Biserica Saint-Merri (Paris)

Biserica Saint-Merri
Poziționare
Coordonate48°51′32″N 2°21′02″E ({{PAGENAME}}) / 48.8589°N 2.3506°E
LocalitateArondismentul 4 din Paris Modificați la Wikidata
Sector of ParisParis Centre[*][[Paris Centre (administrative division of Paris)|​]]
ȚaraFranța[1]  Modificați la Wikidata
AdresaArondismentul 4 din Paris,Paris Centre[*][[Paris Centre (administrative division of Paris)|​]], Paris, Seine, Île-de-France, Franța metropolitană, Franța;rue de la Verrerie[*][[rue de la Verrerie (street in Paris, France)|​]] nr. 76
Edificare
Stil artisticGotic  Modificați la Wikidata
Prezență onlinesite web oficial

Biserica Saint-Merri (în franceză: Église Saint-Merri) este o biserică catolică situată în apropierea Centrului Cultural „Georges-Pompidou”, la numărul 76, rue de la Verrerie[3], în cel de-al 4-lea arondisment al Parisului, pe malul drept al Senei. Patronul acestei biserici, Saint Merri[4], cunoscut mai întâi sub numele de Saint Médéric, a murit în anul 700. Moaștele acestui sfânt se află în cripta bisericii. Sfântul Merri este invocat pentru ajutor în eliberarea celor în stare de captivitate.

Nava[2] Bisericii Saint-Merri, privind spre răsărit

Istoria Bisericii Saint-Merri modificare

O capelă medievală exista de la începutul secolului al XI-lea. Biserica a fost din nou reclădită în secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar dezvoltarea demografică a cartierului halelor și al Beau Bourgului[5], a necesitat construirea unei noi biserici. Era bogata parohie a cămătarilor lombarzi, care au dat numele străzii vecine[6]. Jean Beaupère, unul dintre judecătorii Ioanei d'Arc, a fost preot aici, în acea epocă. Biserica l-a primit pe sfântul Edmund de Abingdon, viitor arhiepiscop de Canterbury[7], paroh al acestei biserici.

Edificiul actual al bisericii a fost realizat între 1520 și 1612, în stilul gotic flamboaiant al secolului al XV-lea[6]. Interiorul flamboaiant al bisericii a fost remaniat în timpul regelui Ludovic al XV-lea. Din secolul al XVI-lea se mai păstrează unele vitralii[8] deosebit de valoroase, o frumoasă boltă. Sunt de remarcat lucrările în lemn și tablourile.[6] Din vechea biserică se mai păstrează un clopot, datând din 1331, probabil cel mai vechi din Paris.[6] Orga bisericii l-a avut pe Camille Saint-Saëns titular.[6]

Secolul al XVIII-lea este pentru biserică o eră a remanierii: galeria care despărțea corul de naos a fost distrusă în 1709, frații Slodtz s-au însărcinat în 1759 să remanieze corul. Mobilierul a fost reînnoit, iar vitraliile au fost înlocuite, parțial, cu sticlă incoloră.

În 1789 a izbucnit Revoluția Franceză. Închisă în 1793, biserica a devenit fabrică de salpetru. Din 1797 până în 1801 teofilantropii au transformat biserica în templu al comerțului. În sfârșit, în 1803, biserica a fost redată cultului catolic.

În această biserică, la 23 mai 1808, a fost botezat Gérard Labrunie, cel ce va deveni poetul Gérard de Nerval.

Arhitectura bisericii modificare

Biserica posedă un stil în întregime flamboaiant, fără nicio urmă de arhitectură a Renașterii. Planul său îl evocă pe cel al Catederalei Notre Dame din Paris. A fost, de altfel, administrată de șapte canonici ai catedralei și a fost supranumită „Notre Dame la petite”.[9] Biserica este destul de omogenă, deși al doilea colateral nu este prezent decât pe flancul drept al naosului.

Note modificare

  1. ^ base Mérimée 
  2. ^ Naosul
  3. ^ După alte surse, Biserica Saint-Merri se află pe strada Saint-Martin, la numărul 78.
  4. ^ În românește: Sfântul Merri
  5. ^ Azi, cartierul Beaubourg.
  6. ^ a b c d e Michelin, Paris, Guide de Tourisme, p. 123.
  7. ^ În franceză: Cantorbéry
  8. ^ Vitraliile naosului, datând din secolul al XVI-lea, povestesc viața Sfântului Nicolae și pe cea a Sfintei Agnesa.
  9. ^ În românește: „Notre Dame cea mică

Bibliografie modificare

  • Dictionnaire des monuments de Paris, éd. Hervas, 1997, p.718
  • Jean-Marie Pérouse de Montclos (sous la direction de), Le Guide du Patrimoine-Paris, Hachette
  • Michelin, Paris, Guide de Tourisme, Pneu Michelin, 1989

Legături externe modificare