Biserica Sfântul Nicolae din Orlat

Biserica „Sfântul Nicolae” din Orlat, județul Sibiu, este una din cele mai vechi biserici române unite (greco-catolice) din Mărginimea Sibiului. Edificiul a fost construit în anul 1796. Lăcașul de cult figurează pe lista monumentelor istorice, sub cod LMI SB-II-m-B-12496. Aici a slujit ca preot unit între anii 1910-1916 scriitorul și academicianul Ion Agârbiceanu.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Orlat, județul Sibiu, foto: august 2011.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Orlat, județul Sibiu, foto: august 2011.
Pictura exterioară
Monumente funerare ale soldaților căzuți pe frontul din Galiția
Poarta de acces în curtea bisericii

Istoric și trăsături

modificare

A fost ridicată în anul 1796 în stil baroc, pe o suprafață de 301 mp, cu un turn ascuțit. Biserica este construită din piatră și cărămidă și acoperită în întregime cu țiglă. A fost zugrăvită în frescă de Simion Zugravul[1], în anul 1798. Pictura murală a bisericii, semnalată de Ioan Lupaș în 1924, este astăzi dispărută.

Simon, inițial “ot Craiova”, din 1780 “ot Belgrad”, a fost unul din cei mai importanți artiști români ai celei de-a doua jumătăți a veacului al XVIII-lea, valoarea operei sale fiind dată atât de calitatea exemplară a execuției, de mediul artistic pe care l-a frecventat, dar și de numărul impresionant de lucrări care au supraviețuit bătăliei cu timpul.[2]

Bibliografie

modificare
  • Romul Simu, Monografia comunei Orlat, Sibiu, 1895, pag. 21-23.
  1. ^ zugravul craiovean Simon Oprovici, stabilit la Alba Iulia în ultimele două decenii ale veacului al XVIII-lea
  2. ^ Ana Dumitran, Zugravul Simon Bălgrădeanul la Sebeș

Legături externe

modificare

Imagini din exterior

modificare