Dinastia Ottoniană

Dinastia Ottoniană a fost o dinastie medievală de regi germani din Sfântul Imperiu Roman (919-1024), numită astfel după primul împărat pe care l-a avut partea de est a Imperiului franc. Este cunoscută și cu denumirea dinastia saxonă din cauza originii din Saxonia a familiei, cunoscută și cu denumirea Liudolfingi, după numele primului membru cunoscut din această familie, Liudolf. Dinastia ottoniană a fost în același timp prima dinastie imperială din Sfântul Imperiu Roman, ca succesoare a dinastiei dinastiei carolingiene a francilor și care este recunoscută în general ca fondatoare a imperiului medieval romano-german, oficial cunoscut ca Sfântul Imperiu Roman.

Arborele genealogic al familiei Ottonienilor, potrivit unui manuscris din secolul al XII-lea.

Arborele genealogic al Ottonilor

La conducerea Germaniei și a Sfântului Imperiu Roman

Deși nu a fost niciodată uns împărat, Henric I "Păsărarul" (Heinrich), duce de Saxonia, este considerat fondatorul dinastiei imperiale germane, întrucât alegerea sa ca rege al Germaniei a făcut posibil ca fiul său, Otto I să ajungă împărat. Începând cu Otto I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă și ca împărați (în germană Kaiser) romano-germani. Sub Ottoni, regatul francilor estici a devenit în cele din urmă Germania, cu rezultatul unificării ducatelor Lorena, Saxonia, Franconia, Suabia, Turingia și Bavaria, odată cu încoronarea imperială a lui Otto I din anul 962. Aceasta nu a fost totuși o restaurare în Evul Mediu a Imperiului Roman antic pentru că:

1. Imperiul romano-german nu avea capitala la Roma, acest oraș italic era doar loc de încoronare al împăraților, fiind centrul bisericii creștine catolice.
2. Imperiul romano-german nu a avut o guvernare (administrație) centralizată asemenea Imperiului Roman.
3. Regii germani care urmau să fie încoronați și la Roma, au asigurat temporar și protecție a Scaunului Papal, dar dea lungul Evului Mediu rivalitatea dintre puterea catolică papală și aceștia a făcut adesea că papii refuzau încoronarea lor.
4. Ducatele germane de la nord de Alpi, din care se alegea regele german, respectiv (prin încoronare) viitorul împărat romano-german, erau numeroase și au reușit până la 1871, când a luat naștere Imperiul German, să-și păstreze autonomii de guvernare semnificative.

După stingerea dinastiei ottoniene, odată cu moartea împăratului Henric al II-lea (1024), coroana a fost preluată de dinastia salienă. Liutgarda, fiică a împăratului Otto I s-a măritat cu ducele salian Conrad "cel Roșu" de Lorena. Nepotul său a fost împăratul Conrad al II-lea (Konrad II).

Regi și împărați ottonieni:

• Henric "Păsărarul", d. 936
• Otto "cel Mare", d. 973
• Otto al II-lea, d. 983
• Otto al III-lea, d. 1002
• Henric al II-lea, d. 1024

Alți membri ai casei Liudolfingilor (Ottonilor):

• Liudolf, conte de Saxonia, d. 864/866
• Altfrid de Hildesheim, episcop de Hildesheim, d. 874
• Otto "cel Ilustru", duce de Saxonia, d. 912
• Gerberga de Saxonia, d. 954
• Henric I de Bavaria (Heinrich), duce de Bavaria, d. 955
• Liudolf de Suabia, duce de Suabia, d. 957
• Hedwiga de Saxonia (Hedwig), d. 965
• Bruno, arhiepiscop de Köln și duce de Lotharingia, d. 965
• Wilhelm, arhiepiscop de Mainz, d. 968
• Matilda (Mathilde), abatesă de Quedlinburg, d. 999
• Adelaida (Adelheid), abatesă de Quedlinburg, d. 1044
• Otto (Otto von Schwaben, Otto von Bayern), duce de Suabia și de Bavaria, d. 982
• Henric "cel Certăreț", duce de Bavaria, d. 995
• Bruno, episcop de Augsburg, d. 1029

Bibliografie

• Karl Leyser, Ottonian Government. în: The English Historical Review, 96 (octombrie 1981), p. 721-753.