Deschide meniul principal
Pagina „Sfântul Nicolae” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Sfântul Nicolae (dezambiguizare).
Nicolae de Mira
Ferapontov.jpg
Date personale
Născutca 280
Patara, Licia
Decedatca 345
Mira
ÎnmormântatBazilica Sfântul Nicolae din Bari Modificați la Wikidata
Cetățenie Roma Antică Modificați la Wikidata
Etniegrec Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*]
episcop catolic[*] Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înÎntreaga creștinătate
Rămășițe pământeștiBiserica San Nicola, Bari
Sărbătoare6 decembrie
PatronajeSerbia, Scoția, Rusia
Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Nicolae din Mira[a](în mod tradițional 15 martie 270 - 6 decembrie 343),[1][2][b] cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic grecesc Mira din Asia Mică. (greaca veche Μύρα, orașul modern Demre, Turcia) în timpul Imperiului Roman.[5][6] Datorită numeroaselor minuni atribuite mijlocirii sale, el este cunoscut și sub numele de Nicolae Minunantul. Sfântul Nicolae este patronul marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor, și studenților din diverse orașe și țări din Europa. Reputația sa a evoluat în rândul credincioșilor, așa cum era obișnuit pentru sfinții creștini timpurii, iar legendarul său obicei de a da daruri secrete a dat naștere modelului tradițional al lui Moș Crăciun („Sfântul Nicu”) prin Sinterklaas.

Se știe foarte puțin despre istoricul Sfânt Nicolae. Cele mai vechi relatări ale vieții sale au fost scrise la secole după moartea sa și conțin multe elaborații legendare. Se spune că s-a născut în portul grecesc din Patara, Licia în Asia Mică din părinți creștini înstăriți.[7] Într-unul dintre primele incidente atestate și cele mai faimoase din viața sa, se spune că a salvat trei fete de la a fi forțate să se prostitueze, aruncând un sac de monede de aur pe fereastra casei lor în fiecare seară timp de trei nopți, pentru ca tatăl lor să poată plăti o zestre pentru fiecare dintre ele. Alte povești timpurii povestesc despre el calmând o furtună pe mare, salvând trei soldați nevinovați de executarea greșită și tăind un copac stăpânit de un demon. În tinerețe, se spune că a făcut un pelerinaj în Egipt și în zona Palestinei. La scurt timp după întoarcerea sa, a devenit episcop de Myra. Ulterior a fost aruncat în închisoare în timpul persecuției lui Dioclețian, dar a fost eliberat după ascensiunea lui Constantin. O listă timpurie îl face participant la Primul Consiliu de la Nicea în 325, dar nu este menționat niciodată în nicio scriere de către persoane care erau de fapt la consiliu. Legendele târzii, nefondate, susțin că el a fost caterisit temporar și a fost întemnițat în timpul Consiliului pentru că a pălmuit pe ereticul Arius. O altă legendă celebră târzie povestește cum a înviat trei copii, care au fost uciși și murați în saramură de un măcelar care plănuia să-i vândă ca carne de porc în timpul unei foamete.

La mai puțin de 200 de ani de la moartea lui Nicolae, Biserica Sf. Nicolae a fost construită în Mira sub ordinele lui Teodosie al II-lea peste locul bisericii, unde a servit ca episcop, iar rămășițele lui Nicolae au fost mutate într-un sarcofag din acea biserică. În 1087, în timp ce locuitorii greci creștini din regiune erau subjugați de nou-sosiții turci musulmani Selgiuc, și la scurt timp după ce biserica lor a fost declarată în schismă de către Biserica Catolică, un grup de comercianți din orașul italian Bari a îndepărtat majoritatea oaselor din scheletul lui Nicolae din sarcofagul său din biserică, fără autorizație și le-au adus în orașul natal, unde sunt acum consacrate în Basilica di San Nicola. Fragmentele osoase rămase din sarcofag au fost îndepărtate ulterior de marinari venețieni și duse la Veneția în timpul Primei cruciade. Se spune că moaștele sale din Bari emană o substanță apoasă miraculoasă cunoscută sub numele de "mană" sau "mir", pe care unii membri ai credincioșilor o consideră că posedă puteri supranaturale.

BiografieModificare

Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Sfântul Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; nu era vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

 
O icoană modernă de metal a Sf. Nicolae a artistului bulgar Georgi 'Chapa' Chapkanov, reprezentându-l pe protectorul pescarilor ținând un pește. Gilbert House, Stanley, Insulele Falkland.

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae ajung la catedrala din Canterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Lăcașe de cultModificare

LegendaModificare

 
Sfântul Nicolae, pictură de Tintoretto (1518-1594), Kunsthistorisches Museum, Viena

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea măritișului pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcop lăsând săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.

