Faza eliminatorie a Campionatului Mondial de Fotbal 2014
Faza eliminatorie a Campionatului Mondial de Fotbal 2014 a fost cea de-a doua și ultima etapă a Campionatului Mondial, care urmează după faza grupelor. A început pe 28 iunie cu optimile de finală și s-a încheiat pe 13 iulie cu finala turneului, care a avut loc pe Estádio do Maracanã, Rio de Janeiro. Cele mai bine plasate două echipe din fiecare grupă (16 în total) au avansat în faza eliminatorie și vor concura într-un sistem de tip cupă. S-a disputat și un meci pentru locul trei între cele două echipe care pierd semifinalele.
În fazele eliminatorii (inclusiv în finală), dacă meciul se termină la egalitate după cele 90 de minute de joc regulamentare, se vor juca prelungiri (două reprize a câte 15 minute), iar, ulterior, în caz de necesitate, se vor efectua lovituri de departajare pentru a determina câștigătoarea.[1]
Toate orele afișate mai jos sunt în fusul orar oficial al capitalei Brasília (UTC−3).
Echipe calificate
modificareGrupă | Câștigătoare | Locul doi |
---|---|---|
A | Brazilia | Mexic |
B | Țările de Jos | Chile |
C | Columbia | Grecia |
D | Costa Rica | Uruguay |
E | Franța | Elveția |
F | Argentina | Nigeria |
G | Germania | Statele Unite ale Americii |
H | Belgia | Algeria |
Clasificare
modificareSferturi de finală | Semifinale | Finala | ||||||||||||
28 iunie – Belo Horizonte | ||||||||||||||
Brazilia (pen.) | 1 (3) | |||||||||||||
4 iulie – Fortaleza | ||||||||||||||
Chile | 1 (2) | |||||||||||||
Brazilia | 2 | |||||||||||||
28 iunie – Rio de Janeiro | ||||||||||||||
Columbia | 1 | |||||||||||||
Columbia | 2 | |||||||||||||
8 iulie – Belo Horizonte | ||||||||||||||
Uruguay | 0 | |||||||||||||
Brazilia | 1 | |||||||||||||
30 iunie – Brasília | ||||||||||||||
Germania | 7 | |||||||||||||
Franța | 2 | |||||||||||||
4 iulie – Rio de Janeiro | ||||||||||||||
Nigeria | 0 | |||||||||||||
Franța | 0 | |||||||||||||
30 iunie – Porto Alegre | ||||||||||||||
Germania | 1 | |||||||||||||
Germania (d.p.) | 2 | |||||||||||||
13 iulie – Rio de Janeiro | ||||||||||||||
Algeria | 1 | |||||||||||||
Germania (d.p.) | 1 | |||||||||||||
29 iunie – Fortaleza | ||||||||||||||
Argentina | 0 | |||||||||||||
Țările de Jos | 2 | |||||||||||||
5 iulie – Salvador | ||||||||||||||
Mexic | 1 | |||||||||||||
Țările de Jos (pen.) | 0 (4) | |||||||||||||
29 iunie – Recife | ||||||||||||||
Costa Rica | 0 (3) | |||||||||||||
Costa Rica (pen.) | 1 (5) | |||||||||||||
9 iulie – São Paulo | ||||||||||||||
Grecia | 1 (3) | |||||||||||||
Țările de Jos | 0 (2) | |||||||||||||
1 iulie – São Paulo | ||||||||||||||
Argentina (pen.) | 0 (4) | Finala mică | ||||||||||||
Argentina (d.p.) | 1 | |||||||||||||
5 iulie – Brasília | 12 iulie – Brasília | |||||||||||||
Elveția | 0 | |||||||||||||
Argentina | 1 | Brazilia | 0 | |||||||||||
1 iulie – Salvador | ||||||||||||||
Belgia | 0 | Țările de Jos | 3 | |||||||||||
Belgia (d.p.) | 2 | |||||||||||||
Statele Unite ale Americii | 1 | |||||||||||||
Optimi de finală
modificareBrazilia v Chile
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în alte 68 de meciuri,[2] dintre care trei au fost în faza eliminatorie a Campionatului Mondial, și toate au fost câștigate de Brazilia (1962, semifinale: 4–2; 1998, optimi: 4–1; 2010, optimi: 3–0).
Brazilia | 1–1 (d.p.) | Chile |
---|---|---|
David Luiz 18' | Raport | Sanchez 32' |
David Luiz Willian Marcelo Hulk Neymar |
3–2 | Pinilla Sanchez Aránguiz Díaz Jara |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Columbia v Uruguay
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în alte 38 de meciuri,[3] inclusiv în faza grupelor la Campionatul Mondial de Fotbal din 1962, meci câștigat atunci de Uruguay cu 2–1. Cele mai recente întâlniri între cele două echipe au avut loc în campania de calificare, cu amândouă echipe câștigand acasă (4–0 pentru Uruguay și 2–0 pentru Columbia).
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Olanda v Mexic
modificareCele două echipe s-au întâlnit în alte 6 meciuri, printre care și în grupele de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998, meci care s-a încheiat cu scorul de 2–2. Mijlocașul mexican José Juan Vázquez a fost suspendat pentru acest meci din cauza cumului de cartonașe galbene.[4]
Țările de Jos | 2–1 | Mexic |
---|---|---|
Sneijder 88' Huntelaar 90+4' (pen.) |
Raport | dos Santos 48' |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Costa Rica v Grecia
modificareCele două echipe nu s-au mai întâlnit anterior niciodată.[5] În timpul pauzei dinaintea loviturilor de departajare, antrenorul Fernando Santos a fost eliminat din cauza unei dispute cu arbitrul Ben Williams.
Costa Rica | 1–1 (d.p.) | Grecia |
---|---|---|
Ruiz 52' | Raport | Papastathopoulos 90+1' |
Borges Ruiz González Campbell Umaña |
5–3 | Mitroglou Christodoulopoulos Holebas Gekas |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Franța v Nigeria
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit într-un meci amical în 2009, câștigat de Nigeria cu 1–0.[6]
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Germania v Algeria
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în 2 meciuri,[7] inclusiv în faza grupelor la Campionatul Mondial de Fotbal din 1982, meci câștigat atunci de Algeria cu 2–1.
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Argentina v Elveția
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în alte 6 meciuri,[8] inclusiv o dată în faza grupelor la Campionatul Mondial de Fotbal din 1966, meci câștigat de Argentina cu 2–0.
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Belgia v Statele Unite
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în alte 5 meciuri,[9] inclusiv într-un meci din faza grupelor la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, câștigat de Statele Unite cu 3–0 și care a fost unul din primele două meciuri jucate la Campionatul Mondial. Un amical neoficial între cele două echipe trebuia să aibă loc pe 12 iunie 2014,[10] dar a fost anulat din cauza traficului format de la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial.[11]
Mijlocașul belgian Steven Defour a fost suspendat pentru acest meci,[12] din cauza eliminării din ultimul meci din grupă contra Coreei de Sud.
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Sferturi de finală
modificareFranța v Germania
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în 25 de meciuri, inclusiv de trei ori în faza eliminatorie a unui Campionat Mondial (1958, finala mică: Franța 6–3 Germania de Vest (RFG); 1982, semifinale: Franța 3–3 Germania de Vest (d.p.), Germania de Vest a câștigat cu 5–4 la lovituri de departajare; 1986, semifinale: Franța 0–2 Germania de Vest).
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Brazilia v Columbia
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în 25 de meciuri, dar niciodată la turnee finale ale Campionatului Mondial. Este pentru prima dată când Columbia a ajuns în sferturile de finală la Campionatul Mondial. Mijlocașul brazilian Luis Gustavo a fost suspendat pentru acest meci din cauza cumulului de cartonașe galbene.
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Argentina v Belgia
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în 4 meciuri, inclusiv de două ori la Campionatul Mondial de Fotbal (1982, faza grupelor: Argentina 0–1 Belgia; 1986, semifinale: Argentina 2–0 Belgia). Fundașul argentinian Marcos Rojo a fost suspendat pentru acest meci din cauza cumului de cartonașe galbene.
|
|
Arbitri asistenți:
|
Olanda v Costa Rica
modificareCele două echipe nu s-au mai întâlnit niciodată anterior. Este pentru prima dată când Costa Rica ajunge în sferturile de finală ale Campionatului Mondial. Fundașul naționalei din Costa Rica, Óscar Duarte, a fost suspendat pentru acest meci, după ce a fost eliminat în meciul din optimi contra Greciei.
Țările de Jos | 0–0 (d.p.) | Costa Rica |
---|---|---|
Report | ||
Van Persie Robben Sneijder Kuyt |
4–3 | Borges Ruiz González Bolaños Umaña |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Semifinale
modificareBrazilia v Germania
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit în 21 de meciuri anterioare, inclusiv în finala Campionatului Mondial de Fotbal din 2002 (singura întâlnire de la un Campionat Mondial dintre cele două), câștigată de Brazilia cu scorul de 2–0.[13] Fundașul brazilian Thiago Silva a fost suspendat pentru acest meci din cauza cumului de cartonașe galbene,[14] iar atacantul Neymar a fost indisponibil pentru restul turneului din cauza unei fracturi în zona coloanei vertebrale în meciul din sferturi contra Columbiei.
A fost cea mai mare înfrângere a Braziliei (la egalitate cu acel 0–6 din meciul cu Uruguay din 1920), și a bătut recordul de 62 de meciuri fără înfrângere jucate acasă din 1975 încoace.[15] Golul din minutul 23 a lui Miroslav Klose a fost al 16-lea înscris de atacantul german la un Campionat Mondial, ceea ce i-a permis să-l întreacă pe Ronaldo în clasamentul golgheterilor all-time la Campionatul Mondial și să ajungă pe prima poziție.[16] Este și meciul cu cele mai multe goluri primite de Brazilia la un Campionat Mondial (1938: Polonia 5–6 Brazilia).
Brazilia | 1–7 | Germania |
---|---|---|
Oscar 90' | Raport | Müller 11' Klose 23' Kroos 24', 26' Khedira 29' Schürrle 69', 79' |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Olanda v Argentina
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit anterior în opt meciuri, printre care de patru ori la Campionatul Mondial: Olanda a câștigat cu scorul de 4–0 în grupele Campionatului Mondial de Fotbal din 1974 și cu 2–1 în sferturile Campionatului Mondial de Fotbal din 1998, Argentina a câștigat cu scorul de 3–1 (după prelungiri) în finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1978, iar în faza grupelor de la Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, meciul s-a terminat cu scorul de 0–0.
Aceasta a fost prima semifinală de la un Campionat Mondial în care nu s-a dat niciun gol după 120 de minute.[17]
Țările de Jos | 0–0 (d.p.) | Argentina |
---|---|---|
Raport | ||
Vlaar Robben Sneijder Kuyt |
2–4 | Messi Garay Agüero Rodríguez |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Finala mică
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit în alte 11 meciuri, inclusiv de patru ori la un Campionat Mondial: Olanda a câștigat cu 2–0 în faza eliminatorie a Campionatului Mondial de Fotbal din 1974 și cu 2–1 în sferturile de la Campionatul Mondial de Fotbal din 2010, iar Brazilia a câștigat cu 3–2 în sferturile de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 și cu 4–2 la loviturile de departajare după ce scorul a rămas 1–1 după prelungiri în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal din 1998.
Brazilia | 0–3 | Țările de Jos |
---|---|---|
Raport | Van Persie 3' (pen.) Blind 17' Wijnaldum 90+1' |
|
|
Omul meciului:
Arbitri asistenți:
|
Finala
modificareCele două echipe s-au mai întâlnit în alte 20 de meciuri, inclusiv de șase ori la Campionatul Mondial: 1958, faza grupelor: Germania de Vest 3–1 Argentina; 1966, faza grupelor: Germania de Vest 0–0 Argentina; 1986, finală: Germania de Vest 2–3 Argentina; 1990, finală: Germania de Vest 1–0 Argentina; 2006, sferturi: Germania 1–1 Argentina (după prelungiri, Germania a câștigat cu 4–2 la loviturile de departajare); 2010: Germania 4–0 Argentina.
Este prima oară când Germania a câștigat titlul după reunificarea din 1990 (Germania de Vest a câștigat de trei ori: 1954, 1974, 1990), iar, per total, germanii au patru trofee câștigate. Germania este prima echipă europeană care a câștigat un Campionat Mondial găzduit în cele două Americi. Pentru a treia oară consecutiv (un record mondial), trofeul a fost câștigat de o echipă europeană. Argentina a terminat ca vice-campioană pentru a treia oară în istorie.
Un total de 171 de goluri au fost înscrie la acest turneu, la fel ca și la ediția din 1998. Incluzând și finala, un total de opt meciuri au avut nevoie de prelungiri, la fel ca și la ediția din 1990.
|
|
Omul meciului: Arbitri asistenți:
|
Referințe
modificare- ^ Regulamentul Campionatului Mondial de Fotbal 2014 Arhivat în , la Wayback Machine. FIFA, 2014.
- ^ „Brazil - Chile”. FIFA.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Colombia - Uruguay”. FIFA.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ José Vázquez Yellow Card: Mexico Midfielder Will Miss Next Game
- ^ „Costa Rica - Greece”. FIFA.com. Arhivat din original la . Accesat în . Parametru necunoscut
|access date=
ignorat (posibil,|access-date=
?) (ajutor) - ^ „France - Nigeria”. FIFA.com (Fédération Internationale de Football Association). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Germany - Algeria”. FIFA.com (Fédération Internationale de Football Association). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Argentina - Switzerland”. FIFA.com (Fédération Internationale de Football Association). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Belgium - USA”. FIFA.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Rode Duivels sparren op 12 juni tegen de VS” (în Dutch). Sporza. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „De Rode Duivels sparren niet tegen de VS” (în Dutch). Sporza. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Koreans crash to ten-man Belgium”. FIFA.com. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Brazil - Germany”. FIFA.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Brazil have Thiago Silva's suspension appeal rejected... and Juan Zuniga won't face further action for Neymar challenge”. Daily Mail. .
- ^ Klein, Jeff. „World Cup 2014: Germany Defeats Brazil, 7-1”. New York Times. Accesat în .
- ^ „Hosts stunned as Thomas Muller and Co score four goals in SIX minutes to reach World Cup final”. Daily Mail. . Accesat în .
- ^ „Holland 0-0 Argentina (Pens: 2-4)”. Daily Mail. . Accesat în .
Legături externe
modificare