-lea (de asemenea duce de Bavaria, rege al Germaniei, împărat romano-german)	11 noiembrie 1050-7 august 1106	31 martie 1084	Decembrie 1105
Henric al V-lea^[6] (de asemenea rege al Germaniei, împărat romano-german)	8 noiembrie 1086-23 mai 1125	13 aprilie 1111	23 mai 1125

Dinastia Staufen (sau Hohenstaufen) modificare

Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Conrad al III-lea^[7]^[8] (de asemenea rege al Germaniei)	1093-15 februarie 1152	Iunie 1128	1135
Frederic I "Barbarossa" (de asemenea duce de Suabia, rege al Germaniei, împărat romano-german)	1122-10 iunie 1190	1154	10 iunie 1190
Henric al VI-lea (de asemenea rege al Germaniei, rege al Siciliei, împărat romano-german)	Noiembrie 1165-28 septembrie 1197	14 aprilie 1191	28 septembrie 1197

Dinastia Welfilor modificare

Imagine	Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
	Otto al IV-lea (de asemenea rege al Germaniei, împărat romano-german)	1175 sau 1176-19 mai 1218	1208	1212

Casa de Luxemburg modificare

Imagine	Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
	Henric al VII-lea (de asemenea conte de Luxemburg, rege al Germaniei, împărat romano-german)	1275^[9]-24 august 1313	6 ianuarie 1311^[10]	24 august 1313

Casa de Wittelsbach modificare

Imagine	Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
	Ludovic al IV-lea (de asemenea duce al Bavariei Superioare și Inferioare, conte palatin al Rinului, markgraf de Brandenburg, conte de Hainaut, de Olanda și Zeelanda, rege al Germaniei, împărat romano-german)	1 aprilie 1282-11 octombrie 1347	1327	11 octombrie 1347

Casa de Luxemburg modificare

Nume, alte titluri	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Carol al IV-lea (de asemenea conte de Luxemburg, rege al Boemiei, rege al Germaniei, împărat romano-german)	14 mai 1316-29 noiembrie 1378	5 aprilie 1355	29 noiembrie 1378
Venceslau (de asemenea markgraf de Brandenburg, duce de Luxemburg, rege al Boemiei, rege al Germaniei)	26 februarie 1361-16 august 1419	1378	-
Sigismund (de asemenea rege al Ungariei, rege al Boemiei, markgraf de Brandenburg, rege al Germaniei, împărat romano-german)	14 februarie 1368-9 decembrie 1437	1410	9 decembrie 1437

Casa de Habsburg modificare

Nume	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Albert al II-lea "Magnanimul" (de asemenea arhiduce de Austria, rege al Ungariei, rege al Boemiei, duce de Luxemburg, rege al Germaniei)	10 august 1397 - 27 august 1439	1437	27 October 1439
Frederic al III-lea (de asemenea duce de Austria Interioară, rege al Germaniei, împărat romano-german)	21 septembrie 1415-19 august 1493	19 martie 1452	19 august 1493
Maximilian I (de asemenea duce de Austria, duce de Burgundia, rege al Germaniei, împărat romano-german)	22 martie 1459-12 ianuarie 1519	Împărat ales	12 ianuarie 1519
Carol al V-lea (de asemenea duce de Austria, duce de Burgundia, duce de Brabant, duce de Luxemburg, markgraf de Namur, conte de Flandra, conte de Hainaut, conte de Olanda și Zeelanda, rege al Spaniei, rege al Germaniei, rege al Neapolelui, rege al Siciliei, împărat romano-german)	24 februarie 1500-21 septembrie 1558	februarie 1530	16 ianuarie 1556

Ferdinand I de Habsburg, fratele lui Carol Quintul, succesor al acestuia, a continuat să utilizeze formula de "rege al Italiei", însă nu a fost niciodată ca atare, ca și urmașii săi.

Regatul Italiei (napoleonian; 1805–1814) modificare

Imagine	Stema	Nume	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
		Napoleon I	15 august 1769 - 5 mai 1821	17 martie 1805	11 aprilie 1814

Regatul Italiei (1861–1946) modificare

Nume	Perioada de viață	Încoronat la:	Încheierea domniei la:
Victor Emmanuel II	14 martie 1820 - 9 ianuarie 1878	17 martie 1861	9 ianuarie 1878
Umberto I	14 martie 1844 - 29 iulie 1900	9 ianuarie 1878	29 iulie 1900
Victor Emmanuel III	11 noiembrie 1869 - 28 decembrie 1947	29 iulie 1900	9 mai 1946
Umberto II	15 septembrie 1904 - 18 martie 1983	9 mai 1946	12 iunie 1946

Note modificare

^ Bryce, James The Holy Roman Empire (1913), pg. xxxv
^ Potrivit lui Sismondi, History of the Italian Republics in the Middle Ages, p. 29, cu toate că Otto a fost încoronat ca rege al romanilor în 961 și ca împărat în 967, el ar fi obținut Coroana de fier a regilor longobarzi la Pavia la sfârșitul lui 980, în timpul venirii sale în Italia și anterior serbării Crăciunului la Ravenna.
^ Deși Otto a fost încoronat ca împărat roman la Roma la 21 mai 996, el a fost încoronat ca rege al Italiei la Milano înainte de moartea papei Ioan al XV-lea de la început de martie 996, Comyn, History of the Western Empire, Vol. 1, p. 123.
^ Enumerat "al II-lea"" ca succesor al lui Henric I al Germaniei, care a fost rege german (919–936), dar nu și împărat.
^ Enumerat "al II-lea" ca succesor al lui Conrad I, care a fost rege german (911–918), dar nu și împărat.
^ Barraclough, Geoffrey (1984). The Origins of Modern Germany. W. W. Norton & Company. ISBN 0393301532.
^ Bryce, History of the Holy Roman Empire p. xxxix
^ Comyn, History of the Western Empire, from its Restoration by Charlemagne to the Accession of Charles V, Vol. I, p. 191.
^ Christopher Kleinhenz, Medieval Italy: an encyclopedia, Vol. 1, Routledge, 2004, p. 494.
^ Michael Jones, The New Cambridge Medieval History, Vol. VI: cca. 1300-cca. 1415, Cambridge University Press, 2000, p. 533

[1] Bryce, James The Holy Roman Empire (1913), pg. xxxv

[2] Potrivit lui Sismondi, History of the Italian Republics in the Middle Ages, p. 29, cu toate că Otto a fost încoronat ca rege al romanilor în 961 și ca împărat în 967, el ar fi obținut Coroana de fier a regilor longobarzi la Pavia la sfârșitul lui 980, în timpul venirii sale în Italia și anterior serbării Crăciunului la Ravenna.

[3] Deși Otto a fost încoronat ca împărat roman la Roma la 21 mai 996, el a fost încoronat ca rege al Italiei la Milano înainte de moartea papei Ioan al XV-lea de la început de martie 996, Comyn, History of the Western Empire, Vol. 1, p. 123.

[4] Enumerat "al II-lea"" ca succesor al lui Henric I al Germaniei, care a fost rege german (919–936), dar nu și împărat.

[5] Enumerat "al II-lea" ca succesor al lui Conrad I, care a fost rege german (911–918), dar nu și împărat.

[6] Barraclough, Geoffrey (1984). The Origins of Modern Germany. W. W. Norton & Company. ISBN 0393301532.

[7] Bryce, History of the Holy Roman Empire p. xxxix

[8] Comyn, History of the Western Empire, from its Restoration by Charlemagne to the Accession of Charles V, Vol. I, p. 191.

[9] Christopher Kleinhenz, Medieval Italy: an encyclopedia, Vol. 1, Routledge, 2004, p. 494.

[10] Michael Jones, The New Cambridge Medieval History, Vol. VI: cca. 1300-cca. 1415, Cambridge University Press, 2000, p. 533

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]