SărbătoriModificare

  • în calendarul bizantin: 6 decembrie (sărbătorit de facto pe 19 decembrie de majoritatea bisericilor ortodoxe, din cauza decalajului dintre calendarul civil și cel bisericesc)
  • în calendarul latin: 6 decembrie
  • în calendarul luteran: 6 decembrie
  • în calendarul anglican: 6 decembrie

MoașteleModificare

Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată de acesta Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, undeva în jurul anului 1600.[8]

Imaginea lui Moș Nicolae în universul copiilorModificare

În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele în fața ușii așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri. În unele zone, copii îi lasă moșului apă sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României copiii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, pe lângă dulciuri și fructe, o nuielușă.[9]

Sfântul Nicolae este pomenit în Sinaxar în 9 mai. Tot în această zi, pomenirea mutării moaștelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.

ReferințeModificare

  1. ^ „Who is St. Nicholas?”. St. Nicholas Center. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |url-status= ignorat (ajutor)
  2. ^ „St. Nicholas”. Orthodox America. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |url-status= ignorat (ajutor)
  3. ^ a b Seal 2005, p. 2.
  4. ^ Seal 2005, pp. 2–3.
  5. ^ Lloyd, John; Mitchinson, John (decembrie 2008). The book of general ignorance (Noticeably stouter edition). Faber and Faber. p. 318. ISBN 978-0-571-24692-2. 
  6. ^ Cunningham, Lawrence (). A brief history of saints. Wiley-Blackwell. p. 33. ISBN 978-1-4051-1402-8. The fourth-century Saint Nikolaos of Myra, Greek Anatolia (in present-day Turkey) spread to Europe through the port city of Bari in southern Italy... Devotion to the saint in the Low countries became blended with Nordic folktales, transforming this early Greek Orthodox Bishop into that Christmas icon, Santa Claus. 
  7. ^ Collins, Ace (). Stories Behind Men of Faith. Zondervan. p. 121. ISBN 9780310564560. Nicholas was born in the Greek city of Patara around 270 AD. The son of a businessman named Theophanes and his wife, Nonna, the child's earliest years were spent in Myra… As a port on the Mediterranean Sea, in the middle of the sea lanes that linked Egypt, Greece and Rome, Myra was a destination for traders, fishermen, and merchant sailors. Spawned by the spirit of both the city’s Greek heritage and the ruling Roman government, cultural endeavours such as art, drama, and music were mainstays of everyday life. 
  8. ^ O enigmă istorică descifrată de EVZ: Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae este la București!, 19 iulie 2014, Mihnea-Petru Pârvu, Evenimentul zilei, accesat la 20 iulie 2014
  9. ^ Legenda lui Mos Nicolae

BibliografieModificare

  • Les RR PP Bénédictins de Paris (ed), Vie des saints et des bienheureux. Tome VII. Juillet, Paris 1949, pp 300–302. (Fără copyright).
  • Lothar Heiser: Nikolaus von Myra. Heiliger der ungeteilten Christenheit. Paulinus-Verlag, Trier 1978. ISBN 3-7902-1448-5
  • Roman Mensing: Nikolaus von Myra. Patmos Verlag, Düsseldorf 2001, Neuausgabe 2007. ISBN 3-491-70343-3
  • deKlaus Guth:  Nikolaus von Myra în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL). Bd. 6, Herzberg 1993, ISBN 3-88309-044-1, Sp. 915–920.
  • Manfred Becker-Huberti: Der heilige Nikolaus. Leben, Legenden und Bräuche. Greven-Verlag, Köln 2005. ISBN 3-7743-0371-1
  • Martin Hallinger: Der Nikolaus und seine Buttnmandl. Verlag Plenk, Berchtesgaden 2004. ISBN 3-927957-59-3
  • Patrik Hof: Wie der Nikolaus die Herzen der Menschen eroberte. PM History 12/2006, S. 6–13. ISSN 0176-4152
  • Karl Meisen: Nikolauskult und Nikolausbrauch im Abendlande. Verlag L.Schwann, Düsseldorf 1931
  • Werner Mezger: Sankt Nikolaus. Zwischen Kult und Klamauk. Schwabenverlag, Ostfildern 1993. ISBN 3-7966-0723-3
  • Helga Mondschein: Der heilige Nikolaus. Geschichten & Legenden. St. Benno, Leipzig 2004. ISBN 3-7462-1729-6
  • Chlaus. In: Schweizerisches Idiotikon. Vol. 3, Coloana 687–698.

Legături externeModificare


Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește