Calocera furcata

specie de ciupercă

Calocera furcata (Elias Magnus Fries), 1821 ex Elias Magnus Fries, 1827) din încrengătura Basidiomycota, în familia Dacrymycetaceae și de genul Calocera[1][2] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile care cauzează mucegaiul brun în lemn mort prin descompunerea de celuloză. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri compacte de multe exemplare, crescând asemănător gazonului, adesea în smocuri, în păduri de conifere și mixte pe lemn căzut sau cioturi de brad argintiu, ienupăr sau larice, fiind destul de des întâlnită. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Calocera furcata
Genul Calocera, aici Calocera furcata
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Dacrymycetes
Ordin: Dacrymycetales
Familie: Dacrymycetaceae
Gen: Calocera
Specie: C. furcata
Nume binomial
Calocera furcata
(Fr.) Fr. (1827)
Sinonime
  • Clavaria mucida Hornem. (1806)
  • Clavaria furcata Fr. (1821)

Taxonomie

modificare
 
Elias Fries

Deja în 1806, naturalistul danez Jens Wilken Hornemann (1770-1841) a creat specia sub denumirea Clavaria mucida în Flora Danica (un atlas cuprinzător de botanică, care conține poze folio-dimensionale ale tuturor plantelor și ciuperci sălbatice originare din Danemarca, în perioada 1761-1883) a cărui editor a fost pe acest timp.[5] Dar, pentru că doar slab documentată, numele binomial sancționat este Clavaria furcata, determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[6]

Tot el a transferat specia la genul creat de el, anume Calocera,[7] sub păstrarea epitetului, de verificat în continuarea a 5-a a lucrării sale Stirpes agri Femsionensis din 1827,[8] fiind numele valabil până în prezent (2021).

Alți taxoni referitori la această ciupercă nu există.

Epitetul este derivat din adjectivul latin (latină furcatus, -a, um=furcat, în formă de furcă, și: ramificat).[9]

Descriere

modificare
 
Bres.: Calocera furcata
  • Corpul fructifer: cu o înălțime de 1-2,5 (3,5) cm și un diametru de 0,1-0,3 cm este elastic, pe exteriorul fertil lipicios-gelatinos, neted sau ușor încrețit longitudinal, având aspectul de sulă, dar, de asemenea, adesea lobat nu prea adânc în formă de cornuri sau ramificat în partea de sus. Coloritul este de la început până la bătrânețe galben deschis până galben-portocaliu.
  • Piciorul: este indistinct cu trecerea spre corpul fructifer curgătoare, de culoarea părții fertile, dar se deosebește de el, fiind steril. Se înrădăcinează aproape mereu adânc în substrat.
  • Carnea: de colorit ca corpul fructifer este flexibilă, tenace, cu părți gelatinoase, fără cartilagii în centru, mirosul fiind nesemnificativ și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, dublu până triplu septați (cu 2-3 pereți celulari), alungit elipsoidali, puțin cocârjați (alantoizi), cu baza apiculată, ocazional constrânși sau umflați în centru, hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu multe picături uleioase în interior și măsoară 7-10 × 4,5 x 5,5 microni. Pulberea lor care apare în masă este gălbuie.

Basidiile sub-cilindrice cu vârfuri adesea furcate adânc au o dimensiune de 30-40 × 3,5 x 5 microni.[10]

Nu are cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) și hifele speciilor europene nu prezintă cleme.[11]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]

Confuzii

modificare

Calocera furcata poate fi confundată cu alte specii inofensive, dar fără valoare culinară, cum sunt de exemplu Calocera cornea,[12] Calocera glossoides,[13] Clavaria argillacea,[14] Clavaria fumosa,[15] Clavulinopsis corniculata[16]Macrotyphula fistulosa,[17], Multiclavula vernalis[18] sau cu forme mai mici respectiv tinere ale Calocera viscosa,[19] sau Clavaria fragilis sin. Clavaria vermicularis.[20]

Specii asemănătoare în imagini

modificare

Valorificare

modificare

Această ciupercă neotrăvitoare nu este potrivită pentru consum, din cauza mărimii minore și a cărnii elastice.

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Walter Jülich în Helmut Gams: „Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze: (Aphyllophorales, Heterobasidiomycetes, Gastromycetes)”, vol. IIb/1, Editura Fischer Verlag, Stuttgart 1984, p. 384, ISBN: 3-437-20282-0
  4. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 592-593, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Jens Wilken Hornemann (ed. et aut.): „Flora Danica”, Editura Nicolaus Möller et Filius, Aulae Regiae Typographi, Hauniae 1806, tab. 1305 - 1
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 486
  7. ^ Elias Fries: „Systema Orbis Vegetabilis”, Editura Typographia Academica, Lundae 1825, p. 91 [1]
  8. ^ Elias Fries et al.: „Stirpes agri Femsionensis”, Editura Berling , Londini Gothorum 1827, p. 67,
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 503, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1107
  11. ^ Walter Jülich în Helmut Gams: „Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze: (Aphyllophorales, Heterobasidiomycetes, Gastromycetes)”, vol. IIb/1, Editura Fischer Verlag, Stuttgart 1984, p. 433, ISBN: 3-437-20282-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 518-519, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 622-623, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 560-561 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 456-457 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 578, ISBN 978-3-8354-1839-4
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 506-507, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 578-579, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 638, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie

modificare
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Hans E. Laux, Walter Pätzold: „1 x 1 des Pilzesammelns”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-Gmbh & Co. KG, Halberstadt 2009, p. 592-593, ISBN: 978-3-440-12336-2
  • Johannes Leunis, Ferdinand Senft: „Synopsis der Pflanzenkunde: Ein Handbuch für höhere Lehranstalten”, vol. 2, Editura Hahn, Hanovra 1877
  • Helmuth Schmid-Heckel: „Zur Kenntnis der Pilze in den Nördlichen Kalkalpen: Mykologische Untersuchungen im Nationalpark Berchtesgaden”, Editura Berchtesgadener Anzeiger, Berchtesgaden 1985, p. 76, ISBN: 978-3-922-32507-9

Legături externe

modificare