Biserica fortificată din Șura Mare

Biserica evanghelică fortificată din Șura Mare, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIII-lea. Biserica figurează pe lista monumentelor istorice 2010, cod LMI SB-II-a-A-12565 cu următoarele obiective:

Biserica evanghelică, cod LMI SB-II-m-A-12565.01, prima jumătate a secolului al XIII-lea - secolul al XV-lea, 1497, 1643, secolul al XIX-lea;
Casa parohială evanghelică, cod LMI SB-II-m-A-12565.02, secolul al XIII-lea - XIX-lea.

Poziționare
Biserica fortificată din Șura Mare
Biserica fortificată din Șura Mare Machetă pentru biserica fortificată din Șura Mare Planul bisericii din Şura Mare^[1]
Biserica fortificată din Șura Mare
Coordonate	45°51′9″N 24°10′11″E ({{PAGENAME}}) / 45.85250°N 24.16972°E
Localitate	Șura Mare, Sibiu
Comună	Șura Mare
Țara	România
Adresa	Sat Șura Mare nr. 452
Edificare
Bazilică romanică modificată	fortificată
Tip	defensivă
Data începerii construcției	secolul al XIII-lea
Materiale	Construcție de piatră și cărămidă
Clasificare
LMI	SB-II-a-A-12565
Modifică date / text

Istoric modificare

În 1494 Șura Mare a primit din partea celor Șapte Scaune și a Scaunului Sibiului ajutoare pentru reconstrucția bisericii.^[2]

Biserica modificare

Vechea biserică catolică, distrusă de către armatele turcești în 1493, făcea parte din grupul unui vechi tip de bazilici construite în secolul al XIII-lea, stil foarte răspândit în zona Sibiului. Avest fapt este confirmat de prezența absidiolelor estice ale navelor laterale, oarecum asemănătoare cu cele din Cisnădioara, Cisnădie și mai ales a celei de la Gușterița. Bazilica romanică avea hramul Fecioarei Maria. Construcția este deosebit de lungă, ea având în capătul vestic al navei centrale o clopotniță cu trei etaje. Clopotnița este deschisă la parter similar unui portic boltit în cruce. Corul este acoperit cu o boltă în cruce și prezintă o absidă semicirculară. Nava centrală avea odinioară tavanul plat. Strana de lemn pictat cu elemente florale, din cor, este datată în anul 1715.^[3] Amvonul din anul 1716, altarul neogotic din 1903 și cristelnița din marmură din 1758.^[4]

Deasupra corului există o fereastră care are, în partea superioară a ei, o inscripție care atestă terminarea primei reconstrucții în anul 1497. Clopotnița a fost separată de interiorul bisericii și traveele vestice ale navelor laterale au fost eliminate. Accesul la catul al treilea se făcea prin intermediul unui turnuleț alipit laturii sudice. S-a construit, de asemenea, o boltă în cruce la nivelul al doilea, pentru o protectie eficientă contra incendiilor. Tot acum, s-au adăugat două etaje turnului, la ultimul cat fiind amplasate clopotele, deasupra lor fiind amplasat drumul de strajă ce era sprijinit pe console din lemn. Tavanul plat al navei centrale a fost înlocuit cu o boltă semicilindrică prevăzută cu penetrații, bolta fiind construită la o înălțime inferioară poziției tavanului demolat. Acest lucru a determinat înălțarea pereților navei cu circa doi metri și deschiderea unor metereze. Corul a fost flancat exterior de contraforți și s-a demolat absida semicirculară. În final, bolta corului prevăzută cu penetrații se deschide către nava centrală, ea fiind mult mai înaltă. În 1563 s-a terminat construcția bastionului de deasupra corului, acesta având consolele similare cu biserica fortificată din Boz, ale cărei lucrări de refacere s-au terminat cu 40 de ani mai devreme. Accesul în bastion se facea prin clopotnița vestică și prin podul bisericii. Deasupra intrării prin portalul sudic, s-a construit pentru o mai bună apărare, un turn de flancare asemănător cu cele ale bisericii fortificate din Cisnădie și bisericii fortificate din Șeica Mică.^[2]

În a treia etapă de construcție, în anul 1854, o dată cu terminarea invaziilor turcești, clopotnița a fost refăcută prin demolarea drumului de strajă și adăugarea unui nou nivel. Acoperișul a fost și el reconstruit. Turnul a fost dotat cu un orologiu cu patru cadrane, pe toate cele patru laturi, ceas care funcționează și în ziua de astăzi. De asemenea toate picturile gotice au fost înlăturate, urme ale acestora au mai rămas pe partea nordică a altarului.^[3]

Orga bisericii a fost construită în anul 1807 de Melchior Achxs. Instrumentul este neîngrijit, dezacordat, atacat de carii de lemn. Motorul nu funcționează, dar, surprinzător, foalele sunt în bună stare și etanșe.^[5]

Casa parohială din Mercheașa prezintă elemente arhitectonice caracteristice stilului romanic târziu, fapt care duce la ideea că ea a fost folosită și cu destinația de mănăstire.^[6]

Cheia bisericii este la Maria Späck, Șura Mare, Str. Principală, nr. 245.^[4]

Fortificatia modificare

Din incinta care va fi înconjurat odinioară biserica nu s-au mai păstrat decât un turn de apărare și două fragmente de zid.^[2]

Note modificare

^ Imagine realizată după un desen al lui Hermann Fabini
^ ^a ^b ^c Asociația Mioritics cu suportul financiar al Deutsche Welterbe Stiftung
^ ^a ^b Sura Mare :: Biserica Fortificata
^ ^a ^b Siebenbürgen - Transilvania: Tinutul misterios al bisericilor fortificate
^ Orgeldatei der Evangelischen Kirche A.B. in Rumänien Großscheuern / Șura Mare
^ „Monumente din Șura Mare”. Arhivat din original la 17 mai 2016. Accesat în 21 septembrie 2012.

Bibliografie modificare

Alexandru Avram, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în: Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2.
Maria-Emilia Crîngaci, Bazilici romanice din regiunea Sibiului, în: Analele Asociației a Tinerilor Istorici din Moldova, Ed. Pontas, Chișinău, 2001.
Juliana Fabritius-Dancu, Cetăți țărănești săsești din Transilvania, în Revista Transilvania, Sibiu, 19.
Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Monumenta und AKSL, Hermannstadt-Heidelberg, vol. I 1998, vol. al II-lea 1999, vol al III-lea 2002.
Petre Iambor, Așezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005.
Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu, Repertoriul arheologic al județului Sibiu (Situri, monumente arheologice și istorice), Sibiu, 2003.
Thomas Nägler, Așezarea sașilor în Transilvania, Editura Kriterion, București, 1992.
Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
George Oprescu, Bisericile, cetăți ale sașilor din Ardeal, Editura Academiei, București, 1956.
Ioan-Marian Țiplic, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, București, 2006.