Biblioteca Științifică a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Biblioteca Științifică a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Țara Republica Moldova
Înființare1945
AdresăBălți , str. Pușkin, nr.38
Colecție
Mărimepeste 1 mln
Alte informații
DirectorLina Mihaluța (din 2020)
Contact
http://libruniv.usarb.md/

Biblioteca Științifică Universitară din Bălți (prin acronimare BȘ USARB) este centrul infobibliotecar al Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, destinat tuturor membrilor comunității universitare: studenți, cadre didactice, masteranzi, doctoranzi, cercetători, etc. BȘ USARB promovează servicii academice și produse bibliotecare.

A fost fundată în 1945 odată cu inființarea Institutului Învățătoresc din Bălți (în prezent Universitatea de Stat Alecu Russo). Primul sediu al bibliotecii a fost în demisolul actualului corp al Rectoratului, având o colecție de 101 exemplare într-un spațiu de 36,6 m2 și o sală de numai 6 locuri.

În 1978 i s-a atribuit categoria de Bibliotecă Științifică. În 1979 au fost inițiate lucrările de construcție ale unei clădiri destinate bibliotecii sub egida arhitecților A.L.Zolotuhin, P.Teajko, T.Dima și a directoarei Faina Tlehuci în calitate de tehnolog. În 1986 se inaugurează noua clădire cu 4 nivele și o suprafață de circa 6 000 m2. Clădirea a fost proiectată în anii 70, construită în perioada 1970 - 1986. Conducerea Institutului Pedagogic Alecu Russo, prorectorul Nicolae Filip, și a Bibliotecii Științifice, directorul Faina Tlehuci, s-au străduit ca instituția să aibă o Bibliotecă unică în felul ei [1]. De la 1986 încoace, Bălțiul a devenit unicul oraș din republică care are o asemenea bibliotecă. Atunci, Într-un termen restrâns, s-a reușit să mute, ajutați de profesori și studenți, colecțiile de carte. În aproape cinci luni de zile, au fost mutate și așezate, conform prevederilor, sute și mii de cărți, mii de volume de periodice care, la acel moment, se păstrau în câteva blocuri de studii [1].

Revista ONU din Moldova a menționat „[BȘU este] ... una dintre cele mai mari biblioteci universitare din Europa de Est.”[2]

Directori

modificare

Subdiviziuni/Centre

modificare
 
Confluențe bibliologice
  • Cercetare și Informare Bibliografică
  • Centrul Informatizare și Activități în Rețea
  • Cultura Informației
  • Manifestări Culturale
  • Marketing /Activitate Editorială
  • Cercetare. Asistență de Specialitate
  • Dezvoltarea Colecțiilor.Catalogare. Indexare
  • Organizarea și conservarea colecțiilor
  • Săli de lectură/împrumut
  • Servicii electronice - Catalog on-line – circa377 877 informații (73 % din toate titlurile deținute)
  • Arhiva electronică instituțională -  ORA (Open Research Arhive) Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Biblioteca Digitală;
  • SumarScanat (cca 1000 de sumare ale revistelor și cărților în limbile engleză, germană și rusă)
  • Lucrări muzicale de pe discuri de vinil în format MP3
  • Acces la bazele de date naționale /internaționale

Cercetarea științifică a bibliotecarilor este reflectată în revista Confluențe bibliologice (2005- 2013, 34 numere); respectiv în 500 de monografii, dicționare, ghiduri, lucrări bibliografice.

Colecții

modificare
 
Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, Iași, 1761

BȘ USARB deține un fond de peste 1 milion de documente în 57 de limbi. Scriitorul Gheorghe Erizanu menționează în Noua Revistă Filologică[3]:

  • BȘ USARBeste unica bibliotecă din R. Moldova care are câte un exemplar din toate cărțile Cartier de la 1995 încoace;
  • BȘ USARB are câte un exemplar din toate cărțile editate de editorii din Republica Moldova.

Colecții ale structurilor internaționale / naționale

modificare
  • Centrul de Documentare al ONU
  • Punctul de Informare Documentare NATO;
  • Centrul de Informare al Uniunii Europene (EUI)
  • Centrul de Informare al României (CIR)
  • Punctul de Informare al Biroului Consiliului Europei;
  • Biblioteca Depozitară Regională a Băncii Mondiale;
  • Colecția „Asociația Pro Basarabia și Bucovina, filiala „C.Negri” din Galați;
  • Fondul WILHELMI, Colecția Institutului Cultural Român, Fondul AGEPI, Lituania.
 
Colecție Carte Rară, Kazania, editată în 1790 și are 1730 pagini.
 
Colecția Carte Rară "Ioan Nicorici", conține 538 de cărți, editate în perioada 1800-1950

Colecții speciale

modificare

Carte Rară

  • Documente de muzică tipărită
  • Documente audiovizuale
  • Documente electronice
  • Depozitul Obligatoriu Universitaria

Valori de patrimoniu

  • Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, Iași, 1761
  • Казания (predici, cuvinte de învățătură la duminici și sărbători), 1790 - 1730 pagini

Colecția „Ioan Nicorici” conține 538 de cărți, inclusiv 9 reviste din domeniul teologiei în limbile latină, greacă, slavona veche, română și rusă din anii 1800 - 1950, editate la Chișinău, București, Cernăuți, Kiev, Odesa, Moscova, Sankt-Petersburg, Regensburg, München, Stuttgart, Leipzig, Viena, Paris, Roma etc.

Referințe

modificare
  1. ^ a b Surlaru, Liuba. O plonjare în amintiri[nefuncțională]. Confluențe Bibliografice (Bălți), nr. 3, 2001, p. 7 - 8. Acesat 13 iulie 2011.
  2. ^ „Un Centru de Documentare al ONU a fost deschis la Bălți” (PDF). Revista ONU din Moldova. 4 (9): 19. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ Gheorghe Erizanu (). „Topitul plumbului” (PDF). Noua Revistă Filologică. Anul I, nr.1-2. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 

Legături externe

modificare