Calea ferată Szolnok–Arad

cale ferată

Calea ferată Szolnok–Arad este o cale ferată principală în Ungaria și România. Ea traversează estul Câmpiei Panonice. Din cei 153 km ai traseului, 125 km se află pe teritoriul Ungariei și 28 km pe teritoriul României.

Szolnok–Arad
Tren de călători trecând pe traseul Szolnok–Arad
Tren de călători trecând pe traseul Szolnok–Arad
Tren de călători trecând pe traseul Szolnok–Arad
Hartă cu Calea ferată Szolnok–Arad
Hartă cu Calea ferată Szolnok–Arad
Magistrala:CFR: 200, MÁV: 120
Lungime:153 km
Ecartament:1435 mm
Voltaj:25 kV 50 Hz ~ ~
Viteză maximă:160 km/h
STR
de la Budapesta
ABZgl+l
de la Hatvan
ABZg+r
de la Kiskunfélegyháza
BHF
100 Szolnok
hKRZWae
Zagyva
eHST
Szolnok-Alcsi
hKRZWae
Tisa
HST
110 Szajol
ABZgl+l
spre Debrecen
eHST
Tenyőszállás
HST
117 Tiszatenyő
ABZgr
spre Kunszentmárton
HST
125 Pusztapó
HST
128 Kétpó
HST
133 Csugar
ABZg+r
de la Szarvas
eABZg+l
de la Túrkeve
BHF
141 Mezőtúr
hKRZWae
Hortobágy-Berettyó
HST
151 Nagylapos
ABZg+l
de la Kisújszállás
hKRZWae
Criș
BHF
159 Gyoma
HST
170 Csárdaszállás
BHF
179 Mezőberény
ABZg+l
de la Békés
HST
185 Murony
eHST
Mezőmegyer
ABZgxr+r
de la Szeged
BHF
196 Békéscsaba
ABZgl
spre Oradea
HST
204 Szabadkígyós
eHST
Ferma Kétegyházi
BHF
213 Kétegyháza
ABZgrxl
spre Makó și spre Sântana
eHST
Országút
eHST
Bánhídymajor
BHF
225 Lőkösháza
GRENZE
Granița UngariaRomânia
BHF
236 (646,81) Curtici
HST
243,27 (639,54) Șofronea
HST
247,51 (635,30) Canton
ABZg+l
de la Brad
ABZg+r
de la Mezőhegyes
BHF
253,02 (629,79) Gara Arad
ABZgr
spre Timișoara
STR
spre Alba Iulia

Această cale ferată a fost construită odată cu apariția primelor rețele de căi ferate pe teritoriul Ungariei (din cadrul monarhiei austro-ungare). Construirea traseului Szolnok–Arad s-a făcut după un plan de dezvoltare a rețelei de căi ferate din estul Câmpiei Panonice, ea urmând după punerea în funcțiune a căii ferate de la Budapesta la Szolnok (în 1847) și a celei de la Szolnok la Debrecen (în 1857).

La 10 noiembrie 1856 guvernul austro-ungar a concesionat, începând cu 1 ianuarie 1857, companiei Căile Ferate ale Tisei (în germană Theißbahn-Gesellschaft și în maghiară Tiszavidéki vasút) – o companie feroviară privată – construcția și exploatarea acestei căi ferate și a altora pe o perioadă de 90 ani.[1]

Calea ferată se conecta în satul Szajol, aflat la câțiva kilometri est de Szolnok, la calea ferată Szolnok–Debrecen, deja-existentă. În procesul de construcție, s-au executat 37 poduri de lemn, dintre care cel mai lung este cel de peste râul Criș.[2]

Traseul feroviar Szolnok–Arad a fost pus în funcțiune la 25 octombrie 1858[3] și exploatat la început de compania Căile Ferate ale Tisei. După Compromisul austro-ungar din 1867 o parte din acțiunile societății au fost preluat de statul ungar; în 1880 a urmat naționalizarea completă și transferul către compania feroviară ungară de stat MÁV.[4]

După sfârșitul primului război mondial și recunoașterea Unirii Transilvaniei cu România prin Tratatul de la Trianon, partea de est a traseului a ajuns pe teritoriul României și a fost preluată de compania feroviară română de stat CFR. Gările din Lőkösháza și Curtici au ajuns stații de frontieră.

Situație actuală

modificare

Calea ferată Szolnok–Arad este electrificată și cu linie dublă de la Szolnok până la Békéscsaba și de la Curtici până la Arad. Între Békéscsaba și Curtici este cu linie simplă. Ea este încă una dintre cele mai importante legături între Ungaria și România și o parte a Coridorului IV Pan-european. Pe acest traseu circulă zilnic mai multe trenuri accelerate și personale. Această cale ferată este importantă și pentru transportul de mărfuri între România și țările din Europa Centrală de Vest.

Fotogalerie

modificare
  1. ^ Adalbert Theodor Michel: Oesterreichs Eisenbahnrecht. Verlag W. Braumüller, 1860, p. 9
  2. ^ Julius Michaelis: Deutschlands Eisenbahnen. Verlag C. F. Amelang, 1859, p. 357–361
  3. ^ Peter Friedrich Kupka: Die Eisenbahnen Österreich-Ungarns 1822–1867. Verlag Duncker & Humblot, 1888, p. 274
  4. ^ Adam Wandruszka et al.: Die Habsburgermonarchie, 1848–1918: Die Wirtschaftliche Entwicklung. Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, 1973, p. 296